ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 01 octombrie 2014 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 351 din 15 mai 2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de Rambursare a TVA nr. 6964D din 10 iulie 2012, pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale. Totodată, a solicitat obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București să soluționeze pe fond contestația formulată de societate împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 6964D din 10 iulie 2012, prin care a fost respinsă rambursarea de TVA în sumă 1.308.807,98 RON, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 346 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei A.; a fost anulată Decizia nr. 351 din 15 mai 2014 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a fost obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 6964D din 10 iulie 2012. A fost obligată pârâta la plata sumei de 50 de RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 346 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacată și pe fondul cauzei respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Recurenta a prezentat situația de fapt a cauzei, arătând că instanța de fond în mod nelegal a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 351 din 15 mai 2014, emisă ca urmare a contestației formulate de societatea B. SRL, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante A., împotriva Deciziei nr. 6964D din 10 iulie 2012, prin care organele fiscale competente au soluționat cererea de rambursare TVA, formulată de societatea nerezidentă, în ceea ce privește respingerea la rambursare a sumei de 1.308.807,98 RON. Precizează că societatea B. SRL, împuternicită de reclamanta A., nu s-a conformat solicitării organului de soluționare a contestației, de a trimite originalul sau o copie legalizată a împuternicirii acordate de A., în calitate de titular al dreptului de contestare, deși i s-a comunicat faptul că la contestația înregistrată sub nr. 102107 sunt atașate doar paginile 1 și 3 din împuternicire, având în vedere că și persoanele nerezidente ce formulează cereri de rambursare adresate autorităților fiscale române, trebuie să se conformeze dispozițiilor C. proc. fisc. din România, în ceea ce privește exercitarea căilor de atac, conform art. 23 alin. (2) din Directiva 2008/9/CEE din data de 12 februarie 2008, de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoanele stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare.

Apărările formulate de intimata-reclamantă A. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, având în vedere că în cauză a fost făcută dovada calității de reprezentare a A. de către societatea B. SRL, fiind depuse înscrisuri în acest sens, deși recunoaște că prin fotocopierea eronată a filelor împuternicirii, în dosarul administrativ s-au regăsit doar filele 1 și 3, lipsind filele 2 și 4, întrucât fotocopierea nu s-a făcut față-verso. Consideră că în mod temeinic și legal, prima instanță a analizat cererea sa, câtă vreme chiar instituția recurentă a recunoscut implicit, pe parcursul soluționării contestației, calitatea de reprezentant al intimatei a societății B. SRL, solicitând acestei din urmă societăți să facă dovada calității de reprezentant și comunicându-i acesteia Decizia de soluționare a contestației nr. 351 din 15 mai 2014.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Litigiul de față a fost generat de împrejurarea că organul de soluționare a contestației, reprezentat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității de reprezentant a împuternicitului său - B. SRL, respectiv nu a depus împuternicirea în original sau în copie legalizată, deși a fost înștiințată în sensul dovedirii calității de reprezentant, astfel că prin Decizia nr. 351 din 15 mai 2014 a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 6964D din 10 iulie 2012, prin care s-a respins cererea de rambursare a TVA. Potrivit art. 18 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) În relațiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit." De asemenea, potrivit art. 206 din O.G. nr. 92/2003: "(1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde: (...) e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii." Instanța de fond a reținut, pe baza documentației administrative anexate dosarului, că dovada calității de reprezentant a B. SRL a fost făcută în cursul procedurii administrative. Lipsa calității de reprezentant poate fi invocată în situația în care un terț a formulat un demers în numele și în interesul altei persoane (titularul dreptului la acțiune) și nu există dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular. Din examinarea înscrisurilor reiese că în speță, contestația administrativă a fost înregistrată la Registratura Generală a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la data de 22 august 2012, sub nr. x, fiind însoțită de procura în original, astfel cum reiese din opisul înscrisurilor anexate. Contestația a fost înaintată Serviciului de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București de către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți la data de 20 octombrie 2013, conform adresei de la fila 64 dosar fond, iar la acea dată, dosarul contestației, conform adresei de înaintare, cuprindea procura dată de intimata-reclamantă A. către B. SRL. Înaintarea spre soluționare a dosarului de contestație a fost însoțită de un referat cu propunerea de soluționare pe fond a contestației, fără a cuprinde nicio mențiune referitoare la caracterul incomplet ori neconform al procurii în discuție. Ulterior, la data de 24 octombrie 2013, prin adresa nr. x, Serviciul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București a solicitat societății B. SRL să depună originalul sau copia legalizată a împuternicirii, pe motiv că exemplarul depus este incomplet, respectiv sunt depuse numai filele 1 și 3 din cele patru file ale procurii, în condițiile în care de la momentul înregistrării contestației, 22 august 2012, și până la data sesizării invocatei nereguli, niciunul dintre serviciile care au primit, respectiv analizat dosarul contestației, nu a semnalat această deficiență, ci mai mult, înaintarea dosarului de la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți către Serviciului de Soluționare a Contestațiilor, ambele din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, a avut loc, cu mențiunea că ar cuprinde respectiva procură. Față de solicitarea Serviciului de Soluționare a Contestațiilor, de depunere a originalului sau copiei legalizate a împuternicirii, B. SRL a răspuns că originalul a fost depus odată cu contestația și că nu mai deține decât o fotocopie, pe care o depune integral. Din toate aceste împrejurări, rezultă că instanța de fond a reținut cu aplicarea corectă a legii că, dovada calității de reprezentant a B. SRL în raport cu titularul contestației administrative, a fost făcută, iar respingerea contestației administrative pentru lipsa dovezii calității de reprezentant reprezintă o soluție greșită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 346 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.