ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5432/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 59/CA din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de SC A.P.C. SRL Constanța în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta SC A.P.C. SRL Constanța a constatat decizia nr. 144 din 15 decembrie 2009 a D.G.F.P. Constanța în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale în cuantum de 581.248 RON, stabilite în baza raportului de inspecție fiscală din 01 octombrie 2009, precum și referitor la măsura nededucerii TVA în cuantum de 12.275 RON și a majorărilor de întârziere de 7.112 RON.

Măsura suspendării soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere a fost argumentată de organul fiscal pe existența unei legături de cauzalitate între decizia atacată și plângerea penală formulată de A.N.A.F. - Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală București. Instanța de fond a reținut că această măsură de temporizare a soluționării cauzei în fața organului fiscal este facultativă și este dispusă prin decizie motivată, iar înlăturarea măsurii se poate face doar în condițiile în care se dovedește că există argumente cu forță juridică superioară celor avute în vedere de organul fiscal, care să determine continuarea judecății în sistemul jurisdicției administrative.

Instanța de fond a reținut că organul de inspecție fiscală a procedat, în mod legal, la reverificarea perioadei 01 ianuarie 2007-31 ianuarie 2009, ca urmare a apariției unor date suplimentare, de natură a schimba rezultatele inspecției fiscale efectuate la contribuabilul SC A.P.C. SRL Constanța. Rezultatele noii inspecții fiscale au fost consemnate în raportul din 01 octombrie 2009, în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere din 05 octombrie 2009 a D.G.F.P. Constanța, care a fost contestată în fața organului fiscal, contestație ce a fost suspendată prin decizia nr. 144 din 15 decembrie 2009. Instanța de fond a reținut că, în cauză, a fost formulată plângere penală, înregistrată sub nr. 866207 din 17 septembrie 2009, de către A.N.A.F.

- Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală împotriva fostului administrator și fostului director economic al SC P.G. SRL, în cadrul dosarului penal nr. 106/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în ceea ce privește utilizarea și emiterea de facturi false referitoare la livrări fictive de oțel beton către SC A.P.C. SRL Constanța. Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că se impune a fi menținută măsura suspendării soluționării contestației formulate împotriva deciziei nr. 6406 din 05 octombrie 2009. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC A.P.C. SRL Constanța. În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta SC A.P.C. SRL Constanța a arătat, în esență, următoarele: - Consideră recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a reținut legalitatea măsurii reverificării societății reclamante pentru perioada 01 decembrie 2007-31 ianuarie 2009, având în vedere datele noi apărut după efectuarea primului control fiscal, respectiv existența a două facturi emise de SC P.G. SRL reprezentând livrări de oțel beton. - În mod eronat instanța de fond susține, în legătură cu legalitatea reverificării sumei de 12.275 RON reprezentând TVA, că nu a format obiectul unui control fiscal anterior – însăși prin actul de control atacat s-a dispus reverificarea facturilor și sumelor în discuție.

Arată recurenta că datele noi așa cum au fost prezentate de organul de control se referă la o pretinsă activitate a operațiunilor de livrări de oțel-beton, fără nicio legătură cu serviciile de consultanță juridică și tehnică, necesare și firești în activitatea oricărei societăți comerciale. - Instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, recunoscând legalitatea măsurii organului de soluționare a contestației prin simpla existență a unei sesizări penale a A.N.A.F. pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. Arată recurenta că soluția este eronată față de prevederile art. 214 C. fisc. potrivit cărora organul de soluționare competent nu este obligat, ci poate suspenda soluționarea cauzei atunci când se ivesc indiciile unei infracțiuni.

De asemenea, s-a arătat că decizia de suspendare este nemotivată și că nu s-a reținut că în fața organului de inspecție că materialele achiziționate au fost consumate efectiv în procesul de producție. Analizând cererea de recurs, motivele invocate și normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: - În ceea ce privește legalitatea măsurii reverificării societății pe perioada 01 decembrie 2007-31 ianuarie 2009, se reține că instanța de fond a apreciat corect situația de fapt – în sensul că există date suplimentare de natură să schimbe rezultatele inspecției fiscale.

De altfel, recurenta precizează în motivele de recurs că organul de control se referă la o pretinsă fictivitate a operațiunilor de livrări de oțel-beton, fără legătură cu serviciile. Recurenta-reclamantă a contestat măsura privind nededucerea TVA, în cuantum de 12.275 RON susținând că organul de control nu face dovada faptului că au intervenit date suplimentare. Înalta Curte reține că urmare verificării impozitului pe profit pe perioada 2007-2008 și care nu a mai făcut obiectul unor alte inspecții fiscale, s-a constatat că societatea reclamantă a înregistrat pe cheltuieli o serie de prestări servicii (depozitat mobilier, manoperă, asistență și consultanță juridică) executate de diverși furnizori pentru care nu a prezentat documente justificative privind necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și care în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) coroborate cu alin. (4) lit. m) din O.G.

nr. 92/2003, determină calificarea acestor cheltuieli ca nefiind deductibile la calculul profitului impozabil și, totodată, atrage și pierderea dreptului de deducere TVA aferentă prestărilor de servicii respective. Astfel, se constată legalitatea măsurii reverificării societății pe perioada 01 decembrie 2007-31 decembrie 2009. Instanța de fond a reținut, în mod eronat, situația de fapt care a determinat dispunerea reverificării în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 – ceea ce nu este în măsură să modifice soluția întrucât, așa cum a prezentat Înalta Curte anterior, existau date noi. Faptul că instanța de fond a apreciat că nu a mai fost făcut controlul anterior privind impozitul pe profit pentru perioada 2007-2008 este real, respectiv suma de 12.275 RON reprezentând TVA – nedeductibil aferent cheltuielilor cu prestările de servicii respective.

- Nici motivul de recurs privind posibilitatea și nu obligația organului de soluționare competent să suspende judecata contestației atunci când se ivesc indiciile săvârșirii unei infracțiuni, nu poate fi primit. Organul de soluționare a contestației nu se poate învesti cu soluționarea pe fond a contestației întrucât verificarea realității tranzacțiilor cu oțel face obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. Înalta Curte apreciază întemeiată măsura suspendării, raportat la situația de fapt reținută de organul de control. Astfel s-a reținut că o cantitate de 373 tone oțel beton achiziționat de SC A.P.C.

SRL – de la furnizorul SC P.G. SRL a făcut obiectul unor tranzacții în lanț în luna iulie 2008 între mai multe firme – existând suspiciunea că tranzacțiile sunt fictive, între firme circulând doar documente fictive. Fără îndoială că o asemenea situație trebuie lămurită sub toate aspectele, iar latura penală are o înrâurire asupra soluționării contestației împotriva actului administrativ fiscal. Față de cele reținute, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.P.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 59/CA din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.