ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță, Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 365/36/2009, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., D.G.F. P. Constanța, S.A.F. - A.I.F. și a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 590 din 18 februarie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 18 februarie 2009 până la soluționarea acțiunii în anularea acestora. Î n motivarea cererii reclamanta a arătat că a contestat cele două acte administrative și a cerut exonerarea de plata sumei de 723.873 lei, aceasta nefiind datorată.

Reclamanta a mai susținut că debitul rezultă din interpretarea eronată de către organul fiscal a normelor aplicabile exploatării miniere în perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007. Astfel, în mod neîntemeiat s-a apreciat că, după apariția Legii nr. 237/2004 de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, prevederile licențelor care stabileau cota de 2% pentru redevență nu mai erau aplicabile, urmând să se aplice cota de 6% prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003. în aceste condiții a fost recalculată redevența și a fost stabilită o obligație fiscală suplimentară de 427.795 lei la care s-au adăugat majorări de întârziere în cuantum de 296.078 lei. Reclamanta a invocat prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 potrivit cărora licențele acordate în mod direct își păstrează regimul inițial.

Societatea a achitat până la modificarea în noiembrie 2007 a licențelor, redevență minieră de 2% prevăzută inițial în licențele de exploatare. A precizat că ulterior modificării licențelor și resemnării acestora, societatea s-a conformat noilor prevederi ale legii și clauzelor modificate, calculând și virând la bugetul de stat redevență minieră în cotă procentuală de 10%,în acest sens fiind și Ordinul nr. 74/2004 al A.N.R.M. în vigoare pe întreaga perioadă care a făcut obiectul controlului . S-a motivat că prin punerea în executare a deciziei de impunere se produc grave prejudicii societății, fiind indisponibilizate sume mari de bani în condițiile în care există contracte în curs de derulare care nu ar mai putea fi onorate, datorii către stat care nu vor putea fi achitate.

Prin sentința nr. nr. 200/ CA din 14 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta - SC D. S.A. în contradictoriu cu pârâta - A.N. A.F. - D.G.F.P Constanța - S.A.F - A.I.F. ; a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 590 din 18 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală din 18 februarie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat plângerea prealabilă, că s-a depus cauțiunea stabilită. S-a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pârâta stabilind obligații suplimentare de plată ca urmare a interpretării unei dispoziții legale ce impunea punerea în practică a principiului aplicabilității legii civile în timp, instanța de fond fiind cea în măsură să stabilească momentul majorării cotei procentuale pentru redevență.

De asemenea, s-a considerat că suspendarea se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, dat fiind suma stabilită ca fiind obligație de plată către bugetul de stat. Reclamanta a făcut dovada derulării mai multor contracte de leasing în baza cărora are stabilită obligația lunară de plată a sumei de 3.502.523 lei, contractele având ca obiect achiziționarea unor utilaje necesare desfășurării activității. Totodată, reclamanta a făcut dovada numărului de persoane angajate față de care există obligația de plată a drepturilor bănești precum și a pierderilor înregistrate. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F. P. Constanța, S.A.F. - A.I.F.

În motivele de recurs s-a susținut că reclamanta nu a dovedit condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente, că simplul fapt că există posibilitatea ca până la soluționarea contestației să fie deja executate obligațiile suplimentare nu constituie un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare. De asemenea s-a arătat că motivele invocate de reclamantă și reținute de instanța de fond la pronunțarea soluției nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra actelor fiscale contestate, că redevența minieră s-a stabilit de organele de inspecție fiscală potrivit prevederilor legale aplicabile în materie.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu precizarea că sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actelor administrativ - fiscale. Înalta Curte examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt dovedită în cauză, reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunța în continuare. Situația de fapt. Prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere din data de 18 februarie 2009 s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare privind redevențele miniere datorate în perioada iulie 2006 - 31 decembrie 2008. În cererea introductivă s-a arătat că în perioada 2005 - 2008 a mai fost verificată de organele fiscale și s-a constatat că a calculat și achitat corect redevențele miniere, neînregistrându-se diferențe de plată.

S-a explicat în cuprinsul acțiunii succesiunea actelor normative referitoare la plata redevențelor miniere, în perioada ce a format obiectul controlului. De asemenea, s-a precizat că s-a formulat plângere prealabilă. Legislația aplicabilă C. proc. fisc. art. 215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului art. nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.

Legea nr. 554/2004, Art. 14 alin. (1): Suspendarea executării actului, În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate . Art. 2 lit. ș): pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public; Art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; Analiza legislației aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauțiunii, existența cazului bine justificat și pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.

În speță, s-a formulat plângere prealabilă și de asemenea s-a plătit cauțiune. Recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiții, cazul bine justificat și producerea prejudiciului. Critica este neîntemeiată. În mod corect judecătorul fondului a reținut în sentința pronunțată că executarea actelor fiscale înainte de pronunțarea instanței de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei și că există cazul bine justificat,derivând din succesiunea în timp a legilor care au reglementat redevența minieră, a căror aplicare urmează a fi stabilită cu certitudine de instanța de fond. Alături de aceste argumente, Înalta Curte mai arată că împrejurarea, că prin controalele fiscale anterioare privind modul de calcul al redevenței nu s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, ci dimpotrivă s-a confirmat corectitudinea modului de calcul practicat de reclamanta-intimată, este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor fiscale.

Prejudiciul material care ar fi înregistrat de reclamantă, prin executarea actelor fiscale, este previzibil, întrucât lipsirea acesteia de suma de 723.873 lei va conduce la perturbarea activității, atât în raport cu personalul angajat, cât și cu alți creditori. Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - A.I.F. Constanța împotriva sentinței nr. 200/ CA din 14 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.