ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

obiectul recursului

Prin încheierea din 16 iunie 2009, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.N.R. SA București

în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind

suspendarea executării Deciziei Președintelui

Autorității Naționale pentru Comunicații

nr. 154 din

3 martie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Decizia

Președintelui Autorității Naționale pentru

Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009 au fost identificate

piețele relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin

intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de

programe de televiziune și radiodifuziune, prevăzute în anexa la

decizie, ale căror caracteristici pot

justifica impunerea unor obligații specifice în sarcina furnizorilor de

rețele și de servicii de comunicații electronice cu putere

semnificativă

pe piață.

La art. 2 din decizie se prevede că

pe piețele identificate la art. 1,

Autoritatea

Națională pentru Comunicații realizează periodic analize de

piață, în scopul determinării situației concurențiale

și al impunerii, menținerii, modificării sau retragerii

obligațiilor specifice prevăzute în Capitolul II din O.G. nr. 34/2002

privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice

și la infrastructura asociată, precum și interconectarea

acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 527/2002.

Reclamanta

a susținut că decizia atacată încalcă atât prevederile

legislației

naționale incidente în domeniu, cât și

prevederile normelor comunitare, definind

ca

piață relevantă, susceptibilă de reglementare

ex ante

,

segmentul serviciilor de

transmisie în format analogic a programelor

publice de radiodifuziune și

televiziune

– un domeniu reglementat prin lege, caracterizat prin existența unui

singur

furnizor și a doi cumpărători, ce nu întrunește

caracteristicile unei piețe, și cu atât mai puțin ale unei

piețe relevante, așa cum este ea definită de Instrucțiunile

Consiliului Concurenței din data de 26 martie 2004, aprobate prin Ordinul

președintelui Consiliului Concurenței nr. 61/2004.

Prin edictarea acestei decizii reclamanta

susține că s-a creat în mod

artificial

premisa impunerii unor obligații prevăzute de O.G. nr. 34/2002 (cu

privire la controlul tarifelor) ce nu îi sunt aplicabile, prin prisma

cadrului

legislativ național și comunitar, fiindu-i vătămat un

interes legitim, și anume

acela de a

activa pe piața serviciilor de telecomunicații în condițiile

stabilite prin

actele normative care reglementează activitatea societății.

Față de susținerile

reclamantei, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

și având în vedere că instanța învestită cu o cerere de

suspendare a executării are competența limitată de a

„pipăi” fondul actului, fără a avea posibilitatea de a se

pronunța asupra legalității acestuia, Curtea de apel a

reținut că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la

existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente

pentru a se dispune suspendarea executării

Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru

Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009.

Sub aspectul condiției referitoare

la existența unui caz bine justificat, instanța a reținut

că reclamanta a invocat mai multe aspecte

de nelegalitate a actului,

care țin strict de fondul cauzei

și care nu reprezintă împrejurări

legate

de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității deciziei.

Cu privire la condiția existenței

pericolului producerii unei pagube iminente, instanța a reținut

că decizia atacată nu poate produce prin ea însăși pagube

materiale, fiind necesar a fi emise și alte acte pentru a se putea

reține că reclamanta ar putea înregistra o pagubă. Sub acest

aspect, Curtea de apel a reținut că s

usținerile reclamantei în sensul că urmare a emiterii deciziei

atacate se va

ajunge la controlul tarifelor prevăzute de art. 13

din O.G. nr. 34/2002 și astfel societatea va fi pusă în situația

imposibilității respectării angajamentelor asumate în cadrul

politicilor comunitare nu conturează ideea de pagubă. În

situația în care reclamanta va fi astfel sancționată, în

eventualitatea reducerii tarifelor, atunci

actul

care-i va produce prejudiciu va fi actul sancționator, care va putea fi

atacat

separat.

Împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta S.N.R. SA București, în temeiul art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că

neîntemeiat instanța a respins cererea de suspendare a executării

deciziei ce formează obiectul cauzei.

