ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 279/ CA din
6 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea
formulată de reclamanta SC S.C. SRL Constanța, în contradictoriu cu pârâții M.F.P.
– A.N.A.F., prin A.F.P.C.M. Constanța, D.G.F.P. Constanța și A.N.R.M., având ca
obiect anulare act administrativ; a anulat decizia de impunere nr. 219 din 24
noiembrie 2008 emisă de A.F.P.C.M.M. Constanța și decizia nr. 11 din 26 ianuarie
2009 emisă de D.G.F.P. Constanța; a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a A.N.R.M. și a respins acțiunea față de aceasta.
Pentru
a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.M., că
aceasta este întemeiată, întrucât pârâta nu își justifică, în cauza dedusă
judecății, calitatea procesuală pasivă, dat fiind faptul că acțiunea are ca
obiect anularea unor acte administrativ - fiscale emise de către organele
fiscale ca urmare a activității proprii, ce intră în competența lor exclusivă,
iar, în aceste condiții, reclamanta își poate realiza interesul urmărit,
respectiv anularea deciziilor fiscale, în contradictoriu cu emitenții și
nicidecum față de A.N.R.M.
Pe
fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Societatea
reclamantă a făcut, în perioada 04 noiembrie 2008 - 06 noiembrie 2008, obiectul
controlului financiar privind redevențele miniere, efectuându-se reverificări
pentru perioada 12 octombrie 2007 - 30 iunie 2008 și verificări pentru perioada
01.07 - 30 septembrie 2008.
Acest
control financiar s-a finalizat prin raportul de inspecție fiscală încheiat la
data de 24 noiembrie 2008 și care a stabilit în sarcina reclamantei obligații
fiscale suplimentare în sumă de 739.524 lei, reprezentând debit și majorări de
întârziere în sumă de 95.796 lei. Organele fiscale au constatat că SC S.C. SRL
a calculat redevența minieră aplicând eronat cota de 2 %, în loc de cota de 10 %.
În
baza raportului fiscal a fost emisă, de către A.F.P.C.M.M. Constanța, Decizia
de impunere nr. 219 din 24 11.2008 pentru sumele sus menționate, iar împotriva
acestei decizii reclamanta a formulat, conform art. 205 alin. (1) și (4) C.
proc. fisc., contestație ce a fost soluționată prin decizia nr. 11 din 26
ianuarie 2009 emisă de D.F.P. Constanta.
S-a
reținut în această decizie că, în raport de dispozițiile art. 21 alin (2) și (4)
din Legea minelor nr. 85/2003, modificată prin O.U.G. nr. 101/2007, s-a aplicat
corect
cota de 10 % pentru calculul
redevenței miniere, întrucât licențele de exploatare
erau încheiate, dar
neintrate în vigoare.
Instanța
de fond a mai reținut că reclamanta este titulara licențelor de exploatare nr. 2453/2001,
privind zăcământul C. județul Constanța și nr. 2454 din 24 mai 2001, resemnată
pe 21 iunie 2004, privind transferul drepturilor și obligațiilor de exploatare
pentru exploatarea resurselor și rezervelor din zăcământul S. II-Valea cu
Izvorul, licențe încheiate în anul 2001 în condițiile stabilite prin Legea
minelor nr. 61/1998, lege care prevedea, în art. 31 alin. (l), cota de 2 % din
valoarea producției miniere realizate anual, cotă pe care reclamanta o avea de
plată conform licențelor de exploatare acordate pentru cele două perimetre.
Cota
de 2 %, în raport de care se calculează redevența minieră, a fost modificată
succesiv prin O.U.G. nr. 47/2002, care a modificat art. 31 din Legea nr. 61/1998,
în sensul că diferențiază această cotă în funcție de resursele minerale extrase
în vederea prelucrării și/sau comercializării de către titular și apoi prin Legea
nr. 85/2003, art. 45 alin. (l) lit. c), în care se stabilește o redevență
minieră egală cu: „o cotă de 6 % pentru roci utile, cu excepția rocilor
ornamentale, la care cota este de 10 %.”
De asemenea,
s-a subliniat faptul că potrivit art. 60 alin. (l) din Legea nr. 85/2003:
„prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare încheiate înainte de
intrarea în vigoare a prezentei legi și aprobate sau în curs de aprobare de
către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au
fost încheiate”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „La solicitarea
titularilor de licențe de explorare și/sau exploatare, prevederile licențelor
valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică și
se completează în sensul prevederilor prezentei legi”.
