ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2010

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 16 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.N.R.

SA București în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009 au fost identificate piețele relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune și radiodifuziune, prevăzute în anexa la decizie, ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligații specifice în sarcina furnizorilor de rețele și de servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piață.

La art. 2 din decizie se prevede că pe piețele identificate la art. 1, Autoritatea Națională pentru Comunicații realizează periodic analize de piață, în scopul determinării situației concurențiale și al impunerii, menținerii, modificării sau retragerii obligațiilor specifice prevăzute în Capitolul II din O.G. nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002.

Reclamanta a susținut că decizia atacată încalcă atât prevederile legislației naționale incidente în domeniu, cât și prevederile normelor comunitare, definind ca piață relevantă, susceptibilă de reglementare ex ante , segmentul serviciilor de transmisie în format analogic a programelor publice de radiodifuziune și televiziune – un domeniu reglementat prin lege, caracterizat prin existența unui singur furnizor și a doi cumpărători, ce nu întrunește caracteristicile unei piețe, și cu atât mai puțin ale unei piețe relevante, așa cum este ea definită de Instrucțiunile Consiliului Concurenței din data de 26 martie 2004, aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 61/2004. Prin edictarea acestei decizii reclamanta susține că s-a creat în mod artificial premisa impunerii unor obligații prevăzute de O.G.

nr. 34/2002 (cu privire la controlul tarifelor) ce nu îi sunt aplicabile, prin prisma cadrului legislativ național și comunitar, fiindu-i vătămat un interes legitim, și anume acela de a activa pe piața serviciilor de telecomunicații în condițiile stabilite prin actele normative care reglementează activitatea societății.

Față de susținerile reclamantei, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că instanța învestită cu o cerere de suspendare a executării are competența limitată de a „pipăi” fondul actului, fără a avea posibilitatea de a se pronunța asupra legalității acestuia, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009. Sub aspectul condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, instanța a reținut că reclamanta a invocat mai multe aspecte de nelegalitate a actului, care țin strict de fondul cauzei și care nu reprezintă împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei.

Cu privire la condiția existenței pericolului producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că decizia atacată nu poate produce prin ea însăși pagube materiale, fiind necesar a fi emise și alte acte pentru a se putea reține că reclamanta ar putea înregistra o pagubă. Sub acest aspect, Curtea de apel a reținut că s usținerile reclamantei în sensul că urmare a emiterii deciziei atacate se va ajunge la controlul tarifelor prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 34/2002 și astfel societatea va fi pusă în situația imposibilității respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare nu conturează ideea de pagubă. În situația în care reclamanta va fi astfel sancționată, în eventualitatea reducerii tarifelor, atunci actul care-i va produce prejudiciu va fi actul sancționator, care va putea fi atacat separat.

2. Cererea de recurs Împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.N.R. SA București, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând că neîntemeiat instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei ce formează obiectul cauzei. În esență, recurenta-reclamantă susține că instanța nu a analizat, practic, motivele invocate prin cererea de suspendare a executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009, limitându-se la a reține că aspectele invocate reprezintă motive de nelegalitate ce țin strict de fondul cauzei, astfel că simpla apreciere în sensul că aspectele invocate nu reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat echivalează cu nemotivarea încheierii recurate, în raport cu cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. În continuare, recurenta-reclamantă reiterează motivele referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ atacat, de natură a justifica îndeplinirea cerințelor referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Sub aspectul cazului bine justificat, recurenta-reclamantă susține că: - prin decizia contestată, s-a creat in mod artificial premisa impunerii de către Autoritate a unor obligații reglementate de O.G.

nr. 34/2002 (inclusiv a obligației referitoare la controlul tarifelor) ce nu sunt aplicabile societății, prin prisma cadrului legislativ național și comunitar, fiind vătămat interesul său legitim de a activa pe piața serviciilor de telecomunicații în condițiile stabilite prin actele normative care îi reglementează activitatea; - n u sunt îndeplinite criteriile prevăzute de Reglementarea 2007/879/CE pentru a califica segmentul de piață al furnizării de servicii de transmitere de programe audiovizuale publice drept piață relevantă specifică, și cu atât mai puțin pentru a fragmenta acest segment în trei piețe relevante distincte, susceptibile de reglementare ex ante.

Se susține de către recurenta-reclamantă că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei criterii prevăzute de art. 2 din Recomandare pentru a califica acest segment de piață ca fiind o piață relevantă, astfel că autoritatea în mod greșit a considerat că aceste criterii sunt îndeplinite, realizând o apreciere forțată și cu ignorarea cadrului legal care reglementează furnizarea de către S.N.R. SA București a serviciilor de transmitere a programelor audiovizuale publice. Sub aspectul condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că aceasta este îndeplinită întrucât impunerea de către autoritatea intimată, ca efect al ad optării deciziei atacate, a obligației referitoare la controlul tarifelor, prevăzuta de art. 13 din O.G.

nr. 34/2002, ar pune S.N.R. SA București în situația imposibilității respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA. Se mai susține că reducerea/blocarea tarifelor ar însemna restrângerea dramatică a activității societății, cu implicații directe asupra posibilității de rambursare a ratelor scadente și cu posibile consecințe asupra activității serviciilor speciale - apel de urgență 112 și alte servicii de importanță strategică ce au instalate echipamente în amplasamente aparținând societății. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., precum și cu prevederile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.N.R. SA București a învestit instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009. Decizia contestată a fost emisă în temeiul următoarelor dispoziții legale: - din O.U.G.

nr.106/2008 privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații, cu modificările ulterioare: Art. 6 alin. (2) pct. 17, conform cărora: „ Autoritatea Națională pentru Comunicații exercită următoarele atribuții specifice în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale și al serviciilor poștale: […] 17. identifică piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice”; Art. 8 alin. (1), (3) și (5): conform cărora: „(1) Conducerea A.N.C. este asigurată de un președinte și 2 vicepreședinți numiți prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani. […] (3) Președintele reprezintă A.N.C. în raporturile cu Parlamentul, Guvernul, ministerele, cu alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate.

