ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 07 iulie 2009, reclamanta SC C.S. SA în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.V.F.

a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună suspendarea executării măsurilor cu caracter pecuniar

nr. 8, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 și 19 dispuse prin procesul-verbal

de control financiar din data de 05 iunie 2009.

În motivare, reclamanta a

arătat ca este o societate cu capital integral de stat, înființată

prin H.G. nr. 313/2002, iar în conformitate cu art. 4 din actul de

înființare, aceasta negociază și încheie cu Ministerul Economiei

un contract pentru realizarea lucrărilor cuprinse în Programul anual de

conservare, închidere, reconstrucție ecologică și

activități postînchidere a obiectivelor miniere.

Conform contractului anual încheiat

cu Ministerul Economiei, SC C.S. SA are obligația de a gestiona și

administra fondurile alocate de bugetul de stat pentru executarea și

finalizarea lucrărilor și serviciilor prevăzute în Programul

anual de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și

activități postînchidere a obiectivelor miniere, fonduri prevăzute

în Legea bugetului de stat pe anul

2009,

c

ap.82.01.

Tot în temeiul contractului anual

încheiat cu Ministerul Economiei, reclamanta selectează operatori

economici pentru executarea lucrărilor și serviciilor din cadrul

Programului anual prin proceduri de achiziție publică.

În acest context, pârâta a efectuat

un control financiar la reclamantă, dispunând 30 de măsuri cu termen

fix de îndeplinire, dintre care 10 cu caracter pecuniar, care privesc achitarea

unor sume în cuantum de 6.762.907,3 lei.

Reclamanta a arătat că a

formulat plângere prealabilă la pârâta, argumentată de împrejurarea

ca măsurile dispuse de organele de control ale A.N.A.F. nu sunt corespondentul

unor încălcări ale legislației în vigoare.

Mai mult, executarea măsurilor

cu caracter pecuniar dispuse de A.N.A.F. va duce la imposibilitatea reclamantei

de a-și putea exercita rolul în realizarea contractelor încheiate cu o

serie de operatori pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere.

Consecința imediată a acestui fapt o constituie intrarea în

incapacitate de plată a societății, urmată de începerea

procedurii insolvenței, desființarea acesteia și concedierea

salariaților.

A mai susținut reclamanta

că incapacitatea de plata iminentă va avea consecințe și în

privința activităților societății cum ar fi:

- suspendarea unor lucrări cu

impact asupra mediului;

- declanșarea procedurii de

infrigement pe mediu;

- în condiții deosebite de mediu

se vor produce accidente tehnice majore cu impact transfrontalier;

- oprirea stațiilor de epurare

și neutralizare;

- sistarea activităților

de întreținere a lucrărilor miniere și utilităților

și altele.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

sub aspectul cazului bine justificat, precum și al pagubei iminente.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2895 din 21 iulie 2009 a respins acțiunea formulată SC C.S. SA București, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că reclamanta prin motivele cererii

formulate nu a invocat nici un aspect privitor la existența unui caz bine

justificat „aceasta mărginindu-se la a menționa în mod generic

împrejurarea că măsurile dispuse, nu corespund unor încălcări

ale legislației în vigoare”.

Ca atare cerința pagubei

iminente nu va fi analizată în condițiile în care pentru suspendarea

executării actului administrativ este necesară îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții statuate de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurenta a susținut, în

esență, că în mod greșit prima instanță a respins

cererea, întrucât au fost descrise suficiente aspecte care conduc la

existența cazului bine justificat.

Astfel, cele 10 măsuri

administrative impuse prin actul de control contravin normelor legale în

vigoare, iar organul de control a făcut o falsă motivare în fapt

și în drept sub aspectul invocării depășirii plafonului de

cheltuieli alocat activității de conservare, închidere,

reconstrucție ecologică și activități postînchidere a

minelor.

