ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Iași sub nr. 13.348 din 6 iulie 2005 reclamanta SC M.I. SA Iași a chemat în judecată Consiliul Județean Iași, pentru a se constata dreptul său de proprietate asupra 456,36 mp construcție și terenul aferent în folosință, din imobilul situat în Iași.

Pe timpul derulării la termenul din 9 februarie 2006 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2182 din 1 iulie 2005, în partea referitoare la includerea imobilului menționat în Anexa 1 a Listei monumentelor istorice din 2004, la poziția 7, sub motivația că în procesul de adoptare a acestui act normativ nu au fost respectate procedurile legale pentru constatarea interesului public, că hotărârile prin care s-a decis trecerea în domeniul public a imobilului sunt nule, că procedura de clasare a imobilului s-a făcut fără acordul său și că nu există nici un act normativ care să permită clasarea din oficiu a bunului imobil ca făcând parte din patrimoniul național.

Prin sentința civilă nr. 4021 din 6 aprilie 2006, Judecătoria Iași a declinat competența soluționării excepției de nelegalitate în favoarea Curții de Apel Iași .care, prin sentința civilă nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, a respins această excepție . Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a constatat că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea competentă în limita și aplicarea legii, iar regimul juridic dobândit de imobil înainte de intrarea în administrarea reclamantei continuă să dăinuie, rămânând supus prevederilor Legii nr. 422/2001 . În fundamentarea soluției, Curtea de Apel Iași a reținut că : - imobilul în litigiu a fost construit în perioada 1920- 1921, fiind considerat reprezentativ pentru patrimoniul cultural local din 1 decembrie 1934 a trecut în proprietatea statului, în acesta funcționând redacția Revistei „Viața Românească”; în anul 1979, imobilul a fost înscris în Lista monumentelor istorice și de arhitectură din județul Iași; fiind clasificat sub nr. 24 B 013 – în categoria monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.

- prin Dispoziția nr. 233 din 14 aprilie 1983 emisă de fostul Consiliu al Culturii și Educației Socialiste, imobilul a fost transmis din administrarea Tipografiei Iași în administrarea întreprinderii de prestări servicii, construcții și industrie mică, fiind ulterior inclus în capitalul social al SC M.I., înființată în 1991; - în anul 1991, Comisia națională a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice a inclus imobilul menționat în noua listă a monumentelor si ansamblurilor de arhitectură; - la 28 ianuarie 1999, Consiliul Județean Iași a emis Hotărârea nr. 10, prin care a aprobat preluarea imobilului din patrimoniul SC M.I., SC R. SA și SC C.J. SA în domeniul public de interes județean ; - acțiunea în anularea hotărârii menționate, promovată de SC M.I.

și Prefectul județului Iași a fost respinsă, prin decizia nr. 1767 din 10 mai 2001 a Î.C.C.J; - reclamanta SC M.I. S.A. a promovat acțiune pentru constatarea nulității parțiale a H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al comunelor, orașelor, municipiilor și al județului Iași, în partea referitoare la imobilul în litigiu, care a fost respinsă de Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 35/CA din 10 martie 2003, iar caua a fost trimisă spre rejudecare, prin decizia nr. 3441 din 31 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința civilă nr. 5/CA din 16 ianuarie 2006 Curtea de Apel a admis acțiunea SC M.I. și a constatat nulitatea parțială a H.G. nr. 1354/2001, soluție atacată cu recurs.

Este de asemenea necontestat faptul că, dat fiind locul pe care îl ocupă în cultura română revista "Viața românească" și implicit imobilul ce a adăpostit "casa" ei, construcția, în întregul ei, a fost înscrisă în categoria monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local, clasificare ce rezultă din Codul LMI atribuit, alături de Casa poetului V.A., postelnicului M.I. și Palatul C.P., toate situate pe aceeași stradă. Înscrierea în lista monumentelor istorice a Casei revistei „ Viața românească” s-a realizat în baza propunerilor făcute de autoritățile competente în anul 1979, toate lucrările ulterioare acestei date, întocmite de Comisia Națională a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice nefăcând altceva decât să reconfirme statutul de monument istoric al imobilului pe care autoarea excepției l-a primit în administrare în anul 1983, prin preluare de la I.T.

