ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cererilor de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă excepția inadmisibilității

recursurilor, invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA Constanța, în

calitate de lider al asocierii G.S.P. SA și J.N.N.

Au fost admise

recursurile declarate de J.M.B.A. Germania și de C.N.A.P.M. SA Constanța,

împotriva Deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal

și, în consecință, a fost casată decizia recurată, fiind desființată Decizia

nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie 2010 a

Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Instanța de control

judiciar a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin Decizia civilă

nr. 225/CA din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de reclamanta O.H.L. SA,

reprezentată convențional de J.G. SLP, împotriva Deciziei nr. 1981/C5/1911,

1927, 1936, 1943, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie 2010 emisă de Consiliul

Național de Soluționare a Contestațiilor București.

Prin aceeași hotărâre

judecătorească au fost admise plângerile formulate de reclamantele V.O.D.M.C.

și SC G.S.P. SA, în calitate de lider al asocierii G.S.P. SA și J.N.N.

împotriva Deciziei nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1943, 1966, 1993 din 29

aprilie 2010 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

București, a fost modificată în parte decizia atacată în sensul că, anulând

raportul procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente, a dispus

refacerea acestuia cu excluderea ofertei J.M.B.A.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale deciziei și a fost obligată pârâta - autoritate

contractantă C.N.A.P.M. SA Constanța, la plata sumei de 11.900 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată către reclamanta SC G.S.P. SA.

S-a reținut în

considerentele hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Constanța că, în ceea ce

privește plângerea formulată de reclamanta O.H.L. SA, solicitarea acesteia

vizează obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de

Asocierea O.H.L. - C.P. Constanța, ținând cont de faptul că transportul

materialului de carieră este în deplină concordanță cu caietul de sarcini și

toate documentele licitației și, în subsidiar, declararea câștigătoare a

Asociației O.H.L. - C.P. Constanța întrucât oferta acesteia îndeplinește toate

condițiile din documentația de atribuire. Autoritatea contractantă, s-a arătat,

a motivat măsura de respingere a ofertei O.H.L. SA ca neconformă, în baza art.

36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, învederând că "întrucât în

cadrul ofertei tehnice ofertantul a prezentat transportul materialului de

carieră exclusiv terestru (frecvența de intrare în port la aprox. 3 minute, în

regim permanent de 24 de ore din 24, timp de 25 de zile pe lună, timp de 10 luni),

Comisia de evaluare consideră oferta imposibil de realizat și în consecință că

nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini."

Prin urmare,

autoritatea contractantă a explicat soluția adoptată, în conformitate cu disp.

art. 207 alin. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că a indicat

motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, arătând

elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor prevăzute în caietul de

sarcini, iar faptul că nu s-a prezentat o justificare tehnică în sprijinul

acesteia nu conduce în mod automat la ideea că soluția este nelegală. S-a

constatat, de asemenea, că expertiza tehnică întocmită de expertul O.D.P. nu

vine să contrazică cele reținute de autoritatea contractantă. Astfel, concluziile

expertului arată că, în urma analizei efectuate, cu deplasări pe teren, a

studierii și verificării ofertei tehnice prezentate și depuse la A.P.M.,

rezultă că oferta a respectat condițiile din caietul de sarcini, necesarul de

autocamioane basculante fiind de 59 buc. care asigură efectuarea transportului

în condițiile determinate. Ori, astfel cum rezultă din oferta O.H.L. SA,

respectiv din "Memoriul descriptiv al execuției lucrării" și

confirmată de aceasta prin răspunsul la solicitarea de clarificare din 17

martie 2010, transportul pietrei de construcție de la depozitul intermediar se

face exclusiv terestru, cu autobasculante de 25 tone capacitate, nefiind

indicat transportul mixt, iar aceasta este singura variantă luată în calcul la

stabilirea prețului ofertei, varianta de transport pe apă a pietrei de

construcție de la carieră la șantier pe Canalul M. fiind amintită ca variantă

alternativă. Față de această situație, expertul a calculat, funcție de timpul

alocat fiecărui transport, numărul de curse pe zi pentru fiecare camion ca

fiind 24 h: 2,45 h/cursă, ceea ce înseamnă un număr total de curse pe zi pentru

cele 60 de camioane de 587,7. Prin urmare, în mod corect autoritatea

contractantă a stabilit că în condițiile prezentate de ofertantă frecvența de

intrare în port a autocamioanelor este de aprox. 3 minute, pentru 24 ore, timp

de 25 de zile pe lună, timp de 10 luni, situație imposibil de realizat. O

astfel de ofertă nu respectă condițiile caietului de sarcini deoarece

modalitatea de organizare a mijloacelor de transport în ceea ce privește

transportul cantităților de piatră nu este realistă și sustenabilă. În ceea ce

privește încălcarea disp. art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cu

care "Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în cadrul

documentației de atribuire orice cerință, criteriu, regulă și alte informații

necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă,

corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de

atribuire", instanța de fond a reținut că o astfel de critică se

circumscrie unei contestații formulate împotriva documentației de atribuire,

fiind depusă cu încălcarea termenelor prevăzute de art. 256

2

din

O.U.G. nr. 34/2006, astfel că nu mai poate fi analizată în acest stadiu al procedurii.

