ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3727 din 25 mai 2011, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC H. SA București, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 43/2011, emisă de autoritatea pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând următoarele: Reclamanta SC H. SA a solicitat suspendarea executării actelor de control fiscal emise de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.

Prin decizia de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011, a cărei executare s-a cerut a fi suspendată, s-au stabilit obligații suplimentare în cuantum total de 8.437.427 lei, din care reclamanta a înțeles să conteste suma de 8.375.080 lei, reprezentând redevențe miniere, dobânzi si penalități de întârziere. În susținerea acțiunii, reclamanta a menționat o serie de argumente referitoare la presupusa nelegalitate a actelor de control - organele de control au făcut constatări eronate care au dus la stabilirea unor obligații fiscale suplimentare, au invocat în mod eronat acte normative inaplicabile situației reclamantei – argumente care, în opinia primei instanțe, sunt întemeiate. Prin invocarea acestor aspecte s-a arătat că se dovedește existența cazului bine justificat, întrucât actul administrativ a fost emis fără respectarea prevederilor legale, însa asupra aplicării corecte sau nu a dispozițiilor O.U.G.

nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004 se va pronunța organul de soluționare a contestației, precum si instanța de judecata investita cu analizarea fondului cauzei. Prima instanță a arătat că, pentru a fi incidentă ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor administrative contestate trebuie să apară cu evidență și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității acestora, nefiind necesară analizarea pe fond a legalității actelor, ci doar o "pipăire a fondului". În speță, reclamanta a probat nelegalitatea vădită a actelor administrative a căror suspendare o solicită, reușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.

Desigur, câtă vreme în legătura cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicita nu s-a pronunțat încă nici o instanța de judecata, acesta este legal, beneficiind de prezumția de legalitate si veridicitate. Însă, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminenta, s-a reținut că stabilirea obligațiilor suplimentare de plata în cuantum de 8.375.080 lei demonstrează existenta acesteia. Astfel cum a arătat și reclamanta, achitarea acestei sume stabilite în sarcina sa ar afecta activitatea societății, menționând că achitarea unor obligații datorate bugetului general consolidat poate fi interpretată ca o pagubă iminenta.

S-a stabilit că probatoriul administrat în cauză evidențiază împrejurări ce creează o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative și chiar și criticile formulate de reclamantă cu privire la actele a căror suspendare este solicitată prin substanța lor reprezintă în sine un argument temeinic pentru a justifica dispunerea măsurii de suspendare a actelor administrative. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta – pârâtă a susținut, în esență, următoarele critici față de hotărârea atacată: - instanța de fond a admis cererea de suspendare a actelor administrative fără a-și motiva hotărârea în sensul că nu a arătat care sunt argumentele pe care s-a întemeiat convingerea sa în sensul că decizia de impunere are o aparență de nelegalitate; - măsura suspendării executării actului administrativ atacat a fost dispusă fără ca în speță să fie îndeplinite cele două condiții prevăzute expres în art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale din materia supusă verificării dar și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., raportat și la conținutul înscrisurilor noi depuse în recurs, Înalta Curte reține că nu este întemeiat recursul de față, astfel că va fi respins, pentru considerentele în continuare arătate. Cu referire la criticile recurentei – pârâte subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt întemeiate câtă vreme considerentele hotărârii, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă de mai sus, conțin argumentația logico – juridică pe baza căreia s-a fundamentat soluția adoptată. Astfel, conform cerințelor art. 261 C. proc. civ., au fost motivat și corect înfățișate aspectele de fapt pe baza cărora s-a apreciat în sensul îndeplinirii cumulative a cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011 formulată de reclamanta – intimată, contrar celor susținute de recurentă.

Totodată Înalta Curte, raportat la documentul nou depus în recurs, și anume Decizia A.N.A.F. nr. 296 din 21 iulie 2011 privind soluționare a contestației formulate de SC H. SA împotriva deciziei de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011, privind obligațiile fiscale suplimentare, reține lipsa de interes a recurentei în promovarea și continuarea exercitării căii de atac a recursului. Astfel, din cuprinsul documentului prezentat rezultă, fără echivoc, că prin Decizia emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, sus – arătată, a fost admisă contestația SC H. SA și s-a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 43/2011 pentru suma de 8.375.080 lei (4.437.134 lei redevențe miniere stabilite suplimentar și 3.937.946 lei accesorii aferente acestora) acestea fiind și sumele expres arătate și care formează obiectul cererii de suspendare a executării de față.

Cum atât în doctrină, cât și în jurisprudența dezvoltată în această materie s-a reținut constant că interesul care reprezintă folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului, Înalta Curte reține că recurenta, la momentul soluționării prezentului recurs, nu mai poate demonstra îndeplinirea uneia dintre condițiile legate de cerința interesului, și anume aceea ca acesta să fie actual. În mod evident, câtă vreme chiar autoritatea administrativă competentă a apreciat asupra contestației administrative a reclamantei, în sensul admiterii acesteia, nu se poate susține în recursul aceleiași autorități inexistența unei aparențe de nelegalitate a actului contestat, deja supus controlului prealabil și soluționat favorabil, în procedura administrativă, cum s-a arătat.

Așadar, față de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de față urmează a fi respins ca lipsit de interes, ceea ce face ca toate celelalte critici ale recurentei vizând nelegalitatea și greșita aplicare a legii să nu mai fie necesar a fi cercetate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 3727 din 25 mai 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.