ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.T.G. SA - București (fostă SC T.A.1 SA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei C.N.A. nr. 1116 din 09 noiembrie 2010, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea amenzii spre minimul prevăzut de lege. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ contestat până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile, în temeiul dispozițiilor art. 952 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat faptul că, în cadrul ședinței din data de 09 noiembrie 2010, urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat decizia contestată prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei, având ca temei pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. Reclamanta a afirmat că difuzarea publicității în cadrul programelor sale s-a făcut cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale, decizia adoptată de pârât fiind lovită de nulitate absolută. A susținut că, în vederea difuzării publicității, deține un departament specializat, în cadrul căruia se realizează o foarte atentă verificare a duratei intervalelor de difuzare, astfel încât limitele legale să fie respectate.

A precizat că, în urma verificărilor efectuate asupra programelor difuzate în perioada avută în vedere de autoritatea pârâtă, a ajuns la concluzia că datele cuprinse în tabelul inclus în decizia atacată sunt eronate având la bază, probabil, o modalitate defectuoasă de evaluare a transmisiunilor încadrate la categoria „publicitate ” . A afirmat că, în măsura în care au existat depășiri ale duratei maxime legale de 720 de secunde în cadrul unei singure ore, acestea au fost cu certitudine de întindere mult mai mică decât cea invocată de pârât, nereprezentând o abatere atât de gravă încât să justifice aplicarea unei amenzi de 10.000 lei. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 6952 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.G.

SA București (fostă SC T.A.1 SA) și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 1116 din data de 09 noiembrie 2010, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) și alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Abaterea reținută de pârât în sarcina reclamantei constă în nerespectarea prevederilor art. 35 alin. (1) din actul normativ menționat, prin aceea că timpul de publicitate difuzat de postul A.1 peste durata maximă legală, în perioada 15-30 septembrie 2010, a variat între minimum 1 secundă și maximum 250 de secunde, înregistrându-se un număr de 25 de depășiri.

Aplicarea sancțiunii amenzii s-a făcut în ședința publică din data de 9 noiembrie 2010 pe baza Raportului de monitorizare întocmit de direcția de specialitate din cadrul autorității pârâte (filele 19-25 dosar), în cuprinsul căruia s-au reținut faptele imputate reclamantei. Instanța a constatat că anterior, prin Decizia nr. 259 din 23 februarie 2010, reclamanta a mai fost sancționată pentru aceeași abatere - încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare - cu somație publică, dispunându-se intrarea de îndată în legalitate.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei de sancționare, instanța a constatat că, deși se impunea o analiză a temeiului de drept indicat de reclamantă, respectiv art. 952 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, în raport de cele susținute de pârât prin întâmpinare, această analiza este de prisos, în condițiile în care amenda a fost achitată de reclamantă încă de la data de 10 decembrie 2010, astfel cum rezultă din ordinul de plată depus în copie de pârât - fila 83 dosar. Curtea are în vedere că suspendarea executării unui act administrativ, definită ca operațiune juridică constând în întreruperea temporară a efectelor actului respectiv, poate fi dispusă numai cu privire la acte administrative a căror executare încă nu a început sau care sunt în curs de executare.

În cazul de fată, având în vedere că reclamanta a înțeles să achite amenda aplicată prin Decizia C.N.A. nr. 1116 din data de 09 noiembrie 2010, efectele actului administrativ au încetat prin aducerea la îndeplinire, astfel încât cererea de suspendare a rămas fără obiect. Referitor la analiza legalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat că, având în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta reținută în sarcina reclamantei constituie contravenție, aspect care prezintă relevanță întrucât, dacă în sistemul de drept român contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, în sistemul european de protecție a drepturilor omului, fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeana a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare de materia civilă (Hotărârea Anghel contra României).

Astfel fiind, instanța a analizat în ce măsură probele administrate de pârâtă susțin măsura sancționatoare dispusă împotriva reclamantei prin decizia contestată. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, „Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date”. Așa cum rezultă din Raportul de monitorizare întocmit de direcția de specialitate din cadrul C.N.A., în perioada 15 septembrie 2010 - 30 septembrie 2010 au fost monitorizate mai multe posturi de televiziune, printre care și postul A.1 pentru care deține licență reclamanta, fiind constatate un număr de 25 de depășiri ale duratei orare legale, totalizând 7 minute și 23 de secunde (depășire medie 18 secunde).

