ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta J.M.B.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, SC G.S.P. SA, O.H.L. SA și V.O.D.M.C., desființarea deciziei nr. 3275/C5/3274, 3294, 3340 din 29 iunie 2010 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea plângerii sale, petenta a învederat instanței că prin soluționarea de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a contestațiilor formulate de contestatoarele SC G.S.P.

SA, V.O.D.M.C. și O.H.L. SA, s-au încălcat normele imperative de competență prevăzute în art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care atribuie în competență exclusivă Curții de Apel București soluționarea litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național. S-a precizat că lucrările constând în „Finalizarea digului de larg din portul Constanța” sunt aferente realizării infrastructurii de transport de interes național. În ședința publică din 25 octombrie 2010, intimata SC G.S.P. SA a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepție calificată de instanță ca vizând necompetența teritorială.

Prin decizia civilă nr. 2191 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petenta J.M.B.A., împotriva deciziei nr. 3275/C5/3274, 3294, 3340 din 29 iunie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatele Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, SC G.S.P. SA, O.H.L. SA și V.O.D.M.C., în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că prezenta cauză are ca obiect plângere împotriva unei decizii a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este Curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității contractante. A constatat instanța că autoritatea contractantă este, în speță, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, cu sediul în Constanța, astfel încât competența teritorială în soluționarea plângerii aparține Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, s-a mai statuat că prevederile art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt relevante în soluționarea excepției deoarece textul nu vizează soluționarea plângerii împotriva deciziei pronunțate de Consiliu, ci a litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta J.M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței recurate în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Se susține că lucrările constând în „Finalizarea digului de larg din portul Constanța” sunt aferente realizării infrastructurii de transport de interes național astfel cum prevăd dispozițiile din: ordonanța nr. 19/1997 privind transporturile, Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes național și european, H.G. nr. 1048/2007 pentru aprobarea Normelor de analiză a rețelei de transport de interes național și european, H.G. nr. 854/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de investiții „Finalizarea digului de larg din portul Constanța”, precum și dispozițiile art. 1 din contractul de finanțare din 29 ianuarie 2010, astfel că, potrivit art. 256 alin. (2) din O.U.G.

nr. 34/2006, revenea în exclusivitate Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Recurenta invocă în susținerea criticilor și jurisprudența Tribunalului Constanța, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, respectiv sentința nr. 4386/2010 rămasă irevocabilă, decizia nr. 4195 din 07 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și deciziile nr. 318/CA din 01 octombrie 2010, nr. 319/CA din 01 octombrie 2010 ale Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal.

Intimata SC G.S.P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că incidente în cauză în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, sunt dispozițiile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă plângerea promovată de recurenta J.M.B.A. împotriva deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor nr. 3275/C5/3274, 3294, 3340 din 29 iunie 2010. Ulterior, recurenta a depus și note scrise prin care a reiterat criticile menționate în cererea de recurs, arătând că hotărârea recurată privind declinarea judecării plângerii este contrară legii, respectiv art. 256 alin. (2) din O.U.G.

nr. 34/2006, în vigoare la data pronunțării acesteia. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse: După cum se constată, obiectul învestirii instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, îl constituie plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 3275/C5/3274, 3295, 3340 din 29 iunie 2010, emisă în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G.

nr. 76/2010, privind atribuirea contractului de achiziție având ca obiect „Finalizarea digului de larg din portul Constanța”. Potrivit art. 298 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările ulterioare, „ Contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”. În consecință, cadrul legal aplicabil în ceea ce privește stabilirea competenței materiale și teritoriale de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor emisă la 29 iunie 2010, este cel prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006, până la modificările intervenite prin O.U.G.

nr. 76/2010, respectiv art. 283 alin. (1) teza I din acest act normativ. Este adevărat că, potrivit art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006, modificat prin O.U.G. nr. 72/2009 „(1) În vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu respectarea prevederilor art. 256 alin. (2) și 270-271. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), litigiile privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, așa cum este definită de legislația în vigoare, sunt de competența exclusivă a Curții de Apel București”.

Însă, decizia nr. 3275/C5/3274, 3295, 3340 din 29 iunie 2010 a fost emisă având în vedere procedura prevăzută de art. 256 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel cum s-a reținut, potrivit art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva unei astfel de decizii este Curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității contractante. În raport de aceste dispoziții, în mod corect, prima instanță a stabilit competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Cele invocate de recurentă în ceea ce privește calificarea procedurii ca fiind de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, reprezintă, în fapt, aprecieri referitoare la legalitatea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor contestată în cauză și implicit asupra legalității acestei proceduri. Jurisprudența menționată de recurentă nu constituie izvor de drept și nu leagă instanța în ceea ce privește soluționarea recursului de față. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.M.B.A. împotriva deciziei civile nr. 2191 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.