ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2016

Decizia nr. 1633/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei nr. 164 din 3 iulie 2012 emisă de către pârâtă, precum și a actelor administrative confirmate de această decizie, respectiv Decizia de nemodificare a bazei de impunere înregistrată sub nr. F-SB 325 din 23 mai 2012 și Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată înregistrată sub nr. F-SB-324 din 23 mai 2012, Raportul de Inspecție Fiscală înregistrat sub nr. F-SB-268 din 23 mai 2012, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumelor de 332.429 RON, cu titlu de redevență minieră pe perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010, suma de 268.740 RON, cu titlu de dobânzi aferente pe perioada 22 ianuarie 2008 - 18 mai 2012 și suma de 49.864 RON, cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași sume, pe perioada 1 octombrie 2010 - 18 mai 2012.

În opinia reclamantei, actele administrative atacate în dosarul de față sunt lovite de nulitate, fiind întocmite cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 101/2007 și a Normelor 807.717 din 8 august 2008, pentru următoarele considerente:

- licența acordată societății nu a fost renegociată, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 107/2007 raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, ea rămâne nemodificată sub aspectul cuantumului redevenței;

- legiuitorul a stabilit o procedură expresă de renegociere a redevenței miniere, statuând că inițiativa renegocierii, notificarea titularului licenței, termenul de finalizare al renegocierii, constituie obligația exclusivă a conducătorului autorității competente (art. IV din O.U.G. nr. 101/2007), însă aceasta nu s-a realizat;

- nu există un act adițional încheiat între autoritate și societatea titulară de licență, deși acesta era obligatoriu, în conformitate cu dispozițiile art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 101/2007, și ar fi trebuit să constituie temeiul legal în baza căruia să se achite noua redevență de 10%;

- s-au încălcat Normele 807717 din 8 august 2008, redevența minieră datorată pe trim. IV 2007 de societățile comerciale, care dețin licențe ce nu au fost modificate, se calculează potrivit cotelor procentuale din licențe.

- s-a aplicat un regim juridic discriminatoriu față de alte societăți comerciale, titulare de licențe, care au fot cercetate pe aceeași perioadă, pentru aceeași categorie de creanțe.

În acest sens, reclamanta a făcut trimitere la Raportul de Inspecție Fiscală încheiat la data de 23 ianuarie 2009, pentru verificarea obligațiilor fiscale datorate bugetului statului de către SC B. SRL, susținând că în conținutul acestuia pârâta a pus în aplicare Normele nr. 807712 din 8 august 2008.

Arată reclamanta că în acest raport pârâta a reținut că prevederile licenței societății, obținute în baza Legii nr. 61/1998, rămân valabile, redevența minieră datorată bugetului de stat fiind stabilită la o cotă de 2% din valoarea producției miniere realizate.

Prin Sentința nr. 217 din 8 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, reclamanta este titulara Licenței de concesiune pentru exploatare nr. 2409 din 11 mai 2001 încheiată cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale București pentru o perioadă de 20 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani, licență emisă sub imperiul Legii nr. 61/1998, act normativ în vigoare până la 27 martie 2003 când a fost abrogat prin Legea minelor nr. 85/2003.

La art. XI pct. 11.11 din licență a fost stabilită o redevență în cotă de 2% din valoarea producției realizată anual, în condițiile Legii nr. 61/1998.

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-SB 268 încheiat la data de 23 mai 2012 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, verificându-se modul ce calculare, evidențiere și declarare a redevenței miniere de către reclamantă în perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010, s-au reținut următoarele:

Începând cu data de 8 octombrie 2007, în temeiul dispozițiilor art. I pct. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 101/2007, pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, reclamanta avea obligația de a aplica o cota de 10% asupra valorii producției miniere realizată, în vederea calculării redevenței miniere datorate bugetului de stat, dar s-a constatat că a aplicat greșit cota de 2% la calculul redevenței.

Începând cu data de 16 iulie 2009, conform prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 262/2009, privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, reclamanta avea obligația de a aplica, în vederea calculării redevenței miniere datorate bugetului de stat, echivalentul în RON a 0,4 euro pe unitatea de producție minieră excavată din rezervă, dar redevența s-a calculat greșit, aplicându-se cota de 2% asupra valorii producției miniere realizate în perioada 16 iulie 2009 - 31 decembrie 2009.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010 reclamanta a calculat redevența minieră conform prevederilor Legii nr. 262/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2003.

Apreciind că reclamanta a calculat eronat redevența minieră datorată bugetului de stat pentru perioada 8 octombrie 2007 - 31 decembrie 2009, organul de control a procedat la recalcularea acestei creanțe bugetare, stabilind o diferență în sumă de 332.429 RON, modul de calcul fiind redat în anexa 6.

În baza raportului de inspecție fiscală, prin Decizia de impunere nr. F-SB 324 din 23 mai 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de 332.429 RON reprezentând redevență minieră, 268.740 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente calculate pentru perioada 22 ianuarie 2008 - 18 mai 2012 și 49.864 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 1 octombrie 2010 - 18 mai 2012.

Totodată, a fost emisă Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. F-SB 325 din 23 mai 2012.

Contestația administrativă formulată de către reclamantă în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost respinsă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu prin Decizia nr. 164 din 3 iulie 2012.

Împotriva acestor acte reclamanta a formulat în termen acțiunea dedusă judecății, cu privire la care Curtea reține următoarele:

Inspecția fiscală finalizată prin actele contestate în cauza de față a avut la bază constatările redate în Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală Sibiu - Serviciul de Control Financiar, având aceleași obiective și vizând aceeași perioadă.

Prin acest act au fost constatate aceleași deficiențe cu privire la calcularea, evidențierea și declararea redevenței miniere de către reclamantă și, recalculându-se creanța bugetară, a fost stabilită aceeași diferență în sumă de 332.429 RON precum prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-SB 268 încheiat la data de 23 mai 2012, iar accesoriile au fost calculate până la data de 24 septembrie 2010.

Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010 a făcut obiectul plângerii prealabile soluționată prin Decizia nr. 200 din 19 noiembrie 2010, conform susținerilor pârâtei din notele depuse la dosar, necontestate de către reclamantă, iar apoi a acțiunii în contencios administrativ soluționată prin Sentința nr. 70/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/57/2011 în sensul admiterii acțiunii.

Această sentință a fost recurată de către pârâtă, iar prin Decizia nr. 1398/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/57/2011, fiind admis recursul, casată sentința recurată și respinsă acțiunea ca neîntemeiată, a fost tranșată irevocabil problema modului de calcul al redevenței miniere începând cu data de 8 octombrie 2007, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 101/2007.

Astfel, prin considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

,, În cauză, este necontestat că în Licența nr. 2409 din 11 mai 2001 la art. XI pct. 11.1.1. a fost stabilită o redevență în cotă de 2% din valoarea producției realizate anual, în condițiile Legii minelor nr. 61/1998, care a fost abrogată prin art. 69 din Legea nr. 85/2003.

De asemenea, este necontestat că potrivit art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2003, redevența a fost stabilită la cota de 10% din valoarea producției miniere anuale.

Instanța de fond, împărtășind punctul de vedere al societății comerciale, a reținut că în lipsa unei renegocieri a cotei redevenței, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. nr. 85/2003, prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, astfel încât obligațiile bugetare suplimentare stabilite de organele fiscale în sarcina societății comerciale sunt lipsite de temei legal.

Soluția instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, modificată prin O.U.G. nr. 101/2007 urmând să fie interpretate sistematic, prin coroborare cu dispozițiile art. IV din O.U.G. nr. 107/2007.

Într-adevăr, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, modificată și completată, prin O.U.G. nr. 101/2007 „Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora”.

Dar, la art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 s-a stabilit în mod expres că „Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență”.

Or, din prevederile clauzei de la art. XI pct. 11.1. - Stabilirea redevenței miniere, din Licența de concesiune pentru exploatare nr. 2409/2001 a cărei beneficiară este societatea comercială, precum și din conținutul reglementărilor succesive privind domeniul exploatărilor miniere, petroliere, etc., rezultă că stabilirea redevenței miniere reprezintă o problemă de reglementare legală, astfel încât prevederile art. IV din O.U.G. nr. 101/2007 reprezintă norme de imediată aplicare.”

Aceste considerente, constituind susținerea necesară a dispozitivului hotărârii, sunt,,considerente decisive”, beneficiind de putere de lucru judecat, pârâta înțelegând să o invoce prin notele scrise depuse la dosar.

