ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1404/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.N.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.R.C., anularea Deciziei nr. 169 din 10 martie 2009, iar în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare, societatea reclamantă a arătat că prin emiterea deciziei atacate, pârâta a săvârșit un abuz, prin încălcarea flagrantă a legii, fapt de natură a crea o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, existând astfel, un „caz bine justificat". În ceea ce privește iminența producerii unei pagube s-a susținut că prin punerea în executare a deciziei atacate societatea reclamantă este pusă în imposibilitatea respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost alocate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA. Prin încheierea din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare ca nefondată, acordând termen în vederea continuării judecății fondului cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare vizează aspecte care pot fi dezlegate cu ocazia soluționării fondului cauzei și nu se circumscriu condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și prejudiciul iminent. A mai reținut că nelegalitatea evidentă a actului administrativ atacat, invocată de reclamantă, nu rezultă din cele prezentate în susținerea cererii de suspendare, acțiunea principală privind anularea deciziei președintelui A.N.C.O.M. fiind motivată prin prisma acelorași argumente formulate și în susținerea cererii de suspendare. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.N.R.

SA , care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 55/2004, precum și cu neanalizarea susținerilor făcute în cererea de suspendare, din care rezultă cu prisosință îndeplinirea cumulativă a celor două condiții legale: cazul bine justificat și existența unei pagube iminente. În întâmpinarea formulată, autoritatea publică emitentă a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 169 din 10 martie 2009 emisă de președintele A.N.C., societatea comercială reclamantă a fost calificată ca fiind furnizor cu putere semnificativă pe piața serviciilor de transmisie în format analogic în condițiile O.U.G.

nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor și O.G. nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice, precum și Decizia nr. 154/2008 privind identificarea piețelor relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic. De asemenea, prin aceeași decizie, s-a stabilit în sarcina reclamantei, în calitate de operator, obligația de control a tarifelor și de percepere a acestora în funcție de costuri, determinate pe baza unui model de calculație, pe care urmează să-l pună în aplicare în termen de un an de la data adoptării de către A.N.C. a regulamentului respectiv. Într-adevăr, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ unilateral, pentru motivele prevăzute la art. 14, odată cu sesizarea instanței de contencios cu cererea de anulare a actului atacat.

Potrivit art. 14 din aceeași lege, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În ceea ce privește cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege îl definește ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat. Or, în cauză, instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei nu au fost în măsură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fără prejudecarea fondului cauzei privind cererea de anulare a actului administrativ. De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil, ceea ce, în cauză, așa cum a reținut și instanța de fond, nu s-a dovedit.

Astfel, în esență, nu s-a dovedit ca fiind previzibil că perceperea unor tarife fundamentate pe costuri va produce un prejudiciu material viitor, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond. În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.R. SA, împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.