ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5152/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5152/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 12

martie 2007, reclamanții N.E., V.Ș. și V.I. au chemat în judecată pe pârâții P.I.

și P.A., A.I. și A.E., Municipiul București prin Primarul General și SC C. SA,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 579 mp. și construcțiile

edificate pe acesta au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și să se

compare titlul lor de proprietate, titlu perfect valabil ca o consecință a

constatării nulității absolute a titlului statului, cu cel al pârâților

persoane fizice. S-a solicitat obligarea pârâților la restituirea imobilului în

deplină proprietate și posesie și, în subsidiar, atribuirea în deplină

proprietate și posesie a suprafeței de 420,25 mp., teren liber de construcții,

ce nu a fost vândut.

S-a solicitat, totodată, ca, în cazul în care, se va

acorda preferabilitate titlurilor pârâților persoane fizice, să se dispună în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, acordarea unei

despăgubiri bănești în echivalent la prețul pieții libere pentru imobil, cu

excepția suprafeței de teren de 420,25 mp. a cărei restituire în natură s-a

solicitat.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.

480, art. 481 și urm. C. civ., art. 486 C. civ., art. 2 și art. 51 din Legea 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 6 din Legea 213/1998, art. 41

din Constituția României, art. 6 și 17 din Declarația Universală: a Drepturilor

Omului, art. 1 din Protocolul Adițional al C.E.D.O.

Prin Sentința civilă nr. 368 din 26 februarie 2008,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General

și SC C. SA în ce privește al doilea capăt al cererii privind revendicarea.

S-a admis excepția inadmisibilității capătului de

cerere subsidiar privind revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp.

S-au respins primele două capete de cerere în

contradictoriu cu pârâții SC C. SA și respectiv, Municipiul București prin

Primarul General și SC C. SA, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

S-a respins capătul de cerere subsidiar privind

revendicarea terenului de 420,25 mp. ca fiind inadmisibil.

S-au admis capetele de cerere principale în

contradictoriu cu pârâții P.I., P.A., A.I. și A.E. și s-a constatat că imobilul

situat în București, a fost preluat de stat fără titlu valabil. Au fost

obligați pârâții P.I. și P.A. să lase reclamanților în deplină proprietate și

posesie imobilul situat la adresa menționată, parter, compus din vestibul, hol,

două camere și dependințe, și boxe la subsol, în suprafață de 166,67 mp.,

precum și cota indiviză de 53,65% din părțile de folosință comună ale

imobilului și 85,52 mp. teren sub construcție.

Au fost obligați pârâții A.I. și A.E. să lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul compus din vestibul,

hol, trei camere, dependințe, boxă, terasă în suprafață utilă de 142,72 mp.,

precum și cota indiviză de 45,94% din părțile de folosință comună ale

imobilului și 73,23 mp. teren situat sub construcție.

Ș-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de

obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că imobilul situat în București, a fost dobândit de autorul

reclamanților, M.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20

septembrie 1946, acesta instituind-o legatară universală pe soția sa, T.F.M.

Succesiunea de pe urma acesteia din urmă a fost

dezbătută de Tribunalul Național pe Probleme Gvile nr. 5 din capitala

Argentinei, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitori E.W., sora defunctei,

și nepoții acesteia, A.V. și I.W., reprezentați ai mamei lor predecedate.

Hotărârea de dezbatere a succesiunii a fost

modificată ca urmare a unei erori materiale, în sensul că a fost menționat

eronat ca moștenitor A.V. în loc de Ș.V.

Pe parcursul procesului a decedat reclamanta N.E.,

fiind introduși în cauză moștenitorii acesteia, N.P., N.T., N.M. și N.C.

In motivarea respingerii excepției lipsei calității

procesuale active, tribunalul a reținut, față de dispozițiile art. 2 alin.

(

2)

din Legea 10/2001, că nu este relevant dacă la data căsătoriei soților, bunul

imobil era sau nu în patrimoniul soțului sau fusese preluat de către stat, de

altfel, calitatea de legatară a T.F.M. fiind reținută și ca efect pozitiv al

puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în procesul având

ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare

încheiate în temeiul Legii 112/1995.

Tribunalul a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC C. SA cu privire la primul capăt al cererii

principale, cu motivarea că aceasta nu a deținut nici un titlu cu privire; la

imobilul în litigiu, titularul dreptului de proprietate fiind Municipiul

București, SC C. SA fiind doar mandatată să vândă imobilul.

Pentru aceleași argumente a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte cu privire la capătul de

cerere privind revendicarea.

De asemenea, tribunalul a admis excepția lipsei

calității procesuale active a Municipiului București prin Primarul General pe

capătul de cerere privind revendicarea, având în vedere că imobilul în litigiu

este deținut în baza unui titlu de pârâții persoane fizice.

In ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere

având ca obiect revendicarea în contradictoriu cu Municipiul București a

suprafeței de teren de 420,25 mp., condițiile art. 480 C. civ., prima instanță a reținut că Legea 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept

substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării

instanței, suprimă practic acțiunea de drept comun în cazul ineficacității

actelor de preluare la care se referă și, fără a diminua accesul la justiție,

perfecționează sistemul reparator.

