ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea
adresată Judecătoriei Iași sub nr. 13.348 din 6 iulie 2005
reclamanta SC M.I. SA Iași a chemat în judecată Consiliul
Județean Iași, pentru a se constata dreptul său de proprietate
asupra 456,36 mp construcție și terenul aferent în
folosință, din imobilul situat în Iași.
Pe timpul
derulării la termenul din 9 februarie 2006 reclamanta a invocat
excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului culturii și cultelor
nr. 2182 din 1 iulie 2005, în partea referitoare la includerea imobilului
menționat în Anexa 1 a Listei monumentelor istorice din 2004, la
poziția 7, sub motivația că în procesul de adoptare a acestui
act normativ nu au fost respectate procedurile legale pentru constatarea
interesului public, că hotărârile prin care s-a decis trecerea în
domeniul public a imobilului sunt nule, că procedura de clasare a
imobilului s-a făcut fără acordul său și că nu
există nici un act normativ care să permită clasarea din oficiu
a bunului imobil ca făcând parte din patrimoniul național.
Prin
sentința civilă nr. 4021 din 6 aprilie 2006, Judecătoria
Iași a declinat competența soluționării excepției de
nelegalitate în favoarea Curții de Apel Iași .care, prin
sentința civilă nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, a respins această excepție .
Pentru a
pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a constatat
că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea competentă
în limita și aplicarea legii, iar regimul juridic dobândit de imobil
înainte de intrarea în administrarea reclamantei continuă să
dăinuie, rămânând supus prevederilor Legii nr. 422/2001 .
În
fundamentarea soluției, Curtea de Apel Iași a reținut că :
- imobilul în
litigiu a fost construit în perioada 1920- 1921, fiind considerat reprezentativ
pentru patrimoniul cultural local din 1 decembrie 1934 a trecut în proprietatea statului, în acesta funcționând redacția Revistei „Viața
Românească”; în anul 1979, imobilul a fost înscris în Lista monumentelor
istorice și de arhitectură din județul Iași; fiind
clasificat sub nr. 24 B 013 – în categoria monumentelor istorice reprezentative
pentru patrimoniul cultural local.
- prin
Dispoziția nr. 233 din 14 aprilie 1983 emisă de fostul Consiliu al
Culturii și Educației Socialiste, imobilul a fost transmis din
administrarea Tipografiei Iași în administrarea întreprinderii de
prestări servicii, construcții și industrie mică, fiind
ulterior inclus în capitalul social al SC M.I., înființată în 1991;
- în anul 1991,
Comisia națională a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice
a inclus imobilul menționat în noua listă a monumentelor si
ansamblurilor de arhitectură;
- la 28
ianuarie 1999, Consiliul Județean Iași a emis Hotărârea nr. 10,
prin care a aprobat preluarea imobilului din patrimoniul SC M.I., SC R. SA
și SC C.J. SA în domeniul public de interes județean ;
- acțiunea
în anularea hotărârii menționate, promovată de SC M.I. și
Prefectul județului Iași a fost respinsă, prin decizia nr. 1767
din 10 mai 2001 a Î.C.C.J;
- reclamanta SC
M.I. S.A. a promovat acțiune pentru constatarea nulității parțiale
a H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al comunelor,
orașelor, municipiilor și al județului Iași, în partea
referitoare la imobilul în litigiu, care a fost respinsă de Curtea de Apel
Iași, prin sentința civilă nr. 35/CA din 10 martie 2003, iar
caua a fost trimisă spre rejudecare, prin decizia nr. 3441 din 31 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin
sentința civilă nr. 5/CA din 16 ianuarie 2006 Curtea de Apel a admis
acțiunea SC M.I. și a constatat nulitatea parțială a H.G.
nr. 1354/2001, soluție atacată cu recurs.
Este de asemenea
necontestat faptul că, dat fiind locul pe care îl ocupă în cultura
română revista "Viața românească" și implicit
imobilul ce a adăpostit "casa" ei, construcția, în întregul
ei, a fost înscrisă în categoria monumente reprezentative pentru
patrimoniul cultural local, clasificare ce rezultă din Codul LMI atribuit,
alături de Casa poetului V.A., postelnicului M.I. și Palatul C.P.,
toate situate pe aceeași stradă.
Înscrierea în
lista monumentelor istorice a Casei revistei „ Viața românească” s-a realizat
în baza propunerilor făcute de autoritățile competente în anul
1979, toate lucrările ulterioare acestei date, întocmite de Comisia
Națională a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice nefăcând
altceva decât să reconfirme statutul de monument istoric al imobilului pe
care autoarea excepției l-a primit în administrare în anul 1983, prin
preluare de la I.T. Iași.
