ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC N.R. SRL, în contradictoriu cu Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a solicitat

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1057888 din 12 octombrie 2011

emisă de autoritatea pârâtă până la soluționarea în fond a acțiunii în

contencios administrativ.

În motivarea cererii s-a arătat că

prin Raportul de inspecție fiscală nr. 40186 din 1 februarie 2011 și a Deciziei

de impunere nr. 9 din 3 februarie 2011 s-a refuzat la rambursare suma de

4.730.546 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată, obligarea la 8.522 RON cu

titlu de taxă de valoare adăugată, a sumei de 5.664.638 RON reprezentând

accesoriu, a sumei de 3.847 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată.

S-a solicitat suspendarea Deciziei nr.

1057888 din 12 octombrie 2011 referitoare la obligațiile de plată și

accesoriile prin care a fost obligată la 1.767.673 RON, din care 1.056.813 RON

dobânzi și 710.860 RON penalități.

S-a invocat faptul că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

s-a depus contestație fiscală pentru anularea deciziei de accesorii, există un

caz bine justificat și executarea deciziei ar produce prejudicii grave și

iremediabile societății.

Prin sentința civilă nr. 7619 din 14

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ a fost admisă cererea și s-a dispus suspendarea Deciziei de

impunere nr. 1057888 din 12 octombrie 2011 emisă de pârâtă până la soluționarea

pe fond a acțiunii având ca obiect contestarea deciziei.

În motivarea instanței de fond s-a

reținut că prin decizia de impunere a cărei suspendare se solicită reclamantei

i-au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, respectiv dobânzi și

penalități în sumă de 1.767.673 RON și că reprezintă o îndoială asupra prezumției

de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că nu s-ar fi

ținut cont la calcularea respectivelor accesorii de data când au fost depuse

deconturile de TVA cu suma negativă.

Chiar dacă instanța care se pronunță

pe suspendare nu analizează legalitatea și temeinicia deciziilor, a actelor

administrative a căror suspendare se solicită, totuși instanța a reținut ca și

caz bine justificat o împrejurare legată de starea de fapt sau de drept care

este de natură să pună la îndoială legalitatea actului contestat.

Pârâta nu a adus nici un argument cu

privire la textul invocat de reclamantă, arătând doar că decizia a cărei

suspendare se solicită este temeinică și legală și că în mod corect au fost

stabilite în sarcina reclamantei accesoriile aferente TVA.

În baza unei cercetări sumare a

aparenței dreptului, instanța a apreciat că există o îndoială puternică asupra

prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită și nu se

poate reține susținerea pârâtei în sensul că nu este îndeplinită condiția

existenței unui caz bine justificat.

Nu s-a putut reține opinia pârâtei

în sensul că nu este îndeplinită condiția privitoare la existența unei pagube

iminente, deoarece chiar dacă nu a început executarea silită a reclamantei

aceasta poate fi efectuată oricând, formularea contestației administrative

împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală nu atrage

suspendarea acestor acte.

Lipsirea reclamantei de o sumă

importantă de bani (1.767.673 RON), în condițiile în care aceasta este

societate comercială pentru o perioadă nedeterminată de timp cât este necesar

pentru soluționarea contestației reclamantei și eventual apoi pentru

soluționarea în instanță a litigiului, s-a apreciat că reprezintă o pagubă

iminentă.

Pârâta poate trece oricând la

executarea silită a acestei sume de bani, iar urmarea neachitării sumei poate

atrage blocarea conturilor reclamantei sau în cazul în care reclamanta va

achita totuși suma nu se va putea lipsi de aceasta în derularea operațiunilor

sale comerciale, având în vedere că dispozițiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004

se referă la prejudiciul material care trebuie să fie viitor și previzibil,

condiții care sunt îndeplinite în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.N.A.F. și a solicitat admiterea recursului, modificarea

sentinței și respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

În motivele de recurs se arată că

hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. deoarece a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor

legale cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că măsura suspendării este

una excepțională iar motivele invocate de intimata-reclamantă în cererea de

chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească îndeplinirea cerințelor art.

14 din Legea nr. 554/2004.