Iași. În anul 1991, C.N.M.A.S.I. – înființată prin Decretul nr. 91 din 5 februarie 1990 elaborează monumentelor istorice, în care este inclusă și Casa revistei „Viața Românească” ce a fost avizată de Comisia națională, faptul clasării în această categorie fiind adusă la cunoștința persoanelor care au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat prin chiar dosarul de prezentare întocmit la 31 mai 1999, ce a stat la baza privatizării SC M.I. SA Iași. La intrarea în vigoare a Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, nici Ministerul Culturii și nici autoritățile deținătoare ale imobilului nu erau obligate a face alte demersuri pentru clarificarea statului și regimului juridic al imobilului, întrucât, potrivit art. 60 alin. (1) din actul normativ citat, lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice, aprobată de C.N.M.A.S.I.

în anii 1991-1992, rămânea în vigoare și producea efecte ca atare pentru o pe­rioadă de încă 3 ani. 1 În termenul și în considerarea normei legale evocate, Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 23 14/2004, prin care a aprobat Lista monumentelor istorice clasate în grupa A sau B (cazul de față), actualizată, în care, la poziția 844, figurează Casa revistei "Viața româneasca". Înscrierea imobilului menționat în Lista monumentelor istorice nu fost contestată de nici o persoană, în procedura și în termenele prevăzute art. 14 di n Legea nr. 422/2001, astfel că statutul de monument istoric al Casei revistei "Viața românească" trebuie considerat ca definitiv și opozabil oricărei persoane, indiferent care ar fi dreptul pe care acestea l-ar reclama.

În succesiunea actelor ce au urmat includerii imobilului respectiv în Lista monumentelor istorice, în anul 1979, Ordinul nr. 2.182. din 1 iulie 2005 nu aduce nici o modificare în ceea ce privește statutul regimul juridic al acestuia, ci doar pune de acord vechea numerotare a construcțiilor de pe cu actuala numerotare, precizând că obiectivul Casa revistei ''Viața românească" se află la numărul 6 și nu la numărul 12, cum s-a menționat în Lista aprobată prin Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004, nici un alt element de identificare și individualizare a monumentului istoric nefiind modificat. În cadrul procedurii utilizate de reclamanta SC M.I. SA consacrată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu este posibilă verificarea legalității actelor în baza cărora imobilul a fost trecut în domeniul public și cu atât mai puțin a stabili care sunt drepturile acestora.

Împotriva sentinței nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a declarat recurs reclamanta SC M.I. SA În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că: - Trebuie avută în vedere modalitatea specială de constituire a societății recurente ca urmare a Legii nr. 15/1990 – privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Astfel, deși în lege se prevede că bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, Consiliul Județean Iași a ignorat aceste dispoziții legale. - În speță nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la procedurile prealabile clasificării ca și monument istoric cât și cele referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică cu justa și prealabila despăgubire.

- Deși Legea nr. 422/2001 stabilește criteriile și normele de protejare a monumentelor istorice, acestea se referă doar la consemnarea bunurilor imobile considerate imobile istorice și nu s-a dorit instituirea unei restricții legale în privința titularului dreptului de proprietate. În conceperea referatului de clasificare nu s-a ținut cont de faptul că SC M.I. SA este proprietarul imobilului clasificat ca și monument istoric. - A mai arătat că imobilul situat în Iași, s-a aflat dintotdeauna la aceeași adresă de la edificarea sa și până în prezent, neintervenind vreo schimbare din punctul de vedere al denumirii și numerotării străzii pe care este situat imobilul, propunerea de schimbare a numărului străzii este scrisă olograf peste un scris tehnoredactat de către Consiliul Județean Iași – ceea ce este peste lege.

De asemenea documentele prezentate de intimați prezintă iregularități privind semnătura și ștampila reprezentanților legali. În drept cererea de recurs se întemeiază pe prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Intimații-pârâți Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii și Cultelor au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. La termenul din 24 aprilie 2007, petenta SC C.J. SA Iași aflată în procedură de insolvență a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul recurentei SC M.I. SA Iași, fără a prezenta motivele cererii sale. Având în vedere că cererea de intervenție formulată nu respectă prevederile art. 112 C. proc. civ. și de asemenea împrejurarea că această cerere formulată prin administrator special nu a fost însușită de lichidatorul judiciar desemnat în procedura de lichidare, respectiv L.C.

