ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5152/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 12 martie 2007, reclamanții N.E., V.Ș. și V.I. au chemat în judecată pe pârâții P.I. și P.A., A.I. și A.E., Municipiul București prin Primarul General și SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 579 mp. și construcțiile edificate pe acesta au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și să se compare titlul lor de proprietate, titlu perfect valabil ca o consecință a constatării nulității absolute a titlului statului, cu cel al pârâților persoane fizice. S-a solicitat obligarea pârâților la restituirea imobilului în deplină proprietate și posesie și, în subsidiar, atribuirea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 420,25 mp., teren liber de construcții, ce nu a fost vândut.

S-a solicitat, totodată, ca, în cazul în care, se va acorda preferabilitate titlurilor pârâților persoane fizice, să se dispună în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, acordarea unei despăgubiri bănești în echivalent la prețul pieții libere pentru imobil, cu excepția suprafeței de teren de 420,25 mp. a cărei restituire în natură s-a solicitat. Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 480, art. 481 și urm. C. civ., art. 486 C. civ., art. 2 și art. 51 din Legea 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 6 din Legea 213/1998, art. 41 din Constituția României, art. 6 și 17 din Declarația Universală: a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional al C.E.D.O.

Prin Sentința civilă nr. 368 din 26 februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General și SC C. SA în ce privește al doilea capăt al cererii privind revendicarea. S-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp. S-au respins primele două capete de cerere în contradictoriu cu pârâții SC C. SA și respectiv, Municipiul București prin Primarul General și SC C. SA, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins capătul de cerere subsidiar privind revendicarea terenului de 420,25 mp. ca fiind inadmisibil. S-au admis capetele de cerere principale în contradictoriu cu pârâții P.I., P.A., A.I. și A.E. și s-a constatat că imobilul situat în București, a fost preluat de stat fără titlu valabil. Au fost obligați pârâții P.I. și P.A. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat la adresa menționată, parter, compus din vestibul, hol, două camere și dependințe, și boxe la subsol, în suprafață de 166,67 mp., precum și cota indiviză de 53,65% din părțile de folosință comună ale imobilului și 85,52 mp. teren sub construcție. Au fost obligați pârâții A.I. și A.E. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul compus din vestibul, hol, trei camere, dependințe, boxă, terasă în suprafață utilă de 142,72 mp., precum și cota indiviză de 45,94% din părțile de folosință comună ale imobilului și 73,23 mp.

teren situat sub construcție. Ș-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul situat în București, a fost dobândit de autorul reclamanților, M.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 septembrie 1946, acesta instituind-o legatară universală pe soția sa, T.F.M. Succesiunea de pe urma acesteia din urmă a fost dezbătută de Tribunalul Național pe Probleme Gvile nr. 5 din capitala Argentinei, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitori E.W., sora defunctei, și nepoții acesteia, A.V. și I.W., reprezentați ai mamei lor predecedate. Hotărârea de dezbatere a succesiunii a fost modificată ca urmare a unei erori materiale, în sensul că a fost menționat eronat ca moștenitor A.V.

în loc de Ș.V. Pe parcursul procesului a decedat reclamanta N.E., fiind introduși în cauză moștenitorii acesteia, N.P., N.T., N.M. și N.C. In motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale active, tribunalul a reținut, față de dispozițiile art. 2 alin. ( 2) din Legea 10/2001, că nu este relevant dacă la data căsătoriei soților, bunul imobil era sau nu în patrimoniul soțului sau fusese preluat de către stat, de altfel, calitatea de legatară a T.F.M. fiind reținută și ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în procesul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995.

Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA cu privire la primul capăt al cererii principale, cu motivarea că aceasta nu a deținut nici un titlu cu privire; la imobilul în litigiu, titularul dreptului de proprietate fiind Municipiul București, SC C. SA fiind doar mandatată să vândă imobilul. Pentru aceleași argumente a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte cu privire la capătul de cerere privind revendicarea. De asemenea, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului București prin Primarul General pe capătul de cerere privind revendicarea, având în vedere că imobilul în litigiu este deținut în baza unui titlu de pârâții persoane fizice.

In ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere având ca obiect revendicarea în contradictoriu cu Municipiul București a suprafeței de teren de 420,25 mp., condițiile art. 480 C. civ., prima instanță a reținut că Legea 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, suprimă practic acțiunea de drept comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator. S-a considerat că reclamanții puteau formula cerere de restituire a terenului în temeiul art. 22 din Legea 10/2001, în termenul stabilit sub sancțiunea decăderii și pentru terenul liber de construcții, nu doar pentru construcțiile vândute.