Referitor la

plângerile formulate de reclamantele V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA, Curtea de Apel

a constatat că cerința minimă a experienței similare reprezintă o cerință

legală, menită să demonstreze capacitatea tehnică și profesională a ofertanților

de a executa lucrarea licitată, lucrare de anvergură și cu un anumit grad de

dificultate. Ori, atâta timp cât această condiție a fost inclusă în fișa de

date a achiziției, fiind precizată în cadrul anunțului de participare și

aplicată tuturor participanților la licitație, nu se poate afirma la acest

moment că ea nu constituie o cerință impusă de lege deoarece s-ar ajunge la

încălcarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal. În ceea ce

privește respectarea cerinței minime arătate de către oferta depusă de SC

J.M.B.A., s-a reținut că această ofertantă a prezentat în formularul B 3,

pentru dovedirea experienței similare, contractul "Lucrări de dragare și

forare piloți Yuhzne, Marea Neagră - Ucraina; Lărgire și reabilitare

port", având ca date tehnice construcție dane și dragare, lucrare

considerată atât de către Comisia de evaluare cât și de Consiliul Național de

Soluționare a Contestațiilor ca nefiind corespunzătoare lucrărilor de

construcție diguri. O astfel de soluție nu a fost contestată de niciuna dintre

părți, însă, autoritatea contractantă și Consiliul Național de Soluționare a

Contestațiilor au considerat ca fiind posibilă dovedirea cerinței minime a

experienței similare a ofertantei cu contractul privind lucrarea din

"Portul Wilhelm Jade Weser Port - Construcție hidrotehnică" indicată

în formularul F 12, respectiv în lista principalelor lucrări executate în

ultimii 5 ani. Deși Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus

anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente,

dispoziția privind solicitarea de clarificări ofertantului J.M.B.A. cu privire

la îndeplinirea cerinței de calificare privind experiența similară este

netemeinică și nelegală, interesul reclamantelor în susținerea prezentelor

plângeri fiind în atare situație evident. De aceea, curtea a considerat că

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor era în măsură să aprecieze,

în baza documentației depuse și fără a fi nevoie de clarificări suplimentare,

că lucrarea menționată nu îndeplinește condițiile solicitate prin fișa de date

a achiziției, respectiv: încheierea și finalizarea în ultimii 5 ani a cel puțin

unui contract cu o valoare de minim 55.000.000 euro, care a avut ca obiect

execuția de lucrări de specialitate - lucrări de construcții diguri. Or, astfel

cum corect au susținut cele două reclamante, lucrarea "Portul Wilhelm Jade

Weser Port - Construcție hidrotehnică" nu respectă condițiile impuse de

către autoritatea contractantă deoarece, pe de o parte, nu are ca obiect construirea

de diguri, iar pe de altă parte, nu era finalizată la momentul depunerii

ofertei.

Referitor la obiectul

lucrării, Curtea de Apel a constatat că obiectul stabilit de către autoritatea

contractantă pentru lucrarea supusă licitației publice, potrivit documentației de

atribuire, este identificat cu Codul CPV 45241300-1 Lucrări de construcții

diguri, ceea ce înseamnă că pentru dovedirea experienței similare ofertanții

trebuia să probeze finalizarea în ultimii 5 ani a unui contract având același

obiect, identificat cu același cod. Chiar dacă ofertanta J.M.B.A. a menționat

în formularul F 12, printre codurile asociate altor lucrări incluse în

contractul J.W.P., și codul CPV 45241300-1, din înscrisul prezentat de

reclamante, respectiv Anunțul de atribuire publicat sub nr. 158020-2008 în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către beneficiarul J.W.P., rezultă că

lucrările atribuite ofertantei J.M.B.A. sunt definite prin alte coduri decât

cel solicitat de A.P.M. Constanța și anume: 45241100 - Lucrări de construcții

de chei; 45247120 - Căi navigabile, altele decât canale; 45252124 Lucrări de

dragare și de pompare; 45252125 Lucrări de anrocament. De aceea, s-a apreciat

că nu pot fi reținute apărările autorității contractante privind irelevanța

codului CPV. În situația dată, în condițiile în care traducerile din limba

germană a înscrisurilor prezentate de ofertanta J.M.B.A. sunt susceptibile de

interpretare, singurul criteriu obiectiv pentru stabilirea lucrărilor

prezentate este codul CPV. Însăși Comisia de evaluare, prin Adresa din 25

februarie 2010, a solicitat ofertantei SC R. SRL, pentru dovedirea experienței

similare, să prezinte documente din care să rezulte descrierea tehnică a

lucrărilor care fac obiectul contractului respectiv, cu încadrarea în codul CPV

solicitat pentru îndeplinirea cerințelor minime impuse de calificare. Ori, este

evident că pentru respectarea principiilor nediscriminării și tratamentului

egal același tratament trebuie aplicat tuturor participanților la licitație.