S-a considerat că reclamanții puteau formula cerere

de restituire a terenului în temeiul art. 22 din Legea 10/2001, în termenul

stabilit sub sancțiunea decăderii și pentru terenul liber de construcții, nu

doar pentru construcțiile vândute.

In ceea ce privește primul capăt de cerere,

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001,

reținând, totodată că pârâții dețin un drept de proprietate cu privire la

imobil, în baza contractelor de vânzare - cumpărare.

Analizând teoria validității aparenței în drept, sub

aspectul îndeplinirii condiției erorii comune și invincibile, tribunalul nu a

procedat la examinarea valabilității, ci doar a preferabilității titlurilor.

Astfel, analizându-se titlul cumpărătorilor pârâți, a

căror bună credință a fost reținută ca efect pozitiv al puterii de lucru

judecat, rezultată din Sentința civilă irevocabilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei

sectorului 5 București, s-a constatat că acesta provine de la un vânzător

(statul) al cărui titlu nu poate fi preferabil în raport cu cel al adevăratului

proprietar, deoarece trecerea în proprietatea statului a fost abuzivă împotriva

sentinței menționate au declarat apel pârâții A.I. și E. și P.I. și A.,

criticând-o ca nelegală fi netemeinică pentru greșita respingere a excepției

lipsei calității procesuale active a reclamanților, nedovedindu-se că în

patrimoniul defunctei F.T. ar fi intrat bunurile defunctului M.A.

De asemenea, s-a susținut că prima instanță nu putea

da eficiență testamentului din 21 ianuarie 1960, atâta vreme cât acesta nu a

fost supralegalizat, fiind încălcate dispozițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992.

Criticile formulate prin motivele de apel cu privire

la fondul cauzei au vizat încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea

10/2001, în condițiile în care actul de înstrăinare făcut de stat către

apelanți a fost menținut prin Sentința civilă nr. 6003/2002 a Judecătoriei

sectorului 5 București, hotărâre irevocabilă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 284/ A din 6 mai 2009, a admis apelurile pârâților și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca

neîntemeiat capătul din acțiune având ca obiect revendicarea apartamentelor 1

și 2, situate în București. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel

a reținut, în esență, că reclamanții intimați au calitate procesuală activă,

fiind moștenitorii fostului proprietar A.M.

S-a avut în vedere că reclamanții - intimați au depus

în fața instanței de apel toate actele referitoare la starea civilă și dobândirea

prin succesiune a imobilului în litigiu, acte apostilate, astfel încât

criticile comune ale apelanților pe acest aspect au rămas fără obiect.

S-a constatat că T.F. a fost singura moștenitoare a

autorului A.M., atât în calitate de moștenitoare testamentară, cât și în

calitate de moștenitor legal sezinar, astfel încât rămâne fără relevanță

dovedirea acceptării succesiunii testamentare de către aceasta.

Criticile vizând fondul cauzei au fost găsite ca

întemeiate, reținându-se că, până la introducerea acțiunii în constatarea

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv până la data de

5 august 2002, autoarea reclamanților, T.F.M., nu a întreprins nici un demers

pentru a reintra în proprietatea imobilului revendicat prin acțiune, cu

excepția notificării formulate în temeiul Legii 10/2001.

Astfel, s-a considerat că reclamanții nu dețin un bun

în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., în timp ce pârâților apelanți, care au cumpărat apartamentele în temeiul Legii 112/1995

și ale căror contracte au fost menținute ca valabile prin Sentința civilă nr. 6003/2002

a Judecătoriei sectorului 5 București, li se recunoaște un bun, ce trebuie

protejat de orice ingerință (conform jurisprudenței C.E.D.O. - cauza R. contra

României).

Prin urmare, s-a apreciat că titlul pârâților este

preferabil celui al reclamanților, infirmându-se astfel argumentele primei

instanțe în sensul că prin respingerea acțiunii în revendicare s-ar ajunge la o

nou| privare de proprietate (a reclamanților), întrucât în baza legii speciale,

aceștia au posibilitatea de a obține despăgubiri pentru imobilele înstrăinate

de stat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în

termenul legal, reclamanții W.I., V.E., în nume propriu și ca mandatară a

fiilor săi, V.A.C. și V.C., N.C., N.T., N.P. și N.M., criticând-o pentru

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au susținut

că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, în fond, capetele de cerere

subsidiare au fost respinse, dată fiind admiterea celor principale.

S-a arătat că instanța de apel trebuia să se pronunțe

în ce manieră va fi soluționată cererea de despăgubiri.

Sub acest aspect, recurenții au solicitat repunerea

în termenul pentru apel și recurs cu privire la acest capăt de cerere, respins

nemotivat și restituirea cauzei către tribunal.

Recurenții au criticat decizia atacată și pentru

greșita apreciere în sensul că nu ar deține, în prezent, ca și la data

introducerii cererii, un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

S-a învederat că, atâta timp cât instanța de fond a

constatat că statul a trecut abuziv imobilul în proprietatea sa, constatare

nedesființată de instanța de apel, înseamnă că a reconfirmat dreptul de

proprietate al reclamanților.

