ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 24/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1506 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul

nr. 3063/2006 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea SC O.T. SRL având ca

obiect anularea Deciziei nr. 120 din 28 februarie 2006 a pârâtului C.N.A. prin care reclamanta a fost amendată contravențional cu suma de 5000 lei

pentru încălcarea

art. 29 din Legea nr. 29

din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Pentru a hotărî

astfel, Instanța a reținut că reclamanta a invocat în primul rând, pe cale de

excepție, nulitatea deciziei sub

aspect

formal, sub incidența O.G. nr. 2/2001 cu care Legea nr. 504/

2002 se completează, întrucât în act nu sunt

menționate elementele

de identificare ale societății amendate și nici

termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune contestația.

Instanța a considerat

neîntemeiată această susținere, reținând că deciziile emise de CNA sunt acte

administrative de autoritate ale căror fond și formă se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând astfel de la dreptul comun în materia contravențională care este

O.G. nr. 2/2001.

A

constatat, astfel, Instanța că din contextul art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 504/2002

rezultă un regim derogatoriu al contravențiilor

constatate și sancționate de C.N.A. iar, potrivit

art. 93 alin. (1) teza I și alin. (2) și (3), deciziile luate de C.N.A. pot fi

atacate la Instanța de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile

de la comunicare, calea de atac și termenul, ca și Instanța, fiind stabilite

de lege și fiind aplicabile indiferent dacă sunt

sau nu menționate în

decizia de sancționare.

Instanța a

mai reținut că în al doilea rând, în fond, reclamanta a invocat netemeinicia și

nelegalitatea deciziei, întrucât la emisiunea din data de 14 februarie 2006

radiodifuzorul SC O.T. SRL (prin postul O.T.V.) și-a respectat obligațiile

legale de informare corectă și de asigurare a

pluralismului

de opinii, prin prezentarea ambelor puncte de vedere,

atât al

vrăjitoarelor, cât și al autorității;

Pe de altă

parte, întrucât alți radiodifuzori la alte posturi de televiziune au invitat

vrăjitoare renumite care și-au prezentat serviciile oferite, fără a fi amendați

pentru aceasta.

Instanța a

considerat neîntemeiată și această susținere, reținând că nu constituie un

motiv de anulare a actului de

sancționare

comparațiile cu alte situații de încălcare a legislației în

domeniul

audiovizualului de către alți difuzori.

De asemenea, a reținut Instanța că raportul de monitorizare al

C.N.A. din data de 14 februarie 2006

reprezintă o dovadă concludentă că pârâta a reținut corect fapta reclamantei ca

o încălcare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002.

în privința

individualizării sancțiunii, a reținut Instanța că C.N.A. a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 90 alin. (4) din

lege,

astfel cum rezultă atât din raportul de monitorizare, cât și din

procesul

- verbal al ședinței C.N.A. din 28 februarie 2006.

Împotriva acestei

sentințe a formulat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal

timbrată și invocând drept temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In motivarea cererii, recurenta

susține că:

Din textul art. 29 alin. (1)

lit. h) al Legii nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare,

reiese fapta pentru care a fost sancționată SC O.T. SRL și anume „publicitatea,

inclusiv publicitatea autopromoțională, și teleshopingul, trebuie să respecte

următoarele condiții: să nu promoveze direct sau indirect practici

oculte". In același context, art. 90 alin. (1) enumera contravențiile sub

imperiul legii audiovizualului, mai precis art. 90 alin. (1) lit. d) vizează

fapta pentru care a fost sancționată recurenta;

Dispozițiile art. 90 alin. (3)

din legea audiovizualului cu modificările și completările ulterioare statuează

că „în cazul în

care Consiliul decide că

efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt

minore, va adresa o

somație publică de intrare în legalitate";

Emisiunea în cuprinsul căreia

s-au întâmplat așa - zisele promovări de practici oculte, este o emisiune cu

caracter informativ. În contextul în care a fost difuzat un reportaj referitor

la războiul autorităților cu vrăjitoarele, faptul că pe o copertină se citea

inscripția „aici locuiește ghicitoarea M.C.", nu poate genera promovarea

practicilor oculte sau publicitatea

acestora,

deoarece pe acea copertină nu era adresă sau un număr de

telefon;

În situația în care știrea difuzată

era războiul autorităților contra vrăjitoarelor, în virtutea dreptului la

pluralismul de opinie,

era necesară consultarea

unei persoane care să reprezinte interesele

persoanelor avizate. Atât

timp cât primarul și-a expus punctul de vedere cu privire la intențiile

autorităților pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, și

vrăjitoarele aveau dreptul la replică;

Știrea prezentată dezvăluia

detalii referitoare la activitatea acelor persoane, la faptul că legea fiscului

prevede impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice cât și

prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale,

însă acest fapt nu denotă promovarea

practicilor oculte;

Postul de televiziune O.T.V. nu

a făcut altceva decât să respecte dreptul la replică al persoanelor vizate de

primar, indiferent de activitatea acestora;

C.N.A. nu a respectat

dispozițiile imperative ale art. 90 din

Legea

nr. 504/2002, respectiv acelea de a emite mai întâi o somație

publică de

intrare în legalitate, iar nu să aplice direct sancțiunea amenzii, printr-o

decizie cu un conținut vag.

