ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5695/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 547 din 17 martie 20101 a Tribunalului Iași au respins excepțiile necompetentei

materiale și teritoriale a Tribunalului Iași și excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a SC M.U. SA și A.V.A.S. București și ca atare s-a respins acțiunea civilă

formulată de reclamantele G.G., C.E.C. și A.I.M.,prin mandatar D.L.A., în contradictoriu

cu pârâtele SC M.U. SA Iași și A.V.A.S. București, pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Prin aceeași hotărâre

s-a admis în parte acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu pârâta

SC F. SA Iași și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând

în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafața de 500 m.p. teren, situată în

Iași, str. F., fiind respinsă cererea reclamantelor de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent pentru imobilul casă de locuit.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că reclamantele au formulat în baza Legii nr. 10/2001 o notificare

adresată prefectului județului Iași. Prin sentința civilă nr. 1806 din 3

octombrie 2007, SC T.F. și SC F. SA Iași au fost obligate să soluționeze notificarea.

Ca atare, instanța a stabilit cărei entități îi revine obligația acordării măsurilor

reparatorii. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a mai reținut că la

data intrării în vigoare a Legii 10/2001 imobilul neconstruit se afla în deținerea

SC F. SA Iași, care a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de

27.432,20 m.p., suprafață din care face parte și terenul în litigiu, prin certificatul

de atestare a dreptului de proprietate din 7 august 2001.

Terenul în litigiu a făcut

obiect al contractului încheiat din 19 martie 2004 între SC F. SA Iași în calitate

de vânzătoare și SC T.F. SA, actualmente SC M.U. SA Iași în calitate de cumpărătoare.

Capitalul SC M.U. SA este în proporție de 100% privat autohton. În prezent pe suprafața

de 100 m.p. se află corpul principal depozit frigorific, iar suprafața de 400 m.p.

este ocupată de curtea interioară a SC M.U. SA. Ca atare, s-a reținut că entitatea

obligată să primească și să soluționeze notificarea formulată de reclamanți este

pârâta SC F. SA Iași.

Pârâtele SC M.U. SA Iași

și A.V.A.S. București neavând calitatea de unități deținătoare, nu au calitate procesuală

pasivă în prezentul litigiu.

Cererii reclamantelor

de aplicare a măsurilor reparatorii pentru echivalent pentru imobilul casă de locuit

îi sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel atât pârâta SC F. SA Iași cât și reclamantele C.E.C., G.G. și A.I.M.

prin procurator D.L.A. iar prin decizia civilă nr. 143 din 13 octombrie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins apelul

pârâtei și s-a admis apelul, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în

sensul obligării pârâtei SC F. SA Iași să transmită notificarea ce vizează imobilul

construcție casă de locuit din

Iași, str. F., spre competentă soluționare primarului

municipiului Iași.

Au fost păstrate restul

dispozițiilor hotărârii instanței de fond, reținându-se următoarele considerente:

Așa cum corect a reținut

Tribunalul reclamantele au formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea adresată

prefectului județului Iași, iar prin sentința civilă nr. 1806 din 3 octombrie 2007,

Tribunalul Iași, a obligat pârâta SC F. SA Iași la emiterea dispoziției.

SC F. SA Iași are calitate

de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru

terenul în litigiu.

Cum restituirea în natură

nu este posibilă entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să

propună persoanei îndreptățite măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum s-a stabilit

și în cauză.

În raport de dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001 în litigiu în mod legal s-a reținut că A.V.A.S. nu

are calitate procesuală pasivă.

Numai în situația unei

societăți comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001, dispozițiile art. 29 din acest act normativ sunt fără echivoc în sensul

că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția de stat care

a efectuat privatizarea.

Ca atare, în raport de

aceste considerente și de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge apelul

formulat de către SC F. SA Iași.

În ce privește apelul

formulat de C.E.C., A.I.M., G.G.

Sub aspectul lipsei calității

procesuale pasive a SC M.U. SA Iași se va avea în vedere considerentele expuse mai

sus în apelul formulat de SC F. SA.

