ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2009, reclamanta SC C.S. SA în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.V.F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării măsurilor cu caracter pecuniar nr. 8, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 și 19 dispuse prin procesul-verbal de control financiar din data de 05 iunie 2009. În motivare, reclamanta a arătat ca este o societate cu capital integral de stat, înființată prin H.G. nr. 313/2002, iar în conformitate cu art. 4 din actul de înființare, aceasta negociază și încheie cu Ministerul Economiei un contract pentru realizarea lucrărilor cuprinse în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și activități postînchidere a obiectivelor miniere.

Conform contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei, SC C.S. SA are obligația de a gestiona și administra fondurile alocate de bugetul de stat pentru executarea și finalizarea lucrărilor și serviciilor prevăzute în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și activități postînchidere a obiectivelor miniere, fonduri prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2009, c ap.82.01. Tot în temeiul contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei, reclamanta selectează operatori economici pentru executarea lucrărilor și serviciilor din cadrul Programului anual prin proceduri de achiziție publică. În acest context, pârâta a efectuat un control financiar la reclamantă, dispunând 30 de măsuri cu termen fix de îndeplinire, dintre care 10 cu caracter pecuniar, care privesc achitarea unor sume în cuantum de 6.762.907,3 lei.

Reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă la pârâta, argumentată de împrejurarea ca măsurile dispuse de organele de control ale A.N.A.F. nu sunt corespondentul unor încălcări ale legislației în vigoare. Mai mult, executarea măsurilor cu caracter pecuniar dispuse de A.N.A.F. va duce la imposibilitatea reclamantei de a-și putea exercita rolul în realizarea contractelor încheiate cu o serie de operatori pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere. Consecința imediată a acestui fapt o constituie intrarea în incapacitate de plată a societății, urmată de începerea procedurii insolvenței, desființarea acesteia și concedierea salariaților.

A mai susținut reclamanta că incapacitatea de plata iminentă va avea consecințe și în privința activităților societății cum ar fi: - suspendarea unor lucrări cu impact asupra mediului; - declanșarea procedurii de infrigement pe mediu; - în condiții deosebite de mediu se vor produce accidente tehnice majore cu impact transfrontalier; - oprirea stațiilor de epurare și neutralizare; - sistarea activităților de întreținere a lucrărilor miniere și utilităților și altele. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine justificat, precum și al pagubei iminente.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2895 din 21 iulie 2009 a respins acțiunea formulată SC C.S. SA București, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta prin motivele cererii formulate nu a invocat nici un aspect privitor la existența unui caz bine justificat „aceasta mărginindu-se la a menționa în mod generic împrejurarea că măsurile dispuse, nu corespund unor încălcări ale legislației în vigoare”. Ca atare cerința pagubei iminente nu va fi analizată în condițiile în care pentru suspendarea executării actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții statuate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea, întrucât au fost descrise suficiente aspecte care conduc la existența cazului bine justificat. Astfel, cele 10 măsuri administrative impuse prin actul de control contravin normelor legale în vigoare, iar organul de control a făcut o falsă motivare în fapt și în drept sub aspectul invocării depășirii plafonului de cheltuieli alocat activității de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și activități postînchidere a minelor. Măsurile dispuse de organul de control a mai arătat recurenta, depășesc limitele de competență al SC C.S.

SA București stabilite prin H.G. nr. 313/2002 și prin contractele cadru încheiate de ministerul de resort și societatea reclamantă. În ceea ce privește ce-a de a doua condiție - recurenta-reclamantă a susținut că prejudiciile ce se vor înregistra sunt iminente și vor afecta grav funcționarea serviciilor publice, privind conservarea minelor, închiderea minelor avariate, ecologizarea și reconstrucția ecologică a zonelor miniere etc. În cauză, există și un interes public major ce constă din faptul că societatea deține monopolul în intervenții în situațiile unor calamități naturale, surpări de mine, surpări de bazine hidrografice, epurare și neutralizare a apelor de consum pentru populație.

În fine, reclamanta a prezentat o serie de aspecte apreciate ca fiind grave ce se circumscriu acelorași situații de caz bine justificat și pagubă iminentă, astfel: - suspendarea unor lucrări cu impact asupra mediului, nerespectarea obligațiilor asumate de România prin Tratatul de Aderare Cap. 22 Mediu cu privire la realizarea activităților de ecologizare și punerea în siguranță în regim de urgență a 14 iazuri de decantare din industria minieră; - declanșarea procedurii de infrigement pe mediu, calamități cu efecte negative deosebite și chiar cu impact transfrontalier, având în vedere faptul că iazurile de decantare au înmagazinate volume de sute de milioane de metri cubi deșeuri periculoase iar majoritatea stațiilor de epurare se află amplasate în bazinul Someș - Tisa; - în condiții deosebite de mediu (calamități) cu siguranța se vor produce accidente tehnice majore (alunecări de teren, surpări, inundații, poluări, acumulări de gaze toxice și potențial explozive), cu impact de mediu transfrontalier; - oprirea stațiilor de epurare și neutralizare, lucru neacceptat atât de comunitățile locale cât și de instituțiile responsabile ale statului; - neaccesarea programelor de modernizare în vederea respectării N.T.P.A.-002; - sistarea activităților de întreținere a lucrărilor miniere și utilităților cu implicații în degradarea zăcământului;