Raportul de monitorizare întocmit de pârât se bazează pe date preluate de G.F.K. România, prelucrate în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului, fiind exceptate formele de publicitate care nu intră sub incidența art. 35 alin. (1), măsurarea făcându-se fără a se lua în calcul duratele avertizărilor cu caracter obligatoriu, anunțurilor de sponsorizare, secvențelor de auto-publicitate promoțională, anunțurilor umanitare sau de utilitate publică. Situația reținută în cuprinsul Raportului de monitorizare este susținută de Raportul întocmit de G.F.K. România - filele 38-81.

Curtea a înlăturat afirmația reclamantei, în sensul că datele cuprinse în decizia contestată sunt eronate și rezultă dintr-o modalitate defectuoasă de evaluare a transmisiunilor încadrate la categoria „publicitate”, întrucât, pe de o parte, aceasta nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor sale, iar, pe de altă parte, datele au fost furnizate pârâtului de un institut specializat în monitorizarea publicității audiovizuale. În ceea ce privește susținerea reclamantei, în sensul că, deși au existat depășiri ale duratei maxime legale de 720 de secunde în cadrul unei singure ore, acestea au avut o întindere mult mai mică, instanța a reținut că aceasta reprezintă o simplă afirmație neprobată.

De altfel, chiar dacă pârâta ar fi administrat dovezi din care să rezulte că depășirea limitei legale are o întindere mai mică decât cea reținută în cuprinsul actului administrativ atacat, această împrejurare ar fi fost lipsită de relevanță, în ceea ce privește existența abaterii constatate, întrucât legea nu face distincție, programarea și furnizarea de programe, cu încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, deci, cu depășirea într-o măsură mai mare sau mai mică a limitelor stabilite de textul legal, constituind contravenție, potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) din aceeași lege. Prin urmare, din analiza materialului probator, Curtea a reținut că pârâtul a făcut dovada existenței abaterii disciplinare reținute în sarcina reclamantei - programarea și furnizarea de programe, cu încălcarea duratei maxime legale, în perioada 15-30 septembrie 2010, înregistrându-se un număr de 25 de depășiri.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, Curtea de apel a reținut că aceasta este conformă cu prevederile legale, fapta constituind contravenție, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. g), raportate la dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. În ceea ce privește legalitatea sancțiunii aplicate și modalitatea de individualizare, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (2) din același act normativ „Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei”. Prin urmare, pârâtul a aplicat reclamantei amenda în cuantumul minim prevăzut de lege - 10.000 lei, situație în care solicitarea reclamantei de diminuare a cuantumului amenzii apare ca inadmisibilă, aceasta neputând fi coborâtă sub minimul legal.

De asemenea, a fost considerată neîntemeiată și solicitarea referitoare la înlocuirea sancțiunii amenzii cu somația publică, în raport de faptul că, anterior, prin Decizia nr. 259 din 23 februarie 2010, reclamanta a mai fost sancționată pentru aceeași abatere, dispunându-se intrarea de îndată în legalitate. Așadar, împrejurarea că reclamanta a repetat abaterea pentru care a fost sancționată cu somație publică prin Decizia nr. 259 din 23 februarie 2010, denotă faptul că această primă sancțiune a fost ineficientă, întrucât nu a fost în măsură să o determine pe reclamantă să intre în legalitate, conformându-și conduita la exigențele impuse de prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

În aceste condiții, în mod legal și temeinic a procedat autoritatea pârâtă atunci când, la repetarea abaterii, a aplicat o sancțiune mai gravă, ținând cont totodată și de dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, potrivit cărora „Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an”.

Prima instanță a mai arătat că sunt total lipsite de relevanță, sub aspectul legalității și temeiniciei deciziei contestate, afirmațiile reclamantei în sensul că, deși a depășit limitele prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului, a difuzat, în total, mai puțină publicitate decât ar fi avut dreptul în cele 80 de ore monitorizate și că numărul de secunde neutilizate (4296) este mai mare decât numărul de secunde depășite (443), calculat de Consiliul Național al Audiovizualului, întrucât, chiar dacă ai fi probate, aceste împrejurări nu ar fi în măsură să o exonereze de răspunderea pentru nerespectarea prevederilor legale menționate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 6952 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A.T.G.

