ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta J.M.B.A. a

solicitat, în contradictoriu cu intimatele Compania Națională Administrația Porturilor

Maritime SA Constanța, SC G.S.P. SA, O.H.L. SA și V.O.D.M.C., desființarea deciziei

nr. 3275/C5/3274, 3294, 3340 din 29 iunie 2010 a Consiliului Național pentru Soluționarea

Contestațiilor și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea plângerii

sale, petenta a învederat instanței că prin soluționarea de către Consiliul

Național pentru Soluționarea Contestațiilor a contestațiilor formulate de contestatoarele

SC G.S.P. SA, V.O.D.M.C. și O.H.L. SA, s-au încălcat normele imperative de competență

prevăzute în art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care atribuie în competență

exclusivă Curții de Apel București soluționarea litigiilor privind procedurile de

atribuire de servicii/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes

național. S-a precizat că lucrările constând în „Finalizarea digului de larg din

portul Constanța” sunt aferente realizării infrastructurii de transport de interes

național.

În ședința publică din

25 octombrie 2010, intimata SC G.S.P. SA a invocat excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel București, excepție calificată de instanță ca vizând necompetența

teritorială.

Prin decizia civilă

nr. 2191 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat

competența de soluționare a plângerii formulată de petenta J.M.B.A., împotriva deciziei

nr. 3275/C5/3274, 3294, 3340 din 29 iunie 2010 a Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatele Compania Națională Administrația

Porturilor Maritime SA Constanța, SC G.S.P. SA, O.H.L. SA și V.O.D.M.C., în favoarea

Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel București a reținut că prezenta cauză are ca obiect plângere împotriva

unei decizii a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

S-a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 283 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice

și a contractelor de concesiune de servicii, instanța competentă să soluționeze

plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este Curtea de apel,

secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității

contractante. A constatat instanța că autoritatea contractantă este, în speță, Compania

Națională Administrația Porturilor Maritime SA, cu sediul în Constanța, astfel încât

competența teritorială în soluționarea plângerii aparține Curții de Apel Constanța,

secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, s-a mai statuat

că prevederile art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt relevante în soluționarea

excepției deoarece textul nu vizează soluționarea plângerii împotriva deciziei pronunțate

de Consiliu, ci a litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii/sau lucrări

aferente infrastructurii de transport de interes național.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta J.M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin cererea de recurs

se aduc critici sentinței recurate în sensul că în mod greșit instanța de fond a

admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Se susține că lucrările

constând în „Finalizarea digului de larg din portul Constanța” sunt aferente realizării

infrastructurii de transport de interes național astfel cum prevăd dispozițiile

din: ordonanța nr. 19/1997 privind transporturile, Legea nr. 203/2003 privind realizarea,

dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes național și european,

H.G. nr. 1048/2007 pentru aprobarea Normelor de analiză a rețelei de transport de

interes național și european, H.G. nr. 854/2009 privind aprobarea indicatorilor

tehnico-economici al obiectivului de investiții „Finalizarea digului de larg din

portul Constanța”, precum și dispozițiile art. 1 din contractul de finanțare din

29 ianuarie 2010, astfel că, potrivit art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006,

revenea în exclusivitate Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, competența de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului

Național de Soluționare a Contestațiilor.

Recurenta invocă în susținerea

criticilor și jurisprudența Tribunalului Constanța, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, respectiv sentința nr. 4386/2010 rămasă irevocabilă, decizia

nr. 4195 din 07 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, precum și deciziile nr. 318/CA din 01

octombrie 2010, nr. 319/CA din 01 octombrie 2010 ale Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal.

Intimata SC G.S.P. SA

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând, în esență, că incidente în cauză în ceea ce privește stabilirea competenței

de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor, sunt dispozițiile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât

obiectul cauzei îl reprezintă plângerea promovată de recurenta J.M.B.A. împotriva

deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor nr. 3275/C5/3274,

3294, 3340 din 29 iunie 2010.

Ulterior, recurenta a

depus și note scrise prin care a reiterat criticile menționate în cererea de recurs,

arătând că hotărârea recurată privind declinarea judecării plângerii este contrară

legii, respectiv art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data pronunțării

acesteia.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile

legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează

a fi expuse:

După cum se constată,

obiectul învestirii instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, îl constituie

plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

nr. 3275/C5/3274, 3295, 3340 din 29 iunie 2010, emisă în procedura prevăzută de

O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, anterior modificărilor

intervenite prin O.U.G. nr. 76/2010, privind atribuirea contractului de achiziție

având ca obiect „Finalizarea digului de larg din portul Constanța”.

Potrivit art. 298 din

O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările ulterioare, „

Contractele

în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor

legale în vigoare la data inițierii acestora”.

În consecință, cadrul

legal aplicabil în ceea ce privește stabilirea competenței materiale și teritoriale

de soluționare a plângerii împotriva deciziei Consiliului Național pentru

Soluționarea Contestațiilor emisă la 29 iunie 2010, este cel prevăzut de O.U.G.

nr. 34/2006, până la modificările intervenite prin O.U.G. nr. 76/2010, respectiv

art. 283 alin. (1) teza I din acest act normativ.

Este adevărat că, potrivit

art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006, modificat prin O.U.G. nr. 72/2009 „(1) În vederea

soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, partea care se

consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor, cu respectarea prevederilor art. 256 alin. (2) și 270-271. (2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1), litigiile privind procedurile de atribuire

de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național,

așa cum este definită de legislația în vigoare, sunt de competența exclusivă a Curții

de Apel București”.

Însă, decizia nr. 3275/C5/3274,

3295, 3340 din 29 iunie 2010 a fost emisă având în vedere procedura prevăzută de

art. 256 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel cum s-a reținut,

potrivit art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, instanța competentă să soluționeze

plângerea împotriva unei astfel de decizii este Curtea de apel, secția de contencios

administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității contractante.

În raport de aceste dispoziții,

în mod corect, prima instanță a stabilit competența de soluționare a plângerii în

favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal,

întrucât obiectul cauzei îl reprezintă plângerea împotriva deciziei Consiliului

Național de Soluționare a Contestațiilor.

Cele invocate de recurentă

în ceea ce privește calificarea procedurii ca fiind de atribuire de servicii și/sau

lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, reprezintă, în

fapt, aprecieri referitoare la legalitatea deciziei Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor contestată în cauză și implicit asupra legalității acestei proceduri.

Jurisprudența menționată

de recurentă nu constituie izvor de drept și nu leagă instanța în ceea ce privește

soluționarea recursului de față.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de J.M.B.A. împotriva deciziei civile nr. 2191 din 25 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.