În ce privește stabilirea

de către tribunal a dreptului reclamantelor în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, în mod legal Tribunalul a făcut aplicațiunea dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 247/2009, persoana îndreptățită având dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că nu

instanța este cea care stabilește valoarea acestora, ci C.C.S.D., existând obligativitatea

unei anumite proceduri care se va desfășura în fața acestei Comisii în conformitate

cu art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 și că apelul reclamantelor este întemeiat

în ceea ce privește cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

casă de locuit, construcția fiind demolată.

Potrivit art. 32 din

Legea nr. 247/2005, în situația imobilelor –construcții demolate, notificarea formulată

de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția

motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află

imobilul.

Or, reține instanța de

apel, imobilul din litigiu, imobilul din Iași, str. F., (construcția demolată) se

află în raza teritorială a primarului municipiului Iași.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții C.E.C., G.G. și A.I.M. solicitând casarea ei cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în temeiul art. 304 pct. 5, 7, și 9 C. proc. civ.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurentele susțin că

hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile

în care nu s-a analizat motivul de apel privind greșita admitere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC M.U. SA.

Se mai susține că a fost

încălcat și principiul disponibilității, cu atât mai mult cu cât nu s-a clarificat

situația imobilului notificat, ceea e determină aplicarea diferită a prevederilor

Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că instanța

de apel nu a manifestat rol activ și nu a stăruit pentru aflarea adevărului în cauză

atât timp cât nu a redat în hotărârea atacată toate motivele de apel formulate.

Recurentele mai învederează

faptul că atât timp cât imobilul notificat a făcut obiectul unei donații care nu

a fost perfectată în formă autentică, conform legii, acesta a fost preluat fără

titlu valabil, iar în situația acestor imobile, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1072001

prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea

deciziei de restituire.

O altă critică vizează

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprind

emotivele pe care se sprijină, invocând astfel încălcarea dispozițiilor art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

În aceeași idee se mai

învederează că instanța nu a făcut nici o referire la aplicarea deciziei nr. XX/2007

dată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Un alt motiv de recurs

invocat de recurente vizează greșita aplicare a legii, în condițiile în care nu

s-a stabilit în concret valoarea de piață a terenului conform standardelor internaționale

de evaluare, și în condițiile în care nu s-au acordat efectiv despăgubirile bănești

solicitate.

Astfel, susțin recurentele

că în condițiile în care și-au păstrat calitatea de proprietari asupra imobilului

notificat și având în vedere că pârâtele au refuzat în mod culpabil, soluționarea

notificării în temeiul prevăzut de lege, este inechitabil să nu li se acorde despăgubirile

bănești reglementate de Legea nr. 10/2001.

Recurentele au solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Instanța de apel a analizat

cauza prin prisma principiului tantum devolutum, quantum apellatum și a faptului

că imobilul construcție fiind demolat, sunt incidente dispozițiile art. 32 din Legea

nr. 247/2005.

Este nefondată și critica

legată de neacordarea efectivă a despăgubirilor, în condițiile în care după intrarea

în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor

aparține C.C.S.D., conform procedurilor reglementate de acest act normativ.

Trimiterea la dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă însă lipsa plenitudinii de competență

a instanțelor de judecată și o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Legea nr. 247/2005 a scindat

în două procedura administrată de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că

în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior Comisia Centrală stabilește

valoarea finală a despăgubirilor și emite titlul de despăgubire.

Or, și decizia emisă de

Comisia Centrală este supusă cenzurii instanței de judecată (de contencios administrativ

de această dată).

Prin urmare, nici o etapă

a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului instanțelor de judecată,

acestea având plenitudine de competență în funcție de etapa procedurii de restituire

sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Or, stabilirea despăgubirilor

conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală a dispozițiilor este stabilită

de Comisia Centrală, cu posibilitatea atacării deciziei în instanța de contencios

administrativ.

În acest sens și dispozițiile

art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind modul stabilirii și

plății despăgubirilor, prevăd că stabilirea cuantumului final al despăgubirilor

se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru,

care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de

titluri de despăgubiri.

Ca atare, din perspectiva

celor expuse dar și a faptului că hotărârea instanței de apel se circumscrie exigentelor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentelor sunt nefondate și nefiind

incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat,

recursul reclamantilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții C.E.C., G.G. și A.I.M. împotriva deciziei nr. 143 din 13

octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2011.