ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4873/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 11 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către reclamanta CN P.R. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care se solicita suspendarea executării deciziei nr. 5 din 20 iulie 2009 a Curții de Conturi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urma a se pronunța în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că, față de aspectele de aparentă nelegalitate invocate de către reclamantă și de înscrisurile depuse în dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui caz temeinic justificat de natură a duce la suspendarea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a invocat nici un argument în susținerea acestei condiții, și chiar dacă s-ar aprecia că decizia nr. 5 din 20 iulie 2009 este executorie, măsurile stabilite de organul de control nu produc cu iminență o pagubă reclamantei și nu sunt de natură să producă un prejudiciu material viitor și previzibil pe care aceasta l-ar suporta prin executarea măsurilor dispuse. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta CN P.R. SA, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În mod greșit instanța de fond a apreciat că actul administrativ a cărui suspendare se solicită nu este de natură să producă companiei „pagube grave, dificil de reparat” și nici nu s-au invocat argumente care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ.

Recurenta precizează că aducerea la îndeplinire a măsurii dispuse de Curtea de Conturi respectiv, „de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor cu certificate de atestare a dreptului de proprietate obținute," este, în aparență, ilegală, deoarece contravine prevederilor Legii nr. 31/1990, în condițiile în care aceste terenuri se aflau în patrimoniul Regiei Autonome P.R. la momentul reorganizării: 31 decembrie 1997 (potrivit art. 3 din H.G. nr. 371/1998) iar valoarea lor a fost inclusă în capitalul social la data înființării societății comerciale, potrivit aceluiași act normativ.

Or, a executa măsura dispusă de Curtea de Conturi are drept consecință încălcarea prevederilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora „capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură, deoarece în litigiul pendinte imobilele terenuri au fost deja aportate la capitalul social reprezentând aportul în natură al Statului Român la data înființării societății comerciale. Prejudiciul pe care l-ar încerca CN P.R.

SA este evident deoarece artificiala majorare a capitalului social presupune îndeplinirea formalităților procedurale la Registrul Comerțului și plata taxelor aferente iar eventuala anulare ulterioară a deciziei Curții de Conturi nr. 5 din 20 iulie 2009 va genera alte formalități procedurale la Registrul Comerțului, de rectificare a înregistrărilor efectuate în temeiul unui act administrativ netemeinic și nelegal, cu plata altor taxe aferente. În drept, recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a reținut că argumentele invocate de reclamantă în cadrul cererii de suspendare a deciziei nr. 5 din 20 iulie 2009 a Departamentul VI al Curții de Conturi a României nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului respectiv, mai înainte de a intra în cercetarea fondului, fiind vorba de o decizie emisă ca urmare a concluziilor controlului desfășurat în perioada 9 februarie - 22 mai 2009, consemnate în procesul-verbal din 23 iunie 2009 și menținută de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Autoritatea publică pârâtă a invocat, la rândul său, dispoziții legale aflate în O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările ulterioare, potrivit cărora societățile comerciale au obligația de a majora capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate, astfel că analiza argumentelor și contrargumentelor susținute de părți cu privire la legalitatea actului administrativ nu pot fi analizate în cadrul procesual al unei cereri de suspendare, ci presupun dezbaterea fondului.

În același timp, recurenta-reclamantă nu a dovedit o pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, invocând doar posibila reluare a unor formalități procedurale la Registrul Comerțului în cazul anulării actului atacat și plata unor taxe nejustificate (a căror valoare nu se precizează). Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă CN P.R. SA împotriva încheierii din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.