ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

12 ianuarie 2011 sub nr. 259/2/2011, reclamanta SC G.P. SRL a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 330 din 15

noiembrie 2010 prin care a fost suspendată soluționarea cauzei înregistrată sub

nr. 956279/29 ianuarie 2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii pe

fond asupra contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere

nr. 332 din 29 decembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 29

decembrie 2009.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată sub nr. 956279/29 ianuarie

2010 la registratura pârâtei, SC G.P. SRL a solicitat admiterea contestației

formulate și, pe cale de consecință, anularea în tot a Deciziei de impunere nr.

332 din 29 decembrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie

2009, anularea dreptului de deducere a TVA în sumă totală de 13.249.924 RON,

rambursarea acestei sume, precum și anularea obligației de plată a sumei de

56.902 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA colectată, anularea obligației

de plată a penalităților în sumă de 5.330.953 RON.

Prin Decizia nr. 330

din 15 noiembrie 2010, pârâta a suspendat soluționarea cauzei, reținând că au

fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unor infracțiuni care ar avea înrâurire asupra soluției fiscale.

de fond

Prin Sentința nr.

4404 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamatei și a anulat Decizia nr.

330 din 15 noiembrie 2010 obligând intimata să soluționeze contestația pe fond.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 330

din 15 noiembrie 2010 Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, a decis suspendarea soluționării

contestației administrative formulată de SC G.P. SRL referitoare la suma totală

de 18.637.779 RON (TVA și accesorii), întrucât s-a apreciat a fi incident art.

214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia: „Organul de

soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat

organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Curtea a reținut că

din adresa nr. 106/P/2009 emisă la data 08 iunie 2011 de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că a fost începută urmărirea

penală față de terțe persoane, fosta SC P.T. SRL fiind unul din furnizorii de

cereale ai petentei în trecut.

În funcție de aceste

date, prima instanță a considerat, respectând prezumția de nevinovăție, că nu

se poate aprecia că petenta ar fi săvârșit fapte penale. În plus, Parchetul nu

a constatat până la data soluționării cauzei existența indiciilor săvârșirii

unor infracțiuni, ancheta fiind în faza actelor premergătoare urmăririi penale

în privința petentei.

De altfel Curtea a

reținut că art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este foarte flexibil, lăsând

o putere mare de apreciere organelor fiscale, care însă nu pot evalua indiciile

temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni din punct de vedere penal la fel

ca un procuror.

Expresia legală

“poate suspenda, prin decizia motivată”, așa cum arată și petenta, reprezintă o

opțiune de exercitat, nu o obligație.

Curtea a reținut că

nu se produce nici un prejudiciu material dacă această contestație fiscală este

soluționată pe fond, prin respingerea sa ori prin admitere.

În plus, ancheta

penală își urmează cursul, iar dacă s-ar definitiva printr-un rechizitoriu și

eventual o condamnare definitivă, sumele de bani eventual deduse ca TVA pot fi

recuperate printr-un act emis de organele fiscale, creanțele fiscale fiind

prescriptibile în 5 ani, respectiv 10 ani

[

art. 91 alin. (1) și (3) C. proc. fisc.:

dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul

în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală

]

.

În fine, Curtea a

constatat că nu se impune suspendarea soluționării contestației, atâta timp

cât, de la sesizarea D.N.A. și până la data de 08 iunie 2011, procurorii nu au

apreciat că există indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni în sarcina

petentei sau reprezentanților săi.

3.Criticile

recurentei-pârâte

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea, reținând că Parchetul nu a

constatat nici până la data soluționării cauzei indiciile săvârșirii unor

infracțiuni, ancheta aflându-se în faza actelor premergătoare urmăririi penale

în privința petentei, însă legea nu prevede obligativitatea începerii urmării

penale a reprezentanților societății, în speță fiind îndeplinită cerința

existenței indiciilor săvârșirii unor infracțiuni.

Recurenta a învederat

că instanța de fond nu a ținut cont că între stabilirea obligațiilor bugetare

prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 și stabilirea

caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății

există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației în

calea administrativă de atac.

S-a precizat că

interdependența invocată constă în faptul că în cauză se pune problema

realității operațiunilor economice desfășurate de intimată, tranzacțiile

respective cu cereale fiind suspectate a fi fictive, ca și proveniența bunurilor

ce au făcut obiectul livrărilor, motiv pentru care s-au făcut sesizări penale

în baza Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale,

fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție Dosarul penal nr. 106/P/2009 în care se

efectuează acte premergătoare față de reprezentanții a patru firme comerciale,

între care și intimata.

