ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5432/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 59/CA din 17 februarie 2010

a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de SC

A.P.C. SRL Constanța în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanța.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta SC A.P.C. SRL Constanța a constatat

decizia nr. 144 din 15 decembrie 2009 a D.G.F.P. Constanța în ceea ce privește măsura

suspendării soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale în cuantum de 581.248 RON, stabilite în baza raportului de inspecție

fiscală din 01 octombrie 2009, precum și referitor la măsura nededucerii TVA în

cuantum de 12.275 RON și a majorărilor de întârziere de 7.112 RON.

Măsura suspendării soluționării

contestației formulate împotriva deciziei de impunere a fost argumentată de organul

fiscal pe existența unei legături de cauzalitate între decizia atacată și plângerea

penală formulată de A.N.A.F. - Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală

București.

Instanța de fond a reținut

că această măsură de temporizare a soluționării cauzei în fața organului fiscal

este facultativă și este dispusă prin decizie motivată, iar înlăturarea măsurii

se poate face doar în condițiile în care se dovedește că există argumente cu forță

juridică superioară celor avute în vedere de organul fiscal, care să determine continuarea

judecății în sistemul jurisdicției administrative.

Instanța de fond a reținut

că organul de inspecție fiscală a procedat, în mod legal, la reverificarea perioadei

01 ianuarie 2007-31 ianuarie 2009, ca urmare a apariției unor date suplimentare,

de natură a schimba rezultatele inspecției fiscale efectuate la contribuabilul SC

A.P.C. SRL Constanța.

Rezultatele noii inspecții

fiscale au fost consemnate în raportul din 01 octombrie 2009, în temeiul căruia

a fost emisă decizia de impunere din 05 octombrie 2009 a D.G.F.P. Constanța, care

a fost contestată în fața organului fiscal, contestație ce a fost suspendată prin

decizia nr. 144 din 15 decembrie 2009.

Instanța de fond a reținut

că, în cauză, a fost formulată plângere penală, înregistrată sub nr. 866207 din

17 septembrie 2009, de către A.N.A.F. - Direcția Generală de Coordonare Inspecție

Fiscală împotriva fostului administrator și fostului director economic al SC P.G.

SRL, în cadrul dosarului penal nr. 106/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în ceea ce privește

utilizarea și emiterea de facturi false referitoare la livrări fictive de oțel beton

către SC A.P.C. SRL Constanța.

Având în vedere aceste

considerente, instanța de fond a apreciat că se impune a fi menținută măsura suspendării

soluționării contestației formulate împotriva deciziei nr. 6406 din 05

octombrie 2009.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamanta SC A.P.C. SRL Constanța.

În motivarea recursului

său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC A.P.C.

SRL Constanța a arătat, în esență, următoarele:

- Consideră recurenta

că, în mod greșit, instanța de fond a reținut legalitatea măsurii reverificării

societății reclamante pentru perioada 01 decembrie 2007-31 ianuarie 2009, având

în vedere datele noi apărut după efectuarea primului control fiscal, respectiv existența

a două facturi emise de SC P.G. SRL reprezentând livrări de oțel beton.

- În mod eronat instanța

de fond susține, în legătură cu legalitatea reverificării sumei de 12.275 RON reprezentând

TVA, că nu a format obiectul unui control fiscal anterior – însăși prin actul de

control atacat s-a dispus reverificarea facturilor și sumelor în discuție.

Arată recurenta că datele

noi așa cum au fost prezentate de organul de control se referă la o pretinsă activitate

a operațiunilor de livrări de oțel-beton, fără nicio legătură cu serviciile de consultanță

juridică și tehnică, necesare și firești în activitatea oricărei societăți comerciale.

- Instanța fondului a

pronunțat o hotărâre nelegală, recunoscând legalitatea măsurii organului de soluționare

a contestației prin simpla existență a unei sesizări penale a A.N.A.F. pe rolul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție.

Arată recurenta că soluția

este eronată față de prevederile art. 214 C. fisc. potrivit cărora organul de soluționare

competent nu este obligat, ci poate suspenda soluționarea cauzei atunci când se

ivesc indiciile unei infracțiuni.

De asemenea, s-a arătat

că decizia de suspendare este nemotivată și că nu s-a reținut că în fața organului

de inspecție că materialele achiziționate au fost consumate efectiv în procesul

de producție.

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate și normele legale incidente și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

- În ceea ce privește

legalitatea măsurii reverificării societății pe perioada 01 decembrie 2007-31 ianuarie

2009, se reține că instanța de fond a apreciat corect situația de fapt – în sensul

că există date suplimentare de natură să schimbe rezultatele inspecției fiscale.

De altfel, recurenta precizează

în motivele de recurs că organul de control se referă la o pretinsă fictivitate

a operațiunilor de livrări de oțel-beton, fără legătură cu serviciile.

Recurenta-reclamantă a

contestat măsura privind nededucerea TVA, în cuantum de 12.275 RON susținând că

organul de control nu face dovada faptului că au intervenit date suplimentare.

Înalta Curte reține că

urmare verificării impozitului pe profit pe perioada 2007-2008 și care nu a mai

făcut obiectul unor alte inspecții fiscale, s-a constatat că societatea reclamantă

a înregistrat pe cheltuieli o serie de prestări servicii (depozitat mobilier, manoperă,

asistență și consultanță juridică) executate de diverși furnizori pentru care nu

a prezentat documente justificative privind necesitatea prestării acestora în scopul

activităților desfășurate și care în conformitate cu prevederile art. 21 alin.

(1) coroborate cu alin. (4) lit. m) din O.G. nr. 92/2003, determină calificarea

acestor cheltuieli ca nefiind deductibile la calculul profitului impozabil și, totodată,

atrage și pierderea dreptului de deducere TVA aferentă prestărilor de servicii respective.

Astfel, se constată legalitatea

măsurii reverificării societății pe perioada 01 decembrie 2007-31 decembrie 2009.

Instanța de fond a reținut, în mod eronat, situația de fapt care a determinat dispunerea

reverificării în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003

și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 – ceea ce nu este

în măsură să modifice soluția întrucât, așa cum a prezentat Înalta Curte anterior,

existau date noi.

Faptul că instanța de

fond a apreciat că nu a mai fost făcut controlul anterior privind impozitul pe profit

pentru perioada 2007-2008 este real, respectiv suma de 12.275 RON reprezentând TVA

– nedeductibil aferent cheltuielilor cu prestările de servicii respective.

- Nici motivul de recurs

privind posibilitatea și nu obligația organului de soluționare competent să suspende

judecata contestației atunci când se ivesc indiciile săvârșirii unei infracțiuni,

nu poate fi primit.

Organul de soluționare

a contestației nu se poate învesti cu soluționarea pe fond a contestației întrucât

verificarea realității tranzacțiilor cu oțel face obiectul unui dosar penal instrumentat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție.

Înalta Curte apreciază

întemeiată măsura suspendării, raportat la situația de fapt reținută de organul

de control.

Astfel s-a reținut că

o cantitate de 373 tone oțel beton achiziționat de SC A.P.C. SRL – de la furnizorul

SC P.G. SRL a făcut obiectul unor tranzacții în lanț în luna iulie 2008 între mai

multe firme – existând suspiciunea că tranzacțiile sunt fictive, între firme circulând

doar documente fictive.

Fără îndoială că o asemenea

situație trebuie lămurită sub toate aspectele, iar latura penală are o înrâurire

asupra soluționării contestației împotriva actului administrativ fiscal.

Față de cele reținute,

în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.P.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 59/CA din 17 februarie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.