ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

administrativ atacat în cauză.

La data de 14 aprilie

2009, D.P.C., judecător la Judecătoria Iași, s-a înscris la concursul pentru promovare

efectivă la Tribunalul Iași, specializarea Dreptul Familiei, având o vechime, potrivit

art. 44 din Legea nr. 303/2004, de 4 ani, 11 luni și 24 de zile în funcția de judecător,

vechime calculată la data de 31 mai 2009. Anterior numirii în această funcție, D.P.C.

a avut calitatea de consilier juridic, de la data de 1 octombrie 1998.

Prin hotărârea nr. 43

din 29 aprilie 2009, Comisia de organizare a concursului de promovare în funcții

de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009 i-a respins

cererea de înscriere la concurs, pentru neîndeplinirea condiției minime de vechime,

prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin hotărârea nr. 331

din 14 mai 2009, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

a respins contestația petentului împotriva hotărârii mai sus indicate, reținând

în motivare faptul că, deși acesta îndeplinește condiția referitoare la evaluarea

activității profesionale și cea privind lipsa sancționării disciplinare în ultimii

3 ani, nu îndeplinește condiția minimă de vechime, iar toate condițiile prevăzute

de lege pentru promovarea în funcții de execuție sunt cumulative.

Prin hotărârea nr. 922

din 21 mai 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația

formulată de D.P.C. împotriva hotărârii secției pentru judecători, reținându-se

faptul că petentul nu a invocat aspecte noi în sprijinul acestei căi de atac.

exercitată de magistrat

În temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, petentul D.P.C. a declarat recurs împotriva hotărârii

nr. 922 din 21 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a solicitat

instanței de contencios administrativ să dispună anularea acesteia, constatarea

faptului că îndeplinea condițiile de vechime pentru participarea la concursul de

promovare în funcții de execuție și să oblige intimatul să-i valideze rezultatul

obținut la concurs.

În motivarea căii de atac,

recurentul arată că îndeplinea condițiile de vechime, prevăzute de art. 44

alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prin raportare

la dispozițiile art. 104 din același act normativ și la principiul egalității în

drepturi, statuat în Constituția României, dar și în jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Recurentul susține că,

la soluționarea cererii sale de înscriere la concurs, în mod nelegal, Comisia de

concurs nu a luat în considerare vechimea pe care a avut-o în funcția de consilier

juridic, respectiv cea de 5 ani și 8 luni care, adăugată celei îndeplinite în funcția

de judecător (4 ani 11 luni și 24 zile), i-ar fi permis participarea.

Totodată, recurentul precizează

că, în urma petiției sale, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării a pronunțat hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 prin care a constatat

caracterul discriminatoriu al prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, prin instituirea unui

tratament diferențiat din perspectiva principiului egalității și a recomandat Ministerului

Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii să întreprindă demersurile necesare

în vederea eliminării situației de discriminare.

În opinia recurentului,

hotărârea nr. 48/2007 a devenit titlu executoriu, întrucât a fost atacată în instanță

de către Ministerul Justiției, iar acțiunea a fost respinsă, prin sentința nr. 1908

din 25 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, care a rămas irevocabilă, în urma respingerii recursului, prin decizia

nr. 3279 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Recurentul apreciază că

soluția pronunțată de Comisia de concurs îi încalcă drepturile câștigate la data

ocupării funcției de judecător prin concurs (7 iunie 2004).

De asemenea, recurentul

arată că, prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009. Curtea Constituțională a admis excepția

de neconstituționalitate invocată de C.F.I. și a constatat că dispozițiile art.

44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, sunt neconstituționale.

În opinia recurentului,

Consiliul Superior al Magistraturii nu poate invoca inopozabilitatea acestor hotărâri

anterior individualizate, deoarece, în mod indirect, acestea produc efecte și asupra

terților.

În raport de prevederile

art. 20 alin. (2) din Constituția României, recurentul a solicitat instanței să

aplice dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 1 din Protocolul 12 la Convenție care instituie principiul egalității în drepturi.