In ceea ce privește primul capăt de cerere, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, reținând, totodată că pârâții dețin un drept de proprietate cu privire la imobil, în baza contractelor de vânzare - cumpărare. Analizând teoria validității aparenței în drept, sub aspectul îndeplinirii condiției erorii comune și invincibile, tribunalul nu a procedat la examinarea valabilității, ci doar a preferabilității titlurilor. Astfel, analizându-se titlul cumpărătorilor pârâți, a căror bună credință a fost reținută ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat, rezultată din Sentința civilă irevocabilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 București, s-a constatat că acesta provine de la un vânzător (statul) al cărui titlu nu poate fi preferabil în raport cu cel al adevăratului proprietar, deoarece trecerea în proprietatea statului a fost abuzivă împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâții A.I.

și E. și P.I. și A., criticând-o ca nelegală fi netemeinică pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, nedovedindu-se că în patrimoniul defunctei F.T. ar fi intrat bunurile defunctului M.A. De asemenea, s-a susținut că prima instanță nu putea da eficiență testamentului din 21 ianuarie 1960, atâta vreme cât acesta nu a fost supralegalizat, fiind încălcate dispozițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992. Criticile formulate prin motivele de apel cu privire la fondul cauzei au vizat încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea 10/2001, în condițiile în care actul de înstrăinare făcut de stat către apelanți a fost menținut prin Sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 București, hotărâre irevocabilă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 284/ A din 6 mai 2009, a admis apelurile pârâților și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul din acțiune având ca obiect revendicarea apartamentelor 1 și 2, situate în București. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanții intimați au calitate procesuală activă, fiind moștenitorii fostului proprietar A.M. S-a avut în vedere că reclamanții - intimați au depus în fața instanței de apel toate actele referitoare la starea civilă și dobândirea prin succesiune a imobilului în litigiu, acte apostilate, astfel încât criticile comune ale apelanților pe acest aspect au rămas fără obiect.

S-a constatat că T.F. a fost singura moștenitoare a autorului A.M., atât în calitate de moștenitoare testamentară, cât și în calitate de moștenitor legal sezinar, astfel încât rămâne fără relevanță dovedirea acceptării succesiunii testamentare de către aceasta. Criticile vizând fondul cauzei au fost găsite ca întemeiate, reținându-se că, până la introducerea acțiunii în constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv până la data de 5 august 2002, autoarea reclamanților, T.F.M., nu a întreprins nici un demers pentru a reintra în proprietatea imobilului revendicat prin acțiune, cu excepția notificării formulate în temeiul Legii 10/2001.

Astfel, s-a considerat că reclamanții nu dețin un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., în timp ce pârâților apelanți, care au cumpărat apartamentele în temeiul Legii 112/1995 și ale căror contracte au fost menținute ca valabile prin Sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei sectorului 5 București, li se recunoaște un bun, ce trebuie protejat de orice ingerință (conform jurisprudenței C.E.D.O. - cauza R. contra României). Prin urmare, s-a apreciat că titlul pârâților este preferabil celui al reclamanților, infirmându-se astfel argumentele primei instanțe în sensul că prin respingerea acțiunii în revendicare s-ar ajunge la o nou| privare de proprietate (a reclamanților), întrucât în baza legii speciale, aceștia au posibilitatea de a obține despăgubiri pentru imobilele înstrăinate de stat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții W.I., V.E., în nume propriu și ca mandatară a fiilor săi, V.A.C. și V.C., N.C., N.T., N.P. și N.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au susținut că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, în fond, capetele de cerere subsidiare au fost respinse, dată fiind admiterea celor principale. S-a arătat că instanța de apel trebuia să se pronunțe în ce manieră va fi soluționată cererea de despăgubiri. Sub acest aspect, recurenții au solicitat repunerea în termenul pentru apel și recurs cu privire la acest capăt de cerere, respins nemotivat și restituirea cauzei către tribunal.