S.P.R.L. Iași, Înalta Curte nu a mai pus în discuție admisibilitatea în principiu a acestei cereri (fila 153, 175 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție). Tot la termenul din 24 aprilie 2007 reclamanta SC M.I. SA a solicitat „înscrierea în fals” împotriva înscrisului depus și aflat la dosarul cauzei, denumit „Extras din Lista Monumentelor Istorice din 1991” – (fila 105-dosar Înalta Curte de Casație și Justiție ) și întrucât la data de 3 mai 2007, recurenta a formulat plângere penală împotriva Secretarului Județului Iași și Directorului Direcției Juridice din cadrul Consiliului Județean Iași pentru infracțiunile de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, vizând același înscris (2 file) Înalta Curte a dispus prin încheierea de ședință pronunțată la 16 octombrie 2007 suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. până la soluționarea plângerii penale (fila 142). La data de 12 ianuarie 2010, cauza a fost din oficiu repusă pe rol pentru a se verifica stadiul cercetărilor penale. După repunerea cauzei pe rol, la doar s-au depus rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din 13 octombrie 2008 și din data de 23 martie 2009 – de neîncepere a urmării penale (fila 183 – 186 dosar). Analizând cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: - În speță, având în vedere că excepția de nelegalitate invocată privește Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2182 din 1 iulie 2005 – referitor la clasificarea imobilului din Iași ca monument istoric – nu are relevanță aspectul constituirii societății recurente ca urmare a Legii nr. 15/1 990 și nici împrejurarea că ar fi deținut în patrimoniul conform acestei legi imobilul, nu vine în contradicție cu Ordinul contestat.

Acesta atestă calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului cultural național, constituind o actualizare a Listei monumentelor istorice – așa cum au fost aprobate prin Ordinul MC nr. 2314/2004. - În ceea ce privește susținerile referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acestea au fost analizate cu titlu irevocabil de instanțele judecătorești. Astfel prin sentința civilă nr. 869 din 5 aprilie 2006 Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamantei – recurente SC M.I. SA Iași prima retrocedare a imobilului, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 – sentință definitivă prin decizia civilă nr. 146 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași – (fila 95-101 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).

- În ceea ce privește criteriile și normele de protejare a monumentelor istorice stabilite prin Legea nr. 422/2001 – nu aveau incidență asupra imobilului în cauză datorită faptului că prin ordinul contestat nu s-a produs clasificarea imobilului ca monument istoric. Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice a fost aprobată de C.N.M.A.S.I. în anii 1991 – 1992 pentru o perioadă de încă 3 ani. Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2182 din 1 iulie 2005 – pentru aprobarea Listei monumentelor istorice - modificări și completări în care la nr. 7 este înscrisă Casa revistei „Viața Românească” situată în Iași cu mențiunea „modifică poziția nr. 844 - cum aceasta figura în Ordinul nr. 2314/2004.

De altfel așa cum a reținut și instanța de fond era de notorietate că această construcție era încă din 1979 înscrisă în categoria monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local iar reclamanta l-a primit în administrație în anul 1983 prin preluare de la Întreprinderea Tipografică Iași. În 5 august 1998, recurenta a fost încunoștiințată că imobilul în discuție face parte din domeniul public fiind înregistrată în inventarul monumentelor istorice ale Ministerului Culturii (fila 69 – dosar fond). - Referitor la schimbarea numărului cadastral, se constată că recurenta vrea să susțină că ar fi vorba de un alt imobil – cel clasificat ca și monument istoric dar este o ipoteză pe care Înalta Curte nu o împărtășește.

Imobilul a purtat inițial nr. 12, în prezent nr. 6, este înscris în lista monumentelor istorice la nr. 24 – B – 013. Lista imobilelor a fost verificată și actualizată deoarece au dispărut sau au fost demolate mai multe clădiri datorită avariilor pe care le aveau, urmare cutremurului din martie 1977. Împrejurarea că imobilul este același, deși de-a lungul timpului i s-a schimbat numărul poștal este în mod evident dovedită de plăcuța comemorativă ce face referire la construcția sa în 1920-1921 pentru a adăposti redacția „Viața Românească” înființată din martie 1906, animată de G.I. – împrejurare necontestată de reclamanta – recurentă – (fila 141 – dosar fond). Concluzionând, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 2314/2004 a fost emis în temeiul și în considerarea normelor legale prevăzute în Legea nr. 422/2001.

În raport de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.I. S.A. Iași, prin lichidator judiciar E.L. I.P.U.R.L. Iași împotriva sentinței nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006 al Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.