ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3024/2010

Asupra contestației în anulare

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 6114/2004, reclamanta

Primăria Municipiului București a chemat în judecată pe pârâtele

SC A.E.B. SRL București și SC C. SA, solicitând instanței

să dispună obligarea pârâților să lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în sector 2

București. De asemenea s-a solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare pentru lipsa obiectul și clauză

ilicită.

Judecătoria Sectorului 2

București, prin sentința nr. 3017/2005 a admis excepția de

necompetență materială și a dispus declinarea de

competență a soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului

București, secția comercială.

Prin sentința 6518/2006,

pronunțată în dosar nr. 202555/3/2005 al Tribunalului București,

a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta Primăria Municipiului București în contradictoriu cu

pârâtele SC A.E.B. SRL București și SC C. SA.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 24/2007 a admis apelul formulat de reclamanta Primăria

Municipiului București împotriva sentinței nr. 69/2006 pronunțată

de Tribunalul București, secția comercială, cauza fiind

trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin sentința nr.

9953/2008, pronunțată în dosar nr. 10831/3/2007 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria

Municipiului București în contradictoriu cu pârâtele SC A.E.B. SRL București

și SC C. SA.

Apelul formulat de reclamanta

Primăria Municipiului București împotriva sentinței comerciale nr.

5953/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, reținându-se că pârâta SC C. SA este

proprietara imobilului în litigiu iar pârâta SC A.E.B. SRL București a

devenit proprietara bunului revendicat în temeiul sentinței comerciale nr.

1422 din 4 februarie 2003.

Împotriva deciziei menționate a

formulat recurs reclamantul Municipiul București, iar în dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a arătat în esență că în mod

greșit au fost analizate probele și situația de fapt

reținându-se că intimata pârâtă are un drept de proprietate

asupra imobilului în condițiile în care imobilul în litigiu nu a fost

dobândit niciodată în proprietate de SC C. SA, ci în folosință.

Prin decizia comercială nr. 2781

din 6 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a constatat nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021

lit. c) C. proc. civ. În motivarea deciziei, s-a reținut că recurenta

a invocat nelegalitatea deciziei atacate în raport de prevederile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susținerea

motivelor de recurs, nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile reglementate

la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., vizând aspecte ce țin de

situația de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanței de

recurs.

Împotriva deciziei comerciale nr. 2781

din 6 octombrie 2009 pronunțată ce Înalta Curte de Casație

și Justiție în dosarul nr. 10839/3/2007, a formulat contestație

în anulare, Municipiul București.

În dezvoltarea motivelor întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., contestatoarea arată

că instanța de recurs în mod eronat a anulat cererea de recurs,

soluționând cauza fără a judeca recursul cu toate că

recursul a fost motivat atât prin cererea de recurs cât și prin

susținerile orale.

Astfel, instanța de apel în mod

greșit a aplicat dispozițiile art. 16 și art. 20 din Legea nr. 15/1998

precum și O.G. nr. 51/1997.

Intimata SC A.E.B. SRL București

a formulat întâmpinare, solicitând în esență, respingerea

contestației în anulare, întrucât aceasta nu întrunește

condițiile de admisibilitate.

Analizând contestația în

anulare în raport de dispozițiile legale arătate și motivele

invocate se constată că aceasta nu este întemeiată.

Codul de procedură civilă

în actuala sa regelemntare, prevede două categorii de contestații în

anulare, contestația în anulare de drept comun, reglementată de art. 317

C. proc. civ. și contestația în anulare specială

reglementată de art. 318 C. proc. civ.

Astfel, pentru contestația în

anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două

motive, unul când procedura de citare a pârâtei, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legale și al

doilea, - când hotărârea a fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitor la

competență. Admisibilitatea acestei contestații în anulare de

drept comun, consemnată la art. 317 alin. (2) C. proc. civ. este

condiționată de cerința ca acest motiv să fi fost invocat

prin cererea de recurs, însă instanța de recurs a respins pentru

că avea nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins

fără să fi fost soluționat pe fond.

Și contestația în anulare,

prevăzută de art. 318 C. proc. civ., poate fi promovată, de

asemenea, pentru două motive și anume: când dezlegarea dată de

instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și

când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare.

În speță, contestatorul Municipiul

București a indicat formal dispozițiile art. 317 și urm. C.

proc. civ., texte de lege ce nu sunt incidente cauzei.

Astfel, contestatorul, în

dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază contestația în anulare,

nu a invocat faptul că procedura de citare cu el, ar fi fost viciată

pentru termenul de judecată la care s-a judecat recursul și nici

încălcarea normelor de ordine publică vizând copmpetența.

Simpla invocare a dispozițiilor

art. 317 C. proc. civ. nu este suficientă, să conducă la

admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe

dispozițiile legale arătate, câtă vreme nu s-au arătat

expres motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 C. proc. civ., iar

din actele de la dosar rezultă că în cauză nu este incident

niciunul din cele două motive prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 317 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât la data

soluționării recursului, contestatorul a fost reprezentat de

consilierul juridic.

În ceea ce privește

contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ., se

are în vedere acele erori materiale în legătură cu aspectele formale

ale judecării recursului și care au avut drept drept

consecință darea unei soluții greșite, fiind vorba despre

greșeli materiale decurgând din confundarea unor elemente importante sau a

unor date materiale care determină soluția pronunțată.

Apoi, pentru admisibilitatea acestei contestații prevăzute de art. 318

C. proc. civ., se cere o omisiune evidentă a cercetării unui motiv de

casare de către instanța de recurs.

În speță, nu este întrunită

niciuna din condițiile prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ.,

care să fundamenteze admisibilitatea contestației în anulare,

contestatorul, indicând formal dispozițiile art. 317 și urm. C. proc.

civ., în care a reluat de fapt motivele de recurs, indicate anterior în calea

de atac, motive apreciate ca vizând netemenicia deciziei recurate și nu

nelegalitatea în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Aplicabilitatea dispozițiilor art.

3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de către instanța de recurs cu

consecința constatării nulității cererii de recurs,

întrucât motivele de recurs evocate de recurentă, vizează,

netemenicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu poate fi

asimilată cazurilor expres și limitativ prevăzut de art. 317

și art. 318 C. proc. civ., care să fundamenteze admisibilitatea

contestație în anulare, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.

320 C. proc. civ., Înalta Curte, respinge contestația în anulare,

formulată de Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei nr.

2281 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10831/3/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei nr.

2281 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10831/3/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.