De asemenea, Curtea a

considerat neîntemeiată similitudinea stabilită de către Consiliul Național de

Soluționare a Contestațiilor între lucrările executate de ofertanta J.M.B.A. în

portul J.W., lucrări având ca obiect "Realizare chei 1.725 m; Spărgător de

valuri/baraj, baraj nordic 1.600 m; baraj sudic 1.100 m", și lucrările de

construcții de diguri ce fac obiectul licitației. Este evident nejustificată,

s-a mai subliniat, aserțiunea autorității administrativ jurisdicționale

potrivit cu care similitudinea arătată rezultă din împrejurarea că, în

conformitate cu tabelul de corespondență între CPV și NACE rev. 1 cuprins în

Regulamentul (CE) nr. 213/2008 al Comisiei din 28 noiembrie 2007, în clasa

45.24 - Lucrări hidrotehnice sunt cuprinse atât lucrările de diguri cât și cele

de chei. Clasa 45.24 a lucrărilor hidrotehnice cuprinde o sumă de alte lucrări

ce nu pot fi asimilate în niciun caz lucrărilor de construcții de diguri și ca

atare nu sunt de natură a dovedi o experiență corespunzătoare în domeniul

construcției de diguri, lucrări cum ar fi: 45241600-4 "Instalație de

echipament de iluminare portuară"; 45242100-6 "Lucrări de construcții

de complexe de sporturi nautice"; 45242110-9 "Lucrări de construcție

de rampe de lansare la apă"; 45246000-3 "Lucrări de regularizare a

cursurilor de apă și a viiturilor"; 45246500-8 "Lucrări de

construcții de promenade"; 45246510-1 "Lucrări de construcții de

pasarele de lemn" ș.a. O altă condiție impusă pentru dovedirea experienței

similare este aceea ca lucrarea similară să fi fost finalizată, dovadă în acest

sens fiind procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pe care

ofertanții erau obligați să-l prezinte; condiție de asemenea neîndeplinită, dat

fiind faptul că, astfel cum rezultă chiar din formularul F 12 completat de

ofertanta J.M.B.A., finalizarea proiectului urmează a avea loc abia în anul

2011.

Față de cele arătate,

Curtea de Apel Constanța a constatat că oferta prezentată de societatea

J.M.B.A. nu respectă cerințele impuse de către autoritatea 1 contractantă prin

fișa de date a achiziției, respectiv cerința experienței similare prevăzută la

pct. IV.4. - Criterii de calificare și selecție, Capacitatea tehnică, astfel că

a reținut incidența în cauză a disp. art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr.

925/2006 potrivit cu care "Oferta este considerată inacceptabilă în

următoarele situații: b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una

sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de

atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4) - (5),

documente relevante în acest sens;". O atare situație a fost catalogată ca

suficientă pentru ca oferta J.M.B.A. să fie inadmisibilă, urmând a fi exclusă

din procedură potrivit disp. art. 37 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, motiv

pentru care instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte

critici și aspecte invocate de reclamante.

Împotriva Deciziei

civile nr. 225/CA din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au

declarat recurs autoritatea contractantă C.N.A.P.M. SA Constanța și J.M.B.A.,

persoană juridică germană, prin care s-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză intimata V.O.D.M.C. a solicitat respingerea recursurilor și

obligarea recurentelor la plata către intimată a cheltuielilor de judecată.

Intimata a ridicat excepția inadmisibilității recursurilor declarate în cauză,

invocând incidența prevederilor art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în

vigoare atât la data sesizării Curții de Apel Constanța cât și la data

pronunțării hotărârii atacate.

În cauză au formulat

întâmpinare și O.H.L. SA Madrid și SC C. SA Bacău, membre ale Asocierii O.H.L.

- C.P. Constanța, prin care s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea

Deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și

trimiterea cauzei spre judecare către Curtea de Apel București, motivându-se că

decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 256 alin. (2) din

O.U.G. nr. 34/2006.

Urmare examinării și

analizării cu prioritate, potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., a excepției de inadmisibilitate a recursurilor, invocată de intimații

V.O.D.M.C. și de SC G.S.P. SA Constanța în calitate de lider al asocierii

G.S.P. SA și J.N.N., instanța de control judiciar a constatat că la data de 29

ianuarie 2010 s-a încheiat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial

- Transport 2007-2013 și C.N.A.P.M. SA Constanța, în calitate de Beneficiar,

contractul înregistrat sub nr. X/2010 la Autoritatea de Management și sub nr.

Y/2010 la Beneficiar, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile din

fonduri publice de către Autoritatea de Management în cadrul Programului

Operațional Sectorial - Transport, Axa Prioritară nr. 2 - Modernizarea și

dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara Axelor prioritare

TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport, domeniul major de

intervenție 2.3 - Modernizarea și dezvoltarea porturilor dunărene și maritime,

pentru implementarea Proiectului Nr. POST/2010/2/3/002 intitulat

"Prelungirea digului de larg al Portului Constanța", valoarea totală

a proiectului fiind stabilită la suma de 616.104.412 lei, din care valoarea

totală exigibilă reprezenta suma de 357.596.431 lei.

