ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2010

Situația de fapt. Actul administrativ atacat în cauză. La data de 14 aprilie 2009, D.P.C., judecător la Judecătoria Iași, s-a înscris la concursul pentru promovare efectivă la Tribunalul Iași, specializarea Dreptul Familiei, având o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004, de 4 ani, 11 luni și 24 de zile în funcția de judecător, vechime calculată la data de 31 mai 2009. Anterior numirii în această funcție, D.P.C. a avut calitatea de consilier juridic, de la data de 1 octombrie 1998. Prin hotărârea nr. 43 din 29 aprilie 2009, Comisia de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009 i-a respins cererea de înscriere la concurs, pentru neîndeplinirea condiției minime de vechime, prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată. Prin hotărârea nr. 331 din 14 mai 2009, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația petentului împotriva hotărârii mai sus indicate, reținând în motivare faptul că, deși acesta îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității profesionale și cea privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii 3 ani, nu îndeplinește condiția minimă de vechime, iar toate condițiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcții de execuție sunt cumulative. Prin hotărârea nr. 922 din 21 mai 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de D.P.C. împotriva hotărârii secției pentru judecători, reținându-se faptul că petentul nu a invocat aspecte noi în sprijinul acestei căi de atac.

Calea de atac a recursului exercitată de magistrat În temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, petentul D.P.C. a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 922 din 21 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a solicitat instanței de contencios administrativ să dispună anularea acesteia, constatarea faptului că îndeplinea condițiile de vechime pentru participarea la concursul de promovare în funcții de execuție și să oblige intimatul să-i valideze rezultatul obținut la concurs. În motivarea căii de atac, recurentul arată că îndeplinea condițiile de vechime, prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prin raportare la dispozițiile art. 104 din același act normativ și la principiul egalității în drepturi, statuat în Constituția României, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurentul susține că, la soluționarea cererii sale de înscriere la concurs, în mod nelegal, Comisia de concurs nu a luat în considerare vechimea pe care a avut-o în funcția de consilier juridic, respectiv cea de 5 ani și 8 luni care, adăugată celei îndeplinite în funcția de judecător (4 ani 11 luni și 24 zile), i-ar fi permis participarea. Totodată, recurentul precizează că, în urma petiției sale, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a pronunțat hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 prin care a constatat caracterul discriminatoriu al prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, prin instituirea unui tratament diferențiat din perspectiva principiului egalității și a recomandat Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii să întreprindă demersurile necesare în vederea eliminării situației de discriminare. În opinia recurentului, hotărârea nr. 48/2007 a devenit titlu executoriu, întrucât a fost atacată în instanță de către Ministerul Justiției, iar acțiunea a fost respinsă, prin sentința nr. 1908 din 25 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care a rămas irevocabilă, în urma respingerii recursului, prin decizia nr. 3279 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Recurentul apreciază că soluția pronunțată de Comisia de concurs îi încalcă drepturile câștigate la data ocupării funcției de judecător prin concurs (7 iunie 2004). De asemenea, recurentul arată că, prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009. Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de C.F.I. și a constatat că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neconstituționale. În opinia recurentului, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate invoca inopozabilitatea acestor hotărâri anterior individualizate, deoarece, în mod indirect, acestea produc efecte și asupra terților. În raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României, recurentul a solicitat instanței să aplice dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul 12 la Convenție care instituie principiul egalității în drepturi. A susținut că, deși obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar revine nu numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative care, pentru a se supune acestei obligații, trebuie să se abțină de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autoritățile centrale, dacă încalcă dreptul comunitar, intimatul nu a respectat această obligație și nu a ținut seama de apărările pe care le-a formulat în cauză.

Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare, în esență, că soluția adoptată prin actul administrativ contestat în cauză este legală, întrucât dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, fac referire expres și limitativ la vechimea în funcția de judecător, procuror și avocat, doar acestea fiind luate în considerare la calcularea vechimii necesare pentru a participa la concursul de promovare în funcții de execuții. Ca atare, perioada în care au fost exercitate alte funcții juridice nu poate fi luată în apreciere pentru calculul vechimii necesare pentru promovarea în funcții de execuție.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 5129 din 13 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de D.P.C., ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat, în esență, faptul că, la momentul emiterii hotărârii contestate, cadrul normativ era reprezentat de dispozițiile art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a prevăzut în mod expres, că la calcularea vechimii în funcția de judecător sau procuror, pentru participarea la concursul de promovare în funcții de execuție se iau în considerare perioadele în care persoana respectivă a îndeplinit funcția de judecător, procuror sau avocat. Înalta Curte a reținut faptul că dispoziții similare se regăsesc și în art. 5 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea nr. 621 din 28 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform căruia „pot participa la concursul de promovare în funcții de execuție vacante sau pe loc judecătorii care îndeplinesc condițiile minime de vechime, prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. S-a constatat așadar, că în mod corect autoritatea intimată a apreciat că perioada în care recurentul a îndeplinit funcția de consilier juridic nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii minime prevăzute de textele anterior arătate. A fost respinsă, ca nefondată, și critica recurentului în sensul că, prin hotărârea atacată, a fost discriminat, instanța de control judiciar, reținând că, în lumina reglementărilor constituționale, europene și internaționale, precum și a practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, „a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferența de tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Astfel fiind, s-a apreciat că nu poate constitui o încălcare a principiului egalității de tratament juridic impunerea de către legiuitor a anumitor condiții de vechime pentru a se putea participa la un concurs de promovare în funcții de execuție. Pe aspectul analizat, instanța de recurs a mai reținut că, în mod corect Comisia de concurs, la momentul soluționării cererii recurentului, nu a avut în vedere prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul sau procurorul au îndeplinit funcția de jurisconsult sau consilier juridic deoarece, pentru participarea la concursul de promovare în funcții de execuție, prezintă relevanță exclusiv vechimea în funcția de judecător și procuror și nu vechimea în magistratură, acestea fiind noțiuni distincte. S-a mai reținut totodată, faptul că prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 305 din 13 aprilie 2006, s-a constatat că perioada în care judecătorii și procurorii au exercitat profesia de consilier juridic nu poate fi luată în considerare pentru aprecierea îndeplinirii condiției de vechime minimă, în înțelesul art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, care este de strictă aplicare și interpretare, dispozițiile anterior enunțate aplicându-se de altfel, tuturor judecătorilor și procurorilor care participă la concursurile de promovare. Înalta Curte a respins critica recurentului referitoare la faptul că, prin soluția pe care a pronunțat-o cu privire la cererea sa de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție, Comisia de concurs i-a încălcat drepturile câștigate la data ocupării funcției de judecător prin concurs, reținând în acest sens că legiuitorul a simțit nevoia să realizeze o diferențiere între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv momentul admiterii în magistratură (când a fost luată în considerare vechimea în activitatea juridică, cu ocazia admiterii în magistratură prin concurs, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată) și cel al promovării. Instanța a arătat că, în acest ultim caz, este normal ca legiuitorul să aibă în vedere o anumită vechime efectivă în funcția de magistrat pentru a promova: specificitatea activității de judecată, exercitarea efectivă a profesiei de magistrat contribuie la dobândirea unei experiențe profesionale, absolut necesare pentru desfășurarea unei activități la o instanță superioară în grad, care presupune soluționarea unor litigii cu caracter complex. Vechimea în activitatea juridică de 5 ani a fost valorificată ca o condiție prealabilă, necesară pentru a participa la concursul de admitere în magistratură, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, însă, așa cum s-a reținut anterior, conform art. 44 alin. (1) din aceeași lege, pentru promovarea în funcții de execuție este necesară vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror. Susținerea recurentului privitoare la nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu a ținut seama, la data soluționării cererii sale de participare la concursul de promovare, de efectele produse de hotărârea nr. 48/2007 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă de instanța de control judiciar, reținându-se în acest sens, că hotărârea în discuție nu poate adăuga la lege, având exclusiv caracterul unei recomandări adresate Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii. Invocarea de către recurent a Deciziei Curții Constituționale nr. 785 din 12 mai 2009, prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a apreciat că nu poate reprezenta un argument în sprijinul admiterii recursului, având în vedere faptul că, în considerarea dispozițiilor art. 137 din Constituția României, prevederile declarate neconstituționale în data de 12 mai 2009, au fost suspendate de drept de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 785 din 12 mai 2009 în M. Of. al României, respectiv 15 iunie 2009, astfel încât, la momentul analizării cererii recurentului de înscriere la concurs au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 303/2004, republicată, astfel cum erau în vigoare la acea dată. În al doilea rând, Înalta Curte a apreciat că, în prezent, efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 785 din 12 mai 2009 este acela că norma în discuție, respectiv art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu mai există, într-o atare situație, dispoziția legală aplicabilă la acest moment unor situații similare cu cea a recurentului fiind art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată. În opinia Înaltei Curți, a accepta punctul de vedere al recurentului, în sensul înlăturării condiției de vechime de 5 ani în funcția de judecător pentru promovarea efectivă în funcția de judecător de tribunal, ar însemna ca magistratul învestit cu soluționarea acestui litigiu de contencios administrativ să creeze o nouă normă juridică, aspect ce s-a apreciat că nu este în competența sa. În ceea ce privește invocarea de către recurent a soluției contrare pronunțate de aceeași instanță într-o speță similară, Înalta Curte a arătat că Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a adoptat următoarea soluție de unificare a practicii judiciare: în considerarea dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind declarate neconstituționale, nu mai produc efecte juridice.

Exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii Împotriva deciziei nr. 5120 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul D.P.C. a formulat, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cerere de revizuire. În motivarea cererii de revizuire sunt reluate toate motivele de recurs prezentate la pct. 1.2 din decizie, fiind criticată decizia instanței de recurs prin prisma rezolvării pe care le-a dat-o. Detaliind motivul de revizuire enunțat, reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuentul arată că instanța de recurs a refuzat aplicarea prioritară a normelor comunitare, între care indică art. 10 din TCE, art. 6 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, revizuentul consideră că decizia atacată nu este conformă cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, exemplificând cu cauzele Van Gend en Loos din 5 februarie 1963 și Von Colson et Kamann c. Land Nord Reihen-Westfalen 14/83. În esență, revizuentul dezvoltă teza potrivit căreia instanța națională l-a discriminat în raport cu magistrații care au îndeplinit anterior funcția de avocat, contrar deciziei nr. 3279 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care ar avea autoritate de lucru judecat în cauză și de asemenea, contrar dispozițiilor comunitare care interzic discriminarea. Pe aceeași linie a argumentației, o parte consistentă a memoriului de revizuire vizează discriminarea și din perspectiva condițiilor cerute de reglementările europene și internaționale pentru numirea unei persoane în funcția de judecător învestit cu exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale la Curtea Europeană de Justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ori la Curtea Penală Internațională. În cadrul aceleiași cereri de revizuire, D.P.C. mai invocă și principiul comunitar al securității raporturilor juridice, arătând că nu i s-a aplicat legea în vigoare la momentul derulării procedurii administrative.

Apărările formulate de Consiliul Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 martie 2010 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată. Intimatul a combătut modalitatea de exercitare a acestei căi de atac, prin reiterarea, pe larg, a tuturor criticilor din recurs, arătând că instanța de recurs a răspuns corespunzător, subsumându-le unor motive care au fost punctual analizate. Referitor la discriminarea invocată din perspectiva încălcării priorității dreptului comunitar ori al principiului efectului direct al acestuia, intimatul a insistat asupra faptului că împrejurarea de care se prevalează revizuentul nu poate fi circumscrisă acestui concept. Nici Consiliul Superior al Magistraturii și nici instanțele de judecată nu pot extinde dispozițiile unei legi la situații care nu au fost avute în vedere de legiuitor, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând decizia atacată prin prisma motivului de revizuire introdus prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte constată că aspectele invocate de revizuent nu sunt apte să atragă schimbarea hotărârii instanței de recurs. 1. Argumente de drept relevante Cererea de revizuire de față, astfel cum a fost concepută de autorul său, relevă, pe lângă motivul reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și o serie de critici care exced acestui cadru, constituindu-se, de fapt, într-un recurs la recurs. Intră în această categorie interpretarea efectelor hotărârii nr. 48 din 24 ianuarie 2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin prisma consolidării sale prin cele două hotărâri judecătorești indicate la pct. 1.2, ori modalitatea de corelare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu cele cuprinse în art. 86 din același act normativ, probleme dezlegate irevocabil de instanța de recurs. Asupra acestora instanța de revizuire nu are nicio posibilitate legală de reevaluare, în contextul în care revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Cât privește motivul de revizuire admisibil, dispoziția legală care îl reglementează, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, are următorul conținut: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”. În raport de această reglementare națională, apare ca fiind redundantă invocarea de către revizuent a prevederilor art. 10 din TCE, a doctrinei priorității normelor comunitare și a efectului direct al acestora, consacrate de Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa, începând cu cauzele Van Gend en Loos (6/62) și Costa c ENEL (6/64). Dispoziția normativă comunitară care nu s-ar fi aplicat prioritar este cuprinsă în art. 6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul Tratat de Instituire a Comunității Europene), în forma adoptată prin Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, text care are următorul cuprins: „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din Titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții”. În concret, revizuentul invocă