Măsurile dispuse de organul de

control a mai arătat recurenta, depășesc limitele de

competență al SC C.S. SA București stabilite prin H.G. nr. 313/2002

și prin contractele cadru încheiate de ministerul de resort și

societatea reclamantă.

În ceea ce privește ce-a de a

doua condiție - recurenta-reclamantă a susținut că prejudiciile

ce se vor înregistra sunt iminente și vor afecta grav funcționarea

serviciilor publice, privind conservarea minelor, închiderea minelor avariate,

ecologizarea și reconstrucția ecologică a zonelor miniere etc.

În cauză, există și

un interes public major ce constă din faptul că societatea

deține monopolul în intervenții în situațiile unor

calamități naturale, surpări de mine, surpări de bazine

hidrografice, epurare și neutralizare a apelor de consum pentru

populație.

În fine, reclamanta a prezentat o

serie de aspecte apreciate ca fiind grave ce se circumscriu acelorași

situații de caz bine justificat și pagubă iminentă, astfel:

- suspendarea unor lucrări cu

impact asupra mediului, nerespectarea obligațiilor asumate de România prin

Tratatul de Aderare Cap. 22 Mediu cu privire la realizarea

activităților de ecologizare și punerea în siguranță

în regim de urgență a 14 iazuri de decantare din industria

minieră;

- declanșarea procedurii de

infrigement pe mediu, calamități cu efecte negative deosebite și

chiar cu impact transfrontalier, având în vedere faptul că iazurile de

decantare au înmagazinate volume de sute de milioane de metri cubi deșeuri

periculoase

iar

majoritatea stațiilor de epurare se află amplasate în bazinul

Someș - Tisa;

- în condiții deosebite de mediu (calamități) cu

siguranța se vor produce accidente tehnice majore (alunecări de

teren, surpări, inundații, poluări, acumulări de gaze

toxice și potențial explozive), cu impact de mediu transfrontalier;

-

oprirea

stațiilor de epurare și neutralizare, lucru neacceptat atât de

comunitățile locale cât și de instituțiile responsabile ale

statului;

- neaccesarea programelor de modernizare în vederea respectării N.T.P.A.-002;

- sistarea activităților de întreținere a lucrărilor

miniere și utilităților cu implicații în degradarea

zăcământului;

- disponibilizarea personalului specializat și autorizat pentru

activități specifice subterane necesar în etapa de închidere efectivă;

- apariția unor pericole specifice și anume: inundații,

focuri endogene, surpări, acumulări de gaze toxice și explozive

cu efecte negative asupra securității obiectivelor miniere;

- lipsa personalului de intervenții în cazul unor accidente tehnice

și calamități;

- posibilitatea pătrunderii în subteran a unor persoane

neautorizate;

- imposibilitatea menținerii funcționării la capacitatea

normală;

- neonorarea contractelor aflate în derulare, neînceperea unor obiective

prioritare.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului

precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată

nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

h

otărârea primei

instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale

incidente în speță, instanța reținând corect și

aspectele legate de situația de fapt.

Măsura suspendării actelor administrative este una

excepțională care se poate dispune doar în situația îndeplinirii

cumulative a celor două condiții prevăzute de legea

contenciosului administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat și

pentru prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens este și decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a

Curții Constituționale în care s-a reținut faptul că "suspendarea

actelor administrative reprezintă totodată o situație de

excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de

legalitate."

Motivele invocate de SC C.S. SA în susținerea recursului, nu sunt

de natură să dovedească faptul că, în speță, sunt

îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 și să

ducă la schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond.

Din cuprinsul procesului de control financiar din data de 05 iunie 2009,

rezulta că fiecare dintre masurile dispuse de A.N.A.F., a fost

motivată atât în fapt cât și în drept.