Recursul

nu se fondează.

Potrivit art. 29

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002,

publicitatea

trebuie să nu promoveze, direct sau indirect, practici

oculte.

Decizia C.N.A. a

constatat și sancționat încălcarea

interdicției

sus menționate de către recurentă, pe baza raportului de

monitorizare

din data de 14 februarie 2006 care consemnează o emisiune postului de

televiziune O.T.V., în care a fost invitată o persoană prezentată ca

„fiica d-nei O., cea mai puternică ghicitoare din

România", ea

însăși prezentându-se ca o vrăjitoare, vorbind „în

numele vrăjitoarelor autentice" și al „practicantelor autentice de magie

albă".

Același raport

consemnează discursul aceleiași invitate în legătură cu performanțele sale de

predicție a viitorului și cu practicile sale.

În condițiile

în care știrea inițială se referea la intenția primarului sectorului 1 de a

împiedica evaziunea fiscală și înșelătoria practicate de ghicitoarele

domiciliate în acel sector, se constată că discursul ghicitoarei invitate,

departe de a fi un drept la replică punctual, vizând aspectele de ordin fiscal

al activității sale, este o propagandă a practicilor oculte și a rezultatelor

lor spectaculoase, o reclamă pe care invitata și-a făcut-o în emisiune.

Așa fiind, se

constată că faptele descrise în raport și necontestate de reclamantă, corespund

abaterii de promovare indirectă a practicilor oculte și contravenției prevăzute

de art. 90 lit. d) din lege.

Difuzarea

discursului ghicitoarei nu are nici o legătură cu pluralismul de opinie, câtă

vreme autoritatea locală a adus în discuție evaziunea fiscală a persoanelor

practicante ale activității de ghicit și vrăjitorie, iar replica uneia dintre

persoanele vizate conține o apologie a acestei activități în general și a

propriei vocații de ghicitoare în special.

În ceea ce

privește nerespectarea de către C.N.A. a dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea

nr. 504/2002, critica nu se fondează, întrucât aplicarea somației publice de

intrare în legalitate, ca măsură premergătoare sancțiunii amenzi într-un sistem

gradual de sancționare, intervine numai când fapta este minoră.

Legiuitorul a vrut ca

prin această sintagmă să asigure aplicarea graduală a măsurilor coercitive, în

raport cu gravitatea faptei.

Sub acest

aspect, în speță se constată că fapta reclamantei nu poate fi considerată minoră,

având în vedere câteva elemente specifice domeniului audiovizualului, pe care

și raportul de monitorizare le-a identificat: prezentarea serviciilor

vrăjitoarelor

într-o emisiune de știri;

transmiterea la o oră de maximă audiență a

unor practici oculte; prezentarea

unor preziceri care au indus în eroare publicul în legătură cu anumite aspecte

de natură politică și socială, inducând anumite așteptări din partea acestuia.

În fine, în ceea ce

privește individualizarea sancțiunii, dispozițiilor art. 90 alin. (4) din lege

prevăd trei criterii orientative: gravitatea faptei; efectele acesteia; sancțiunile

primite anterior, în decurs de un an.

Sub primul

aspect sunt relevante cele arătate mai sus cu privire la gravitatea faptei.

În

ceea ce privesc efectele faptei, se constată că din modul în care au fost

prezentate serviciile vrăjitoarelor de către o membră a

acestei bresle, rezultă că activitatea lor, cu cauze

și efecte ce țin de supranatural, este o necesitate a existenței cotidiene, dar

și un potențial pericol pentru cei care o împiedică.

Or, atât prezentarea

oferită astfel, cât și predicțiile făcute în emisiune, conțin îndemnul evident

de a apela la practici oculte,

amenințarea

voalată a celor care nu cred în ele, dar și transmiterea

unei stări de panică prin prezicerea unor

calamități naturale sau a

unor situații sociale conflictuale.

Sub ultimul

aspect prevăzut de art. 90 alin. (4), se constată că, deși decizia nu

consemnează sancțiunile anterioare primite de postul O.T.V. în ultimul an,

acest aspect nu afectează legalitatea individualizării sancțiunii, din două

motive: existența primelor

două criterii

prevăzute de text conturează suficient o faptă gravă și

justifică

aplicarea sancțiunii amenzii; amenda aplicată – 5000 RON echivalentul a 50

milioane lei vechi - reprezintă nivelul minim al amenzii, prevăzut de art. 90

alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1506 din 21

iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie

2007.