ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 35/ CA din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit

competența în soluționarea cauzei promovate de reclamantul S.C.M., în contradictoriu

cu pârâta D.S.V.S.A. Constanța, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Petentul

S.C.M. a formulat o plângere contravențională împotriva măsurii de amendare

stabilite prin nota de inspecție nr. 511/12.05.2009 a D.S.V.S.A. Constanța,

solicitând anularea actul constatator și exonerarea sa de plata amenzii

contravenționale.

Plângerea

formulată împotriva procesului verbal de contravenție și de aplicare a

sancțiunii contravenționale se introduce la judecătoria în a cărei rază de

competență s-a săvârșit fapta contravențională, potrivit prevederilor art. 32

alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Instanța de

fond a constatat că, în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulat

și ulterior precizat de petent, competența de soluționare a cauzei revine

Judecătoriei Constanța, natura actului, a cărui anulare s-a solicitat, fiind

analizată cu respectarea limitelor impuse de principiul disponibilității asupra

plângerii formulate și a temeiului juridic indicat de titularul acțiunii.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâta D.S.V.S.A. Constanța a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă a arătat că nu Judecătoria este

competentă în judecarea cauzei, ci secția contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului Constanța.

Recurenta

a arătat că D.S.V.S.A. Constanța este o autoritate administrativă în sensul

Legii nr. 554/2004, iar Nota de inspecție nr. 511/12.05.2009 nu este un proces

verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în consecință nu este

aplicabilă norma specială de competență prevăzută în O.G. nr. 2/2001.

Faptul

că reclamantul solicită și exonerarea de la plata amenzii contravenționale

trebuie apreciată ca o solicitare fără justificare, în sensul că nu poți

solicita ceva ce nu există și anume nu există un proces verbal de sancționare

contravențională, întocmit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și care, dacă ar fi contestat

competența de soluționare ar aparține Judecătoriei.

S-a mai

arătat în motivele de recurs faptul că în speța de față este vorba doar de Nota

de inspecție nr. 511/12.05.2009, care este un act administrativ și în care doar

se făcea propunerea aplicării unei amenzi contravenționale, care dacă ar fi

fost aplicată ar fi trebuit ca propunerea să se materializeze într-un proces

verbal de constatare și sancționare contravențională.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte

are în vedere faptul că prin acțiunea formulată în contradictoriu cu organul

constatator D.S.V.S.A. Constanța, petentul a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea notei de inspecție nr.

511/12.05.2009 și exonerarea acestuia de la plata amenzii contravenționale

stabilită în sarcina sa, cererea sa fiind întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.

2/2001.

Este de

reținut faptul că nota de inspecție nu este act administrativ în sensul art. 2

lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci un act prin care s-a dispus o măsură cu

caracter sancționator, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Întrucât

prin nota de inspecție a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant, au

fost luate măsuri cu caracter sancționator, sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 2/2001.

Astfel, față

de obiectul acțiunii, natura litigiului este una civilă, iar competența

materială de soluționare a cauzei aparține instanței de drept comun,

determinată în raport cu prevederile art. 1 pct.1 C. proc. civ. și art. 32 din

O.G. nr. 2/2001.

În

consecință, în mod corect a stabilit instanța de fond că în pricina de față

competența judecării cauzei în primă instanță aparține  Judecătoriei Constanța.

Pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) teza a

II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004,

modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.S.V.S.A.

Constanța împotriva sentinței civile nr. 35/ CA din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2010.