ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2008

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea la 11 mai 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului G.A.

În motivarea cererii, s-a arătat că

la 19 aprilie 2007, pârâtul a fost returnat din Belgia, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

Prin sentința civilă nr. 497 din 1

iunie 2007 Tribunalul Vâlcea a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că din dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 rezultă

că aplicarea măsurii de restrângere a excitării dreptului la libera circulație

a pârâtului, în temeiul art. 38 lit. a), putea fi dispusă până la data aderării

României la Uniunea Europeană. Întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat

la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație ar

însemna restrângerea dreptului la circulație chiar pe teritoriul României.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 298/A din 31

iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și

de familie.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au

încetat de drept efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state

membre ale Uniunii Europene. Expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu

este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul

de circulație al unui cetățean român pe teritoriul Belgiei. Instanța română

trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea

juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând

următoarele aspecte :

Chiar și în condițiile existenței

principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a

acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului la liberă circulație în

străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat

în baza unuia cord de readmisie.

Autoritățile române nu au competența

de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de

returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această

măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a

fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statul belgian în

temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate,

de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezistență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele de

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins

cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerului

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 298/A din 31 iulie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2008.