Recurenții au criticat decizia atacată și pentru greșita apreciere în sensul că nu ar deține, în prezent, ca și la data introducerii cererii, un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. S-a învederat că, atâta timp cât instanța de fond a constatat că statul a trecut abuziv imobilul în proprietatea sa, constatare nedesființată de instanța de apel, înseamnă că a reconfirmat dreptul de proprietate al reclamanților. Intimații A.E. și A.I. și P.A. și P.I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La data de 1 octombrie 2010, numita N.B., moștenitoarea intimatului P.I., decedat în cursul procesului, la 4 septembrie 2009, a formulat cerere de introducere în cauză, depunând la dosar, certificatul de moștenitor nr. xxx din 21 aprilie 2010, eliberat de Biroul Notarului Public – A.P.C.F.; La termenul din 12 octombrie 2010, Curtea a dispus introducerea în cauză o moștenitoarei defunctului, N.B.

Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Deși au declarat că sunt de acord cu soluția instanței de apel cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea, în concordanță cu modificările legislative, recurenții reclamanți au invocat greșita apreciere în sensul că nu ar deține un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Această critică nu poate fi primită, întrucât existența unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. l la Convenție, constă în recunoașterea, de către instanțele naționale, a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul reclamanților, fie ca reprezentând „bunuri actuale", fie ca „speranță legitimă" de redobândire a bunului în natură.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, premisa evaluării de legalitate este aceea a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților, la momentul înstrăinării imobilului către chiriașii pârâți, chiar dacă această înstrăinare a avut loc anterior confirmării definitive, în justiție, a dreptului real. Ca atare, nu este suficient ca fostul proprietar să se legitimeze cu titlul original de proprietate asupra imobilului revendicat, ci trebuie ca acest titlu să îi fie reconfirmat cu efect retroactiv printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut caracterul abuziv al preluării bunului de către stat și, implicit, existența, valabilă și neîntreruptă a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților.

Susținerea acestora din urmă în sensul ce deține imobilul în litigiu, și îl deținea și la data introducerii acțiunii nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de apel a motivat soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect revendicarea prin comparare de titluri cu referire la Decizia de recurs în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la jurisprudența C.E.D.O. În consecință, se va constata că instanța de apel a procedat corect soluționând acțiunea în revendicare, prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi, nu în baza criteriilor de comparație a titlurilor stabilite de dreptul comun, ci prin raportare la jurisprudența C.E.D.O.

și având în vedere că numai pârâții intimați dețin un „bun" în sensul Convenției, întrucât dreptul de proprietate al acestora, dobândit în temeiul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, a fost consolidat prin Sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 București, bun ce trebuie protejat de orice ingerință. Critica formulată prin motivul de recurs vizând nesoluționarea de către instanța de apel a capătului de cerere subsidiar privind despăgubirile este, de asemenea, nefondată. Persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute Legea 10/2001 se pot adresa instanței de judecată pentru soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001, iar instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond această cerere, așa cum prevede Decizia 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Capătul de cerere subsidiar privind acordarea despăgubirilor bănești conform dispozițiilor Legii 10/2001 și Legii 247/2005 nu poate fi însă soluționat în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, aceștia neavând calitate procesuală pasivă într-o asemenea solicitare. De vreme ce capătul de cerere subsidiar privind revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp., în contradictoriu cu Municipiul București în condițiile art. 480 C. civ. a fost respins ca inadmisibil,; iar împotriva soluției pronunțate de prima instanță nu s-a declarat apel ele către reclamanți, sentința tribunalului a intrat în puterea lucrului judecat sub acest aspect. Într-adevăr, reclamanții recurenți, cărora li se admisese acțiunea principală prin hotărârea primei instanțe nu au avut interes să declare apel (principal).

Cum partea potrivnică, respectiv pârâții persoane fizice .au exercitat această cale de atac, opunându-se obligației de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu reclamanților, aceștia din urmă aveau, însă, interes să solicite pe calea aderării la apelul pârâților, să le fie admis capătul de cerere subsidiar, având ca obiect acordarea despăgubirilor. Reclamanții nu și-au valorificat acest drept pe calea unei cereri de aderare la apel, formulate conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ., pentru perspectiva unei eventuale admiteri a apelului principal declarat de pârâți - Curtea va constata că, în aceste condiții, recurenții reclamanți nu pot solicita în această fază procesuală, repunerea în termenul de apel și recurs cu privire la acest capăt de cerere și, pe cale de consecință, nici casarea parțială a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare privind cererea subsidiară de despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.I., V.E., V.A.C., V.C., N.P.C., N.P.T., N.R.P., N.P.M. împotriva Deciziei nr. 284/ A din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie 2010.