ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8606/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8606/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 461 din 2 aprilie

2009 pronunțată în Dosarul nr. 28116/3/2007 al Tribunalului București, secția a

V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual

pasive a SC C. SA; s-a admis în parte cererea reclamanților Ș.S., Ș.P. și P.F.

în contradictoriu cu Municipiul București și SC C. SA și în consecință a fost

obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să restituie în natură

reclamanților imobilul construcție, situat în București, str. C.D., compus din

subsolul imobilului, parter (compus din apartamentele 1, 2, 3) apartamentul nr.

6, precum și terenul în suprafață de 314,25 mp. De asemenea s-a dispus

obligarea pârâtei să acorde despăgubiri în echivalent pentru apartamentele 4, 5

și 7 și pentru apartamentul de la mansardă. Au fost respinse celelalte capete de

cerere ca nefondate.

Pentru a dispune în

acest sens, în sinteză, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept.

În ce privește excepția lipsei calității procesual

pasive a SC C. SA s-a reținut că imobilul se află în administrarea acestei

pârâte și deci are calitate pasivă.

Pe fondul cererii s-a

reținut că reclamanții au dovedit că sunt persoane îndreptățite, conform Legii

nr. 10/2001 că imobilul din str. C.D. a aparținut autorului lor, numitul

Ș.N.I., imobilul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950,

preluarea fiind abuzivă, conform art. 2, alin. (1) lit. a din Legea nr.

10/2001.

S-a mai reținut de

instanță, din probele administrate, că o parte din imobil a fost înstrăinat

către chiriași ori către alte persoane fizice și juridice, în baza

Legii nr. 112/1995

.

Instanța a arătat că Municipiul București a avut

obligația de a se pronunța asupra notificării în termen de 60 de zile,

obligație pe care însă nu a îndeplinit-o iar din acest motiv a devenit

eficientă Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție dată în recurs în interesul legii.

În raport de această

decizie și de art. 9 din Legea nr. 10/2001 dar și de probele administrate,

instanța a dispus restituirea în natură a subsolului imobilului apartamentele

1, 2 și 3 de la parter și apartamentul 6 precum și terenul în suprafață de

314,25 mp.

S-a constatat că au

fost vândute apartamentele 4, 5 și 7 și cel de la mansardă, pentru care a

dispus acordarea de măsuri reparatorii.

În privința măsurilor

compensatorii s-a arătat că urmează a fi acordate în conformitate cu

prevederile art. 8 și 9 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește

capătul de cerere de obligare la daune cominatorii s-a arătat că nu sunt

îndeplinite prevederile art. 508

2

C. proc. civ. și deci cererea este

neîntemeiată.

Împotriva sentinței a

declarat apel Municipiul București iar reclamanții au depus întâmpinare.

În motivarea cererii

de apel s-au susținut următoarele critici.

Printr-un prim motiv s-a susținut că s-au

interpretat greșit dispozițiile art. 21 - 25 din Legea nr. 10/2001 și greșit

s-a dispus obligarea pârâtului de a emite o dispoziție de restituire în natură

în favoarea reclamanților, deoarece numai unitatea deținătoare poate dispune cu

privire la notificare iar o acțiune în revendicare nu mai poate fi întemeiată

pe art. 480 - 481 C. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Printr-un al doilea

motiv s-a arătat că termenul de 60 de zile stabilit de Legea nr. 10/2001 pentru

a răspunde la notificare este de recomandare și nu imperativ iar în caz de

depășire unitatea deținătoare poate fi sancționată doar cu plata de despăgubiri

în caz de prejudiciu și prin dovedirea existenței culpei.

Printr-un al treilea

motiv s-a arătat că s-a dispus restituirea în natură a unei părți din litigiu

fără a se clarifica situația juridică a imobilului și fără a se stabili

întinderea dreptului de proprietate al reclamanților pe baza unei expertize.

Prin întâmpinare

reclamanții au solicitat respingerea apelul ca nefondat, arătând că s-au făcut

critici la modul general și că situația juridică a imobilului a fost

clarificată prin adresa nr. 3659/2002 a SC C. SA.

În faza apelului s-au

depus proces-verbal din 17 decembrie 1941 încheiat în C.F. nr. X, adresa nr.

3659/7 august 2002 a SC C. SA, s-a întocmit o expertiză de către expert C.N.

Intimații reclamanți

au depus un înscris numit „note de ședință” la care au anexat adresa nr.

2475/14 august 2006 a SC C. SA, o fișă de calcul pentru spațiu de 62 mp

utilizat de SC S.I. SRL, o situație întocmită de SC C. SA cu privire la spațiile

cu alte destinație decât cea de locuință, planuri de situație, contract de

vânzare-cumpărare nr. A privind vânzarea apartamentului nr. 7, contract de

vânzare cumpărare nr. B privind vânzarea apartamentului de la mansardă,

contract de vânzare-cumpărare nr. C privind vânzarea apartamentului nr. 4,

contract de vânzare cumpărare nr. D privind vânzarea apartamentului nr. 5,

autorizația de construire din 10 octombrie 1932 pe numele I.Ș.

Prin Decizia civilă

nr. 619 A din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul

General împotriva Sentinței civile nr. 461 din 02 aprilie 2009 pronunțată în

Dosar nr. 28116/3/2007 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu

cu intimații-reclamanți P.F., Ș.P. și Ș.S. și intimata-pârâtă SC C. SA.

A schimbat în parte

în sensul că a dispus restituirea în natură a 161 mp teren curte și 40,6 teren

indiviz sub construcție.