În esență,

recurenta-reclamantă susține că instanța nu a analizat,

practic, motivele invocate prin cererea de suspendare a executării

Deciziei Președintelui Autorității

Naționale pentru Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009,

limitându-se la a reține că aspectele invocate reprezintă motive

de nelegalitate ce țin strict de fondul cauzei, astfel că simpla

apreciere în sensul că aspectele invocate nu reprezintă împrejurări

de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului contestat echivalează cu nemotivarea

încheierii recurate, în raport cu cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă

reiterează motivele referitoare la vădita nelegalitate a actului

administrativ atacat, de natură a justifica îndeplinirea cerințelor

referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul cazului bine justificat,

recurenta-reclamantă susține că:

- prin decizia contestată,

s-a creat in mod artificial premisa impunerii de

către Autoritate a unor

obligații

reglementate de O.G. nr. 34/2002 (inclusiv a obligației referitoare la

controlul tarifelor)

ce nu sunt aplicabile societății, prin

prisma cadrului legislativ național și comunitar, fiind

vătămat interesul său legitim de a

activa pe piața serviciilor de telecomunicații în condițiile

stabilite

prin actele normative care îi reglementează activitatea;

- n

u

sunt îndeplinite criteriile prevăzute de Reglementarea 2007/879/CE pentru

a califica segmentul

de piață al furnizării de servicii

de transmitere de programe audiovizuale publice drept piață

relevantă specifică, și cu atât

mai puțin pentru a fragmenta acest segment în trei piețe relevante

distincte,

susceptibile de reglementare ex ante. Se susține de către

recurenta-reclamantă că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei

criterii prevăzute de art. 2 din Recomandare pentru a califica acest

segment de piață ca fiind o piață relevantă, astfel

că autoritatea în mod greșit a considerat că aceste criterii

sunt îndeplinite, realizând o apreciere forțată și cu ignorarea

cadrului legal care reglementează furnizarea de către S.N.R. SA București

a serviciilor de transmitere a programelor audiovizuale publice.

Sub aspectul condiției referitoare

la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține

că aceasta este îndeplinită întrucât

impunerea de către autoritatea intimată, ca efect al ad

optării deciziei atacate, a obligației

referitoare la controlul tarifelor, prevăzuta de art. 13 din O.G. nr. 34/2002,

ar

pune S.N.R. SA București în

situația imposibilității respectării angajamentelor asumate

în cadrul politicilor comunitare, pentru a

căror implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane

dolari SUA. Se mai susține că reducerea/blocarea tarifelor ar

însemna restrângerea dramatică a

activității societății, cu implicații directe asupra

posibilității de rambursare a ratelor

scadente și cu posibile consecințe asupra

activității serviciilor speciale - apel de urgență 112

și alte servicii de importanță strategică ce au instalate

echipamente în amplasamente aparținând societății.

3.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma motivelor de

recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu prevederile art. 15 cu referire la art. 14 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta S.N.R. SA București a învestit instanța, în

temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a

executării

Deciziei Președintelui

Autorității Naționale pentru Comunicații

nr. 154 din

3 martie 2009.

Decizia contestată a fost emisă

în temeiul următoarelor dispoziții legale:

-

din O.U.G. nr.106/2008 privind

înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații,

cu modificările ulterioare:

Art. 6 alin. (2) pct. 17, conform cărora: „

Autoritatea

Națională pentru Comunicații exercită următoarele

atribuții specifice în domeniul comunicațiilor electronice,

comunicațiilor audiovizuale și al serviciilor poștale: […] 17.

identifică piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice”;

Art. 8 alin. (1), (3) și (5):

conform cărora: „(1)

Conducerea A.N.C. este asigurată

de un președinte și 2 vicepreședinți numiți prin

decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani. […] (3)

Președintele reprezintă A.N.C. în raporturile cu Parlamentul,

Guvernul, ministerele, cu alte autorități publice și

organizații, precum și cu persoane juridice și fizice din

țară și din străinătate. (5) În exercitarea

atribuțiilor sale, președintele emite decizii”.

O.U.G.

nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare

a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr.591/2002,

cu modificările și completările ulterioare, (forma în vigoare la

data emiterii deciziei contestate, respectiv la data de 15 martie 2009):

Art.

32 alin. (2), conform cărora: „(2)

A.N.C. poate identifica piețe

relevante din sectorul comunicațiilor electronice și tehnologia

informației diferite de cele cuprinse în recomandarea prevăzută

la alin. (1)[1], dar

numai în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 34

1

și 50.

”

D

ecizia

nr. 154 din 3 martie 2009 emisă de președintele A.N.C. prevede

următoarele:

„Art. 1.

- Se

identifică piețele relevante din sectorul comunicațiilor

electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul

sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de

televiziune și radiodifuziune, prevăzute în anexa care face parte

integrantă din prezenta decizie (), ale căror caracteristici pot

justifica impunerea unor obligații specifice în sarcina furnizorilor de rețele

și de servicii de comunicații electronice cu putere

semnificativă pe piață.

Art. 2.

