ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 204 din 03 iunie 2010,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta - SC D. SA în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Constanța -

S.A.F - Activitatea de Inspecție Fiscală; a anulat Decizia nr. 38 din 09

aprilie 2009 privind soluționarea contestației formulate de SC D. SA; a anulat

Decizia de impunere nr. 590 din 18 februarie 2009 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată și a Raportului de inspecție fiscală încheiat în data de

18 septembrie 2009 și a dispus obligarea intimatelor la plata către

contestatoare a sumei de 5.950 lei, reprezentând contravaloare onorariu

apărător.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a fost

supusă unui control fiscal, ocazie cu care s-a constatat că în perioada 01

aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 aceasta trebuia să calculeze și să vireze la

bugetul general consolidat al statului redevența minieră de 6% din valoarea

producției realizată, și nu 2% cum a fost practicată de aceasta.

Prin raportul de

inspecție fiscală din 18 februarie 2009 s-a stabilit că reclamanta în perioada

01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 nu a calculat și virat la bugetul general

consolidat al statului redevența minieră în sumă de 427.795 lei, la care s-au

calculat majorări de întârziere în sumă totală de 296.078 lei.

S-a emis astfel

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală, înregistrată la organul fiscal sub nr. 590 din 18

februarie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată

a sumei totale de 723.873 lei din care 427.765 lei redevență minieră și 296.078

lei majorări de întârziere.

Împotriva acestei

decizii și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație

înregistrată la A.N.A.F., D.G.F.P. Constanța – Biroul Soluționare Contestații

sub nr. 2955 din 20 martie 2009, care a fost soluționată prin Decizia nr. 38

din 09 aprilie 2009, în sensul respingerii ca neîntemeiată.

S-a reținut în

această decizie că începând cu data de 25 iunie 2004 prevederile licențelor de

exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003

și care nu au fost aprobate prin hotărâre de guvern nu au mai rămas valabile în

condițiile în care au fost încheiate, urmând a fi modificate în concordanță cu

noile cote de redevență minieră prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b) din

lege, respectiv,

b) o cotă de 6%

pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10%;

În acest context,

organul de control fiscal a reținut că la data de 25 iunie 2004 cele 4 licențe

de exploatare nr. 1403, 1441, 1160 și 1404 încheiate în anul 2000 în baza Legii

minelor nr. 61/1998 nu erau aprobate prin hotărâri de guvern, trei dintre

acestea, respectiv licențele nr. 1403, 1441 și 1160 fiind aprobate la data de

20 august 2008 prin Hotărâri de Guvern publicate în M. Of. nr. 629 din 29

august 2008.

Analizând legalitatea

deciziei contestate în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei, în

succesiunea adoptării lor, instanța de fond a reținut că deși Legea minelor nr.

61/1998 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003, publicată

în M. Of. nr. 197 din 27 martie 2003, principiile stabilite de aceasta au

continuat să existe în legea nouă, instituție cunoscută sub denumirea de

ultraactivitate.

Astfel, calculul unei

redevențe de 2% pentru cele patru licențe încheiate în anul 2000, se va menține

pe toată durata acestora, excepție fiind apariția unor alte dispoziții legale

favorabile titularului.

Principiul este

reiterat și de art. 60 alin. (1) atât în ce privește licențele de explorare/ exploatare

aprobate prin Hotărâre a Guvernului cât și cele în curs de aprobare.

Prima instanță a

reținut că prin Legea nr. 237/2004 publicată în M. Of. nr. 553 din 22 iunie 2004

la pct. 2 al art. unic se prevede că, alin. (1) al art. 60 va avea următorul

cuprins:

„(1) Prevederile

licențelor de explorare și/sau exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe

întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”.

S-a eliminat astfel,

rămânând fără reglementare situațiile în care licențele de explorare/exploatare

sunt în curs de aprobare de către Guvern.