Mențiunea că

proiectul se încadra în "Programul Operațional Sectorial Transport, Axa

Prioritară nr. 2 - Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de

transport în afara Axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem

durabil de transport, domeniul major de intervenție 2.3 - Modernizarea și

dezvoltarea porturilor dunărene și maritime" a fost prevăzută expres și în

documentația aferentă procedurii de atribuire prin licitație deschisă a

contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect "Finalizarea

Digului de larg din Portul Constanța", organizată de autoritatea

contractantă C.N.A.P.M. SA Constanța.

Prin Decizia nr.

1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din data de 29 aprilie 2010

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus respingerea ca

neîntemeiate a excepțiilor invocate de autoritatea contractantă privind lipsa

calității procesuale de folosință și de exercițiu ale contestatoarelor F.C. SA,

O.H.L. SA și SC G.S.P. SA, respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor

formulate de F.C. SA în calitate de membru al Asocierii formate din F.C. SA -

A.S. SPA, SC M.I.V.T. SA în calitate de lider al asocierii formate din O.H.L.

SA și C.P. Constanța și SC A.G.N. în calitate de lider al asocierii formată din

A.G.N. și M. SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă C.N.A.P.M. SA

Constanța, respingerea ca neîntemeiate a cererilor formulate de M.I.V.T. SA, SC

G.S.P. SA și V.O.D.M.C. privind audierea contestatoarelor și desemnarea unui

expert independent, respingerea ca neîntemeiată a cererii SC G.S.P. SA de descalificare

a ofertei depuse de J.M.B.A. și respingerea ca neîntemeiată a cererii

V.O.D.M.C. privind plata cheltuielilor de judecată. Prin aceeași decizie au

fost admise în parte contestațiile formulate de SC G.S.P. SA în calitate de

lider al Asocierii formate din SC G.S.P. SA și J.N.N. și de V.O.D.M.C. în

contradictoriu cu autoritatea contractantă C.N.A.P.M. SA Constanța și s-a

dispus anularea raportului procedurii de atribuire din 30 martie 2010 și a

tuturor actelor subsecvente acestuia, refacerea acestuia în termen de 15 zile

de la data comunicării deciziei, prin solicitarea de clarificări ofertantului

J.M.B.A., cu privire la îndeplinirea cerinței de calificare privind experiența

similară, conform celor reținute în motivarea deciziei, și continuarea procedurii

de atribuire.

Ulterior, prin

Decizia civilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă ca nefondată plângerea formulată de reclamanta O.H.L. SA împotriva

Deciziei nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din data de 29 aprilie

2010 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și au fost

admise plângerile formulate de reclamantele V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA în

calitate de lider al Asocierii G.S.P. SA și J.N.N. împotriva aceleași decizii,

cu consecința modificării în parte a deciziei atacate în sensul că, anulând

raportul procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente, s-a dispus

refacerea acestuia cu excluderea ofertei J.M.B.A. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale Deciziei nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din data

de 29 aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Împotriva Deciziei

civile nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, au

formulat contestație în anulare J.M.B.A. (la 28 iunie 2010), C.N.A.P.M. SA

Constanța (la 5 iulie 2010), O.H.L. SA și SC C. SA Bacău (la 13 iulie 2010),

întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., soluționată

prin Decizia civilă nr. 263/CA din 16 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin această decizie a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației în

anulare ca nefondată (cu motivarea că obiectul acestei căi de atac îl

constituie o hotărâre irevocabilă) și au fost respinse ca nefondate

contestațiile în anulare declarate în cauză, reținându-se, în esență, că

proiectul "Finalizarea Digului de larg din Portul Constanța" nu se

circumscrie infrastructurii naționale de transport. S-a mai considerat, de

către instanța care a soluționat calea extraordinară de atac de retractare a

contestației în anulare de drept comun, că norma tranzitorie conținută de art.

II din O.U.G. nr. 76/2010 nu poate fi aplicabilă în speță, deoarece, pe de o

parte, pricina nu se mai afla în curs de judecată, iar pe de altă parte s-ar

ignora dispozițiile cuprinse în art. 725 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și

completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante,

prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice poate

solicita anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un

act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale

administrativ-jurisdicțională sau în justiție, în condițiile ordonanței de

urgență mai sus menționate.

De asemenea, în

conformitate cu prevederile art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările aduse prin

O.U.G. nr. 72/2009, "(1) În vederea soluționării contestațiilor pe cale

administrativ-jurisdicțională, partea care se consideră vătămată are dreptul să

se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu

respectarea prevederilor art. 256

2

și art. 270 - 271. (2) Prin

excepție de la prevederile alin. (1), litigiile privind procedurile de

atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de

interes național, așa cum este definită de legislația în vigoare, sunt de

competența exclusivă a Curții de Apel București".