Intimații A.E. și A.I. și P.A. și P.I. au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La data de 1 octombrie 2010, numita N.B.,

moștenitoarea intimatului P.I., decedat în cursul procesului, la 4 septembrie 2009, a formulat cerere de introducere în cauză, depunând la dosar, certificatul de moștenitor nr. xxx

din 21 aprilie 2010, eliberat de Biroul Notarului Public – A.P.C.F.;

La termenul din 12 octombrie 2010, Curtea a dispus

introducerea în cauză o moștenitoarei defunctului, N.B.

Examinând criticile formulate prin motivele de

recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Deși au declarat că sunt de acord cu soluția

instanței de apel cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea,

în concordanță cu modificările legislative, recurenții reclamanți au invocat

greșita apreciere în sensul că nu ar deține un „bun" în sensul art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție.

Această critică nu poate fi primită, întrucât

existența unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. l la Convenție, constă în recunoașterea, de către instanțele naționale, a dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu în patrimoniul reclamanților, fie ca reprezentând

„bunuri actuale", fie ca „speranță legitimă" de redobândire a bunului

în natură.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, premisa

evaluării de legalitate este aceea a existenței dreptului de proprietate în

patrimoniul reclamanților, la momentul înstrăinării imobilului către chiriașii

pârâți, chiar dacă această înstrăinare a avut loc anterior confirmării

definitive, în justiție, a dreptului real.

Ca atare, nu este suficient ca fostul proprietar să

se legitimeze cu titlul original de proprietate asupra imobilului revendicat,

ci trebuie ca acest titlu să îi fie reconfirmat cu efect retroactiv printr-o

hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut caracterul abuziv al

preluării bunului de către stat și, implicit, existența, valabilă și

neîntreruptă a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților.

Susținerea acestora din urmă în sensul ce deține

imobilul în litigiu, și îl deținea și la data introducerii acțiunii nu poate fi

primită, în condițiile în care instanța de apel a motivat soluția de respingere

a capătului de cerere având ca obiect revendicarea prin comparare de titluri cu

referire la Decizia de recurs în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la jurisprudența C.E.D.O.

În consecință, se va constata că instanța de apel a

procedat corect soluționând acțiunea în revendicare, prin care se urmărește

redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii

10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi, nu în baza

criteriilor de comparație a titlurilor stabilite de dreptul comun, ci prin

raportare la jurisprudența C.E.D.O. și având în vedere că numai pârâții

intimați dețin un „bun" în sensul Convenției, întrucât dreptul de

proprietate al acestora, dobândit în temeiul contractului de vânzare - cumpărare

încheiat în baza Legii 112/1995, a fost consolidat prin Sentința civilă nr. 6003/2002

a Judecătoriei Sectorului 5 București, bun ce trebuie protejat de orice

ingerință.

Critica formulată prin motivul de recurs vizând

nesoluționarea de către instanța de apel a capătului de cerere subsidiar privind

despăgubirile este, de asemenea, nefondată.

Persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii

prevăzute Legea 10/2001 se pot adresa instanței de judecată pentru soluționarea

cererii de acordare a despăgubirilor în cazul refuzului nejustificat al

unității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii

10/2001, iar instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

această cerere, așa cum prevede Decizia 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Capătul de cerere subsidiar privind acordarea

despăgubirilor bănești conform dispozițiilor Legii 10/2001 și Legii 247/2005 nu

poate fi însă soluționat în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, aceștia

neavând calitate procesuală pasivă într-o asemenea solicitare.

De vreme ce capătul de cerere subsidiar privind

revendicarea suprafeței de teren de 420,25 mp., în contradictoriu cu Municipiul

București în condițiile art. 480 C. civ. a fost respins ca inadmisibil,; iar

împotriva soluției pronunțate de prima instanță nu s-a declarat apel ele către

reclamanți, sentința tribunalului a intrat în puterea lucrului judecat sub

acest aspect.

Într-adevăr, reclamanții recurenți, cărora li se

admisese acțiunea principală prin hotărârea primei instanțe nu au avut interes

să declare apel (principal).

Cum partea potrivnică, respectiv pârâții persoane

fizice .au exercitat această cale de atac, opunându-se obligației de a lăsa în

deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu reclamanților, aceștia din

urmă aveau, însă, interes să solicite pe calea aderării la apelul pârâților, să

le fie admis capătul de cerere subsidiar, având ca obiect acordarea

despăgubirilor.

Reclamanții nu și-au valorificat acest drept pe calea

unei cereri de aderare la apel, formulate conform art. 293 alin. (1) C. proc.

civ., pentru perspectiva unei eventuale admiteri a apelului principal declarat

de pârâți - Curtea va constata că, în aceste condiții, recurenții reclamanți nu

pot solicita în această fază procesuală, repunerea în termenul de apel și

recurs cu privire la acest capăt de cerere și, pe cale de consecință, nici casarea

parțială a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare

privind cererea subsidiară de despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata

că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

V.I., V.E., V.A.C., V.C., N.P.C., N.P.T., N.R.P., N.P.M. împotriva Deciziei nr.

284/ A din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie

2010.