ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 ianuarie 2011 sub nr. 259/2/2011, reclamanta SC G.P.

SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 330 din 15 noiembrie 2010 prin care a fost suspendată soluționarea cauzei înregistrată sub nr. 956279/29 ianuarie 2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii pe fond asupra contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 332 din 29 decembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată sub nr. 956279/29 ianuarie 2010 la registratura pârâtei, SC G.P.

SRL a solicitat admiterea contestației formulate și, pe cale de consecință, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 332 din 29 decembrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009, anularea dreptului de deducere a TVA în sumă totală de 13.249.924 RON, rambursarea acestei sume, precum și anularea obligației de plată a sumei de 56.902 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA colectată, anularea obligației de plată a penalităților în sumă de 5.330.953 RON. Prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010, pârâta a suspendat soluționarea cauzei, reținând că au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni care ar avea înrâurire asupra soluției fiscale.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 4404 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamatei și a anulat Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 obligând intimata să soluționeze contestația pe fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a decis suspendarea soluționării contestației administrative formulată de SC G.P. SRL referitoare la suma totală de 18.637.779 RON (TVA și accesorii), întrucât s-a apreciat a fi incident art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, potrivit căruia: „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”. Curtea a reținut că din adresa nr. 106/P/2009 emisă la data 08 iunie 2011 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că a fost începută urmărirea penală față de terțe persoane, fosta SC P.T. SRL fiind unul din furnizorii de cereale ai petentei în trecut. În funcție de aceste date, prima instanță a considerat, respectând prezumția de nevinovăție, că nu se poate aprecia că petenta ar fi săvârșit fapte penale.

În plus, Parchetul nu a constatat până la data soluționării cauzei existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni, ancheta fiind în faza actelor premergătoare urmăririi penale în privința petentei. De altfel Curtea a reținut că art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este foarte flexibil, lăsând o putere mare de apreciere organelor fiscale, care însă nu pot evalua indiciile temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni din punct de vedere penal la fel ca un procuror. Expresia legală “poate suspenda, prin decizia motivată”, așa cum arată și petenta, reprezintă o opțiune de exercitat, nu o obligație. Curtea a reținut că nu se produce nici un prejudiciu material dacă această contestație fiscală este soluționată pe fond, prin respingerea sa ori prin admitere.

În plus, ancheta penală își urmează cursul, iar dacă s-ar definitiva printr-un rechizitoriu și eventual o condamnare definitivă, sumele de bani eventual deduse ca TVA pot fi recuperate printr-un act emis de organele fiscale, creanțele fiscale fiind prescriptibile în 5 ani, respectiv 10 ani [ art. 91 alin. (1) și (3) C. proc. fisc.: dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ] . În fine, Curtea a constatat că nu se impune suspendarea soluționării contestației, atâta timp cât, de la sesizarea D.N.A. și până la data de 08 iunie 2011, procurorii nu au apreciat că există indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni în sarcina petentei sau reprezentanților săi.

3.Criticile recurentei-pârâte Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea, reținând că Parchetul nu a constatat nici până la data soluționării cauzei indiciile săvârșirii unor infracțiuni, ancheta aflându-se în faza actelor premergătoare urmăririi penale în privința petentei, însă legea nu prevede obligativitatea începerii urmării penale a reprezentanților societății, în speță fiind îndeplinită cerința existenței indiciilor săvârșirii unor infracțiuni.

Recurenta a învederat că instanța de fond nu a ținut cont că între stabilirea obligațiilor bugetare prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației în calea administrativă de atac.

S-a precizat că interdependența invocată constă în faptul că în cauză se pune problema realității operațiunilor economice desfășurate de intimată, tranzacțiile respective cu cereale fiind suspectate a fi fictive, ca și proveniența bunurilor ce au făcut obiectul livrărilor, motiv pentru care s-au făcut sesizări penale în baza Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Dosarul penal nr. 106/P/2009 în care se efectuează acte premergătoare față de reprezentanții a patru firme comerciale, între care și intimata.