Instanța a
reținut însă că, în cauză, redevența stabilită prin licențele de exploatare
acordate SC S.C. SRL Constanța se calculează la cota de 2 %, stabilită conform
Legii nr. 61/1998 în vigoare la data emiterii licențelor, întrucât nu au fost
renegociate licențele și încheiate acte adiționale semnate de ambele părți prin
care să se modifice licențele, conform art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 101/2007.
În considerentele
hotărârii atacate s-a mai menționat că Legea nr. 262/2009, privind aprobarea O.U.G.
nr. 101/2007, a stabilit că alin. (1) al art. 60 va avea următorul conținut:
„prevederile licențelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în
condițiile în care au fost încheiate, respectând principiul securității și
stabilității raporturilor juridice existente între părți în baza actelor
juridice încheiate”.
Pe cale de
consecință, Curtea a apreciat că în mod nelegal organul de control financiar a
stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare,
prin aplicarea eronată a cotei de 10 % la
calculul redevenței miniere, drept pentru care a admis
acțiunea și a
anulat actele fiscale contestate.
Împotriva
hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Constanța – S.S.C.
și A.F.P.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea
recursului, modificarea sentinței recurate, iar, pe cale de consecința,
respingerea acțiunii formulate de SC S.C. SA Constanța, ca nefondată, cu consecința
menținerii actelor administrative atacate ca temeinice și legale.
Prin
motivele de recurs formulate recurentele au invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive a M.F.P. – A.N.A.F., arătând că față de obiectul cauzei și în
raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) si (2) din H.G. nr. 34/2009 privind
organizarea si funcționarea M.F.P., cu modificările și completările ulterioare,
precum și ale art. 1 si 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea si
funcționarea A.N.A.F., calitate procesuală pasivă în speța dedusă judecății o
au D.G.F.P. Constanța și A.F.P.C.M. Constanța, ca autorități emitente ale
actelor administrativ – fiscale contestate.
Pe fondul
cauzei recurentele au arătat că intimata - reclamantă deține licențele de
exploatare nr. 2453/2001 și nr. 2454/2001, care nu erau în vigoare, întrucât nu
au fost aprobate prin hotărâre de Guvern și nu au fost publicate în M. Of. ori art.
21 din Legea minelor nr. 85/2003 face referire la licențele care erau în
vigoare.
Recurentele
au mai arătat că prin art. 45 din Legea nr. 85/2003, astfel cu am fost
modificat prin O.U.G. nr. 101/2007, redevența minieră a fost stabilită în cotă
de 10 % pentru roci utile și că, în același timp, art. I pct. 3 alin. (4) și art. IV
alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 precizează în mod clar faptul că licențele de
concesiune/administrare încheiate și neintrate în vigoare, precum și cele
intrate în vigoare, se renegociază în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 101/2007.
S-a mai
precizat în motivele de recurs că din interpretarea textelor de lege menționate
mai sus rezultă indubitabil faptul că prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2003,
astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 101/2007, se aplică
atât în cazul licențelor intrate în vigoare (dar care nu au fost renegociate),
cât și pentru cele preluate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, dar
nepublicate în M. Of.
Examinând
cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum
și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa
cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurenta - reclamantă SC S.C.
SRL este titulara licențelor de exploatare nr. 2453/2001, privind zăcământul C.,
județul Constanța și nr. 2454 din 24 mai 2001, resemnată pe data de 21 iunie 2004,
privind transferul drepturilor și obligațiilor de exploatare pentru exploatarea
resurselor și rezervelor din zăcământul S. II-Valea cu Izvorul, aceste licențe
fiind încheiate în anul 2001, în condițiile stabilite prin Legea minelor nr. 61/1998.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (1) din acest act normativ: „exploatarea minieră se
realizează pe baza unei licențe exclusive care se acordă pentru toate resursele
minerale dintr-un perimetru de exploatare”, iar potrivit art. 11 alin. (2)
„prevederile licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, în condițiile
existente la data încheierii”.
În
ceea ce privește redevența minieră datorată bugetului de stat, Legea nr. 61/1998
prevedea, în art. 31 alin. (l), cota de 2 % din valoarea producției miniere
realizate anual, cotă pe care recurenta - reclamantă o avea de plată conform
licențelor de exploatare acordate pentru cele două perimetre.