A păstrat celelalte

dispoziții.

În motivarea deciziei

s-a reținut că:

Apelul este fondat

numai din perspectiva ultimului motiv de apel.

Astfel, din probele

administrate a rezultat că autorul intimaților reclamanți a avut în proprietate

un teren în suprafață de 315 mp și casă cu parter având 4 prăvălii, etaj 1, 2

apartamente a 3 camere cu dependințe la etaj 2 la fel la mansardă 4 camere,

pod.

A rezultat că s-a vândut o parte din imobilul

construcție și teren de sub construcție în suprafață de 111,4 mp.

S-a constatat că

suprafața construită ocupă 152 mp iar cea liberă este de 161 mp, în total 313

mp.

Față de aceste

constatări rezultă că se pot restitui în natură intimaților reclamanți 40,6 mp

terenul sub construcție și 161 mp curte.

În consecință motivul

de apel nr. 3 fiind fondat se va schimba în parte sentința de fond în sensul că

se va restitui în natură 40,6 mp teren indiviz sub construcție și 161 mp teren

curte și teren 314,25 mp.

În ce privește primul

motiv de apel este nefondat, întrucât instanța este competentă să examineze pe

fond notificarea atunci când rezultă existența unui refuz expres sau tacit de

soluționare a notificării, iar în cauză nu s-au invocat dispozițiile art. 480 -

481 C. civ.

În ce privește

motivul doi de apel, va fi înlăturat că fiind parțial nerelevant,cu privire la

pretinsele despăgubiri.

În ce privește

termenul s-a stabilit deja de lege că este imperativ, și deci critica este

nefondată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs Municipiul București, prin Primar

General, invocându-se în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și

aplicare a disp.

art. 7 alin. (1

1

)

din Legea nr. 10/2001 prin raportare la disp. art. 7.1 și art. 7.3 din Normele

metodologice, completate și modificate prin Hotărârea nr. 923/2010.

S-a susținut că în

temeiul acestei dispoziții nu se poate dispune restituirea în natură a

terenurilor aferente imobilelor care au fost înstrăinate conform Legii nr.

112/1995, iar mențiunea de teren aferent este definită de lege.

O altă critică a

vizat faptul că în cauză nu s-a făcut dovada dacă reclamanta a primit

despăgubiri potrivit acordurilor internaționale conform art. 5 din aceeași

lege.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.

art. 7 alin. (1

1

)

și alin. 5, nu se

restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate

în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condițiilor cerute de lege.

Prin H.G. nr.

923/2010 s-a introdus disp. 7.1(1) care arată că prevederile

art. 7 alin. (1

1

)

din lege vizează

imobilele înstrăinate în temeiul și cu respectarea Legii nr. 112/1995 iar

contractele de vânzare-cumpărare n-au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile. Aceste imobile sunt exceptate de la

restituirea în natură, fostul proprietar putând primi numai măsuri prin

echivalent, acordate în condițiile legii.

În aplicarea art. 5

din lege, prin art. 7.3 din Normele metodologice s-a prevăzut că sunt exceptate

de la restituire în natură terenurile aferente imobilelor care au fost

înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin noțiunea de „teren

aferent” se înțelege terenul pe care este amplasat construcția, respectiv

amprenta construcției, ca și terenul din împrejurimile construcției necesar

bunei utilizări a acestea, indiferent de categoria de folosință.

Este atributul

entității învestite cu soluționarea notificării sau a instanței de judecată ca

prin dispoziție să descrie construcția și situația juridică a acesteia și să

menționeze ce suprafață de teren nu se restituie în natură.

Potrivit art. 33 din

H.G. nr. 20/1996, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr.

11/1997, în situația de vânzător către chiriași a apartamentelor, dreptul de

proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea art. 26

alin. ultim din Legea nr. 112/1995.

Conform art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 112/1995 suprafețele de teren preluate de stat și aflate în

posesia sa și care depășesc suprafața construcțiilor, rămân în proprietatea

statului.

Așadar, aceste

suprafețe de teren care depășesc suprafața aferentă construcțiilor ce sunt

dobândite în baza Legii nr. 112/1995 nu pot fi atribuite cumpărătorilor

locuinței.

Pentru a aprecia

asupra suprafeței de teren ce poate fi restituită fostului proprietar a imobilului,

compus din mai multe apartamente de esență este stabilirea în fapt care este

suprafața de teren aferentă a imobilului în întregul său și ce suprafețe de

teren au dobândit cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995, prin dispoziție sau

hotărârea emisă pronunțată urmând a se face delimitarea și identificarea exactă

a suprafeței de teren ce se restituie fostului proprietar.

Se constată că prin

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, în

prezenta cauză, s-a înstrăinat apartamentele, iar suprafețele de teren,

menționate în contracte, au fost determinate prin raportare la cota indiviză

din întregul imobil pe care-l ocupau apartamentele (raportat la suprafața

totală și suprafața înstrăinată) și raportându-se numai la amprenta construcției,

fără identificare și delimitare.

Procedând la

restituirea unei suprafețe de teren determinate în mod abstract, fără raportare

și determinarea suprafeței de teren aferent imobilului și fără identificarea și

delimitarea suprafeței de teren rămase libere în posesia Municipiului

București, urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în baza Legii

nr. 112/1995, instanța nu a intrat în cercetarea fondului și n-a stabilit pe

deplin situația de fapt, pentru o bună aplicare a legii.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 712 C. proc. civ., a se

admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei

nr. 619 A din 20 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2011.