A susținut că, deși obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar revine

nu numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative care, pentru

a se supune acestei obligații, trebuie să se abțină de la aplicarea prevederilor

naționale adoptate de autoritățile centrale, dacă încalcă dreptul comunitar, intimatul

nu a respectat această obligație și nu a ținut seama de apărările pe care le-a formulat

în cauză.

de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, arătând în motivare, în esență, că soluția adoptată prin actul administrativ

contestat în cauză este legală, întrucât dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. a)

și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, fac referire expres și limitativ

la vechimea în funcția de judecător, procuror și avocat, doar acestea fiind luate

în considerare la calcularea vechimii necesare pentru a participa la concursul de

promovare în funcții de execuții. Ca atare, perioada în care au fost exercitate

alte funcții juridice nu poate fi luată în apreciere pentru calculul vechimii necesare

pentru promovarea în funcții de execuție.

recurs

Prin decizia nr. 5129

din 13 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat

de D.P.C., ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a constatat, în esență, faptul că, la momentul emiterii hotărârii contestate,

cadrul normativ era reprezentat de dispozițiile art. 44 din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a prevăzut

în mod expres, că la calcularea vechimii în funcția de judecător sau procuror, pentru

participarea la concursul de promovare în funcții de execuție se iau în considerare

perioadele în care persoana respectivă a îndeplinit funcția de judecător, procuror

sau avocat.

Înalta Curte a reținut

faptul că dispoziții similare se regăsesc și în art. 5 din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor,

aprobat prin hotărârea nr. 621 din 28 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, conform căruia „pot participa la concursul de promovare în funcții

de execuție vacante sau pe loc judecătorii care îndeplinesc condițiile minime de

vechime, prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare”.

S-a constatat așadar,

că în mod corect autoritatea intimată a apreciat că perioada în care recurentul

a îndeplinit funcția de consilier juridic nu poate fi avută în vedere la calculul

vechimii minime prevăzute de textele anterior arătate.

A fost respinsă, ca nefondată,

și critica recurentului în sensul că, prin hotărârea atacată, a fost discriminat,

instanța de control judiciar, reținând că, în lumina reglementărilor constituționale,

europene și internaționale, precum și a practicii constante a Curții Europene a

Drepturilor Omului, „a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferența de

tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții

între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare

rezonabilă și obiectivă. Astfel fiind, s-a apreciat că nu poate constitui o încălcare

a principiului egalității de tratament juridic impunerea de către legiuitor a anumitor

condiții de vechime pentru a se putea participa la un concurs de promovare în funcții

de execuție.

Pe aspectul analizat,

instanța de recurs a mai reținut că, în mod corect Comisia de concurs, la momentul

soluționării cererii recurentului, nu a avut în vedere prevederile art. 86 din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, conform cărora constituie vechime în magistratură perioada

în care judecătorul sau procurorul au îndeplinit funcția de jurisconsult sau consilier

juridic deoarece, pentru participarea la concursul de promovare în funcții de execuție,

prezintă relevanță exclusiv vechimea în funcția de judecător și procuror și nu vechimea

în magistratură, acestea fiind noțiuni distincte.

S-a mai reținut totodată,

faptul că prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 305

din 13 aprilie 2006, s-a constatat că perioada în care judecătorii și procurorii

au exercitat profesia de consilier juridic nu poate fi luată în considerare pentru

aprecierea îndeplinirii condiției de vechime minimă, în înțelesul art. 44 din Legea

nr. 303/2004, republicată, care este de strictă aplicare și interpretare, dispozițiile

anterior enunțate aplicându-se de altfel, tuturor judecătorilor și procurorilor

care participă la concursurile de promovare.

Înalta Curte a respins

critica recurentului referitoare la faptul că, prin soluția pe care a pronunțat-o

cu privire la cererea sa de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție,

Comisia de concurs i-a încălcat drepturile câștigate la data ocupării funcției de

judecător prin concurs, reținând în acest sens că legiuitorul a simțit nevoia să

realizeze o diferențiere între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv

momentul admiterii în magistratură (când a fost luată în considerare vechimea în

activitatea juridică, cu ocazia admiterii în magistratură prin concurs, în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată) și cel al promovării. Instanța

a arătat că, în acest ultim caz, este normal ca legiuitorul să aibă în vedere o

anumită vechime efectivă în funcția de magistrat pentru a promova: specificitatea

activității de judecată, exercitarea efectivă a profesiei de magistrat contribuie

la dobândirea unei experiențe profesionale, absolut necesare pentru desfășurarea

unei activități la o instanță superioară în grad, care presupune soluționarea unor

litigii cu caracter complex.