principiul nediscriminării care se regăsește în Carta menționată la art. 21 alin. (1), în următoarea formă: „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”. Elementul obiectiv în raport de care se consideră discriminat revizuentul are o dublă reprezentare, vizând pe de o parte magistratul român care a îndeplinit anterior funcția de avocat și pe de altă parte, judecătorul de la instanțe europene și internaționale (sunt indicate Curtea Europeană de Justiție, Curtea Penală Internațională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului). În privința primului element distinctiv enunțat, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziția legală cuprinsă în art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 avea un caracter discriminatoriu întrucât stabilea un tratament juridic diferit, mai favorabil pentru magistrații care au îndeplinit anterior funcția de avocat, în raport cu aceia care au îndeplinit-o pe cea de consilier juridic (situația revizuentului), funcții juridice similare sau comparabile, fără nicio justificare rezonabilă. Această situație a fost tranșată de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 404/15.06.2009, a constatat că prevederile legale în discuție sunt neconstituționale. Consecințele acestei decizii, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, au constat în suspendarea de drept a textului legal, neconstituțional, până la data 31 iulie 2009, când prin împlinirea termenului legal de 45 de zile de la publicarea deciziei, acesta și-a încetat efectele juridice. Pe cale de consecință, începând cu această dată, condiția de vechime impusă judecătorilor și procurorilor pentru participarea la concursul de promovare la instanțele sau Parchetele imediat superioare este reglementată numai de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind utilă numai vechimea în funcția de judecător ori procuror, iar nu și cea în funcțiile de avocat ori consilier juridic. Această interpretare a instanței de recurs, însușită și de instanța de revizuire nu poate fi repusă în discuție, în substanța sa, pe calea revizuirii de față, pentru că nu intră în coliziune cu nicio dispoziție comunitară. Ea a fost amendată însă de revizuent din perspectiva principiului comunitar al securității juridice, care face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, susținându-se că la data derulării procedurii administrative de contestare textul constatat neconstituțional era în vigoare. Fără a contesta logica unui astfel de raționament, Înalta Curte reține că, totuși, este excesiv a se imputa intimatului Consiliul Superior al Magistraturii că a organizat un concurs de promovare în funcții de execuție și a soluționat contestațiile administrative aferente, fundamentându-se pe o dispoziție legală în vigoare, ori că a refuzat să extindă norma incriminată și la alte categorii de juriști (în speță, la consilierii juridici). Condițiile tehnice de organizare a unui astfel de concurs impun rezolvări rapide și conforme normelor în vigoare. De altfel, cum s-a arătat anterior, evoluția normativă s-a realizat într-un sens contrar celui scontat de revizuent; ca efect al Deciziei Curții Constituționale nu se mai poate valorifica, în vederea participării la concursul menționat, decât vechimea în funcția de judecător ori procuror. Referitor la divergențele de jurisprudență semnalate de revizuent, acestea au fost rezolvate de Plenul Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, în considerarea dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, printr-o soluție de unificare a practicii judiciare în sensul deciziei instanței de recurs examinate. În fine, revizuentul se mai consideră discriminat și în raport cu judecătorii care îndeplinesc înalte funcții jurisdicționale la instanțe europene sau internaționale, cărora nu li se cere să aibă o anumită vechime în funcția de judecător național. După cum s-a mai reținut și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 943 din 19 februarie 2010, statele beneficiază de dreptul de a stabili condițiile de accedere în profesia de judecător național, precum și de dreptul de a organiza această profesie în acord cu propriile necesități, cu tradiția juridică ș.a.m.d. Această concluzie rezultă cu claritate din reglementările citate (art. 6 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, respectiv art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) care sunt în sensul că drepturile, libertățile și principiile prevăzute de Cartă nu extind în niciun mod competențele Uniunii, iar statutul magistraților nu intră în această sferă. În același sens, al neextinderii competențelor Uniunii, sunt și explicațiile cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – 2007/C 303/02). 2. Temeiul legal al deciziei pronunțate de instanța de revizuire Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, art. 323 și art. 326 din C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire de față ca nefondată.