ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

anulare

Prin decizia nr. 4195

din 07 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția

inadmisibilității recursurilor invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA

Constanța, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA și G.S.P.J.N.; a

admis recursurile declarate de J.M. Germania și de Compania Națională

Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, împotriva deciziei nr. 225/CA

din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal; a casat decizia recurată și a

desființat decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29

aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a trimis

cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția de

inadmisibilitate a recursurilor invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P.

SA Constanța, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA și G.S.P.J.N.,

precum și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.

(constând în pronunțarea hotărârii atacate cu nesocotirea normelor de

competență de ordine publică reglementate de art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr.

34/2006, cu modificările și completările ulterioare) invocat de recurentele J.M.

Germania și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a

reținut, în esență, următoarele:

Litigiul dedus

judecății, soluționat inițial prin decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943,

1966, 1993 din data de 29 aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a

Contestațiilor și apoi prin decizia civilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, se încadrează în prevederile art. 256 alin.

(2), art. 286 alin. (1) și art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr.

34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu

modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 72/2009, fiind vorba, în

cauză, de un litigiu privitor la procedura de atribuire a contractului de

achiziție publică de lucrări având ca obiect „Finalizarea Digului de larg din

Portul Constanța", astfel că pricina trebuia să fie judecată în primă

instanță de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal și în recurs de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la

împrejurarea că hotărârea recurată cuprinde în dispozitivul deciziei mențiunea

„irevocabilă", s-a apreciat că nu poate avea ca efect suprimarea dreptului

părții la exercitarea căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul concret

dedus judecății, doctrina și jurisprudența promovând în mod constant - în

interpretarea dispozițiilor art. 261 pct. 7 din C. proc. civ., care dispune în

mod expres, că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele,

„calea de atac și termenul în care se poate exercita" - principiul

legalității căilor de atac, potrivit căruia lipsa acestei mențiuni din

hotărârea judecătorească sau indicarea greșită a căii de atac ori a termenului

de exercitare a acesteia sau a faptului că hotărârea este „definitivă" sau

„irevocabilă" nu poate conferi părții un drept pe care nu-l are, după cum

nu poate nici să-i suprime, calea de atac fiind în realitate un beneficiu al

legii și nu un drept acordat de instanța de judecată.

Cu privire la

nesocotirea normei de competență de ordine publică conținută de dispozițiile

art. 256 alin. (2) și 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și

completările aduse prin O.U.G.nr. 72/2009, s-a reținut că încălcarea acestei

norme de competență absolută, reglementată fiind prin norme imperative, poate

fi invocată de către orice persoană interesată, de către procuror sau de către

instanță din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs și

chiar după expirarea termenului de motivare a căii de atac.

În altă ordine de

idei, s-a apreciat că în raport de cele statuate prin dispozitivul și

considerentele deciziei civile nr. 263/CA din 16 iulie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal prin care a fost soluționată, pe fond, contestația în anulare

formulată de J.M. (la 28 iunie 2010), Compania Națională Administrația

Porturilor Maritime SA Constanța (la 5 iulie 2010), SC O.H. SA și SC C. SA

Bacău (la 13 iulie 2010) împotriva hotărârii recurate, nu operează puterea de

lucru judecat, potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., care presupune cu

necesitate existența unei a două cereri de chemare în judecată, care să

întrunească tripla identitate de obiect, părți în aceeași calitate și cauză.

Cu alte cuvinte,

excepția puterii lucrului judecat poate fi invocată de cel interesat sau de

instanță din oficiu, pentru a anihila o cale de atac inadmisibilă, dar numai în

situația în care o parte uzează de două ori de una și aceeași cale de atac, sau

în situația în care o hotărâre pronunțată în recurs, prin care s-au respins

motive care sunt în același timp și motive de revizuire sau de contestație în

anulare, este din nou atacată, pentru respectivele motive, prin calea

extraordinară de atac a revizuirii sau a contestației în anulare.

Altfel spus,

principiul ierarhiei căilor legale de atac ce decurge din modul de organizare

al instanțelor judecătorești într-un sistem piramidal, impune ca remediile

procesuale să fie exercitate și mai ales soluționate într-o anumită ordine,

potrivit cu natura și cu scopul lor, acest principiu având prioritate în cauză,

în condițiile în care împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, s-a exercitat atât recurs, cât și contestație în

anulare împotriva soluției dată asupra recursului, cale de atac extraordinară

de reformare.

