Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2008

HOTĂRÂRE
15.01.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 11 mai 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului G.A. În motivarea cererii, s-a arătat că la 19 aprilie 2007, pârâtul a fost returnat din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995. Prin sentința civilă nr. 497 din 1 iunie 2007 Tribunalul Vâlcea a respins cererea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 rezultă că aplicarea măsurii de restrângere a excitării dreptului la libera circulație a pârâtului, în temeiul art. 38 lit. a), putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație ar însemna restrângerea dreptului la circulație chiar pe teritoriul României. Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 298/A din 31 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au încetat de drept efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene. Expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al unui cetățean român pe teritoriul Belgiei.

Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte : Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unuia cord de readmisie.

Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură. Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statul belgian în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezistență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele de reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 298/A din 31 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 24 august 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâta C
ÎCCJ 2008-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2918/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 august 2007, Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din L
ÎCCJ 2008-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2008
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 1 iunie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrânger
ÎCCJ 2007-01-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 536/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Vâlcea, secția civilă, instanță pe rolul căreia cererea a fost înregistrată sub nr. 50
ÎCCJ 2008-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 679/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 16 martie 2007, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței, în baza dispoziț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă