ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1404/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.N.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu

A.N.A.R.C., anularea Deciziei nr. 169 din 10 martie 2009, iar în temeiul dispozițiilor

art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării deciziei

atacate, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de

suspendare, societatea reclamantă a arătat că prin emiterea deciziei atacate,

pârâta a săvârșit un abuz, prin încălcarea flagrantă a legii, fapt de natură a

crea o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului

administrativ, existând astfel, un „caz bine justificat". În ceea ce

privește iminența producerii unei pagube s-a susținut că prin punerea în

executare a deciziei atacate societatea reclamantă este pusă în imposibilitatea

respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a

căror implementare au fost alocate credite de aproximativ 222 milioane dolari

SUA.

Prin încheierea din 24

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de suspendare ca nefondată, acordând termen în

vederea continuării judecății fondului cauzei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că motivele invocate de reclamantă în susținerea

cererii de suspendare vizează aspecte care pot fi dezlegate cu ocazia

soluționării fondului cauzei și nu se circumscriu condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și

prejudiciul iminent.

A mai reținut că

nelegalitatea evidentă a actului administrativ atacat, invocată de reclamantă,

nu rezultă din cele prezentate în susținerea cererii de suspendare, acțiunea

principală privind anularea

deciziei președintelui

A.N.C.O.M. fiind motivată prin prisma acelorași

argumente formulate și în susținerea cererii de suspendare.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs reclamanta

S.N.R. SA

, care a invocat ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și a

susținut, în esență, că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 55/2004, precum

și cu neanalizarea susținerilor făcute în cererea de suspendare, din care

rezultă cu prisosință îndeplinirea cumulativă a celor două condiții legale:

cazul bine justificat și existența unei pagube iminente.

În întâmpinarea formulată,

autoritatea publică emitentă a susținut, în esență, că soluția instanței de

fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 169 din 10 martie

2009 emisă de președintele A.N.C., societatea comercială reclamantă a fost

calificată ca fiind furnizor cu putere semnificativă pe piața serviciilor de

transmisie în format analogic în condițiile O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul

general de reglementare a comunicațiilor și O.G. nr. 34/2002 privind accesul la

rețelele publice de comunicații electronice, precum și Decizia nr. 154/2008

privind identificarea piețelor relevante ale serviciilor de transmisie în

format analogic.

De asemenea, prin aceeași decizie,

s-a stabilit în sarcina reclamantei, în calitate de operator, obligația de

control a tarifelor și de percepere a acestora în funcție de costuri,

determinate pe baza unui model de calculație, pe care urmează să-l pună în

aplicare în termen de un an de la data adoptării de către A.N.C. a

regulamentului respectiv.

Într-adevăr, potrivit art. 15 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul poate cere

suspendarea executării actului administrativ unilateral, pentru motivele

prevăzute la art. 14, odată cu sesizarea instanței de contencios cu cererea de

anulare a actului atacat.

Potrivit art. 14 din aceeași lege,

instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În ceea ce privește cazul bine

justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege îl definește ca fiind acea

împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă

instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ

atacat.

Or, în cauză, instanța de fond a

reținut că susținerile reclamantei nu au fost în măsură să creeze o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fără prejudecarea

fondului cauzei privind cererea de anulare a actului administrativ.

De asemenea, noțiunea de pagubă

iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind un

prejudiciu material viitor și previzibil, ceea ce, în cauză, așa cum a reținut

și instanța de fond, nu s-a dovedit.

Astfel, în esență, nu s-a dovedit ca

fiind previzibil că perceperea unor tarife fundamentate pe costuri va produce

un prejudiciu material viitor, așa cum în mod corect a reținut și instanța de

fond.

În concluzie, soluția instanței de

fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.N.R. SA, împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.