SA București (fostă SC T.A.1 SA), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și, în principal, anularea deciziei și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei și, în subsidiar, să se constate că sancțiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să se dispună înlocuirea amenzii cu cea a somației publice. În motivele de recurs s-a arătat că circumstanțele în care a avut loc încălcarea de către aceasta a normei legale nu justifică aplicarea sancțiunii amenzii, raportat la limitele mai mult decât arătate și chiar obiective ale depășirii invocate și reținute în decizie.

S-a susținut că recurenta a difuzat mai puțină publicitate decât cea la care legea le dădea dreptul deoarece raportat la numărul maxim de secunde de publicitate ce pot fi difuzate într-o oră, respectiv 7.20 secunde (12 minute) aceasta avea dreptul, în cele 80 de ore analizate în decizia contestată la difuzarea unui număr total de 57.600 secunde, or, au fost difuzate numai 53.304 secunde, adică cu 4.296 mai puține secunde decât numărul maxim la care avea dreptul. Dacă s-ar raporta cele 443 secunde de depășire, susține recurenta, la cele 80 de ore analizate de C.N.A., reiese că media depășirilor este de 5,53 secunde la fiecare oră și raportat la cele 720 de secunde de publicitate care pot fi difuzate într-o oră media de 5,53 secunde a depășit cu o medie de numai 0,76% din timpul maxim alocat publicității.

Din cele 80 de intervale orare analizate, recurenta a arătat că a depășit limita de 720 secunde în 25 dintre aceste intervale orare, deci în numai 31,25% dintre ele. Deși numărul de secunde depășite, calculate de C.N.A. este de 443, numărul de secunde neutilizate este mai mare, fiind de 4.296. Toate acestea dovedesc că fapta de depășire în unele cazuri a numărului limită de secunde de publicitate care pot fi difuzate într-o oră nu ar fi avut drept cauză reaua-credință a recurentei, în sensul că nu a existat scopul de a obține venituri din publicitate aferent unei perioade mai lungi decât cea legală pentru că per total a difuzat mai puțină publicitate decât timpul pe care l-a avut la dispoziție.

Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamanta a învestit instanța de fond cu cererea de anulare a Deciziei nr. 1116 din 9 noiembrie 2010 emisă de C.N.A. prin care a fost sancționată cu suma e 10.000 lei pentru încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2004 cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru că în perioada de referință monitorizată nu a respectat prevederile invocate, în sensul că durata publicității a depășit termenul legal permis difuzării acesteia în cadrul unei ore date.

Împotriva soluției de respingere a acțiunii pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta dar fără a indica vreun motiv pentru care consideră sentința atacată ca fiind nelegală sau netemeinică. Mai mult, prin recursul declarat, recurenta-reclamantă nici nu a contestat săvârșirea contravenției, respectiv depășirea numărului limită de secunde de publicitate, dar a susținut că nu a făcut acest lucru cu rea-credință, ci în urma unor erori umane, respectiv datorită dificultății de a difuza într-un interval fix calupuri de spoturi publicitare ce variază întotdeauna ca durată. Toate calculele invocate de recurentă nu dovedesc nelegalitatea și netemeinicia deciziei contestate sau a soluției instanței de fond.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului „Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute”, iar conform art. 35 alin. (2) din același act normativ „Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul anunțurilor radiodifuzorului în legătură cu propriile sale programe și cu produsele auxiliare derivate direct din acestea, al anunțurilor de sponsorizare și al plasărilor de produse”. Din interpretarea acestui text rezultă că legea a prevăzut expres că publicitatea dintr-un interval de o oră nu poate depăși 12 minute. Reclamanta, deși încearcă să acrediteze ideea că pe totalul perioadei de monitorizare nu a depășit numărul de secunde, aceasta nu prezintă nicio relevanță în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, care nu conțin vreo excepție sau derogare.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.T.G. SA - București (fostă SC T.A.1. SA) împotriva Sentinței civile nr. 6952 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2013.