În vederea dovedirii îndeplinirii

primei condiții, cea a cazului bine justificat, instanța de fond nu a avut în

vedere faptul că intimata-reclamantă a invocat o serie de motive privind

nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte ce țin de fondul dreptului

dedus judecății prin acțiunea în anulare dar s-a arătat că aspectele de fond la

care a făcut referire intimata-reclamantă vor fi avute în vedere de instanța

care va soluționa anularea actului administrativ atacat, după soluționarea

contestației administrative (depusă de D.G.A.M.C. la 9 martie 2011) dacă

reclamanta va formula acțiune în anularea acesteia.

În speță, s-a invocat faptul că nu

este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește susținerile

instanței de fond referitoare la „aparenta nelegalitate a actelor

administrative atacate”, s-a arătat că aceasta nu a avut în vedere că a fost

învestită cu soluționarea unei acțiuni în anularea actului administrativ iar

obiectul cererii era doar suspendarea executării actului administrativ atacat.

Până la anularea de către o instanță

judecătorească, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, iar

în caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei,

ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond a fost

dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește a doua condiție, cea

referitoare la iminența producerii unei pagube, astfel cum aceasta este

definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

S-a considerat că în mod greșit

instanța de fond a admis acțiunea, în situația în care intimata-reclamantă nu a

făcut dovada că în speță există un prejudiciu material viitor și previzibil pe

care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ

atacat și care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea

fiind situația de excepție.

Mai mult, s-a arătat că

intimata-reclamantă nu a dovedit că a început executarea silită pentru a dovedi

iminența producerii unei pagube în patrimoniul său sau că i s-ar crea un

prejudiciu material grav, imposibil de evitat și care i-ar afecta major

activitatea comercială.

Tot în mod greșit, instanța de fond

a preluat susținerile reclamantei referitoare la faptul că executarea sumei

înscrise în actele administrative atacate i-ar produce importante prejudicii,

iar menționarea creanței contestate și a valorii ei nu duc la constatarea că

există o pagubă iminentă în lipsa unor dovezi din care să reiasă ce pondere are

suma de 1.767.673 RON în totalul cifrei de afaceri a societății pentru a fi în

prezența unei pagube iminente și ireversibile în desfășurarea activității.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond s-a

solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei

referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 1057888 din 12 octombrie 2011

prin care s-a stabilit obligația de plată în sumă de 1.767.673 RON din care

suma de 1.056.813 RON dobânzi și 710.860 RON penalități, iar prin sentința

atacată s-a dispus suspendarea acestei decizii până la soluționarea pe fond a

acțiunii în anulare având ca obiect anularea deciziei.

Suspendarea actului administrativ,

ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia

reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se

poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Prin urmare, legea impune

următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării:

- să se ceară suspendarea executării

unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada că s-a formulat

plângerea prealabilă;

- să se facă dovada existenței

„cazului bine justificat”;

- să se facă dovada „pagubei iminente”.

Cu privire la primele două condiții

se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ

unilateral, iar reclamanta a formulat contestația la 9 martie 2011 la A.N.A.F.

– Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

„Cazul bine justificat” este definit

în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de

starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu

temeinic de nelegalitate.

În privința cazului bine justificat,

așa cum a arătat și instanța de fond, ar putea fi considerată îndeplinită

această condiție deoarece reprezintă o îndoială asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ faptul că la calcularea accesoriilor nu s-a ținut seama

de data la care au fost depuse deconturile de TVA cu sume negative.

De altfel, în cadrul cererii de

suspendare nu se analizează amănunțit cauzele de anulare a actului, ci numai

cele care ar putea crea aparența de nelegalitate pentru că analiza legalității

și temeiniciei o va face instanța investită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

Paguba iminentă, o altă condiție ce

trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act

administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui

serviciu public.

Și în privința acestei condiții au

fost depuse la dosar probe care dovedesc prejudiciul material, viitor și

previzibil ce s-ar crea reclamantei prin executarea sumelor prevăzute în

raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere.

Pentru a preveni producerea unor

asemenea consecințe, se impune suspendarea actului administrativ fiscal până la

soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, mai ales că este îndeplinită și

condiția cazului bine justificat, așa cum a reținut și instanța de fond.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 7619 din 14 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2012.