În anul 1991, C.N.M.A.S.I. – înființată prin Decretul nr. 91 din 5 februarie 1990 elaborează
monumentelor istorice, în care este inclusă și Casa revistei „Viața
Românească” ce a fost avizată de Comisia națională, faptul
clasării în această categorie fiind adusă la
cunoștința persoanelor care au cumpărat pachetul majoritar de
acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat prin chiar dosarul de prezentare întocmit la 31 mai
1999, ce a stat la baza privatizării SC M.I. SA Iași.
La intrarea în
vigoare a Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, nici
Ministerul Culturii și nici autoritățile deținătoare
ale imobilului nu erau obligate a face alte demersuri pentru clarificarea statului
și regimului juridic al imobilului, întrucât, potrivit art. 60 alin. (1) din
actul normativ citat, lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile
istorice, aprobată de C.N.M.A.S.I. în anii 1991-1992, rămânea în
vigoare și producea efecte ca atare pentru o perioadă de încă 3
ani.
1
În
termenul și în considerarea normei legale
evocate, Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 23
14/2004, prin
care a aprobat Lista monumentelor istorice clasate în grupa A sau B (cazul de
față), actualizată, în care, la poziția 844, figurează
Casa revistei "Viața româneasca".
Înscrierea imobilului
menționat în Lista monumentelor istorice nu fost contestată de nici o
persoană, în procedura și în termenele prevăzute art. 14 di
n
Legea nr. 422/2001, astfel că
statutul de monument istoric al Casei revistei "Viața
românească" trebuie considerat ca definitiv și opozabil
oricărei persoane, indiferent care ar fi dreptul pe care acestea l-ar reclama.
În
succesiunea actelor ce au urmat includerii imobilului respectiv în Lista
monumentelor istorice, în anul 1979, Ordinul nr. 2.182. din 1 iulie 2005 nu
aduce nici o modificare în ceea ce privește statutul regimul juridic al
acestuia, ci doar pune de acord vechea numerotare a construcțiilor de pe cu
actuala numerotare, precizând că obiectivul Casa revistei ''Viața românească"
se află la numărul 6 și nu la numărul 12, cum s-a menționat
în Lista aprobată prin Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004, nici un
alt
element de identificare și individualizare
a monumentului istoric nefiind modificat.
În
cadrul procedurii utilizate de reclamanta SC M.I. SA consacrată de art. 4
din Legea nr. 554/2004, nu este posibilă verificarea legalității
actelor în baza cărora imobilul a fost trecut în domeniul public și
cu atât mai puțin a stabili care sunt drepturile acestora.
Împotriva
sentinței nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea
de Apel Iași, a declarat recurs reclamanta SC M.I. SA
În
motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că:
-
Trebuie avută în vedere modalitatea specială de constituire a
societății recurente ca urmare a Legii nr. 15/1990 – privind reorganizarea
unităților economice de stat ca regii autonome și
societăți comerciale. Astfel, deși în lege se prevede că
bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia,
Consiliul Județean Iași a ignorat aceste dispoziții legale.
- În
speță nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la
procedurile prealabile clasificării ca și monument istoric cât
și cele referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate
publică cu justa și prealabila despăgubire.
- Deși
Legea nr. 422/2001 stabilește criteriile și normele de protejare a
monumentelor istorice, acestea se referă doar la consemnarea bunurilor
imobile considerate imobile istorice și nu s-a dorit instituirea unei
restricții legale în privința titularului dreptului de proprietate.
În conceperea referatului de clasificare nu s-a ținut cont de faptul
că SC M.I. SA este proprietarul imobilului clasificat ca și monument istoric.
- A
mai arătat că imobilul situat în Iași, s-a aflat dintotdeauna la
aceeași adresă de la edificarea sa și până în prezent,
neintervenind vreo schimbare din punctul de vedere al denumirii și numerotării
străzii pe care este situat imobilul, propunerea de schimbare a
numărului străzii este scrisă olograf peste un scris tehnoredactat
de către Consiliul Județean Iași – ceea ce este peste lege. De
asemenea documentele prezentate de intimați prezintă iregularități
privind semnătura și ștampila reprezentanților legali.
În
drept cererea de recurs se întemeiază pe prevederile art. 304
1
C.
proc. civ.
Intimații-pârâți
Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii și Cultelor au
formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La
termenul din 24 aprilie 2007, petenta SC C.J. SA Iași aflată în
procedură de insolvență a formulat cerere de intervenție în
interes propriu și în interesul recurentei SC M.I. SA Iași,
fără a prezenta motivele cererii sale.
Având
în vedere că cererea de intervenție formulată nu respectă
prevederile art. 112 C. proc. civ. și de asemenea împrejurarea că
această cerere formulată prin administrator special nu a fost
însușită de lichidatorul judiciar desemnat în procedura de lichidare,
respectiv L.C. S.P.R.L. Iași, Înalta Curte nu a mai pus în discuție admisibilitatea
în principiu a acestei cereri (fila 153, 175 dosar Înalta Curte de Casație
și Justiție).