- disponibilizarea personalului specializat și autorizat pentru activități specifice subterane necesar în etapa de închidere efectivă; - apariția unor pericole specifice și anume: inundații, focuri endogene, surpări, acumulări de gaze toxice și explozive cu efecte negative asupra securității obiectivelor miniere; - lipsa personalului de intervenții în cazul unor accidente tehnice și calamități; - posibilitatea pătrunderii în subteran a unor persoane neautorizate; - imposibilitatea menținerii funcționării la capacitatea normală; - neonorarea contractelor aflate în derulare, neînceperea unor obiective prioritare. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. h otărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în speță, instanța reținând corect și aspectele legate de situația de fapt.

Măsura suspendării actelor administrative este una excepțională care se poate dispune doar în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de legea contenciosului administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. În acest sens este și decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a Curții Constituționale în care s-a reținut faptul că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate." Motivele invocate de SC C.S. SA în susținerea recursului, nu sunt de natură să dovedească faptul că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 și să ducă la schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond.

Din cuprinsul procesului de control financiar din data de 05 iunie 2009, rezulta că fiecare dintre masurile dispuse de A.N.A.F., a fost motivată atât în fapt cât și în drept. Astfel, măsurile 8, 10, 12, 13, 14, 15 si 16 au fost dispuse în cadrul punctului 4.2.1.intitulat "Depășirea cheltuielilor de proiectare și a celor pentru executarea lucrărilor de proiectare, a celor pentru executarea lucrărilor de includere subterană, ecologizare și închidere la suprafață, aprobate prin hotărâri de guvern", la literele a), b), c), d), e) expunându-se pe larg considerentele de fapt și de drept care le-au justificat. În aceeași manieră s-a procedat și în cazul măsurilor 17, 18 si 19, dispuse la punctul 4.2.3.

"Efectuarea unor cheltuieli fără temei legal", în considerarea argumentelor prezentate pe larg la pag. 42 din procesul verbal de control. După cum a reținut în mod corect și instanța de fond, societatea nu a invocat niciun aspect privitor la existenta unui caz bine justificat, aceasta mărginindu-se să menționeze în mod generic împrejurarea că masurile dispuse nu corespund unor încălcări ale legislației în vigoare. Astfel, motivele invocate de recurentă în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, sunt motive ce țin de analizarea pe fond a legalității actelor administrative atacate, motive asupra cărora urmează să se pronunțe instanța de contencios administrativ cu ocazia soluționării acțiunii privind anularea actelor administrative.

Or, pentru a ne afla în ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din l egea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor administrative trebuie să apară cu evidență și să creeze de la început o îndoiala puternică asupra legalității actelor administrative, nefiind necesară analizarea pe fond a legalității actelor ci doar o "pipăire a fondului". Astfel, recurenta-reclamantă nu a probat, ci numai a susținut nelegalitatea vădita a actului a cărui suspendare o solicită, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative. î ndoiala serioasă asupra legalității actelor administrativ trebuie să poată fi constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situație în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În privința cazului bine justificat, ca și condiție prevăzută în mod expres de legiuitor pentru suspendarea executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei acestuia, reclamanta aducând în discuție doar aprecieri privitoare la nelegalitatea actelor administrative. În ceea ce privește cea de a doua condiție, cea referitoare la iminența producerii unei pagube, astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, considerăm că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu mai este necesară analizarea susținerilor privind paguba iminentă, câtă vreme cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ iar în speță nu este îndeplinită una dintre acestea, respectiv cea privind cazul bine justificat.

Cu toate acestea, din analiza actelor dosarului, rezultă că în speță nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție, respectiv cea referitoare la paguba iminentă. Recurenta - reclamantă a susținut în dovedirea îndeplinirii acestei condiții faptul ca o eventuală executare a măsurilor dispuse prin procesul verbal încheiat de organele de control din cadrul D.G.C.F. ar conduce la o serie de consecințe pentru activitatea societății, cum ar fi intrarea în incapacitate de plată și imposibilitatea respectării obligațiilor în legătură cu activitățile de ecologizare prestate de societate.

Susținerile societății sunt nedovedite, aceasta nereușind să facă dovada că în speță există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal de control și care să justifice suspendarea executării actului, situație imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat, în condițiile în care suspendarea este o situație de excepție. Jurisprudența relevantă în această materie a stabilit ca iminența producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie dovedită de persoana în speță, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu neproducând prin ea însăși o pagubă. Întrucât actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, astfel cum am arătat mai înainte, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.S. SA București împotriva sentinței nr. 2895 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.