ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4059/2012

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 1 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „L.” SA a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili reprezentat de decizia de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând: TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) și penalități de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 18 iunie 2008, până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actelor administrative.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1681 din 7 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea cauzei în fond.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând: TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) și penalități de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 18 iunie 2008. Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație la data de 23 iulie 2008, înregistrată, nesoluționată până la data pronunțării sentinței. De asemenea, la data de 27 octombrie 2008, reclamanta a introdus acțiune în anularea actului administrativ, respinsă irevocabil, ca inadmisibilă, întrucât contestația administrativă nu fusese soluționată.

De asemenea, reclamanta a solicitat, la momentul formulării acțiunii în anulare, și suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea fondului cauzei privind anularea acestora, cererea formând obiectul Dosarului nr. 6190/2/2008 și fiind încuviințată prin sentința civilă nr. 3011 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel a observat că, în cauză, se invocă de către reclamantă în principal aceleași împrejurări pe care aceasta le-a adus spre analiza instanțelor de judecată și la momentul la care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere în anul 2008, suspendare obținută prin sentința civilă la care s-a făcut referire anterior. În aceste condiții, Curtea apreciază că însăși pronunțarea acestei hotărâri, prin care instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării a constatat în mod irevocabil că erau îndeplinite la acel moment condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este de natură a fi considerată, în speță, ca făcând dovada existenței cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta, întrucât pe de o parte situația de fapt nu s-a modificat de la acea dată, iar, pe de altă parte, este de observat că efectele pe care sentința civilă prin care s-a dispus suspendarea executării nu s-au produs ca urmare a respingerii, ca inadmisibile, a acțiunii de anulare a deciziei de impunere, ca urmare a promovării acestei anterior soluționării contestației fiscale. Referitor la cea de-a doua condiție, privind paguba iminentă, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a considerat că este, de asemenea, îndeplinită raportat la consecințele executării deciziei de impunere constând în posibile prejudicii importante pentru reclamantă (și în contextul situației de recesiune economică), dar și pentru partenerii săi comerciali, situație ce trebuie examinată inclusiv prin luarea în considerare a specificului activității pe care o desfășoară reclamanta.

Astfel, acesta este un important producător și distribuitor de oțel beton, un element intermediar necesar în lanțul ce asigură furnizarea acestui tip de produs pe piața românească. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a motiva hotărârea pronunțată, fără a arăta argumentele pe care se întemeiază convingerea instanței privind aparența de nelegalitate și fără a analiza apărările pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea.

În privința condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-pârâtă susține că stabilirea unor obligații suplimentare de plată în cuantum ridicat nu face dovada îndeplinirii acestei cerințe, considerentele instanței fiind sumare. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept În sensul celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina societății obligația de plată a sumei totale de 4.378.808 RON, reprezentând TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) și penalități de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 18 iunie 2008, până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actelor administrative.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează nemotivarea hotărârii primei instanțe, sub aspectul expunerii argumentelor pe care se întemeiază convingerea instanței privind aparența de nelegalitate a actului contestat și neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea, precumși sub aspectul considerentelor sumare referitoare la îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente. Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte care se circumscriu și motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul motivării hotărârii recurate. În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, î n conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, art. 304 pct. 7 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., răspund doar la cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi reținut.

Or, în cauză, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind în mod corect că, în condițiile în care în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, prezumția de legalitate a actului contestat a fost infirmată anterior, în procedura reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat îndeplinirea cerinței cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 (sentința civilă nr. 3011 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6190/2/2008, irevocabilă prin decizia nr. 3792 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Susținerile din recurs referitoare la neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea nu pot fi primite, deoarece, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ realizează o verificare a aparenței dreptului, iar apărările respective presupun o analiză în fond a legalității actului, care se realizează de către instanța învestită cu acțiunea în anulare. Astfel fiind, considerentele instanței de fond sub aspectul condiției referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 răspund cerinței prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Or, în condițiile în care s-a constatat existența unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ și în considerarea cuantumului considerabil al sumei ce ar trebui să fie executată, se reține că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât executarea deciziei de impunere ar genera prejudicii importante atât pentru societatea reclamantă cât și pentru partenerii săi comerciali, în condițiile în care societatea este un important producător și distribuitor pe piața pe care activează.

În consecință, constatând că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1681 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2012.