2.Motivele

contestației în anulare

SC G.S.P. SA, în

calitate de intimată/leader al asocierii G.S.P.J.N. Constanța a formulat în

temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 317 alin. (2) C. proc. civ.,

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4195 din 7 octombrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în Dosarul 673/36/2010, solicitând admiterea acesteia

în contradictor cu intimații J.M. Germania, V.O.D.M.C. și SC O.H. SA., lider al

asocierii SC O.H. SA. și SC C. SA Bacău.

Contestatoarea a

prezenta situația de fapt care a condus la prezentul litigiu, în sensul că la

31 octombrie 2009 Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA

Constanța a publicat în S.E.A.P. anunțul de participare și documentația de

atribuire pentru achiziția publică de lucrări privind „finalizarea digului de

larg din Portul Constanța, valoarea estimată a contractului fiind de

117.898.740 euro, termenul de depunere al ofertelor fiind amânat succesiv până

la 18 februarie 2010, iar criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai

avantajoasă din punct de vedere economic, prețul ofertei reprezentând 80%, iar

termenul de execuție a lucrărilor 20%, termenul estimat de Administrația

Porturilor Maritime fiind de 24 luni.

A învederat contestatoarea

că primul raport al procedurii din 30 martie 2010 a declarat câștigătoare oferta

J.M., secondată de oferta V.O.D.M.C., urmată de oferta contestatoarei , alți participanți

fiind descalificați, printre care și SC O.H. SA.

Prin decizia pronunțată

la 29 aprilie 2010, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în

parte contestațiile formulate de SC G.S.P. SA și V.O.D.M.C. și a respins contestația

SC O.H. SA, dispunând anularea primului raport al procedurii și a actelor subsecvente,

refacerea acestuia în 15 zile de la comunicarea deciziei, prin solicitarea de calificări

ofertantului J.M., însă prin decizia nr. 225/CA din 25 iunie 2010, Curtea de Apel

Constanța a respins plângerea SC O.H. SA, a admis plângerile SC G.S.P. SA și V.O.D.M.C.

și a modificat în parte decizia Consiliul Național al Contestațiilor, în sensul

anulării raportului și actelor subsecvente acestuia și refacerii acestui raport,

cu excluderea ofertei J.M., hotărârea fiind irevocabilă, conform art. 285 alin.

(5) din O.U.G. nr. 34/2006, prin decizia nr. 263/CA din 16 iulie 2010 aceeași instanță

respingând contestația în anulare formulată de J.M. și Administrația Porturilor

Maritime, pe motive de încălcare a regulilor de competență.

Contestatoarea a susținut

că aceeași decizie irevocabilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța,

a fost atacată cu recurs de ofertanții J.M. și Administrația Porturilor

Maritime, admis în mod nelegal, cu încălcarea directă a normelor imperative de procedură,

prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins excepția inadmisibilității

invocată de actuala contestatoare SC G.S.P. SA și V.O.D.M.C. privind recursurile

promovate, s-au admis recursurile, s-a casat decizia recurată, s-a desființat decizia

Consiliul Național al Contestațiilor din 29 aprilie 2010 și s-a trimis cauza spre

competentă soluționare Curții de Apel București.

A susținut contestatoarea

că potrivit dispozițiilor art. 283, 285 din O.U.G. nr. 34/2006 hotărârea prin care

instanța soluționează plângerea formulată împotriva deciziilor pronunțate de Consiliul

Național de Soluționare a Contestațiilor este irevocabilă, întrucât plângerea exercitată

împotriva unei decizii pronunțată de Consiliul Național al Contestațiilor este deja

un recurs, care se judecă în complet de 3 judecători, cu aplicarea dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., în acest sens fiind și dispozițiile art. 299

alin. (1) teza 1 C. proc. civ., precum și ale art. 377 alin. (2) pct. 4 și 5, în

baza cărora respectiva hotărâre de soluționare a plângerii este calificată ca făcând

parte din categoria hotărârilor irevocabile.

Contestatoarea a arătat

că potrivit principiului unicității căii de atac, decizia nr. 225 din 25 iunie 2010

a Curții de Apel Constanța nu mai putea fi atacată cu recurs, deoarece intrase în

puterea lucrului judecat, conform art. 166 C. proc. civ., astfel că aceste texte

de lege și principii de judecată ar fi trebuit să conducă în mod automat și obligatoriu

la reținerea inadmisibilității recursului acestei hotărâri, care nu mai putea fi

atacată decât prin utilizarea căilor extraordinare de atac (contestația în anulare

formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 263 din 16

iunie 2010 a Curții de Apel Constanța) sau, eventual, în fața instanțelor europene,

dacă sesizarea acestora ar fi întrunit condițiile de admisibilitate.