În prima situație,

vizată de dispozițiile art. 256 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu

modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 72/2009, anume atunci când

partea urmează calea administrativ-jurisdicțională înaintea Consiliului

Național de Soluționare a Contestațiilor, sunt aplicabile prevederile art. 283

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, care stipulează că instanța competentă să

soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este

Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază

se află sediul autorității contractante, precum și prevederile art. 285 alin.

(5) din același act normativ, care prevede că ''Hotărârea pronunțată de

instanță este definitivă și irevocabilă", cu alte cuvinte nesupusă recursului.

În schimb, în ipoteza

reglementată de art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările

aduse prin O.U.G. nr. 72/2009, vizând litigiile privitoare la procedurile de

atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de

interes național, așa cum este definită de legislația în vigoare, legiuitorul a

instituit o derogare de la principiul consacrat prin art. 255 alin. (1) din

O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia persoana care se consideră vătămată într-un

drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante,

prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice poate opta

între sesizarea jurisdicției administrative speciale (Consiliul Național de

Soluționare a Contestațiilor) sau formularea unei acțiuni la instanța

judecătorească competentă, și a prevăzut, cu caracter derogatoriu, printr-o

normă de competență absolută și de ordine publică, că litigiile menționate sunt

de competența exclusivă a Curții de Apel București. Norma în discuție este

reluată, în corpul O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările aduse

prin O.U.G. nr. 72/2009, prin art. 286 alin. (1), din cadrul Secțiunii a 9-a

"Soluționarea litigiilor în instanță", care stabilește că

"Procesele și cererile privind actele autorităților contractante,

acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul

procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea,

anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de

achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se

află sediul autorității contractante, cu excepția litigiilor privind

procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de

transport de interes național, care se soluționează în primă instanță de către

Curtea de Apel București". Astfel cum dispune expres art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările aduse prin

O.U.G. nr. 72/2009, hotărârea pronunțată în primă instanță, în temeiul

dispozițiilor art. 256 alin. (2) și art. 286 alin. (2) din aceeași ordonanță de

urgență, poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare,

competența de judecată a acestei căi extraordinare de atac aparținând fie

secției de contencios administrativ a Curții de Apel (în cazul în care pricina

a fost judecată în primă instanță de către tribunal), fie Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (în cazul în

care, fiind vorba de un litigiu privitor la procedurile de atribuire de

servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes

național, instanța care a judecat sau trebuia să judece în primă instanță

este/trebuia să fie Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal).

Se reține, în cauză,

că litigiul dedus judecății, soluționat inițial prin Decizia nr. 1981/C5/1911,

1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor și apoi prin Decizia civilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, se încadrează în prevederile art. 256 alin.

(2), art. 286 alin. (1) și art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr.

34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu

modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 72/2009, astfel că pricina

trebuia să fie judecată în primă instanță de către Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în recurs de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Într-adevăr, rezultă - atât din prevederile legale cuprinse în Legea nr.

203/2003 privind realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport

de interes național și european, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și în H.G. nr. 1048/2007 pentru aprobarea Normelor de analiză a

rețelei de transport de interes național și european, dar și din mențiunile

contractului de finanțare încheiat la data de 29 ianuarie 2010 între Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management

pentru Programul Operațional Sectorial - Transport 2007-2013 și C.N.A.P.M. SA

Constanța, în calitate de Beneficiar, și din documentația aferentă procedurii

de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică

organizată de autoritatea contractantă C.N.A.P.M. SA Constanța - că proiectul

"Finalizarea Digului de larg din Portul Constanța" este parte

componentă a "Programului Operațional Sectorial - Transport, Axa

Prioritară nr. 2 - Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de

transport în afara Axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem

durabil de transport, domeniul major de intervenție 2.3 - Modernizarea și

dezvoltarea porturilor dunărene și maritime". Prin art. 2 din Legea nr. 203/2003,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă Liniile

directoare pentru realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport

de interes național și european, prin art. 3 se aprobă criteriile și

specificațiile pentru proiectele de interes național și european, iar prin art.

4 din aceeași lege se aprobă Lista proiectelor prioritare, identificate de

România împreună cu Uniunea Europeană, care urmează a fi realizate până în anul

2015, prevăzută în anexa nr. 3, care include și Portul maritim Constanța.

Infrastructura de transport cuprinde, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea

nr. 203/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rețelele

de căi rutiere, feroviare, navigabile interioare și nodurile/punctele de distribuție

a rețelelor, iar nodurile/punctele de distribuție a rețelei sunt formate,

conform prevederilor art. 11 alin. (2) din același act normativ, din porturile

de pe căile navigabile interioare, porturile maritime, aeroporturi și terminale

de transport combinat. Rețeaua de transport de interes național și european în

ansamblul său are ca elemente componente, printre altele, astfel cum specifică

art. 2 lit. a) din H.G. nr. 1048 din 28 august 2007 pentru aprobarea Normelor

de analiză a rețelei de transport de interes național și european,

"infrastructura de transport compusă din rețele de căi rutiere, rețele de

căi feroviare, rețele de căi navigabile interioare, noduri/puncte de

distribuție compuse din porturi pe căi navigabile interioare, porturi maritime,

aeroporturi, terminale de transport combinat". Portul maritim Constanța

face parte, în mod indiscutabil, din infrastructura de transport de interes

național, fiind nominalizat în anexa nr. 3 la Legea nr. 203/2003, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, ca proiect prioritar de interes

național și european. Parte componentă a Portului maritim Constanța este și

digul de larg, o asemenea concluzie întemeindu-se pe analiza logică a

prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 203/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, care stipulează că

