ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1419 din 24 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC L.C. România SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 286 din 17 noiembrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prima condiție necesară pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ este îndeplinită, întrucât reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 286 din 17 noiembrie 2010, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 2038 din 17 decembrie 2010. Examinând aparența de legalitate a Deciziei de impunere nr. 286 din 17 noiembrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală în urma inspecției fiscale parțiale efectuată la sediul societății reclamante, prin prisma situației de fapt și a argumentelor juridice prezentate în susținerea cererii de suspendare, instanța de fond a reținut că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, referitoare la interpretarea de către organele fiscale a legislației aplicabile modului de calcul al redevenței miniere datorată de reclamantă bugetului de stat, din perspectiva principiului neretroactivității legii civile și a principiului securității juridice, în condițiile în care, cu ocazia unui control fiscal anterior, pentru o perioadă în care erau aplicabile aceleași dispoziții legale, respectiv O.U.G.

nr. 101/2007 (08 octombrie 2007 - 31 decembrie 2008), concluzia Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost în sensul că reclamanta a calculat corect redevența datorată bugetului de stat. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 au în vedere condiția pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei și nu a existenței efective. Analizând îndeplinirea acestei cerințe, instanța de fond a constatat că executarea actului administrativ contestat, pentru care s-a emis Tulul executoriu nr. 9141 din 13 ianuarie 2011 privind suma de 4.254.172 lei, este de natură să creeze reclamantei un prejudiciu însemnat viitor și previzibil, în lipsa unei decizii de suspendare dispusă de instanță, prejudiciu dificil de reparat în situația în care se va constata, urmare a controlului jurisdicțional, nelegalitatea actelor administrativ - fiscale.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs, criticând-o, ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a precizat în recurs că sentința este nemotivată, prima instanță neanalizând sub nici un aspect temeinicia cererii de suspendare. Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de recurs și actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta-intimată și conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 286/2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili . S-a motivat soluția prin aceea că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute expres de lege – cazul bine justificat și paguba iminentă, astfel încât se impunea suspendarea actului administrativ în litigiu. Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Decizia în litigiu a fost atacată cu contestație de către intimată, existând puternice îndoieli asupra legalității sale din perspectiva neretroactivității legii, în condițiile în care cu ocazia unui control fiscal anterior făcut conform acelorași dispoziții legale O.U.G. nr. 101/2007, Agenția Națională de Administrare Fiscală a concluzionat că reclamanta a calculat legal redevența pentru bugetul de stat. Acesta este cazul bine justificat, argumentele de fapt și de drept conducând prima instanță la concluzia că în speță există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Referitor la paguba iminentă și această condiție a fost îndeplinită, executarea Deciziei pentru care s-a emis Titlu executoriu nr. 9141/2011 fiind de natură să creeze intimatei un prejudiciu previzibil, întrucât suma este destul de mare – 4.252.172 lei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de fond a motivat în fapt și în drept sentința atacată, pe care o consideră legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva sentinței civile nr. 1419 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.