ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 570 pronunțată în data de 2 februarie 2010,a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C. ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Reclamanta S.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C. a solicitat anularea Deciziei Președintelui A.N.C. nr. 154 din 3 martie 2009 privind identificarea piețelor relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic prin intermediul sistemelor radioelectrice terestre a serviciilor publice de programare de televiziune și radiodifuziune, ca netemeinică și nelegală.

Totodată,în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea deciziei atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Precizează reclamanta ca aceste servicii publice reprezintă servicii free to air" servicii ale căror cost nu este suportat de utilizatorii finali. Tarifele pentru transmisia acestor programe fiind subvenționate integral din alocații de la bugetul de stat, utilizatorii finali nu plătesc pentru recepționarea conținutului programelor audiovizuale. Practic, nu exista o relație directă între subscrisa, în calitate de furnizor de servicii de difuzare a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune și utilizatorii finali, prestarea serviciilor făcându-se către cei doi radiodifuzori publici - S.R.R.

si S.R.TV. Prin întâmpinarea formulată pârâta A.N.A.R.C. a solicitat respingerea ca neîntemeiată atât a cererii de suspendare cât și a acțiunii. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2009 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei Președintelui A.N.C. nr. 154/2009. Curtea a reținut că decizia prin care autoritatea pârâtă a identificat piețele relevante ale serviciilor de transmisie în format analogic a fost emisă în deplină concordanță cu normele exprese din legislația națională (O.U.G.

nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002) și Recomandarea Comisiei Europene 2007/879/CE privind piețele relevante de produse și servicii din sectorul comunicațiilor electronice ce pot face obiectul unei reglementări ex ante „în conformitate cu Directiva 2002 /21/CE a Parlamentului European, arătând în continuare că: Reclamanta critică decizia atacată pentru nerespectarea celor trei criterii necesare identificării unei piețe relevante, în principal cu referire la existența unei bariere de ordin legal la intrarea pe piață. Reclamanta mai arată că actul administrativ atacat este lipsit de obiect și finalitate, în raport de prevederile-cadru, ce stabilesc ca obiectivul fiecărei intervenții de reglementare ex ante este, în ultimă instanță, de a genera beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe competitive, asigurând durabilitatea acestora.

A mai susținut instanța că utilizatorii finali ai acestor servicii, nu sunt afectați în nici un fel,odată ce tarifele pentru transmisia programelor publice sunt acoperite integral din alocații de la bugetul de stat. Așadar, plecând de la rolul pe care îl are A.N.A.R.C., acela de a lua măsuri în vederea promovării concurenței, prin prevenirea comportamentelor anticoncurențiale, împrejurarea că utilizatorul final are acces la programele de radio și televiziune fără plata unui abonament, este lipsită de relevanță în cauză. Mai mult, se reține totuși că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, persoanele fizice cu domiciliul în România sunt obligate la plata taxei pentru serviciile publice de televiziune și radiodifuziune.

î n fine arată instanța, în același sens este și poziția Consiliului Concurenței, care prin punctul său de vedere cu 5349 din 5 noiembrie 2008, înregistrat de autoritatea pârâtă A.N.A.R.C. cu 34694 din 10 noiembrie 2008 a arătat că o creștere a tarifelor pentru aceste servicii nu va avea nici un impact asupra volumului cererii, ci se va reflecta în creșterea sumelor alocate de la bugetul statului, ca urmare a solicitării radiodifuzorilor publici de majorare a fondurilor acordate în acest scop. î mpotriva acestei sentințe,în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.N.R. S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. Se motivează recursul prin aceea că prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de Recomandarea nr. 2007/879/CA pentru a clarifica segmentul de piață al furnizării de servicii de transmitere de programe audiovizuale publice drept piață relevantă specifică.

Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a Recomandării nr. 2007/879/CE și a dispozițiilor H.G. nr. 977/2003, cu ignorarea cadrului legal, reținând condițiile îndeplinite conform Recomandării nr. 2007/879/CE. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând motivele de recurs, ansamblul probator administrat și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurenta deține licența de difuzare pe cale radioelectrică a serviciilor publice de radiodifuziune sonoră și televiziune. Conform acestei licențe S.N.R. SA București a dobândit dreptul de a utiliza frecvența radio asigurând transmisia inițială în format analogic a serviciilor publice de programe audiovizuale.

Deci S.N.R. SA București este singurul furnizor de rețele publice de comunicații electronice care au dreptul să transmită servicii publice de televiziune și radiodifuziune utilizând propriile sisteme radioelectrice terestre. Recurenta-reclamantă critică actul administrativ atacat – Decizia Președintelui A.N.C. nr. 154/2009 pentru nerespectarea celor 3 criterii necesare piețelor relevante. Dispozițiile Recomandării Comisiei Europene nr. 2007/879/CE, privind aceste piețe, impun autorităților naționale de reglementări, ca la identificarea noilor piețe relevante să asigure îndeplinirea unor condiții, pe care însă din probatoriile administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurenta-reclamantă nu le-a îndeplinit.

Desigur, recurenta are monopol absolut pe piața serviciilor de transmisie în format analogic și este îndeplinit criteriul barierei legale la intrarea pe piață, în privința celorlalți furnizori care nu au drept stabilit de lege și nici resurse necesare. Se invocă în motivele de recurs și faptul că actul atacat (Decizia) nu are obiect și finalitate în raport de prevederile cadru, însă se poate observa că utilizatorii finali ai acestor servicii nu sunt afectați atâta vreme cât tarifele sunt acoperite din alocații de la bugetul de stat. Corect prima instanță a reținut că actul administrativ în litigiu prin care intimata-pârâtă a identificat piețele relevante ale serviciilor de transmise în format analogic, este legală față de dispozițiile O.U.G.

nr. 79/2002, Legea nr. 591/2002 și Recomandarea nr. 2007/789/CE. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de S.N.R. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.R. SA București împotriva sentinței nr. 570 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.