Fiind statuat, cum s-a arătat, cu caracter irevocabil, că stabilirea redevenței miniere reprezintă o problemă de reglementare legală, astfel încât prevederile art. IV din O.U.G. nr. 101/2007 reprezintă norme de imediată aplicare, susținerile reclamantei din acțiunea dedusă prezentei judecăți în sensul că în lipsa unei renegocieri a cotei redevenței, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 și art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 101/2007, prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate și trebuie să-și producă efectele juridice născute sub imperiul sub care au fost emise sunt, în mod evident, nefondate.

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora reclamanta nu datorează redevențe miniere suplimentare și, în consecință, nici accesorii aferente, au fost formulate urmare a confirmării modului de calcul aplicat de către reclamantă, astfel că se impune a fi înlăturate pentru același motiv al puterii de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 1398/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Adresa nr. 807717 din 8 august 2008, a cărei nerespectare o invocă reclamanta, nu are valoare de normă obligatorie, cum greșit susține aceasta. Ea materializează doar un punct de vedere al Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la modul de calcul al redevenței miniere care, de altfel, a fost schimbat, astfel cum rezultă din Adresele nr. 807681 din 16 noiembrie 2009 și nr. 807.303 din 4 mai 2011.

Apărările reclamantei formulate din perspectiva faptului că sumele calculate prin Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010, cu titlu de redevență minieră și accesorii aferente perioadei 22 ianuarie 2008 - 27 septembrie 2010, se regăsesc și în actele atacate în cauza de față, inclusiv excepția puterii de lucru judecat în ce privește penalitățile de întârziere aferente perioadei 22 ianuarie 2008 - 27 septembrie 2010, nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010 nu stabilește obligații fiscale prin el însuși, ci doar cuprinde constatări cu consecințe de natură fiscală și evaluări ale prejudiciului adus bugetului consolidat, care au fost consemnate în raportul de inspecție fiscală nr. F-SB 268 încheiat la data de 23 mai 2012 și valorificate prin emiterea Deciziei de impunere nr. F-SB 324 din 23 mai 2012 și Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. F-SB 325 din 23 mai 2012, care fac obiectul acțiunii în anulare dedusă prezentei judecăți.

Așadar, cu privire la reclamantă a fost emis un singur titlu de creanță în sensul prevederilor art. 21 și următoarele C. proc. fisc., respectiv Decizia de impunere nr. F-SB 324 din 23 mai 2012, Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010 neavând acest atribut.

Nu pot fi primite nici susținerile reclamantei potrivit cărora i s-a aplicat un tratament discriminatoriu față de SC B. SRL, în cazul căreia, prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23 ianuarie 2009, s-a reținut că prevederile licenței obținute în baza Legii nr. 61/1998 rămân valabile, redevența minieră datorată bugetului statului de stat fiind stabilită la o cotă de 2% din valoarea producției miniere realizate.

Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la art. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.

Situația de discriminare invocată de reclamantă nu se încadrează în dispozițiile O.G. nr. 137/2000, deoarece pentru a fi considerată categorie defavorizată reclamanta trebuie să se afle pe o poziție de inegalitate, iar deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva sentinței curții de apel, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC Construcții SA Sibiu, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 85/2003, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 101/2007, sub aspectul stabilirii redevenței miniere.

Susține recurenta că, în lipsa parcurgerii procedurii speciale de renegociere, rămân aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 101/2007, care precizează - „Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora”, nefiind în prezența excepției prevăzute de acest text și anume cazul în care părțile convin modificarea/completarea licenței.

Arată recurenta că, autoritatea pârâtă nu a notificat niciodată reclamanta, în vederea renegocierii, modificării licenței, astfel că prevederile acesteia nu sunt modificate și trebuie să-și producă efectele juridice născute sub imperiul sub care au fost emise.

Pe lângă încălcarea dispozițiilor legale în vigoare anterior învederate, recurenta invocă și nelegalitatea sumelor reținute din perspectiva faptului că acestea se suprapun cu sumele pretins datorate, care au făcut obiectul Procesului-verbal nr. 1166 din 27 septembrie 2010, sume calculate pentru aceeași perioadă.

