ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4153/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC L.A.G. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 14 Legea nr.

554/2004, suspendarea executării obligației de plată a sumei de 2,245,476 RON

instituită prin decizia de impunere din 2010 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală, încheiată în urma inspecției fiscale parțiale efectuate

la sediul secundar al societății.

În motivarea

acțiunii, cu referire la condiția cazului bine justificat, reclamanta a

criticat modul de calcul, de către autoritatea pârâtă, al redevențelor miniere

datorate de către reclamantă, prin prisma concluziilor controlului efectuat la SC

L.C.R. SA, acționar majoritar în cadrul reclamantei și a dispozițiilor O.U.G.

nr. 101/2007.

A mai arătat

reclamanta că a calculat și plătit în mod corect redevențele miniere, conform

dispozițiilor Legii nr. 262/2009, fără a fi primit anterior nici o notificare

de renegociere a condițiilor de exploatare și implicit de majorare a

cuantumului redevențelor miniere, prin semnarea de acte adiționale.

Cu privire la paguba

iminentă, reclamanta a arătat că decizia de impunere reprezintă titlu

executoriu ce poate fi pus în executare de către organele fiscale de îndată,

traducându-se la nivel practic într-un prejudiciu material viitor și previzibil

față de cuantumul sumei imputate, și anume 2.245.476 RON.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 2291 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC L.A.G. SA și, în consecință,

a dispus suspendarea deciziei de impunere din 22 decembrie 2010 a Direcției Generale

de Administrare a Marilor Contribuabili până la soluționarea pe fond a contestației.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a apreciat că există dubii serioase în ceea ce privește legalitatea

actului administrativ contestat prin care i s-a impus reclamantei plata unor obligații

fiscale suplimentare, redevențe miniere și majorări, în condițiile în care doua

controale ale aceleiași autorități, mai mult, controale efectuate de aceiași inspectori,

unul din iunie 2009 și celălalt din decembrie 2010, au rezultat în constatări contradictorii

cu privire la faptul dacă se datorează sau nu redevența majorată prevăzută de O.U.G.

nr. 101/2007 și în condițiile în care autoritatea competentă nu a notificat titularul

cu privire la renegociere și nu s-a încheiat un act adițional de modificare a cuantumului

redevențelor datorate.

Curtea a reținut că nu

există nici o justificare obiectivă în privința schimbării interpretării dispozițiilor

legale aplicabile pentru situații similare și care privesc aceeași perioadă.

Prima instanță a mai apreciat

că este îndeplinită și condiția privitoare la existența unei pagube iminente, deoarece

lipsirea reclamantei de o sumă importantă, 2.245.476 RON, în condițiile în care

aceasta este societate comercială, pentru o perioadă nedeterminată de timp, cât

este necesar pentru soluționarea contestației reclamantei și eventual apoi pentru

soluționarea în instanță a litigiului, reprezinta un prejudiciu viitor și previzibil.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Autoritatea recurentă

a susținut că motivele de nelegalitate invocate de către intimata-reclamantă țin,

de fapt, de fondul dreptului și nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în

anulare, iar, pe de altă parte, aceasta nu a probat existența unei îndoieli serioase

cu privire la legalitatea actului administrativ contestat și nici a prejudiciului

material viitor și previzibil.

în cauză

Prin întâmpinarea depusă,

intimata SC L.A.G. SA a rezumat argumentele expuse instanței de fond și a mai arătat

că recurenta-pârâtă a emis decizia nr. 291 din 18 iulie 2011 prin care a admis contestația

formulată de către intimată și, în consecință, a dispus anularea deciziei de impunere

din 22 decembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă

de 2.245.476 RON.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Potrivit art. 14

alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării

actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului

legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un

proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil

ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Suspendarea actelor juridice

reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum

actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de

contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile

impuse de Legea nr. 554/2004.

O condiție impusă de legiuitor

pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu

În speță, Înalta Curte

apreciază acest aspect realizat în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța

de fond, autoritatea recurentă a calificat diferit situații de fapt identice, interpretând

diferit dispozițiile legale incidente.

Mai mult, prin decizia

nr. 291 din 18 iulie 2011 (depusă la dosarul de recurs), recurenta a admis contestația

formulată de către intimată, având ca obiect decizia fiscală a cărei suspendare

se solicită, și, în consecință, a dispus anularea deciziei de impunere din 22 decembrie

2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei.

În motivarea deciziei,

recurenta însăși a arătat că redevența minieră stabilită prin Licențele de exploatare

la care s-a făcut referire prin raportul de inspecție fiscală trebuia modificată

prin renegociere cu autoritatea competentă, și că, deși legea minelor a suferit

mai multe modificări, pentru perioada verificată redevența minieră trebuia calculată

la cota stabilită prin licență, de 2% asupra valorii totale a producției miniere

realizate, așa cum procedase anterior reclamanta-intimată, și nu la cota de 6% și

10% cum au calculat organele de inspecție fiscală.

Acest aspect este de natură

a confirma aprecierile instanței de fond cu privire la aparenta nelegalitate a actului

contestat, din moment ce însuși emitentul a înțeles să îl revoce, pentru considerente

ce reiau argumentele expuse de către reclamanta-intimată în susținerea cererii sale.

Pe de altă parte, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă

iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În speță este neîndoielnică

îndeplinirea acestei condiții în contextul în care reclamanta-intimată este expusă

executării silite a unei sume însemnate ca valoare, sumă ce ulterior, în cazul obținerii

unei soluții favorabile, nu ar fi supusă recuperării, ci eventual compensării cu

alte datorii fiscale.

instanței de recurs

Pentru aceste considerente,

neputându-se reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocate de către recurentă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2291 din 23 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.