Ulterior,
O.U.G. nr. 47/2002 a modificat art. 31 din Legea nr. 61/1998, în sensul că a
diferențiat cota în raport de care se calculează redevența în funcție de
resursele minerale extrase în vederea prelucrării și/sau comercializării de
către titular astfel:
„a)
o cotă de 2 % pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu,
auro-argentifere, de metale nobile, radioactive, minereuri de metale rare și
disperse, roci aluminifere și produse reziduale miniere;
b)
o cotă de 6 %
pentru substanțe utile, nemetalifere;
c)
o cotă de 8 % pentru săruri
haloide;
d)
o cotă de 6 %
pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale la care cota este de 10 %”.
Prin Legea nr.
85/2003 s-a abrogat Legea nr. 61/1998, iar la art. 45 alin. (l) lit. c) din
această lege, s-a stabilit ca redevență minieră: „o cotă de 6 % pentru roci
utile, cu excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10 %”.
De asemenea,
potrivit art. 60 alin. (l) din Legea nr. 85/2003: „prevederile licențelor de
explorare și/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a
prezentei legi și aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân
valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”.
Conform
prevederilor alin. (2) al aceluiași articol: „La solicitarea titularilor de
licențe de explorare și/sau exploatare, prevederile licențelor valabil
încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică și se
completează în sensul prevederilor prezentei legi”.
Analizând
dispozițiile legale sus menționate în succesiunea adoptării lor, se poate
reține că legiuitorul a modificat cota în raport de care se calculează
redevența minieră, dar această cotă se aplică licențelor de exploatare emise
sub imperiul acestor dispoziții, în vigoare la data emiterii.
Această
intenție a legiuitorului de a menține condițiile în care au fost acordate
licențele pe toată durata valabilității acestora a fost fără echivoc exprimată
în art. 60 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2003.
Este
adevărat că O.U.G. nr. 101/2007 a abrogat alin. (1) și (2) ale art. 60, însă,
la art. 21, a introdus două noi alineate potrivit cu care:
„(3)
În cazul prelungirii duratei licenței de concesiune/administrare sau
transferului licenței de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile
concesiunii/administrării, conform prezentei legi, prin încheierea de acte
adiționale, semnate de aceasta și titular.
(4)
Modificarea/completarea licențelor în vigoare se realizează prin acte
adiționale semnate de autoritatea competentă și titular.”
Prin urmare,
în mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, redevența stabilită prin
licențele de exploatare acordate SC S.C. SRL Constanța se calculează la cota de
2 %, stabilită conform Legii nr. 61/1998, în vigoare la data emiterii
licențelor, întrucât nu au fost renegociate licențele și încheiate acte
adiționale semnate de ambele părți, prin care să se modifice licențele, conform
art. 21 alin. (2) din ordonanța de urgență.
De asemenea, trebuie
avute în vedere și prevederile Legii nr. 262 din 7 iulie 2009 privind aprobarea
O.U.G. nr. 101/2007, care stabilește că alin. (1) al art. 60 din ordonanță va
avea următorul conținut: „prevederile licențelor în vigoare rămân valabile, pe
întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate, respectând
principiul securității și stabilității raporturilor juridice existente între
părți în baza actelor juridice încheiate”.
Pe cale de
consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect
admițând acțiunea și anulând
actele
fiscale contestate, apreciind că în mod nelegal organul de control financiar a
stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare
prin aplicarea eronată a cotei de 10 % la
calculul redevenței miniere.
De asemenea,
Înalta Curte apreciază că instanța de fond s-a pronunțat și a apreciat corect
calitatea părților, prin prisma obiectului acțiunii și a interesului părților,
arătând că „prezenta acțiune are ca obiect anularea unor acte administrative
fiscale emise de organele fiscale ca urmare a activității proprii ce intră în
competența lor exclusivă”.
În același sens, instanța de fond a admis în mod corect
excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.M. și a respins acțiunea
față de aceasta.
Astfel
fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentelor sunt
neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este
temeinică și legală.
În
consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.
312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința
atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P.
Constanța – S.S.C. și A.F.P.C.M. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 279/
CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 aprilie 2010.