A concluzionat

recurenta că nu pot fi avute în vedere susținerile instanței de fond potrivit

cărora „sumele de bani deduse ca TVA pot fi recuperate printr-un act emis de

organele fiscale”, atâta timp cât nu se clarifică problema realității

operațiunilor desfășurate de societatea intimată, invocându-se în acest sens

decizii de practică judiciară, precum și considerente ale Curții

Constituționale privind întâietatea rezolvării acțiunii penale față de cea

civilă și autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței

penale cu privire la existența unei fapte cu caracter penal, a persoanei care a

săvârșit-o și a vinovăției acesteia - Decizia nr. 449/2004 a Curții

Constituționale.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

reclamantei.

intimatei

Intimata a prin

întâmpinarea depusă la dosar în temeiul dispozițiilor art. 308 pct. 2 C. proc.

civ. și prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

5.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

a) Situația de fapt

Prin Decizia de

impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 29

decembrie 2009 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili s-au stabilit în sarcina reclamantei-intimate obligații bugetare

suplimentare, din care aceasta a contestat suma de 18.637.781 RON, reprezentând

TVA neadmisă la deducere în valoare de 8.683.388 RON, majorări de întârziere în

valoare de 5.330.953 RON, TVA stabilită suplimentar de plată în valoare de

4.623.438 RON.

Împotriva acestei

decizii s-a formulat contestație de către intimata-reclamantă înregistrată la

sediul recurentei Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 956279/29

ianuarie 2010, iar prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus

suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții pe

latura penală.

Legislația aplicabilă

C. proc. fisc.:

Art. 205 - (1)

Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative

fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale

administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.

Art. 214 - (1)

Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată,

soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură

administrativă;

În ceea ce privește

legalitatea deciziei de suspendare

Din analiza

dispozițiilor legale relevante menționate anterior rezultă că potrivit art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestațiilor se

poate dispune dacă organul care a efectuat controlul a sesizat organele în

drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, care ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie dată în

procedura administrativă.

În speță, urmare a

suspiciunilor de evaziune fiscală privind tranzacții fictive cu cereale

efectuate de 4 societăți între care și intimata-reclamantă SC G.P.R. SRL,

Direcția de Coordonare Inspecție Fiscală, prin adresa nr. 802132/29 mai 2009 și

Nota din 27 aprilie 2009 a transmis sesizări Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție care a

înregistrat Dosarul penal nr. 106/P/2009 din data de 13 mai 2009.

Cu adresa nr. 876/C/4

iunie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție a comunicat că în Dosarul nr. 106/P/2009 se efectuează

acte premergătoare față de reprezentanții celor 4 firme, între care și

intimata, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Ultimele relații au

fost comunicate instanței de judecată în legătură cu stadiul cercetărilor

penale din dosarul menționat anterior la data 8 iunie 2011 prin care s-a

precizat că s-a început urmărirea penală prin rezoluția din 2 februarie 2011

față de învinuitul V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 41

alin. (2) C. pen. și persoana juridică SC F.I.R.G. SRL fostă SC P.T. SRL pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de același text.

În concluzie, rezultă

că de aproape 3 ani de zile, de când au fost sesizate organele de cercetare

penală față de societatea intimată sau reprezentanții acesteia nu s-a depășit

faza actelor premergătoare.

În aceste condiții se

apreciază că nu se mai justifică suspendarea contestației administrative

dispusă în baza textului art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., deoarece

timp de trei ani de zile nu s-au concretizat în nici un fel indiciile

săvârșirii vreunei infracțiuni, de către intimată sau reprezentanții acesteia,

care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației formulată

împotriva Deciziei de impunere nr. 332/2009.

Curtea Constituțională

în Decizia nr. 449/2004 privind măsura suspendării contestației administrative

a precizat că scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței

sau a inexistenței infracțiunii cu privire la care instanța are unele

"indicii", însă, atâta timp cât suspendarea se prelungește o perioadă

destul de îndelungată de timp, iar cercetările penale nu au depășit faza

actelor premergătoare, nerezultând săvârșirea unor fapte penale, este afectat

dreptul intimatei la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de

soluționare a contestației administrative, măsura suspendării căpătând un

caracter excesiv, disproporționat față de recurentă, prin majorarea

accesoriilor și incertitudinea situației fiscale.

De altfel este și în

interesul organelor fiscale de a clarifica dacă și ce sume datorează intimata

bugetului de stat.

Astfel fiind,

constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocate de reclamantă, instanța aplicând corect legea în funcție de

circumstanțele speciale ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va

respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

4404 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2012.

Procesat de GGC - AS