"infrastructura porturilor maritime trebuie realizată astfel încât să

poată primi nave care sunt utilizate pentru furnizarea serviciilor de transport

de mărfuri și persoane pe distanțe lungi, scurte sau în navigația costieră,

inclusiv pentru transportul cu nave feribot". Prin urmare, fiind vorba, în

cauză, de un litigiu privitor la procedura de atribuire a contractului de

achiziție publică de lucrări având ca obiect "Finalizarea Digului de larg

din Portul Constanța", aferent deci infrastructurii de transport de

interes național, competența de judecată în primă instanță aparținea Curții de

Apel București și în recurs Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Împrejurarea că

instanța care a pronunțat hotărârea recurată a prevăzut, în dispozitivul

deciziei, că aceasta este "irevocabilă", nu poate avea ca efect

suprimarea dreptului părții la exercitarea căii de atac prevăzute de lege

pentru litigiul concret dedus judecății, doctrina și jurisprudența promovând în

mod constant - în interpretarea dispozițiilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ.,

care dispune în mod expres, că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă,

printre altele, "calea de atac și termenul în care se poate exercita"

- principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia lipsa acestei mențiuni

din hotărârea judecătorească sau indicarea greșită a căii de atac ori a

termenului de exercitare a acesteia sau a faptului că hotărârea este

"definitivă" sau "irevocabilă" nu poate conferi părții un

drept pe care nu-l are, după cum nu poate nici să-i suprime, calea de atac

fiind în realitate un beneficiu al legii și nu un drept acordat de instanța de

judecată.

Necompetența

instanței de judecată, astfel cum dispune expres art. 159 C. proc. civ.,

"este de ordine publică: 1. când pricina nu este de competența instanțelor

judecătorești; 2. când pricina este de competența unei instanțe de alt grad; 3.

când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o

pot înlătura". Este, pe cale de consecință, incident în litigiu motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea atacată cu recurs

fiind pronunțată cu nesocotirea normei de competență de ordine publică conținută

de dispozițiile art. 256 alin. (2) și 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu

modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 72/2009. Încălcarea acestei

norme de competență absolută, reglementată fiind prin norme imperative, poate

fi invocată de către orice persoană interesată, de către procuror sau de către

instanță din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs și

chiar după expirarea termenului de motivare a căii de atac.

În cauză, urmare

celor statuate prin dispozitivul și considerentele Deciziei civile nr. 263/CA

din 16 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată,

pe fond, contestația în anulare formulată de J.M.B.A. (la 28 iunie 2010),

C.N.A.P.M. SA Constanța (la 5 iulie 2010), O.H.L. SA și SC C. SA Bacău (la 13

iulie 2010) împotriva hotărârii recurate, nu operează puterea de lucru judecat

potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., care presupune cu necesitate

existența unei a doua cereri de chemare în judecată care să întrunească tripla

identitate de obiect, părți și cauză. Excepția puterii lucrului judecat poate

fi invocată de cel interesat sau de instanță din oficiu pentru a anihila o cale

de atac inadmisibilă, dar numai în situația în care o parte uzează de două ori

de una și aceeași cale de atac sau în situația în care o hotărâre pronunțată în

recurs, prin care s-au respins motive care sunt în același timp și motive de

revizuire sau de contestație în anulare, este din nou atacată, pentru

respectivele motive, prin calea extraordinară de atac a revizuirii sau a

contestației în anulare. Principiul ierarhiei căilor legale de atac, ce decurge

din modul de organizare al instanțelor judecătorești într-un sistem piramidal,

impune ca remediile procesuale să fie exercitate și mai ales soluționate într-o

anumită ordine, potrivit cu natura și cu scopul lor, ceea ce înseamnă că avea

prioritate în cauză, în condițiile în care împotriva Deciziei nr. 225/CA din 25

iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal, s-a exercitat atât recurs cât și

contestație în anulare, soluția dată asupra recursului, cale de atac

extraordinară de reformare.

Recurenta J.M.B.A. a

formulat, în cursul judecății recursului, o cerere de restabilire a situației

anterioare executării deciziei recurate, întemeiată pe dispozițiile art. 404

2

C. proc. civ., arătând că în baza hotărârii recurate autoritatea contractantă a

emis un nou raport privind procedura de atribuire prin care a fost declarată

câștigătoare oferta societății V.O.D.M.C. Unei asemenea solicitări nu i se

poate da însă curs favorabil, prin raportare la dispozițiile din hotărârea

recurată, fiind aplicabile astfel prevederile art. 311 alin. (2) C. proc. civ.

potrivit cărora actele de executare sau de asigurare făcute în puterea

hotărârii casate sunt desființate de drept.

