ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță,

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr.

365/36/2009,

reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pârâta

A.N.A.F., D.G.F.

P. Constanța, S.A.F. - A.I.F. și a solicitat

suspendarea executării Deciziei de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 590 din 18 februarie 2009

și a raportului de inspecție fiscală

din

18 februarie 2009 până la soluționarea acțiunii în anularea acestora.

Î

n

motivarea cererii reclamanta a arătat că a contestat cele două acte

administrative și a cerut exonerarea de plata sumei de 723.873 lei, aceasta

nefiind datorată.

Reclamanta

a mai susținut că debitul rezultă din interpretarea eronată de

către

organul fiscal a normelor aplicabile exploatării miniere în perioada

1

aprilie 2006 - 30 septembrie 2007. Astfel, în mod neîntemeiat s-a apreciat că,

după

apariția

Legii nr. 237/2004 de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, prevederile

licențelor care stabileau cota de 2% pentru redevență nu mai

erau aplicabile, urmând să se aplice cota de 6%

prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003. în aceste

condiții a fost recalculată redevența și

a fost stabilită o obligație fiscală suplimentară de 427.795 lei la

care s-au adăugat

majorări de întârziere în cuantum de 296.078 lei.

Reclamanta

a invocat prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2003

potrivit

cărora licențele acordate în mod direct își păstrează regimul inițial.

Societatea

a achitat până la modificarea în noiembrie 2007 a licențelor,

redevență minieră de 2% prevăzută inițial în licențele de exploatare.

A

precizat că ulterior

modificării licențelor și resemnării acestora, societatea

s-a conformat noilor

prevederi ale legii și clauzelor modificate, calculând și

virând la bugetul de

stat

redevență minieră în cotă procentuală de 10%,în acest sens fiind și

Ordinul nr. 74/2004 al A.N.R.M. în vigoare pe

întreaga perioadă care a făcut obiectul controlului

.

S-a motivat că

prin punerea în executare a deciziei de impunere

se produc grave

prejudicii

societății, fiind indisponibilizate sume mari de bani în condițiile în care

există contracte în curs de derulare care nu ar mai putea fi onorate,

datorii

către stat care nu vor putea fi achitate.

Prin sentința nr. nr.

200/ CA din 14 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

reclamanta - SC D.

S.A.

în

contradictoriu cu pârâta - A.N.

A.F. - D.G.F.P Constanța - S.A.F -

A.I.F.

;

a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 590 din 18 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție

Fiscală din 18 februarie 2009, până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat plângerea

prealabilă, că s-a depus cauțiunea stabilită.

S-a apreciat că în

cauză este îndeplinită condiția cazului

bine justificat, pârâta stabilind obligații suplimentare de plată ca urmare a

interpretării unei dispoziții legale

ce impunea punerea în practică a

principiului aplicabilității legii civile în

timp,

instanța de fond fiind cea în măsură să stabilească momentul majorării

cotei

procentuale pentru redevență.

De

asemenea, s-a considerat că suspendarea se impune pentru prevenirea unei pagube

iminente, dat fiind suma stabilită ca fiind obligație de plată către bugetul de

stat. Reclamanta a făcut dovada derulării mai multor contracte de leasing în

baza

cărora are stabilită obligația lunară de plată a sumei de 3.502.523 lei,

contractele având ca obiect achiziționarea unor utilaje necesare desfășurării

activității.

Totodată, reclamanta a făcut dovada numărului de persoane

angajate față de care există obligația de plată a

drepturilor bănești precum și

a pierderilor înregistrate.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta

D.G.F.

P.

Constanța, S.A.F. - A.I.F.

În motivele de recurs

s-a susținut că reclamanta nu a dovedit condițiile cerute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 republicată, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube

iminente, că simplul fapt că există posibilitatea ca până la soluționarea

contestației să fie deja executate obligațiile suplimentare nu constituie un

motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare.

De asemenea s-a

arătat că motivele invocate de reclamantă și reținute de instanța de fond la

pronunțarea soluției nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra

actelor fiscale contestate, că redevența minieră s-a stabilit de organele de

inspecție fiscală potrivit prevederilor legale aplicabile în materie.

Intimata a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu precizarea că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actelor administrativ - fiscale.

Înalta Curte

examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislația aplicabilă și

situația de fapt dovedită în cauză, reține că recursul este nefondat, potrivit

considerentelor ce se vor enunța în continuare.

Situația de fapt.

Prin raportul de

inspecție fiscală și decizia de impunere din data de 18 februarie 2009 s-au

stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare

privind redevențele miniere datorate în perioada iulie 2006 - 31 decembrie

2008.

În cererea

introductivă s-a arătat că în perioada 2005 - 2008 a mai fost verificată de

organele fiscale și s-a constatat că a calculat și achitat corect redevențele

miniere, neînregistrându-se diferențe de plată.

S-a explicat în

cuprinsul acțiunii succesiunea actelor normative referitoare la plata

redevențelor miniere, în perioada ce a format obiectul controlului.

De asemenea, s-a

precizat că s-a formulat plângere prealabilă.

Legislația aplicabilă

C. proc. fisc. art. 215:

Suspendarea executării actului

administrativ fiscal:

(1)

Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă

executarea actului administrativ fiscal.

(2)

Dispozițiile prezentului art. nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a

cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ

nr. 554/2004

, cu

modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se

depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul

cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2.000 lei.

Legea nr.

554/2004,

Art. 14 alin.

(1):

Suspendarea executării actului,

În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează

de drept

și fără nicio formalitate

.

Art. 2 lit. ș): pagubă iminentă - prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;

Art.

2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

Analiza

legislației aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale

relevă că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ

fiscal, dacă sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv formularea plângerii

prealabile, plata cauțiunii, existența cazului bine justificat și pentru

prevenirea producerii unui prejudiciu.

În speță,

s-a formulat plângere prealabilă și de asemenea s-a plătit cauțiune.

Recurenta

a susținut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiții, cazul bine

justificat și producerea prejudiciului.

Critica

este neîntemeiată.

În mod

corect judecătorul fondului a reținut în sentința pronunțată că executarea

actelor fiscale înainte de pronunțarea instanței de fond este de natură a crea

prejudicii reclamantei și că există cazul bine justificat,derivând din

succesiunea în timp a legilor care au reglementat redevența minieră, a căror

aplicare urmează a fi stabilită cu certitudine de instanța de fond.

Alături

de aceste argumente, Înalta Curte mai arată că împrejurarea, că prin

controalele fiscale anterioare privind modul de calcul al redevenței nu s-au

stabilit obligații fiscale suplimentare, ci dimpotrivă s-a confirmat

corectitudinea modului de calcul practicat de reclamanta-intimată, este de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor fiscale.

Prejudiciul

material care ar fi înregistrat de reclamantă, prin executarea actelor fiscale,

este previzibil, întrucât lipsirea acesteia de suma de 723.873 lei va conduce

la perturbarea activității, atât în raport cu personalul angajat, cât și cu

alți creditori.

Având în

vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F. - A.I.F. Constanța împotriva sentinței nr. 200/ CA din 14

mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.