Aceste aspecte au fost evidențiate și prin raportul de expertiză contabilă, însă instanța de fond a înlăturat în mod greșit concluziile acestui raport, invocând puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 1398/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 aprilie 2016, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După o amplă expunere a elementelor de fapt și de drept ale cauzei, intimata a arătat că, în mod corect instanța de fond a reținut că starea de fapt din actul de control este corectă și legală și rezultă din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1398 din 15 martie 2012.

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate în cererea de recurs, a apărărilor din întâmpinare, precum și sub toate aspectele, conform disp. art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că în Licența nr. 2409 din 11 mai 2001 la art. XI pct. 11.1.1 a fost stabilită o redevență în cota de 2% din valoarea producției realizată anuală, în condițiile Legii minelor nr. 61/1998, care a fost abrogată prin art. 69 din Legea nr. 85/2003.

De asemenea, este necontestat că anterior reclamanta a mai fost supusă unui control pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2008, finalizat cu un Proces-verbal nr. 1166 din 27 septembrie 2010, prin care s-a stabilit că societatea reclamantă trebuie să achite o redevență de 10%, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007, în sumă de 332.429 RON, la care au fost calculate dobânzi aferente de 189.391 RON.

Procesul-verbal sus-menționat a fost contestat, iar prin Sentința nr. 70/2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea și anulat procesul-verbal, reținându-se că reclamanta a achitat corect redevența minieră în cuantum de 2% din valoarea producției miniere.

Prin Decizia ÎCCJ nr. 1398/2012 a fost admis recursul, casată sentința recurată și, pe fond, respinsă acțiunea ca neîntemeiată, statuându-se, contrar opiniei instanței de fond că reclamanta trebuia să achite o redevență de 10% după intrarea în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 101/2007, deoarece acestea reprezintă norme de imediată aplicare.

În aceste condiții, redevența de 10% stabilită pentru perioada 8 octombrie 2007 - 30 iunie 2008, în sumă totală de 332.429 RON cu dobânzi aferente a fost confirmată de instanță și Procesul-verbal nr. 1166 din 27 septembrie 2010 a rămas definitiv, astfel că emiterea actelor administrative-fiscale atacate în prezenta cauză prin care se calculează redevența de 10% pentru aceeași perioadă (1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010) este nelegală.

Susținerea instanței de fond, în sensul că Procesul-verbal de control financiar nr. 1166 din 27 septembrie 2010 nu stabilește obligații fiscale prin el însuși, ci cuprinde doar constatări cu consecințe de natură fiscală și evaluări ale prejudiciului adus bugetului consolidat nu este corectă, atâta timp cât procesul-verbal menționat a făcut obiectul controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal, care i-a menținut concluziile.

Împrejurarea că prin cele două acte de control, anume: Procesul-verbal de control nr. 1166 din 27 septembrie 2010 încheiat de ANAF - DGFP Sibiu și Raportul de inspecție fiscală nr. F-SB-268 din 30 iunie 2012 încheiat de DGFP Sibiu a fost stabilită aceeași sumă - 332.429 RON de plată cu titlu de redevență minieră suplimentară, aferentă aceleiași perioade este evidențiată și în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Prima instanță în mod greșit a înlăturat concluziile raportului de expertiză, motivând că în cauză există putere de lucru judecat, în raport de considerentele Deciziei nr. 1398/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără a pune în discuție modalitatea de calcul a redevenței, prin aplicarea procentului de 10%, modalitate cu privire la care se impune cu putere de lucru judecat soluția pronunțată prin Decizia nr. 1398/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, relevantă este suprapunerea perioadelor verificate și a sumelor calculate suplimentar cu titlu de redevență minieră, prin cele două acte administrative-fiscale, împrejurare care conduce la concluzia că cea de-a doua impunere este nelegală.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul disp. art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a actelor administrative-fiscale contestate în privința sumelor de 332.429 RON - redevență minieră și 189.391 RON, accesorii.

Totodată, va fi obligată intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante cheltuieli de judecată cu aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 217 din 8 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

Anulează în parte actele administrative fiscale contestate în privința sumelor 332.429 RON reprezentând redevență minieră și 189.391 RON accesorii.

Obligă intimata-pârâta la plata sumei de 2.500 RON către recurenta - reclamantă SC Construcții SA, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - LM