În raport de cele mai

sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1), art. 304 pct. 3 și

art. 313 C. proc. civ., instanța a respins ca neîntemeiată excepția de

inadmisibilitate a recursurilor, invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P.

SA Constanța, în calitate de lider al asocierii G.S.P. SA și J.N.N. și a admis

recursurile declarate de J.M.B.A. și C.N.A.P.M. SA Constanța, cu consecința

casării Deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

a desființării Deciziei nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29

aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a

trimiterii cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că

sunt aplicabile, cu prilejul rejudecării, prevederile art. II alin. (1) din

O.U.G. nr. 76/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii, care dispun că "Procesele și cererile în materie de achiziții

publice aflate în curs de soluționare în fața instanțelor judecătorești la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să se judece în

condițiile și cu procedura prevăzută de legea în vigoare la data la care au

fost începute".

Împotriva Deciziei

nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, au formulat cerere de revizuire SC G.S.P.

SA, în calitate de lider al Asocierii G.S.P. - J.N.N. și V.O.D.M.C., prin care

s-a solicitat, în virtutea principiului autorității lucrului judecat admiterea

acestei căi extraordinare de atac și anularea deciziei atacate.

Revizuenta SC G.S.P.

SA, în calitate de lider al Asocierii G.S.P. - J.N.N., a arătat că sunt

întrunite în cauză condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire

reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anume: existența unei hotărâri

pronunțate de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul și existența a

două hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

În speță, s-a relevat

că decizia a cărei revizuire se solicită îndeplinește prima condiție, fiind

pronunțată în calea de atac a recursului de către o instanță de recurs (Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal),

prin evocarea fondului. Prin decizia atacată, s-a precizat, a fost calificat

proiectul litigios ca aferent infrastructurii de transport de interes național,

reținându-se practic o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în

contextul pronunțării Deciziei civile nr. 263/CA din 16 iulie 2010 de către

Curtea de Apel Constanța care nu a calificat proiectul/procedura ca fiind

aferentă infrastructurii de transport de interes național. Astfel, în mod

evident - prin evocarea fondului cauzei - decizia a cărei revizuire s-a

solicitat este în contradicție flagrantă cu opinia exprimată până în acel

moment raportat la natura proiectului și implicit la competența Curții de Apel

Constanța de a judeca plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de

Soluționare a Contestațiilor.

Cât privește cea de-a

doua condiție, s-a precizat că cele două hotărâri potrivnice sunt Decizia nr.

263/CA din 16 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în cadrul

contestației în anulare promovate de J.M.B.A. și A.P.M. (autoritatea

contractantă) prin care s-a invocat ca motiv principal încălcarea normelor de

ordine publică privind necompetența Curții de Apel Constanța și Decizia nr. 4195

din 07 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în cadrul recursului promovat de

J.M.B.A. și A.P.M. prin care s-a casat Decizia recurată nr. 225/CA din 25 iunie

2010 - s-a desființat Decizia Consiliului Național de Soluționare a

Contestațiilor nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie

2010 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București

reținându-se în esență necompetența materială a Curții de Apel Constanța.

Contrarietatea, s-a mai adăugat, rezultă din faptul că împotriva Deciziei

irevocabile nr. 255/CA din 25 iunie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Constanța

J.M.B.A. și A.P.M. au promovat atât contestație în anulare cât și recurs, că în

ambele căi de atac s-a contestat natura proiectului și implicit competența

materială a Curții de Apel Constanța în a soluționa plângerea împotriva

Deciziei nr. 1 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, că

Curtea de Apel Constanța judecând contestația în anulare întemeiată pe motivul

prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a respins excepția de

necompetență în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție judecând recursul

promovat împotriva aceleași decizii atacate și prin contestație în anulare,

recalificând proiectul litigios, a considerat Curtea de Apel Constanța

necompetentă în a soluționa plângerea împotriva Deciziei nr. 1 a Consiliului

Național de Soluționare a Contestațiilor, și că, de altfel, contestația în

anulare pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și

recursul sunt două căi de atac care se exclud reciproc, întrucât contestația în

anulare pentru acest motiv nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri

irevocabile în timp ce recursul poate fi exercitat doar împotriva unei hotărâri

care nu este irevocabilă.

Revizuenta a mai

învederat că există în litigiu întrunită și condiția triplei identități de

părți, cauză și obiect, deoarece: atât contestația în anulare cât și recursul

au fost promovate de J.M.B.A. și A.P.M., revizuenta figurând alături de

V.O.D.M.C. și O.H.L. ca intimată; cauza și obiectul celor două litigii sunt

identice, în condițiile în care ambele cauze; privesc aceeași procedură de

atribuire litigioasă, același raport litigios și ambele căi de atac au avut ca

obiect desființarea Deciziei irevocabile nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții

de Apel Constanța. În concluzie, la acest moment există două hotărâri

irevocabile pronunțate în aceeași cauză, cu același obiect și între aceleași părți,

care stabilesc - pe de o parte - competența Curții de Apel Constanța și - pe de

altă parte - competența Curții de Apel București, pornind de la calificarea

diferită a proiectului; Curtea de Apel Constanța a apreciat - judecând

contestația în anulare - că proiectul nu este aferent infrastructurii de

transport de interes național, în timp ce a doua instanță - Înalta Curte de

Casație și Justiție - admițând un recurs inadmisibil, a apreciat că proiectul

este aferent infrastructurii de transport de interes național. Se impune

astfel, s-a concluzionat, în virtutea respectării principiului autorității de

lucru judecat, admiterea cererii de revizuire a Deciziei nr. 4195 din 7

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu consecința anulării acesteia.