Tot
la termenul din 24 aprilie 2007 reclamanta SC M.I. SA a solicitat „înscrierea
în fals” împotriva înscrisului depus și aflat la dosarul cauzei, denumit
„Extras din Lista Monumentelor Istorice din 1991” – (fila 105-dosar Înalta Curte de Casație și Justiție ) și întrucât la data
de 3 mai 2007, recurenta a formulat plângere penală împotriva Secretarului
Județului Iași și Directorului Direcției Juridice din
cadrul Consiliului Județean Iași pentru infracțiunile de fals
intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz
de fals, vizând același înscris (2 file) Înalta Curte a dispus prin
încheierea de ședință pronunțată la 16 octombrie 2007
suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. până
la soluționarea plângerii penale (fila 142).
La
data de 12 ianuarie 2010, cauza a fost din oficiu repusă pe rol pentru a
se verifica stadiul cercetărilor penale.
După
repunerea cauzei pe rol, la doar s-au depus rezoluțiile Parchetului de pe
lângă Judecătoria Iași din 13 octombrie 2008 și din data de
23 martie 2009 – de neîncepere a urmării penale (fila 183 – 186 dosar).
Analizând
cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
- În
speță, având în vedere că excepția de nelegalitate
invocată privește Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr.
2182 din 1 iulie 2005 – referitor la clasificarea imobilului din Iași ca
monument istoric – nu are relevanță aspectul constituirii
societății recurente ca urmare a Legii nr. 15/1 990 și nici împrejurarea
că ar fi deținut în patrimoniul conform acestei legi imobilul, nu
vine în contradicție cu Ordinul contestat. Acesta atestă calitatea de
bun imobil aparținând patrimoniului cultural național, constituind o
actualizare a Listei monumentelor istorice – așa cum au fost aprobate prin
Ordinul MC nr. 2314/2004.
- În
ceea ce privește susținerile referitoare la exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, acestea au fost analizate cu titlu
irevocabil de instanțele judecătorești. Astfel prin
sentința civilă nr. 869 din 5 aprilie 2006 Tribunalul Iași a respins
acțiunea reclamantei – recurente SC M.I. SA Iași prima retrocedare a
imobilului, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 – sentință
definitivă prin decizia civilă nr. 146 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași – (fila 95-101 dosar Înalta Curte de Casație și
Justiție).
- În
ceea ce privește criteriile și normele de protejare a monumentelor
istorice stabilite prin Legea nr. 422/2001 – nu aveau incidență
asupra imobilului în cauză datorită faptului că prin ordinul
contestat nu s-a produs clasificarea imobilului ca monument istoric. Lista
cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice a fost
aprobată de C.N.M.A.S.I. în anii 1991 – 1992 pentru o perioadă de
încă 3 ani. Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2182 din 1 iulie 2005 –
pentru aprobarea Listei monumentelor istorice - modificări și
completări în care la nr. 7 este înscrisă Casa revistei „Viața
Românească” situată în Iași cu mențiunea „modifică
poziția nr. 844 - cum aceasta figura în Ordinul nr. 2314/2004.
De
altfel așa cum a reținut și instanța de fond era de
notorietate că această construcție era încă din 1979
înscrisă în categoria monumentelor istorice reprezentative pentru
patrimoniul cultural local iar reclamanta l-a primit în administrație în
anul 1983 prin preluare de la Întreprinderea Tipografică Iași. În 5
august 1998, recurenta a fost încunoștiințată că imobilul
în discuție face parte din domeniul public fiind înregistrată în
inventarul monumentelor istorice ale Ministerului Culturii (fila 69 – dosar
fond).
-
Referitor la schimbarea numărului cadastral, se constată că
recurenta vrea să susțină că ar fi vorba de un alt imobil –
cel clasificat ca și monument istoric dar este o ipoteză pe care Înalta
Curte nu o împărtășește. Imobilul a purtat inițial nr.
12, în prezent nr. 6, este înscris în lista monumentelor istorice la nr. 24 – B
– 013. Lista imobilelor a fost verificată și actualizată
deoarece au dispărut sau au fost demolate mai multe clădiri datorită
avariilor pe care le aveau, urmare cutremurului din martie 1977.
Împrejurarea
că imobilul este același, deși de-a lungul timpului i s-a
schimbat numărul poștal este în mod evident dovedită de
plăcuța comemorativă ce face referire la construcția sa în
1920-1921 pentru a adăposti redacția „Viața Românească”
înființată din martie 1906, animată de G.I. – împrejurare necontestată
de reclamanta – recurentă – (fila 141 – dosar fond).
Concluzionând,
se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că
Ordinul nr. 2314/2004 a fost emis în temeiul și în considerarea normelor
legale prevăzute în Legea nr. 422/2001.
În raport de cele
arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M.I.
S.A. Iași, prin lichidator judiciar E.L. I.P.U.R.L. Iași împotriva sentinței
nr. 120/CA din 6 noiembrie 2006 al Curții de Apel Iași, secția
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 9 martie 2010.