Vechimea în activitatea

juridică de 5 ani a fost valorificată ca o condiție prealabilă, necesară pentru

a participa la concursul de admitere în magistratură, în baza art. 33 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, republicată, însă, așa cum s-a reținut anterior, conform

art. 44 alin. (1) din aceeași lege, pentru promovarea în funcții de execuție este

necesară vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror.

Susținerea recurentului

privitoare la nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii

nu a ținut seama, la data soluționării cererii sale de participare la concursul

de promovare, de efectele produse de hotărârea nr. 48/2007 pronunțată de Colegiul

Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă

de instanța de control judiciar, reținându-se în acest sens, că hotărârea în discuție

nu poate adăuga la lege, având exclusiv caracterul unei recomandări adresate Ministerului

Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii.

Invocarea de către recurent

a Deciziei Curții Constituționale nr. 785 din 12 mai 2009, prin care instanța de

contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a apreciat că nu poate

reprezenta un argument în sprijinul admiterii recursului, având în vedere faptul

că, în considerarea dispozițiilor art. 137 din Constituția României, prevederile

declarate neconstituționale în data de 12 mai 2009, au fost suspendate de drept

de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 785 din 12 mai 2009

în M. Of. al României, respectiv 15 iunie 2009, astfel încât, la momentul analizării

cererii recurentului de înscriere la concurs au fost avute în vedere dispozițiile

Legii nr. 303/2004, republicată, astfel cum erau în vigoare la acea dată.

În al doilea rând, Înalta

Curte a apreciat că, în prezent, efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 785

din 12 mai 2009 este acela că norma în discuție, respectiv art. 44 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, republicată, nu mai există, într-o atare situație, dispoziția

legală aplicabilă la acest moment unor situații similare cu cea a recurentului fiind

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În opinia Înaltei Curți,

a accepta punctul de vedere al recurentului, în sensul înlăturării condiției de

vechime de 5 ani în funcția de judecător pentru promovarea efectivă în funcția de

judecător de tribunal, ar însemna ca magistratul învestit cu soluționarea acestui

litigiu de contencios administrativ să creeze o nouă normă juridică, aspect ce s-a

apreciat că nu este în competența sa.

În ceea ce privește invocarea

de către recurent a soluției contrare pronunțate de aceeași instanță într-o speță

similară, Înalta Curte a arătat că Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ

și fiscal, a adoptat următoarea soluție de unificare a practicii judiciare: în considerarea

dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, prevederile art. 44 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind declarate neconstituționale, nu mai produc

efecte juridice.

atac extraordinare a revizuirii

Împotriva deciziei

nr. 5120 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, recurentul D.P.C. a formulat, în temeiul art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cerere de revizuire.

În motivarea cererii de

revizuire sunt reluate toate motivele de recurs prezentate la pct. 1.2 din decizie,

fiind criticată decizia instanței de recurs prin prisma rezolvării pe care le-a

dat-o.

Detaliind motivul de revizuire

enunțat, reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuentul arată

că instanța de recurs a refuzat aplicarea prioritară a normelor comunitare, între

care indică art. 10 din TCE, art. 6 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene și art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene.

De asemenea, revizuentul

consideră că decizia atacată nu este conformă cu jurisprudența Curții Europene de

Justiție, exemplificând cu cauzele Van Gend en Loos din 5 februarie 1963 și Von

Colson et Kamann c. Land Nord Reihen-Westfalen 14/83.

În esență, revizuentul

dezvoltă teza potrivit căreia instanța națională l-a discriminat în raport cu magistrații

care au îndeplinit anterior funcția de avocat, contrar deciziei nr. 3279 din 3 octombrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, care ar avea autoritate de lucru judecat în cauză și de asemenea, contrar

dispozițiilor comunitare care interzic discriminarea.

