ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 580/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea adresată Tribunalului București, înregistrată la data de 5 aprilie

2007, reclamanta SC A.E.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC B.P. SA,

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru

imobilul situat în București, conform contractului de leasing imobiliar din

data de 5 septembrie 2006, înregistrat sub nr. 58, cu clauză fermă irevocabilă

de vânzare-cumpărare, invocând, în drept, dispozițiile art. 1073-1077 C. civ.

și dispozițiile contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă irevocabilă

de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006.

Secția

a VI-a comercială a Tribunalului București a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei prin sentința comercială nr. 11963, pronunțată la data de 23

octombrie 2007, cu motivarea că, în speță, nu s-a făcut dovada că pârâta este

proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing imobiliar,

conform cerințelor art. 1169 C. civ., certificatul de atestare fiscală

neconstituind titlu de proprietate.

Reclamanta

a formulat apel împotriva sentinței tribunalului criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, față de Decizia nr. 1071 din 9 noiembrie 1990 a

Primăriei Municipiului București (art. 3) și de Legea nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale, în baza căreia a fost înființată SC P. SA, în prezent SC B.P. SA,

care la momentul privatizării a preluat în patrimoniul său activele societății

de stat, între care și imobilul ce face obiectul contractului de leasing

încheiat între părți, conform înscrisului referitor la SITUAȚIA ACTIVELOR

AFLATE ÎN PATRIMONIUL SOCIETĂȚII, depus la dosar, comportându-se, cu privire la

acest bun, ca un adevărat proprietar, având rol fiscal și plătind taxele și

impozitele cu privire la acesta și față de cerințele art. 969 C. civ., în

raport cu obligațiile convenite de părți prin menționatul contract, pe care

apelanta-reclamantă le-a îndeplinit, iar potrivit art. 7, intimata-pârâtă este

obligată să le îndeplinească.

Secția

a VI-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, prin decizia nr. 215,

pronunțată la data de 21 aprilie 2008.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că „din actele de la dosar”

nu reiese că locatorul SC B.P. SA ar fi obținut titlul de proprietate al

activului comercial, complex Humulești (autoservire), pentru ca, în

conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 9 din 12 ianuarie 2000, să poată

transmite acest bun, certificatul de atestare fiscală aflat la dosar neavând

valoarea unui titlu de proprietate.

Împotriva

menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă SC A.E.B. SRL,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că

instanța de apel și-a motivat hotărârea pe art. 1 din O.G. nr. 9 din 12

ianuarie 2000, străină de natura pricinii, ale cărei dispoziții nu sunt

aplicabile în cauză și nu a avut în vedere criticile apelantei întemeiate pe

Decizia Primăriei Municipiului București nr. 1071/1990 (art. 3), pe Legea nr. 15/1990

și pe dispozițiile art. 969 C. civ., în raport cu art. 7 din contractul de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006,

încheiat între părți.

Recursul este fondat.

Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în

apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată, conform regulii de drept

tantum devolutum tantum

judicatum

, așa încât prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul

procesual stabilit în fața primei instanțe, iar efectul devolutiv al acestei

căi de atac se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în fond, având în

vedere că instanța de apel realizează numai un control judiciar ordinar asupra

hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea alte elemente decât cele ce

au format obiectul primei judecăți, căci s-ar încălca principiul dublului grad

de jurisdicție, efect limitat, deopotrivă, la criticile formulate de apelant,

potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră regula de drept

tantum

devolutum quantum appellatum

, care constituie o exigență a principiul

disponibilității procesuale, care se aplică și în fața acestei instanțe,

obligată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea

de apel.

Este de observat că prin evocarea greșită a O.G. nr. 9/2000

privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, act normativ ce nu-și

găsește incidența în speță, neconstituind nici cauza acțiunii formulată de

reclamantă și nici fundamentul juridic al sentinței apelate, ca și prin

necercetarea criticilor raportate la această judecată, ce au făcut obiectul

apelului, instanța de control judiciar, întemeindu-și soluția pe argumente străine,

deși avea a verifica situația de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță în limitele cererii de apel, a încălcat precizatele dispoziții legale

și principiile pe care acestea le consacră, inducând astfel incidența motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1,

alin. (2), alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat în cauză, va casa decizia atacată și va trimite pricina aceleiași

instanțe de control judiciar pentru rejudecarea cererii de apel din perspectiva

motivelor de netemeinicie și nelegalitate invocate prin aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A.E.B. SRL București împotriva

deciziei comerciale nr. 215 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

24 februarie 2009.