ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3024/2010

Asupra contestației în anulare Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 6114/2004, reclamanta Primăria Municipiului București a chemat în judecată pe pârâtele SC A.E.B. SRL București și SC C. SA, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în sector 2 București. De asemenea s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru lipsa obiectul și clauză ilicită. Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința nr. 3017/2005 a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Prin sentința 6518/2006, pronunțată în dosar nr. 202555/3/2005 al Tribunalului București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului București în contradictoriu cu pârâtele SC A.E.B. SRL București și SC C. SA. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 24/2007 a admis apelul formulat de reclamanta Primăria Municipiului București împotriva sentinței nr. 69/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, prin sentința nr. 9953/2008, pronunțată în dosar nr. 10831/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului București în contradictoriu cu pârâtele SC A.E.B.

SRL București și SC C. SA. Apelul formulat de reclamanta Primăria Municipiului București împotriva sentinței comerciale nr. 5953/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, reținându-se că pârâta SC C. SA este proprietara imobilului în litigiu iar pârâta SC A.E.B. SRL București a devenit proprietara bunului revendicat în temeiul sentinței comerciale nr. 1422 din 4 februarie 2003. Împotriva deciziei menționate a formulat recurs reclamantul Municipiul București, iar în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat în esență că în mod greșit au fost analizate probele și situația de fapt reținându-se că intimata pârâtă are un drept de proprietate asupra imobilului în condițiile în care imobilul în litigiu nu a fost dobândit niciodată în proprietate de SC C. SA, ci în folosință.

Prin decizia comercială nr. 2781 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ. În motivarea deciziei, s-a reținut că recurenta a invocat nelegalitatea deciziei atacate în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susținerea motivelor de recurs, nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., vizând aspecte ce țin de situația de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs. Împotriva deciziei comerciale nr. 2781 din 6 octombrie 2009 pronunțată ce Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 10839/3/2007, a formulat contestație în anulare, Municipiul București.

În dezvoltarea motivelor întemeiate în drept pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., contestatoarea arată că instanța de recurs în mod eronat a anulat cererea de recurs, soluționând cauza fără a judeca recursul cu toate că recursul a fost motivat atât prin cererea de recurs cât și prin susținerile orale. Astfel, instanța de apel în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 16 și art. 20 din Legea nr. 15/1998 precum și O.G. nr. 51/1997. Intimata SC A.E.B. SRL București a formulat întâmpinare, solicitând în esență, respingerea contestației în anulare, întrucât aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate. Analizând contestația în anulare în raport de dispozițiile legale arătate și motivele invocate se constată că aceasta nu este întemeiată.

Codul de procedură civilă în actuala sa regelemntare, prevede două categorii de contestații în anulare, contestația în anulare de drept comun, reglementată de art. 317 C. proc. civ. și contestația în anulare specială reglementată de art. 318 C. proc. civ. Astfel, pentru contestația în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive, unul când procedura de citare a pârâtei, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legale și al doilea, - când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitor la competență. Admisibilitatea acestei contestații în anulare de drept comun, consemnată la art. 317 alin. (2) C. proc.

civ. este condiționată de cerința ca acest motiv să fi fost invocat prin cererea de recurs, însă instanța de recurs a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins fără să fi fost soluționat pe fond. Și contestația în anulare, prevăzută de art. 318 C. proc. civ., poate fi promovată, de asemenea, pentru două motive și anume: când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În speță, contestatorul Municipiul București a indicat formal dispozițiile art. 317 și urm. C. proc.

civ., texte de lege ce nu sunt incidente cauzei. Astfel, contestatorul, în dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază contestația în anulare, nu a invocat faptul că procedura de citare cu el, ar fi fost viciată pentru termenul de judecată la care s-a judecat recursul și nici încălcarea normelor de ordine publică vizând copmpetența. Simpla invocare a dispozițiilor art. 317 C. proc. civ. nu este suficientă, să conducă la admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile legale arătate, câtă vreme nu s-au arătat expres motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 C. proc. civ., iar din actele de la dosar rezultă că în cauză nu este incident niciunul din cele două motive prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât la data soluționării recursului, contestatorul a fost reprezentat de consilierul juridic. În ceea ce privește contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ., se are în vedere acele erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept drept consecință darea unei soluții greșite, fiind vorba despre greșeli materiale decurgând din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată. Apoi, pentru admisibilitatea acestei contestații prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se cere o omisiune evidentă a cercetării unui motiv de casare de către instanța de recurs. În speță, nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc.

civ., care să fundamenteze admisibilitatea contestației în anulare, contestatorul, indicând formal dispozițiile art. 317 și urm. C. proc. civ., în care a reluat de fapt motivele de recurs, indicate anterior în calea de atac, motive apreciate ca vizând netemenicia deciziei recurate și nu nelegalitatea în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de către instanța de recurs cu consecința constatării nulității cererii de recurs, întrucât motivele de recurs evocate de recurentă, vizează, netemenicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu poate fi asimilată cazurilor expres și limitativ prevăzut de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., care să fundamenteze admisibilitatea contestație în anulare, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte, respinge contestația în anulare, formulată de Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2281 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10831/3/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2281 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10831/3/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.