- Pe

piețele identificate în conformitate cu dispozițiile art. 1,

Autoritatea Națională pentru Comunicații realizează

periodic analize de piață, în scopul determinării situației

concurențiale și al impunerii, menținerii, modificării sau

retragerii obligațiilor specifice prevăzute în cap. II din

Ordonanța Guvernului

nr.34/2002 privind

accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la

infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările și

completările ulterioare.”

Piețele relevante identificate

și prevăzute în anexa la decizie sunt:

I. Piața serviciilor de transmisie

în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a

serviciilor publice de programe de televiziune.

II. Piața serviciilor de transmisie

în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a

serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvențe

FM.

III. Piața serviciilor de transmisie

în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a

serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvențe

AM.

La o simplă analiză

sumară, fără a intra în cercetarea fondului actului

administrativ contestat, Înalta Curte observă și reține faptul

că decizia reglementează două aspecte: (1) identificarea de

către A.N.C. a 3 piețe relevante din sectorul comunicațiilor

electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul

sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de

televiziune și radiodifuziune; (2) obligația A.N.C. de a realiza

periodic, pe piețele relevante identificate, analize de piață,

în scopul determinării situației concurențiale și al

impunerii, menținerii, modificării sau retragerii obligațiilor

specifice prevăzute în cap. II din O.G. nr. 34/2002.

Din analiza sumară a

legalității actului administrativ contestat, se constată

următoarele:

- decizia a fost emisă de

autoritatea competentă, respectiv președintele A.N.C. în exercitarea

atribuției conferite de art. 8 alin. (5) din O.U.G. nr. 106/2008;

- decizia a fost emisă în domeniul

de competență ce revine A.N.C. și în exercitarea atribuției

prevăzute de a

rt. 6 alin. (2) pct. 17 din O.U.G. nr. 106/2008, de a

identifica

piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice;

- decizia a fost emisă în

exercitarea facultății legale conferite A.N.C. de dispozițiile art.

32 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002

privind cadrul

general de reglementare a comunicațiilor

, de a identifica

piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice.

Astfel fiind, Înalta Curte reține

că întemeiat Curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită

condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură a fundamenta

dispunea măsurii de suspendare a executării

Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru

Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009 și că motivele

invocate de reclamantă și reiterate prin cererea de recurs țin

de fondul cauzei, iar analiza acestora excede soluționării cererii

formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În același sens, Înalta Curte

reține că, într-adevăr, criticile formulate de

recurenta-reclamantă cu referire la stabilirea de către A.N.C. a

piețelor relevante cu nerespectarea prevederilor Recomandării

2007/879/CE și ale legislației interne care reglementează

furnizarea serviciilor de către S.N.R. SA București sunt aspecte care

se analizează de către instanța învestită cu

soluționarea în fond a cererii de anulare a

Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru

Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009.

În ceea ce privește condiția

prevenirii procedurii unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 14

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este corectă

aprecierea instanței de fond în sensul că

Decizia Președintelui Autorității Naționale pentru

Comunicații

nr. 154 din 3 martie 2009 nu este susceptibilă

prin sine să producă societății reclamante o pagubă

iminentă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, ca reprezentând „prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Nu poate fi primită susținerea

din recurs referitoare la faptul că paguba iminentă este

reprezentată de faptul că ulterior

deciziei

atacate, ca urmare a stabilirii piețelor relevante, A.N.C. va proceda la

controlul tarifelor, în temeiul art. 13 din O.G. nr. 34/2002, ceea ce va

pune societatea în situația

imposibilității respectării angajamentelor asumate în cadrul

politicilor comunitare, pentru a

căror

implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA.

Sub

acest aspect, Înalta Curte reține, în acord cu aprecierile instanței

de fond, că paguba iminentă în sensul

prevederilor art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi considerată a

consta în prejudiciul viitor aproximat de recurenta-reclamantă și determinat

de eventuale viitoare acte sau fapte ale A.N.C. emise sau realizate în temeiul

deciziei contestate. Pentru a considera îndeplinită condiția

referitoare la paguba iminentă, este necesar ca prejudiciul material

viitor și previzibil să decurgă în mod direct din actul

administrativ în privința căruia se solicită suspendarea

executării, iar nu în baza unor alte acte care ar urma să fie emise

în viitor în considerarea actului a cărui suspendare se solicită.

Critica din recurs referitoare la faptul

că încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu curpinde motivarea în fapt

și în drept, în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nu

poate fi primită, Înalta Curte constatând că încheierea respectivă

cuprinde motivele pentru care în fapt și în drept instanța a respins

cererea de suspendare a executării deciziei în funcție de concluziile

decelate din analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

În consecință, în raport de

cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N.R. SA București

împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.