Astfel, măsurile 8, 10, 12, 13, 14, 15 si 16 au fost dispuse în

cadrul

punctului 4.2.1.intitulat "Depășirea

cheltuielilor de proiectare și a celor pentru

executarea

lucrărilor de proiectare, a celor pentru executarea lucrărilor de

includere subterană, ecologizare și închidere la suprafață,

aprobate prin hotărâri de guvern", la literele a), b), c), d), e) expunându-se

pe larg considerentele de fapt și de drept care le-au justificat.

În aceeași manieră s-a procedat și în cazul

măsurilor 17, 18 si 19, dispuse la punctul 4.2.3. "Efectuarea unor

cheltuieli fără temei legal", în considerarea argumentelor

prezentate pe larg la pag. 42 din procesul verbal de control.

După cum a reținut în mod corect și instanța de

fond, societatea nu a invocat niciun aspect privitor la existenta unui caz bine

justificat, aceasta mărginindu-se să menționeze în mod generic

împrejurarea că masurile dispuse nu corespund unor încălcări ale

legislației în vigoare.

Astfel, motivele invocate de recurentă în susținerea

îndeplinirii condiției cazului bine justificat, sunt motive ce țin de

analizarea pe fond a legalității actelor administrative atacate,

motive asupra cărora urmează să se pronunțe instanța

de contencios administrativ cu ocazia soluționării acțiunii

privind anularea actelor administrative.

Or, pentru a ne afla în ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum

este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din

l

egea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor

administrative trebuie să apară cu evidență și să

creeze de la început o îndoiala puternică asupra legalității

actelor administrative, nefiind necesară analizarea pe fond a legalității

actelor ci doar o "pipăire a fondului".

Astfel, recurenta-reclamantă nu a probat, ci numai a susținut

nelegalitatea vădita a actului a cărui suspendare o solicită,

nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se

bucură actele administrative.

î

ndoiala serioasă asupra legalității actelor

administrativ trebuie să poată fi constatată cu

ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în

vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării

executării sunt măsuri provizorii, situație în care nu este

permisă prejudecarea fondului litigiului.

În privința cazului bine justificat, ca și condiție

prevăzută în mod expres de legiuitor pentru suspendarea

executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei

acestuia, reclamanta aducând în discuție doar aprecieri privitoare la nelegalitatea

actelor administrative.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, cea referitoare la

iminența producerii unei pagube, astfel cum este aceasta definită în art.

2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, considerăm că, în mod

corect, prima instanță a apreciat că nu mai este necesară

analizarea susținerilor privind paguba iminentă, câtă vreme cele

două condiții trebuie îndeplinite cumulativ iar în speță nu

este îndeplinită una dintre acestea, respectiv cea privind cazul bine

justificat.

Cu toate acestea, din analiza actelor dosarului, rezultă că în

speță nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție,

respectiv cea referitoare la paguba iminentă.

Recurenta - reclamantă a susținut în dovedirea îndeplinirii

acestei condiții faptul ca o eventuală executare a măsurilor

dispuse prin procesul verbal încheiat de organele de control din cadrul D.G.C.F.

ar conduce la o serie de consecințe pentru activitatea

societății, cum ar fi intrarea în incapacitate de plată și

imposibilitatea respectării obligațiilor în legătură cu

activitățile de ecologizare prestate de societate.

Susținerile societății sunt nedovedite, aceasta nereușind

să facă dovada că în speță există un prejudiciu

material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se

suspendă executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal de control

și care să justifice suspendarea executării actului,

situație imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea

executării actului atacat, în condițiile în care suspendarea este o

situație de excepție.

Jurisprudența relevantă în această materie a stabilit ca

iminența producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie

dovedită de persoana în speță, simpla executare a unui act

administrativ fiscal nu neproducând prin ea însăși o pagubă.

Întrucât actele administrative se bucură de prezumția de

legalitate, astfel cum am arătat mai înainte, executarea acestora nu poate

fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.

Față de cele arătate, reținând așadar, în

sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș)

și t) că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a

se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.S. SA

București împotriva sentinței nr. 2895 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.