ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5424/2011

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

L.A.B. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea

executării obligației de plată a sumei de 12,586,822 RON instituită prin Decizia

de impunere nr. 22/2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, încheiată

în urma inspecției fiscale parțiale efectuată la sediul social al societății, până

la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

În drept și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 4520 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 22 din 08 martie 2011 emisă de pârâtă, până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

- în ceea ce privește

condiția „cazului bine justificat”, prima instanță a apreciat că există indicii

temeinice de natură să contureze o eventuală aplicare retroactivă a unei legi civile

pentru perioada supusă controlului, organele fiscale indicând drept temei al stabilirii

cuantumului redevențelor miniere, dispoziții legale care aparent au intrat în vigoare

ulterior perioadei supuse controlului;

- aceleași concluzii privind

aparenta nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită reies

și din dispozițiile art. 21 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 101/2007 care prevăd

că licențele de exploatare deja intrate în vigoare la data adoptării O.U.G. nr.

101/2007 rămân nemodificate pe toată durata lor inițială;

- referitor la condiția

producerii unei pagube iminente, s-a apreciat că, în raport de demararea procedurilor

de executare silită inițiate de către autoritatea publică pârâtă, de cuantumul sumei

individualizată prin titlurile executorii, precum și în raport de datele balanței

de verificare a societății, și această condiție este îndeplinită.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

A susținut, în esență,

că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea celor două condiții cumulative necesare

pentru suspendarea executării unui act administrativ, în mod nelegal, prima instanță

apreciind că cererea de suspendare este întemeiată.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect,

față de împrejurarea că ulterior pronunțării sentinței recurate, dar anterior promovării

recursului, autoritatea fiscală a soluționat contestația administrativă prin Decizia

nr. 294 din 19 iulie 2011, în sensul admiterii ei și a anulării Deciziei de impunere

nr. 22/2011.

Cu ocazia dezbaterilor

asupra cererii de recurs, recurenta-pârât a solicitat instanței admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, pe

considerentul că decizia nr. 22/2011 a fost anulată de către organul fiscal.

Recursul este întemeiat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de susținerile părților formulate în fața instanței de recurs,

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat prin prisma situației învederată

de ambele părți, potrivit căreia organul fiscal a soluționat contestația administrativă

formulată de societatea reclamantă și a anulat actul administrativ-fiscal ce face

obiectul prezentei cereri de suspendare a executării.

Din înscrisurile depuse

la dosar, în fața instanței de recurs, rezultă că, ulterior pronunțării sentinței

recurate (28 iunie 2011), prin Decizia nr. 294 din 19 iulie 2011, autoritatea pârâtă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anulat Decizia de impunere nr. 22/2011,

cu efect retroactiv, acest din urmă act fiind lipsit de efecte juridice încă de

la momentul emiterii lui.

În acest context, acțiunea

formulată de reclamanta SC L.A.B. SA, la momentul soluționării prezentului recurs

nu mai are obiect, în sensul că actul administrativ - fiscal a cărui suspendare

se solicită nu mai există din punct de vedere juridic, nemaiproducând nici un efect.

Prin urmare, pretențiile

reclamantei au fost realizate pe cale administrativă prin emiterea Deciziei nr.

294 din 19 iulie 2011, astfel încât, menținerea soluției de admitere a acțiunii

ar fi lipsită de eficacitate juridică, motiv pentru care Înalta Curte va reține

că acțiunea dedusă judecății a rămas fără obiect.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la cele

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și

va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili, împotriva sentinței civile nr. 4520 din 28 iunie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge ca rămasă fără obiect acțiunea reclamantei SC L.A.B. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie

2011.