Decizia nr. 1721/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 2154/118/2007 — recurs

Motivele de fapt și de drept ale formulării cererii Se arată că, recurentul a formulat în luna august 2008 cerere pentru înscrierea la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 5 octombrie 2008, pentru promovare de la Judecătoria Târgu Mureș la Tribunalul Mureș. Recurentul precizează că s-a înscris la concursul de promovare, considerând că perioada în care a îndeplinit funcția de consilier juridic (1 an și 6 luni) și cea în care a îndeplinit funcția de judecător la judecătorie (4 ani), cumulate, la data formulării cererii de înscriere la concurs, era mai mare de 5 ani. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a accesului la concurs este nelegală, deoarece recurentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. În ceea ce privește luarea în calcul numai a perioadei în care judecătorul a fost avocat, recurentul consideră că trebuie să se țină seama de hotărârile C.N.C.D., precum și cele cu nr. 48 și nr. 247/2007, care au constatat că există o discriminare între categoria profesională a avocaților și celelalte categorii profesionale din domeniul juridic în privința accesului la concursurile de promovare. Se invocă și hotărârile judecătorești prin care s-au acordat retroactiv drepturi salariale magistraților atunci când s-a constatat existența unor discriminări între magistrații cu același grad profesional încadrați la instanțe sau parchete de același grad, precum și hotărârile C.E.D.O.

Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru neîndeplinirea de către recurent a dispozițiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 modificată și completată. Se mai arată că aceleași dispoziții ale art. 44 din Legea nr. 303/2004 au constituit obiectul excepției de neconstituționalitate invocate în dosarul nr. 2154/118/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1123 din 27 noiembrie 2007, în sensul respingerii ca inadmisibil. Se recunoaște că atât avocații cât și consilierii juridic, desfășoară activități cu caracter juridic, dar există deosebiri între activitățile acestora de natură a justifica un tratament diferențiat. Hotărârile C.N.C.D. nr. 48/2007 și nr. 247/2007, de care se prevalează recurentul, nu pot fi asimilate actului normativ cu putere obligatorie și nu pot adăuga la lege, având exclusiv caracter de recomandare și nu se bucură de efectele unui titlu executoriu opozabil intimatului. Mai mult, prin Decizia nr. 820/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, “în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. II. Considerentele instanței de recurs 1. r ecursul este nefondat 2. Textul art. 44 alin. (1) lit. a) și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 modificată și completată este clar în sensul că la calcularea vechimii de 5 ani pentru promovarea în funcția de judecători de tribunal se ia în considerare și perioada în care judecătorul a fost avocat. 3. Instanțele de judecată nu pot adăuga acestei dispoziții legale și perioada în care judecătorul a fost consilier juridic, deoarece numai legiuitorul are o astfel de competență.

O excepție de neconstituționalitate ridicată cu privire la art. 44 alin. (2) și la posibilitatea de a intra în calcul și vechimea de consilier juridic, a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională.

Hotărârile C.N.C.D. au valoarea unor recomandări adresate instituțiilor publice în discuție, punerea în aplicare a acestor hotărâri putându-se realiza numai prin modificarea legii de către Parlamentul României.

Instanțele judecătorești au obligația să aplice legea internă, dar și Convențiile internaționale în materia apărării drepturilor omului în ipoteza care legea internă este contrară acestora.

Art. 14 din C.E.D.O. nu are o existență independentă, în sensul că poate fi invocat numai cu privire la drepturile și libertățile pe care aceasta le reglementează, iar recurentul nu a precizat care anume dintre aceste drepturi sau libertăți prevăzute de Convenție au fost încălcate.

Prezentul litigiu nu poate fi analizat din perspectiva pronunțării unor hotărâri judecătorești (neindicate) referitoare la acordarea unor drepturi salariale atunci când s-a constatat existența unor discriminări, deoarece situația nu este comparabilă.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, să se respingă recursul ca nefondat.