Revizuenta V.O.D.M.C.

și-a întemeiat calea extraordinară de atac de retractare formulată de asemenea

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținându-se că există

contrarietate între Decizia nr. 4195/2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și Decizia nr. 263/CA

din 16 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr.

884/36/2010.

Este indubitabilă,

s-a relevat, existența în cauză a două hotărâri judecătorești definitive

contradictorii, potrivnice și ireconciliabile, fiind vorba despre două

constatări diametral opuse ale celor două instanțe cu privire la natura

infrastructurii portuare din litigiu. În mod evident, cele două decizii nu se

pot aplica concomitent, întrucât efectul lor direct este de a atribui

competența unei anumite instanțe și, potrivit O.U.G. nr. 34/2006, nu se poate

pune problema unei competențe alternative a Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor și a Curții de Apel București, competența în acest caz fiind

exclusivă. Deși respectivele constatări se regăsesc în considerentele

deciziilor și nu direct în dispozitivele acestora, o astfel de situație nu este

de natură a înlătura autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 263/2010 cu

privire la calificarea infrastructurii și nici contrarietatea dintre cele două

hotărâri. Autoritatea de lucru judecat dobândește nu numai dispozitivul unei

hotărâri ci și așa numitele "considerente decisive", respectiv acele

considerente care, constituind fundamentul hotărârii, explicația soluției

adoptate, trebuie să participe în egală măsură la autoritatea de lucru judecat

a dispozitivului. În concluzie, constatarea Curții de Apel Constanța prin

considerentele Deciziei nr. 263/2010 are autoritate de lucru judecat și este

aptă de a sta la baza revizuirii pentru contrarietate de hotărâri.

Pe de altă parte,

revizuenta V.O.D.M.C. a considerat că este întrunită și condiția existenței

triplei identități de părți, obiect și cauză, cerută pentru existența

autorității de lucru judecat. Astfel, s-a arătat că atât Decizia nr. 263/2010 a

Curții de Apel Constanța cât și Decizia nr. 4195/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sunt date față de aceleași părți și că atât în contestația în

anulare cât și în recurs s-a cerut constatarea faptului că proiectul digului de

larg este aferent infrastructurii de transport de interes național și, pe cale

de consecință, desființarea Deciziei nr. 225/CA/2010 a Curții de Apel Constanța

și constatarea competenței de primă instanță a Curții de Apel București. Cauza

este reprezentată de fundamentul, de temeiul legal al cererii iar în speță, din

analiza comparativă a contestației în anulare și a cererii de recurs rezultă că

ambele s-au întemeiat pe aceleași dispoziții legale, respectiv pe prevederile

legislației care - în opinia contestatoarelor/recurentelor - ar duce la

calificarea proiectului de finalizare a digului de larg din portul Constanța ca

fiind aferent infrastructurii de transport de interes național. În concluzie,

revizuenta V.O.D.M.C. a solicitat a se constata că cererea de revizuire este

admisibilă și că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de

lucru judecat a Deciziei nr. 263/2010 a Curții de Apel Constanța și a cerut admiterea

cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 4195/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză intimata J.M.B.A. a solicitat respingerea ca inadmisibile a

cererilor de revizuire, în esență pe temeiul următoarelor argumente: calea

extraordinară de atac de retractare a revizuirii nu permite verificarea

legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești atacate întrucât acest

aspect este caracteristic căilor de atac de reformare; în speță nu sunt

întrunite condițiile excepției autorității de lucru judecat avută în vedere de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererile de revizuire

sunt inadmisibile.

Revizuirea fiind o

cale de atac extraordinară, de retractare, se poate exercita numai în cazurile

și în condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste

dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de

instanțe de recurs, iar atunci când una dintre instanțe este Înalta Curte de

Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de aceeași instanță.

Rezultă, din

conținutul textului legal mai sus citat, că pentru a se putea cere revizuirea

unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca

această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte

stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare,

fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră

stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât

nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins

recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici

hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu

caracter absolut, fără a se evoca fondul. Cu alte cuvinte, în concret, nu pot

forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanțelor de recurs

prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, prin care

se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face

părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau

la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), prin

care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale,

prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca

neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se

constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat

sau ca tardiv; de asemenea, hotărârile de casare intermediare prin care s-a

admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere.

Se reține, în

litigiu, că prin Decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost