ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4059/2012

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la data de 1 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC „L.” SA a chemat în judecată pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor, solicitând suspendarea executării actului administrativ

fiscal emis de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

reprezentat de decizia de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008, prin care s-a stabilit

în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând:

TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) și penalități de întârziere

TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 18

iunie 2008, până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea

actelor administrative.

Prin sentința civilă

nr. 1681 din 7 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, până la soluționarea cauzei în fond.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia de impunere

nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a stabilit în sarcina

reclamantei obligația de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând: TVA

nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) și penalități de întârziere

TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 18

iunie 2008.

Împotriva deciziei de

impunere, reclamanta a formulat contestație la data de 23 iulie 2008, înregistrată,

nesoluționată până la data pronunțării sentinței. De asemenea, la data de 27

octombrie 2008, reclamanta a introdus acțiune în anularea actului administrativ,

respinsă irevocabil, ca inadmisibilă, întrucât contestația administrativă nu fusese

soluționată.

De asemenea, reclamanta

a solicitat, la momentul formulării acțiunii în anulare, și suspendarea executării

actelor administrative până la soluționarea fondului cauzei privind anularea acestora,

cererea formând obiectul Dosarului nr. 6190/2/2008 și fiind încuviințată prin sentința

civilă nr. 3011 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prima instanță a reținut

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel a observat

că, în cauză, se invocă de către reclamantă în principal aceleași împrejurări pe

care aceasta le-a adus spre analiza instanțelor de judecată și la momentul la care

a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere în anul 2008, suspendare

obținută prin sentința civilă la care s-a făcut referire anterior.

În aceste condiții, Curtea

apreciază că însăși pronunțarea acestei hotărâri, prin care instanța învestită cu

soluționarea cererii de suspendare a executării a constatat în mod irevocabil că

erau îndeplinite la acel moment condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

este de natură a fi considerată, în speță, ca făcând dovada existenței cazului bine

justificat, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004. Aceasta, întrucât pe de o parte situația de fapt nu s-a

modificat de la acea dată, iar, pe de altă parte, este de observat că efectele pe

care sentința civilă prin care s-a dispus suspendarea executării nu s-au produs

ca urmare a respingerii, ca inadmisibile, a acțiunii de anulare a deciziei de impunere,

ca urmare a promovării acestei anterior soluționării contestației fiscale.

Referitor la cea de-a

doua condiție, privind paguba iminentă, astfel cum aceasta este definită de

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a considerat că

este, de asemenea, îndeplinită raportat la consecințele executării deciziei de impunere

constând în posibile prejudicii importante pentru reclamantă (și în contextul situației

de recesiune economică), dar și pentru partenerii săi comerciali, situație ce trebuie

examinată inclusiv prin luarea în considerare a specificului activității pe care

o desfășoară reclamanta. Astfel, acesta este un important producător și distribuitor

de oțel beton, un element intermediar necesar în lanțul ce asigură furnizarea acestui

tip de produs pe piața românească.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a motiva hotărârea pronunțată,

fără a arăta argumentele pe care se întemeiază convingerea instanței privind aparența

de nelegalitate și fără a analiza apărările pârâtei cu privire la facturile fiscale

emise necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat

societatea. În privința condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente,

recurenta-pârâtă susține că stabilirea unor obligații suplimentare de plată în cuantum

ridicat nu face dovada îndeplinirii acestei cerințe, considerentele instanței fiind

sumare.

II. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate

în continuare.

de drept

În sensul celor expuse

anterior, reclamanta a învestit instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 254 din 23

iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina societății obligația de plată a sumei

totale de 4.378.808 RON, reprezentând TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi

(2.078.285 RON) și penalități de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în

baza raportului de inspecție fiscală din 18 iunie 2008, până la soluționarea irevocabilă

a litigiului având ca obiect anularea actelor administrative.

În esență, criticile recurentei-pârâte

vizează nemotivarea hotărârii primei instanțe, sub aspectul expunerii argumentelor

pe care se întemeiază convingerea instanței privind aparența de nelegalitate a actului

contestat și neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise

necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea,

precumși sub aspectul considerentelor sumare referitoare la îndeplinirea condiției

privind prevenirea unei pagube iminente.

Nu pot fi primite criticile

recurentei-pârâte care se circumscriu și motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul motivării hotărârii recurate.

În acest sens, Înalta

Curte are în vedere că, î

n

conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea

judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivele

de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului

judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției

din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție

arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil,

aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă

că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care

pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, art. 304 pct. 7 cu referire

la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspund doar la cerința ca hotărârea

să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie

contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost

respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță,

astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi

reținut.

Or, în cauză, Înalta Curte

reține că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat

aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind în mod corect

că, în condițiile în care în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, prezumția

de legalitate a actului contestat a fost infirmată anterior, în procedura reglementată

de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, prin care s-a constatat îndeplinirea cerinței cazului bine justificat

în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 (sentința civilă nr.

3011 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6190/2/2008, irevocabilă prin

decizia nr. 3792 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal).

Susținerile din recurs

referitoare la neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise

necorespunzător și cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea

nu pot fi primite, deoarece, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului

administrativ,

în

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ

realizează o verificare a aparenței dreptului, iar apărările respective presupun

o analiză în fond a legalității actului, care se realizează de către instanța învestită

cu acțiunea în anulare.

Astfel fiind, considerentele

instanței de fond sub aspectul condiției referitoare la cazul bine justificat în

sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

răspund cerinței prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, nefiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Or, în condițiile în care

s-a constatat existența unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actului

administrativ și în considerarea cuantumului considerabil al sumei ce ar trebui

să fie executată, se reține că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea

unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât executarea deciziei de impunere ar genera

prejudicii importante atât pentru societatea reclamantă cât și pentru partenerii

săi comerciali, în condițiile în care societatea este un important producător și

distribuitor pe piața pe care activează.

În consecință, constatând

că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte care se circumscriu

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

instanței de recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1681

din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 octombrie 2012.