(5) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii”. O.U.G. nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.591/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv la data de 15 martie 2009): Art. 32 alin. (2), conform cărora: „(2) A.N.C. poate identifica piețe relevante din sectorul comunicațiilor electronice și tehnologia informației diferite de cele cuprinse în recomandarea prevăzută la alin. (1)[1], dar numai în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 34 1 și 50. ” D ecizia nr. 154 din 3 martie 2009 emisă de președintele A.N.C. prevede următoarele: „Art.

1. - Se identifică piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune și radiodifuziune, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie (), ale căror caracteristici pot justifica impunerea unor obligații specifice în sarcina furnizorilor de rețele și de servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piață.

Art. 2. - Pe piețele identificate în conformitate cu dispozițiile art. 1, Autoritatea Națională pentru Comunicații realizează periodic analize de piață, în scopul determinării situației concurențiale și al impunerii, menținerii, modificării sau retragerii obligațiilor specifice prevăzute în cap. II din Ordonanța Guvernului nr.34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările și completările ulterioare.” Piețele relevante identificate și prevăzute în anexa la decizie sunt: I. Piața serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune.

II. Piața serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvențe FM. III. Piața serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de radiodifuziune în banda de frecvențe AM. La o simplă analiză sumară, fără a intra în cercetarea fondului actului administrativ contestat, Înalta Curte observă și reține faptul că decizia reglementează două aspecte: (1) identificarea de către A.N.C. a 3 piețe relevante din sectorul comunicațiilor electronice ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programe de televiziune și radiodifuziune; (2) obligația A.N.C.

de a realiza periodic, pe piețele relevante identificate, analize de piață, în scopul determinării situației concurențiale și al impunerii, menținerii, modificării sau retragerii obligațiilor specifice prevăzute în cap. II din O.G. nr. 34/2002. Din analiza sumară a legalității actului administrativ contestat, se constată următoarele: - decizia a fost emisă de autoritatea competentă, respectiv președintele A.N.C. în exercitarea atribuției conferite de art. 8 alin. (5) din O.U.G. nr. 106/2008; - decizia a fost emisă în domeniul de competență ce revine A.N.C. și în exercitarea atribuției prevăzute de a rt. 6 alin. (2) pct. 17 din O.U.G. nr. 106/2008, de a identifica piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice; - decizia a fost emisă în exercitarea facultății legale conferite A.N.C.

de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor , de a identifica piețele relevante din sectorul comunicațiilor electronice. Astfel fiind, Înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură a fundamenta dispunea măsurii de suspendare a executării Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009 și că motivele invocate de reclamantă și reiterate prin cererea de recurs țin de fondul cauzei, iar analiza acestora excede soluționării cererii formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În același sens, Înalta Curte reține că, într-adevăr, criticile formulate de recurenta-reclamantă cu referire la stabilirea de către A.N.C. a piețelor relevante cu nerespectarea prevederilor Recomandării 2007/879/CE și ale legislației interne care reglementează furnizarea serviciilor de către S.N.R.

SA București sunt aspecte care se analizează de către instanța învestită cu soluționarea în fond a cererii de anulare a Deciziei Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009. În ceea ce privește condiția prevenirii procedurii unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanței de fond în sensul că Decizia Președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 154 din 3 martie 2009 nu este susceptibilă prin sine să producă societății reclamante o pagubă iminentă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Nu poate fi primită susținerea din recurs referitoare la faptul că paguba iminentă este reprezentată de faptul că ulterior deciziei atacate, ca urmare a stabilirii piețelor relevante, A.N.C. va proceda la controlul tarifelor, în temeiul art. 13 din O.G. nr. 34/2002, ceea ce va pune societatea în situația imposibilității respectării angajamentelor asumate în cadrul politicilor comunitare, pentru a căror implementare au fost accesate credite de aproximativ 222 milioane dolari SUA. Sub acest aspect, Înalta Curte reține, în acord cu aprecierile instanței de fond, că paguba iminentă în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi considerată a consta în prejudiciul viitor aproximat de recurenta-reclamantă și determinat de eventuale viitoare acte sau fapte ale A.N.C.

emise sau realizate în temeiul deciziei contestate. Pentru a considera îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, este necesar ca prejudiciul material viitor și previzibil să decurgă în mod direct din actul administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării, iar nu în baza unor alte acte care ar urma să fie emise în viitor în considerarea actului a cărui suspendare se solicită. Critica din recurs referitoare la faptul că încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu curpinde motivarea în fapt și în drept, în acord cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, Înalta Curte constatând că încheierea respectivă cuprinde motivele pentru care în fapt și în drept instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei în funcție de concluziile decelate din analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.R. SA București împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.