A concluzionat recurenta că nu pot fi avute în vedere susținerile instanței de fond potrivit cărora „sumele de bani deduse ca TVA pot fi recuperate printr-un act emis de organele fiscale”, atâta timp cât nu se clarifică problema realității operațiunilor desfășurate de societatea intimată, invocându-se în acest sens decizii de practică judiciară, precum și considerente ale Curții Constituționale privind întâietatea rezolvării acțiunii penale față de cea civilă și autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței penale cu privire la existența unei fapte cu caracter penal, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia - Decizia nr. 449/2004 a Curții Constituționale. Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

4. Apărările intimatei Intimata a prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul dispozițiilor art. 308 pct. 2 C. proc. civ. și prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 5.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului a) Situația de fapt Prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-au stabilit în sarcina reclamantei-intimate obligații bugetare suplimentare, din care aceasta a contestat suma de 18.637.781 RON, reprezentând TVA neadmisă la deducere în valoare de 8.683.388 RON, majorări de întârziere în valoare de 5.330.953 RON, TVA stabilită suplimentar de plată în valoare de 4.623.438 RON.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație de către intimata-reclamantă înregistrată la sediul recurentei Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 956279/29 ianuarie 2010, iar prin Decizia nr. 330 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală. Legislația aplicabilă C. proc. fisc.: Art. 205 - (1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Art. 214 - (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; În ceea ce privește legalitatea deciziei de suspendare Din analiza dispozițiilor legale relevante menționate anterior rezultă că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestațiilor se poate dispune dacă organul care a efectuat controlul a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie dată în procedura administrativă.

În speță, urmare a suspiciunilor de evaziune fiscală privind tranzacții fictive cu cereale efectuate de 4 societăți între care și intimata-reclamantă SC G.P.R. SRL, Direcția de Coordonare Inspecție Fiscală, prin adresa nr. 802132/29 mai 2009 și Nota din 27 aprilie 2009 a transmis sesizări Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție care a înregistrat Dosarul penal nr. 106/P/2009 din data de 13 mai 2009. Cu adresa nr. 876/C/4 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a comunicat că în Dosarul nr. 106/P/2009 se efectuează acte premergătoare față de reprezentanții celor 4 firme, între care și intimata, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Ultimele relații au fost comunicate instanței de judecată în legătură cu stadiul cercetărilor penale din dosarul menționat anterior la data 8 iunie 2011 prin care s-a precizat că s-a început urmărirea penală prin rezoluția din 2 februarie 2011 față de învinuitul V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și persoana juridică SC F.I.R.G. SRL fostă SC P.T. SRL pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de același text. În concluzie, rezultă că de aproape 3 ani de zile, de când au fost sesizate organele de cercetare penală față de societatea intimată sau reprezentanții acesteia nu s-a depășit faza actelor premergătoare.

În aceste condiții se apreciază că nu se mai justifică suspendarea contestației administrative dispusă în baza textului art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., deoarece timp de trei ani de zile nu s-au concretizat în nici un fel indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni, de către intimată sau reprezentanții acesteia, care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 332/2009.

Curtea Constituțională în Decizia nr. 449/2004 privind măsura suspendării contestației administrative a precizat că scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau a inexistenței infracțiunii cu privire la care instanța are unele "indicii", însă, atâta timp cât suspendarea se prelungește o perioadă destul de îndelungată de timp, iar cercetările penale nu au depășit faza actelor premergătoare, nerezultând săvârșirea unor fapte penale, este afectat dreptul intimatei la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de soluționare a contestației administrative, măsura suspendării căpătând un caracter excesiv, disproporționat față de recurentă, prin majorarea accesoriilor și incertitudinea situației fiscale.

De altfel este și în interesul organelor fiscale de a clarifica dacă și ce sume datorează intimata bugetului de stat. Astfel fiind, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de reclamantă, instanța aplicând corect legea în funcție de circumstanțele speciale ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 4404 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2012. Procesat de GGC - AS