A reținut prima

instanță că, aparent situația este defavorabilă reclamantei, însă regulile de

interpretare logică impun revenirea la dispozițiile generale, respectiv

dispoziția mai favorabilă acesteia prev. de art. 21 alin. (2) din lege care

rămâne nemodificată.

În același timp, prin

O.U.G. 101/2007 publicată în M. Of nr. 684 din 08 octombrie 2007 la art. 1 pct.

2 se prevede că, la art. 21, alin. (2) se modifică și va avea următorul

cuprins:

„(2) Prevederile

licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora,

cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora”.

În raport de

modificările intervenite, instanța de fond a apreciat că organul de control

financiar nu putea proceda sau impune o bază de calcul a redevenței la cota de

6%, fără a face dovada impusă de dispoziția legală, respectiv convenția

părților din cele patru licențe privind modificarea/completarea acestora,

respectiv majorarea redevenței de la 2 la 6%.

Această nouă

dispoziție legală a modificat și dispozițiile art. 45 alin. (1), în sensul că a

majorat cuantumul redevenței, în speță la 10%.

Concluzionând, prima

instanță a constatat că pe perioada controlată 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007,

deși legea minelor a suferit mai multe modificări, principiul situației mai

favorabile al titularului licenței de exploatare prevăzută de art. 21 alin. (2)

nu a fost abrogat niciodată, astfel încât situația mai favorabilă pentru

reclamantă o reprezintă calculul redevenței la cota de 2% pe an, astfel cum au

fost încheiate licențele pe întreaga lor durată de exploatare în temeiul Legii nr.

61/1998.

Întrucât pârâtele nu

au făcut dovada acordului de voință a părților din licențele de concesiune

pentru exploatare privind modificare/completarea acestora, în sensul stabilirii

de comun acord a unei redevențe de 6 %, impunerea unui astfel de cuantum devine

nelegală.

În consecință, prima

instanță a considerat că reclamanta în mod corect a achitat redevența către

stat în perioada 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 la cuantumul de 2 %, suma

de 427.795 lei calculată de pârâte cu o cotă de 6 % nefiind datorată, iar

potrivit regulii generale, accesorium secvitur principalem, reclamanta nu poate

fi obligată nici la plata majorărilor de întârziere în sumă de 296.078 lei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța – Biroul Soluționare Contestații și D.G.F.P. – S.A.F. – Activitatea

de Inspecții Fiscale Constanța, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” și respectiv art. 3041 C.

proc. civ., cauza putând fi examinată sub toate aspectele.

Recurentele, susțin

în esență, prin motivele de recurs formulate, că prima instanță a pronunțat

sentința cu aplicarea greșită a legii, întrucât din cele 4 licențe de

exploatare, licențe de concesiune încheiate în anul 2000, trei dintre acestea –

nr. 1403, 1441 și 1160 – au fost aprobate abia la 20 august 2008 prin H.G. nr. 950,

951 și 952 din 20 august 2008, publicate în M. Of. al României din 29 august 2008,

astfel încât cota procentuală de 2% privind redevența minieră înscrisă în

aceste licențe nu mai era valabilă la data apariției Legii minelor nr. 85/2003

modificată și completată prin Legea nr. 237/2004, până la data încheierii

controlului societatea intimată neputând justifica cu documente că licențele de

exploatare au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Precizează

recurentele-pârâte că, având în vedere modificările aduse art. 60 din Legea nr.

85/2003, începând cu data de 25 iunie 2004 prevederile licențelor de exploatare

încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003 și care nu au fost

aprobate prin Hotărâre de Guvern, nu au mai fost valabile în condițiile în care

au fost încheiate, trebuind să fie corelate cu noile cote de redevență minieră prevăzute

de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003, respectiv cota de 6% din

valoarea producției miniere.

Mai precizează

recurentele că în mod greșit instanța de fond în motivarea hotărârii, face

trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007, publicată în M. Of. nr. 684 din

8 octombrie 2007, deoarece sumele stabilite suplimentar reprezentând redevența

minieră priveau perioada 1 aprilie 2006 – 30 septembrie 2007, deci anterioară

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, act normativ prin care au fost

abrogate alin. (1) și (2) ale art. 60 din Legea nr. 85/2003.