S-a solicitat admiterea

contestației în anulare și anularea deciziei nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

3.Apărările intimatei

Intimata J.M. a depus

la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației

în anulare, deoarece prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se aplică

numai în situațiile în care motivul prevăzut de lege pentru retractarea unei hotărâri

irevocabile nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, ori în speță,

motivele de necompetență au fost invocate de contestatoare în recurs, prin întâmpinarea

în care a ridicat excepția inadmisibilității celor două recursuri.

În susținerea acestei

excepții s-au indicat aceleași prevederi legale care au fost menționate și în cuprinsul

contestației în anulare: art. 281, 283 și 285 din O.U.G. nr. 34/2006, susținându-se

că instanța a sesizat că nu poate judeca un recurs exercitat împotriva unei decizii

irevocabile, toate aceste împrejurări rezultând din încheierea de dezbateri din

23 septembrie 2010 din considerentele deciziei contestate, precum și din concluziile

scrise depuse de părți, iar decizia contestată a examinat „cu prioritate problema

necompetenței soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție”,

concluzionând că menționarea caracterului irevocabil a unei hotărâri în dispozitiv

nu suprimă dreptul părții la exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Intimata a apreciat că

nu este vorba de neregularități procedurale, dintre cele reglementate de art. 317

C. proc. civ., care pot determina retractarea hotărârii, chiar dacă ar fi vorba

de o greșeală de judecată, aceasta nu poate fi cenzurată pe calea contestației în

anulare.

În subsidiar s-a solicitat

respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Curți asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare

Analizând cu prioritate

excepția inadmisibilității contestației în anulare, în temeiul art. 137, 316, 319

și 320 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 317 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare pot fi cenzurate hotărârile

judecătorești irevocabile, numai dacă motivele prevăzute de pct. 1 și 2 al acestui

text nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, contestația în anulare

reprezentând o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri, pentru

nereguli procedurale care nu au fost cunoscute la data judecării cauzei (incorecta

citare a părților) sau încălcarea regulilor de competență de ordine publică.

Legiuitorul a instituit

două excepții de la acest principiu, în sensul că poate fi primită o contestație

în anulare, dacă motivele prevăzute la pct. 1, 2 din art. 317 au fost invocate prin

cererea de recurs, însă instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări

de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.

Așa cum rezultă din încheierea

de dezbatere din data de 23 septembrie 2010 precum și din considerentele deciziei

nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actuala contestatoare

SC G.S.P. SA a ridicat prin pct. 3 al întâmpinării aflate la dosar Înalta Curte

de Casație și Justiție excepția inadmisibilității recursurilor formulate de J.M.

împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, întemeiată

pe aceleași argumente și prevederi legale folosite și în prezenta contestație în

anulare, privind competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța

irevocabil asupra plângerilor formulate de operatorii nemulțumiți de deciziile Consiliul

Național al Contestațiilor: art. 281, 283, 285 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 299

alin. (1) C. proc. civ..

Aceeași excepție a fost

ridicată și prin întâmpinarea intimatei V.O.D.M.C. - pct. 2, dosar Înalta Curte

de Casație și Justiție, invocându-se aceleași motive de fapt și de drept, care au

fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă pronunțându-se

asupra lor, respingând excepția inadmisibilității recursurilor invocate de contestatoare,

prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 atacată cu prezenta contestație în anulare.

Cum argumentele de fapt

și de drept invocate în susținerea prezentei contestații în anulare au format deja

obiectul unei judecăți, asupra acestora pronunțându-se în mod irevocabil instanța

de recurs, prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare, se constată

că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. 317 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât motivele de reformare a unei hotărâri, analizate deja într-o cale

ordinară de atac nu mai pot forma obiectul cercetării judecătorești într-o cale

extraordinară de atac, de retractare, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui „recurs”

la recurs, situație inadmisibilă potrivit actualului cod de procedură civilă.

5.Soluția Înaltei Curți

Pentru considerentele

prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1), coroborat cu

art. 316 și 317 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată și

în consecință, va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC

G.S.P. SA - în calitate de lider al asocierii G.S.P.J.N. Constanța împotriva deciziei

nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.