Pe aceeași linie a argumentației,

o parte consistentă a memoriului de revizuire vizează discriminarea și din perspectiva

condițiilor cerute de reglementările europene și internaționale pentru numirea unei

persoane în funcția de judecător învestit cu exercitarea celor mai înalte funcții

jurisdicționale la Curtea Europeană de Justiție, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului ori la Curtea Penală Internațională.

În cadrul aceleiași cereri

de revizuire, D.P.C. mai invocă și principiul comunitar al securității raporturilor

juridice, arătând că nu i s-a aplicat legea în vigoare la momentul derulării procedurii

administrative.

de Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 15 martie 2010 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Intimatul a combătut modalitatea

de exercitare a acestei căi de atac, prin reiterarea, pe larg, a tuturor criticilor

din recurs, arătând că instanța de recurs a răspuns corespunzător, subsumându-le

unor motive care au fost punctual analizate.

Referitor la discriminarea

invocată din perspectiva încălcării priorității dreptului comunitar ori al principiului

efectului direct al acestuia, intimatul a insistat asupra faptului că împrejurarea

de care se prevalează revizuentul nu poate fi circumscrisă acestui concept. Nici

Consiliul Superior al Magistraturii și nici instanțele de judecată nu pot extinde

dispozițiile unei legi la situații care nu au fost avute în vedere de legiuitor,

sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 820 din 3

iulie 2008.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra cererii de revizuire

Examinând decizia atacată

prin prisma motivului de revizuire introdus prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte

constată că aspectele invocate de revizuent nu sunt apte să atragă schimbarea hotărârii

instanței de recurs.

relevante

Cererea de revizuire de

față, astfel cum a fost concepută de autorul său, relevă, pe lângă motivul reglementat

de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și o serie de critici care exced acestui

cadru, constituindu-se, de fapt, într-un recurs la recurs.

Intră în această categorie

interpretarea efectelor hotărârii nr. 48 din 24 ianuarie 2007 a Colegiului Director

al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin prisma consolidării

sale prin cele două hotărâri judecătorești indicate la pct. 1.2, ori modalitatea

de corelare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu cele cuprinse

în art. 86 din același act normativ, probleme dezlegate irevocabil de instanța de

recurs.

Asupra acestora instanța

de revizuire nu are nicio posibilitate legală de reevaluare, în contextul în care

revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute

de lege.

Cât privește motivul de

revizuire admisibil, dispoziția legală care îl reglementează, art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, are următorul conținut:

„Constituie motiv de revizuire,

care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase

definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,

reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția

României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de

la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17

alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile

de la pronunțare,

care se face, prin derogare de la regula

consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate,

în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență

și cu precădere,

într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”.

În raport de această reglementare

națională, apare ca fiind redundantă invocarea de către revizuent a prevederilor

art. 10 din TCE, a doctrinei priorității normelor comunitare și a efectului direct

al acestora, consacrate de Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa, începând

cu cauzele Van Gend en Loos (6/62) și Costa c ENEL (6/64).

Dispoziția normativă comunitară

care nu s-ar fi aplicat prioritar este cuprinsă în art. 6 din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene (fostul Tratat de Instituire a Comunității Europene), în forma

adoptată prin Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009,

text care are următorul cuprins:

„Uniunea recunoaște drepturile,

libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007,

la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispozițiile cuprinse

în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în

tratate.

Drepturile, libertățile

și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile

generale din Titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare

și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă,

care prevăd izvoarele acestor dispoziții”.

În concret, revizuentul

invocă principiul nediscriminării care se regăsește în Carta menționată la art.

21 alin. (1), în următoarea formă:

„Se interzice discriminarea

de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau

socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice

sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea,

un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”.

Elementul obiectiv în

raport de care se consideră discriminat revizuentul are o dublă reprezentare, vizând

pe de o parte magistratul român care a îndeplinit anterior funcția de avocat și

pe de altă parte, judecătorul de la instanțe europene și internaționale (sunt indicate

Curtea Europeană de Justiție, Curtea Penală Internațională, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului).

În privința primului element

distinctiv enunțat, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziția legală cuprinsă

în art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 avea un caracter discriminatoriu întrucât

stabilea un tratament juridic diferit, mai favorabil pentru magistrații care au

îndeplinit anterior funcția de avocat, în raport cu aceia care au îndeplinit-o pe

cea de consilier juridic (situația revizuentului), funcții juridice similare sau

comparabile, fără nicio justificare rezonabilă.

Această situație a fost

tranșată de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 404/15.06.2009, a constatat că prevederile

legale în discuție sunt neconstituționale.

Consecințele acestei decizii,

potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

republicată, au constat în suspendarea de drept a textului legal, neconstituțional,

până la data 31 iulie 2009, când prin împlinirea termenului legal de 45 de zile

de la publicarea deciziei, acesta și-a încetat efectele juridice.

Pe cale de consecință,

începând cu această dată, condiția de vechime impusă judecătorilor și procurorilor

pentru participarea la concursul de promovare la instanțele sau Parchetele imediat

superioare este reglementată numai de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr.

303/2004, republicată, fiind utilă numai vechimea în funcția de judecător ori procuror,

iar nu și cea în funcțiile de avocat ori consilier juridic.

Această interpretare a

instanței de recurs, însușită și de instanța de revizuire nu poate fi repusă în

discuție, în substanța sa, pe calea revizuirii de față, pentru că nu intră în coliziune

cu nicio dispoziție comunitară.

Ea a fost amendată însă

de revizuent din perspectiva principiului comunitar al securității juridice, care

face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile

comunitare, cât și de statele membre, susținându-se că la data derulării procedurii

administrative de contestare textul constatat neconstituțional era în vigoare.

Fără a contesta logica

unui astfel de raționament, Înalta Curte reține că, totuși, este excesiv a se imputa

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii că a organizat un concurs de promovare

în funcții de execuție și a soluționat contestațiile administrative aferente, fundamentându-se

pe o dispoziție legală în vigoare, ori că a refuzat să extindă norma incriminată

și la alte categorii de juriști (în speță, la consilierii juridici). Condițiile

tehnice de organizare a unui astfel de concurs impun rezolvări rapide și conforme

normelor în vigoare. De altfel, cum s-a arătat anterior, evoluția normativă s-a

realizat într-un sens contrar celui scontat de revizuent; ca efect al Deciziei Curții

Constituționale nu se mai poate valorifica, în vederea participării la concursul

menționat, decât vechimea în funcția de judecător ori procuror.

Referitor la divergențele

de jurisprudență semnalate de revizuent, acestea au fost rezolvate de Plenul Judecătorilor

secției de contencios administrativ și fiscal, în considerarea dispozițiilor

art. 147 alin. (1) din Constituție, printr-o soluție de unificare a practicii judiciare

în sensul deciziei instanței de recurs examinate.

În fine, revizuentul se

mai consideră discriminat și în raport cu judecătorii care îndeplinesc înalte funcții

jurisdicționale la instanțe europene sau internaționale, cărora nu li se cere să

aibă o anumită vechime în funcția de judecător național.

După cum s-a mai reținut

și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, nr. 943 din 19 februarie 2010, statele beneficiază de dreptul de a stabili

condițiile de accedere în profesia de judecător național, precum și de dreptul de

a organiza această profesie în acord cu propriile necesități, cu tradiția juridică

ș.a.m.d.

Această concluzie rezultă

cu claritate din reglementările citate (art. 6 din Tratatul privind Funcționarea

Uniunii Europene, respectiv art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene) care sunt în sensul că drepturile, libertățile și principiile

prevăzute de Cartă nu extind în niciun mod competențele Uniunii, iar statutul magistraților

nu intră în această sferă. În același sens, al neextinderii competențelor Uniunii,

sunt și explicațiile cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

(publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – 2007/C 303/02).

pronunțate de instanța de revizuire

Pentru toate considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 544/2004,

art. 323 și art. 326 din C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire de față

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de D.P.C. împotriva deciziei nr. 5120 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2010.