Concluzionează

recurentele-pârâte că organul de inspecție fiscală, în baza Legii nr. 85/2003,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 237/2004, art. 60 alin. (1) cu referire

la art. 45 alin. (1) lit. b), a apreciat în mod corect că societatea intimată

pentru cantitățile de calcar, dolomită și cuartit extrase în baza licențelor de

exploatare încheiate în anul 2000 și neintrate în vigoare prin Hotărâri de Guvern,

avea obligația ca pentru perioada 1 aprilie 2006 – 30 septembrie 2007 să

calculeze și să vireze la bugetul general consolidat al statului redevența

minieră de 6% din valoarea producției realizate.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ca

neîntemeiată a acțiunii reclamantei.

Intimata SC D. SA

Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat, cu consecința menținerii sentinței pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, nr. 204/ CA din 3 iunie 2010, ca fiind legală și temeinică.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit

considerentelor ce se vor arăta în continuare.

În fapt, SC D. SA își

desfășoară activitatea de exploatare minieră, în baza a 4 licențe de

exploatare, în conformitate cu art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, și anume

– Licența de exploatare nr. 1160 din 17 februarie 2000; nr. 1403 din 5 aprilie 2000;

nr. 1404 din 5 aprilie 2000; nr. 1441 din 15 aprilie 2000, cu excepția Licenței

nr. 1404 din 5 aprilie 2000, toate celelalte trei licențe de exploatare fiind

aprobate prin Hotărâre de Guvern emisă la 20 august 2008.

În perioada 16

februarie 2009 – 18 februarie 2009 s-a efectuat la societatea respectivă o

inspecție fiscală având ca obiectiv verificarea taxei de exploatare și

redevența minieră datorată de către societate la bugetul general consolidat al

statului, perioada verificată fiind cuprinsă între trimestrul II 2006 –

trimestrul IV 2008, prin raportul întocmit la 18 septembrie 2009 stabilindu-se

obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 427.795 lei, redevență

minieră suplimentară și 296.078 lei, reprezentând majorări de întârziere, în

total suma datorată fiind de 723.873 lei, obligații fiscale rezultate din

aplicarea în plus față de dispozițiile licenței a cotei procentuale de 6% la

redevența minieră, urmare a apariției Legii nr. 237/ 2004.

Speța supusă

soluționării și căreia trebuie să i se dea o rezolvare, este dacă pentru

exploatarea unor zăcăminte în baza unor licențe de exploatare încheiate în anul

2000 în temeiul Legii minelor nr. 60/1998, intimata-reclamantă SC D. SA

Constanța trebuie să calculeze redevența minieră datorată pentru perioada

supusă verificării trimestrul II 2006 – trimestrului IV 2008 prin aplicarea

cotei de 6%, modificată sau a cotei de 2% prevăzută în licențele de exploatare.

Instanța de fond prin

sentința pronunțată și care face obiectul prezentului recurs, a apreciat în mod

corect că potrivit principiului situației mai favorabile a titularului licenței

de exploatare prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, text de lege

ce nu a fost abrogat niciodată, calculul redevenței se raportează la procentul

de 2% pe an, astfel cum prevăd licențele de exploatare, pe întreaga lor durată

de exploatare, licențe încheiate în baza Legii nr. 61/1998.

Din analiza

dispozițiilor legale incidente în cauză, în succesiunea adoptării lor, se

reține că prevederile licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, în

condițiile existente la durata încheierii, respectiv cu o cotă de redevență de

2% prevăzută la art. 11.1.1. din licență.

Potrivit art. 21 alin.

(1) din Legea minelor nr. 85/2003, „Licența se încheie în formă scrisă. Pentru

exploatare, licența intră în vigoare la data publicării Ordinului președintelui

autorității competente de aprobare a acesteia în M. Of. al României, Partea I.

Pentru exploatare, licența intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României,

Partea I, a Hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia”.

Prin Legea nr. 237

din 7 iunie 2004, în vigoare începând cu 25 iunie 2004, a fost modificat art. 60

din Legea minelor nr. 85/2003, în sensul că:

„1) Prevederile

licențelor de explorare și/ sau exploatare aprobate de Guvernul rămân valabile

pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”, conținutul

inițial al art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 fiind în sensul că „Prevederile

licențelor de explorare și/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în

vigoare a prezentei legi și aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern

rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost

încheiate”.

Până la acest moment,

legislația incidentă în cauză recunoștea valabilitatea pe întreaga durată, în

condițiile în care au fost încheiate, nu și a celor în curs de aprobare, doar

pentru licențele de exploatare intrate în vigoare prin Hotărâre de Guvern,

astfel cum susțin recurentele-pârâte într-un prim motiv de recurs.

Însă, ulterior, prin

O.U.G. nr. 101 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea și completarea Legii

minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004 publicată în M. Of. nr. 684

din 8 octombrie 2007, a fost abrogat art. 60 alin. (1) din Legea minelor,

singura prevedere legală referitoare la nemodificarea licențelor de exploatare

și a valabilității acestora, fiind dată de art. 21 alin. (1) în forma inițială

și art. 2 din această ordonanță de urgență care la punctul 2 menționează:

„2) La art. 21 alin.

(2) se modifică și va avea următorul cuprins: Prevederile licențelor în vigoare

rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor

în care părțile convin modificarea/completarea acestora”, iar la alin. (3) și (4)

ale aceluiași articol se prevede:

„3) În cazul

prelungirii duratei de concesiune/ administrare sau transferului licenței de

concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile concesiunii/administrării,

conform prezentei legi prin încheierea de acte adiționale, semnate de acesta și

titular;

4) Modificarea/completarea

licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea

competentă și titular”.

Din conținutul

prevederilor legale expuse mai sus, în succesiunea adoptării lor, rezultă în

mod clar faptul că începând cu data de 12 octombrie 2007 prevederile licențelor

de exploatare, încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003,

rămân valabile în condițiile în care au fost încheiate, cu excepția celor

modificate prin renegociere prin acte adiționale, în concordanță cu noile cote

de redevență minieră prevăzute la art. 45 din Legea nr. 85/2003 modificată prin

O.U.G. nr. 101/2007.

În speță, însă,

astfel cum corect a reținut și instanța de fond, licențele de exploatare

deținute de intimata-reclamantă, obținute în anul 2000 nu au suferit

modificări/completări în sensul stabilirii de comun acord a unei redevențe de

6% pentru perioada supusă verificării de inspecția fiscală, astfel încât

impunerea unui astfel de cuantum de către organele de inspecție fiscală este

nelegală, cota de redevență minieră corect stabilită fiind cea de 2% prevăzută

la art. 11.1.1 din Convenție.

Modificarea

licențelor de exploatare a avut loc la data de 12 noiembrie 2007, în baza art. 45

alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 cu modificările și completările

ulterioare, stabilindu-se o redevență minieră pentru societatea intimată în

cuantum de 10% din valoarea producției miniere realizate anual, această cotă

procentuală fiind aplicabilă ulterior re-semnării licențelor de exploatare în

urma renegocierii acestora de către ambele părți.

De altfel, Legea nr. 262

din 7 iulie 2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007, stabilește că art. 60 alin.

(1) din ordonanță, va avea următorul cuprins:

„1) Prevederile

licențelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în

care au fost încheiate”, în felul acesta dându-se eficiență principiului

securității și stabilității raporturilor juridice existente între părți în baza

actelor juridice încheiate.

Având în vedere considerentele

expuse, concluzia instanței de control judiciar este aceea că recursul formulat

este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se impune a fi respins,

hotărârea instanței de fond urmând a fi menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța – Biroul de

Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală împotriva sentinței nr. 204 din 03

iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.