ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1419 din 24 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC L.C. România SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 286 din

17 noiembrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prima condiție necesară

pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ este

îndeplinită, întrucât reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de

impunere nr. 286 din 17 noiembrie 2010, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 2038 din 17 decembrie 2010.

Examinând

aparența de legalitate a Deciziei de impunere nr. 286 din 17 noiembrie 2010

emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală în urma inspecției fiscale

parțiale efectuată la sediul societății reclamante, prin prisma situației de

fapt și a argumentelor juridice prezentate în susținerea cererii de suspendare,

instanța de fond a reținut că există indicii temeinice de natură să pună sub

semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ contestat,

referitoare la interpretarea de către organele fiscale a legislației aplicabile

modului de calcul al redevenței miniere datorată de reclamantă bugetului de

stat, din perspectiva principiului neretroactivității legii civile și a

principiului securității juridice, în condițiile în care, cu ocazia unui

control fiscal anterior, pentru o perioadă în care erau aplicabile aceleași

dispoziții legale, respectiv O.U.G. nr. 101/2007 (08 octombrie 2007 - 31

decembrie 2008), concluzia Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost în

sensul că reclamanta a calculat corect redevența datorată bugetului de stat.

Dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004 au în vedere condiția pagubei iminente din

perspectiva prevenirii ei și nu a existenței efective.

Analizând

îndeplinirea acestei cerințe, instanța de fond a constatat că executarea

actului administrativ contestat, pentru care s-a emis Tulul executoriu nr. 9141

din 13 ianuarie 2011 privind suma de 4.254.172 lei, este de natură să creeze

reclamantei un prejudiciu însemnat viitor și previzibil, în lipsa unei decizii

de suspendare dispusă de instanță, prejudiciu dificil de reparat în situația în

care se va constata, urmare a controlului jurisdicțional, nelegalitatea actelor

administrativ - fiscale.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs,

criticând-o, ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a

precizat în recurs că sentința este nemotivată, prima instanță neanalizând sub

nici un aspect temeinicia cererii de suspendare.

Recursul

este nefondat și va fi respins.

Examinând

motivele de recurs și actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține următoarele:

Prin

sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a admis cererea de

suspendare formulată de reclamanta-intimată și conform art. 14 din Legea nr. 554/2004,

a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 286/2010 emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili .

S-a

motivat soluția prin aceea că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute

expres de lege – cazul bine justificat și paguba iminentă, astfel încât se impunea

suspendarea actului administrativ în litigiu.

Conform

art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Decizia în

litigiu a fost atacată cu contestație de către intimată, existând puternice îndoieli

asupra legalității sale din perspectiva neretroactivității legii, în condițiile

în care cu ocazia unui control fiscal anterior făcut conform acelorași

dispoziții legale O.U.G. nr. 101/2007, Agenția Națională de Administrare

Fiscală a concluzionat că reclamanta a calculat legal redevența pentru bugetul

de stat.

Acesta

este cazul bine justificat, argumentele de fapt și de drept conducând prima

instanță la concluzia că în speță există o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Referitor

la paguba iminentă și această condiție a fost îndeplinită, executarea Deciziei

pentru care s-a emis Titlu executoriu nr. 9141/2011 fiind de natură să creeze intimatei

un prejudiciu previzibil, întrucât suma este destul de mare – 4.252.172 lei.

Față de

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța

de fond a motivat în fapt și în drept sentința atacată, pe care o consideră

legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili, împotriva sentinței civile nr. 1419 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.