ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 580/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, înregistrată la data de 5 aprilie 2007, reclamanta SC A.E.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC B.P. SA, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, conform contractului de leasing imobiliar din data de 5 septembrie 2006, înregistrat sub nr. 58, cu clauză fermă irevocabilă de vânzare-cumpărare, invocând, în drept, dispozițiile art. 1073-1077 C. civ.

și dispozițiile contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă irevocabilă de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei prin sentința comercială nr. 11963, pronunțată la data de 23 octombrie 2007, cu motivarea că, în speță, nu s-a făcut dovada că pârâta este proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing imobiliar, conform cerințelor art. 1169 C. civ., certificatul de atestare fiscală neconstituind titlu de proprietate. Reclamanta a formulat apel împotriva sentinței tribunalului criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, față de Decizia nr. 1071 din 9 noiembrie 1990 a Primăriei Municipiului București (art. 3) și de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, în baza căreia a fost înființată SC P. SA, în prezent SC B.P.

SA, care la momentul privatizării a preluat în patrimoniul său activele societății de stat, între care și imobilul ce face obiectul contractului de leasing încheiat între părți, conform înscrisului referitor la SITUAȚIA ACTIVELOR AFLATE ÎN PATRIMONIUL SOCIETĂȚII, depus la dosar, comportându-se, cu privire la acest bun, ca un adevărat proprietar, având rol fiscal și plătind taxele și impozitele cu privire la acesta și față de cerințele art. 969 C. civ., în raport cu obligațiile convenite de părți prin menționatul contract, pe care apelanta-reclamantă le-a îndeplinit, iar potrivit art. 7, intimata-pârâtă este obligată să le îndeplinească. Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, prin decizia nr. 215, pronunțată la data de 21 aprilie 2008. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că „din actele de la dosar” nu reiese că locatorul SC B.P.

SA ar fi obținut titlul de proprietate al activului comercial, complex Humulești (autoservire), pentru ca, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 9 din 12 ianuarie 2000, să poată transmite acest bun, certificatul de atestare fiscală aflat la dosar neavând valoarea unui titlu de proprietate. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă SC A.E.B. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel și-a motivat hotărârea pe art. 1 din O.G.

nr. 9 din 12 ianuarie 2000, străină de natura pricinii, ale cărei dispoziții nu sunt aplicabile în cauză și nu a avut în vedere criticile apelantei întemeiate pe Decizia Primăriei Municipiului București nr. 1071/1990 (art. 3), pe Legea nr. 15/1990 și pe dispozițiile art. 969 C. civ., în raport cu art. 7 din contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006, încheiat între părți. Recursul este fondat. Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, conform regulii de drept tantum devolutum tantum judicatum , așa încât prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, iar efectul devolutiv al acestei căi de atac se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în fond, având în vedere că instanța de apel realizează numai un control judiciar ordinar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea alte elemente decât cele ce au format obiectul primei judecăți, căci s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție, efect limitat, deopotrivă, la criticile formulate de apelant, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., ce consacră regula de drept tantum devolutum quantum appellatum , care constituie o exigență a principiul disponibilității procesuale, care se aplică și în fața acestei instanțe, obligată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel. Este de observat că prin evocarea greșită a O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, act normativ ce nu-și găsește incidența în speță, neconstituind nici cauza acțiunii formulată de reclamantă și nici fundamentul juridic al sentinței apelate, ca și prin necercetarea criticilor raportate la această judecată, ce au făcut obiectul apelului, instanța de control judiciar, întemeindu-și soluția pe argumente străine, deși avea a verifica situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în limitele cererii de apel, a încălcat precizatele dispoziții legale și principiile pe care acestea le consacră, inducând astfel incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată și va trimite pricina aceleiași instanțe de control judiciar pentru rejudecarea cererii de apel din perspectiva motivelor de netemeinicie și nelegalitate invocate prin aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.E.B. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.