ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 4195 din 07 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția inadmisibilității recursurilor invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA Constanța, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA și G.S.P.J.N.; a admis recursurile declarate de J.M. Germania și de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal; a casat decizia recurată și a desființat decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a recursurilor invocată de intimații V.O.D.M.C. și SC G.S.P. SA Constanța, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA și G.S.P.J.N., precum și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. (constând în pronunțarea hotărârii atacate cu nesocotirea normelor de competență de ordine publică reglementate de art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare) invocat de recurentele J.M.

Germania și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a reținut, în esență, următoarele: Litigiul dedus judecății, soluționat inițial prin decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din data de 29 aprilie 2010 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și apoi prin decizia civilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, se încadrează în prevederile art. 256 alin. (2), art. 286 alin. (1) și art. 287 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările aduse prin O.U.G.

nr. 72/2009, fiind vorba, în cauză, de un litigiu privitor la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Finalizarea Digului de larg din Portul Constanța", astfel că pricina trebuia să fie judecată în primă instanță de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Referitor la împrejurarea că hotărârea recurată cuprinde în dispozitivul deciziei mențiunea „irevocabilă", s-a apreciat că nu poate avea ca efect suprimarea dreptului părții la exercitarea căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul concret dedus judecății, doctrina și jurisprudența promovând în mod constant - în interpretarea dispozițiilor art. 261 pct. 7 din C. proc.

civ., care dispune în mod expres, că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, „calea de atac și termenul în care se poate exercita" - principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia lipsa acestei mențiuni din hotărârea judecătorească sau indicarea greșită a căii de atac ori a termenului de exercitare a acesteia sau a faptului că hotărârea este „definitivă" sau „irevocabilă" nu poate conferi părții un drept pe care nu-l are, după cum nu poate nici să-i suprime, calea de atac fiind în realitate un beneficiu al legii și nu un drept acordat de instanța de judecată. Cu privire la nesocotirea normei de competență de ordine publică conținută de dispozițiile art. 256 alin. (2) și 286 alin. (1) din O.U.G.

nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările aduse prin O.U.G.nr. 72/2009, s-a reținut că încălcarea acestei norme de competență absolută, reglementată fiind prin norme imperative, poate fi invocată de către orice persoană interesată, de către procuror sau de către instanță din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs și chiar după expirarea termenului de motivare a căii de atac. În altă ordine de idei, s-a apreciat că în raport de cele statuate prin dispozitivul și considerentele deciziei civile nr. 263/CA din 16 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal prin care a fost soluționată, pe fond, contestația în anulare formulată de J.M.

(la 28 iunie 2010), Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (la 5 iulie 2010), SC O.H. SA și SC C. SA Bacău (la 13 iulie 2010) împotriva hotărârii recurate, nu operează puterea de lucru judecat, potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., care presupune cu necesitate existența unei a două cereri de chemare în judecată, care să întrunească tripla identitate de obiect, părți în aceeași calitate și cauză. Cu alte cuvinte, excepția puterii lucrului judecat poate fi invocată de cel interesat sau de instanță din oficiu, pentru a anihila o cale de atac inadmisibilă, dar numai în situația în care o parte uzează de două ori de una și aceeași cale de atac, sau în situația în care o hotărâre pronunțată în recurs, prin care s-au respins motive care sunt în același timp și motive de revizuire sau de contestație în anulare, este din nou atacată, pentru respectivele motive, prin calea extraordinară de atac a revizuirii sau a contestației în anulare.

Altfel spus, principiul ierarhiei căilor legale de atac ce decurge din modul de organizare al instanțelor judecătorești într-un sistem piramidal, impune ca remediile procesuale să fie exercitate și mai ales soluționate într-o anumită ordine, potrivit cu natura și cu scopul lor, acest principiu având prioritate în cauză, în condițiile în care împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, s-a exercitat atât recurs, cât și contestație în anulare împotriva soluției dată asupra recursului, cale de atac extraordinară de reformare. 2.Motivele contestației în anulare SC G.S.P. SA, în calitate de intimată/leader al asocierii G.S.P.J.N.

Constanța a formulat în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4195 din 7 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul 673/36/2010, solicitând admiterea acesteia în contradictor cu intimații J.M. Germania, V.O.D.M.C. și SC O.H. SA., lider al asocierii SC O.H. SA. și SC C. SA Bacău. Contestatoarea a prezenta situația de fapt care a condus la prezentul litigiu, în sensul că la 31 octombrie 2009 Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a publicat în S.E.A.P.

anunțul de participare și documentația de atribuire pentru achiziția publică de lucrări privind „finalizarea digului de larg din Portul Constanța, valoarea estimată a contractului fiind de 117.898.740 euro, termenul de depunere al ofertelor fiind amânat succesiv până la 18 februarie 2010, iar criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, prețul ofertei reprezentând 80%, iar termenul de execuție a lucrărilor 20%, termenul estimat de Administrația Porturilor Maritime fiind de 24 luni. A învederat contestatoarea că primul raport al procedurii din 30 martie 2010 a declarat câștigătoare oferta J.M., secondată de oferta V.O.D.M.C., urmată de oferta contestatoarei , alți participanți fiind descalificați, printre care și SC O.H.

SA. Prin decizia pronunțată la 29 aprilie 2010, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestațiile formulate de SC G.S.P. SA și V.O.D.M.C. și a respins contestația SC O.H. SA, dispunând anularea primului raport al procedurii și a actelor subsecvente, refacerea acestuia în 15 zile de la comunicarea deciziei, prin solicitarea de calificări ofertantului J.M., însă prin decizia nr. 225/CA din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins plângerea SC O.H. SA, a admis plângerile SC G.S.P. SA și V.O.D.M.C. și a modificat în parte decizia Consiliul Național al Contestațiilor, în sensul anulării raportului și actelor subsecvente acestuia și refacerii acestui raport, cu excluderea ofertei J.M., hotărârea fiind irevocabilă, conform art. 285 alin. (5) din O.U.G.

nr. 34/2006, prin decizia nr. 263/CA din 16 iulie 2010 aceeași instanță respingând contestația în anulare formulată de J.M. și Administrația Porturilor Maritime, pe motive de încălcare a regulilor de competență. Contestatoarea a susținut că aceeași decizie irevocabilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, a fost atacată cu recurs de ofertanții J.M. și Administrația Porturilor Maritime, admis în mod nelegal, cu încălcarea directă a normelor imperative de procedură, prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins excepția inadmisibilității invocată de actuala contestatoare SC G.S.P.

SA și V.O.D.M.C. privind recursurile promovate, s-au admis recursurile, s-a casat decizia recurată, s-a desființat decizia Consiliul Național al Contestațiilor din 29 aprilie 2010 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București. A susținut contestatoarea că potrivit dispozițiilor art. 283, 285 din O.U.G. nr. 34/2006 hotărârea prin care instanța soluționează plângerea formulată împotriva deciziilor pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este irevocabilă, întrucât plângerea exercitată împotriva unei decizii pronunțată de Consiliul Național al Contestațiilor este deja un recurs, care se judecă în complet de 3 judecători, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., în acest sens fiind și dispozițiile art. 299 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., precum și ale art. 377 alin. (2) pct. 4 și 5, în baza cărora respectiva hotărâre de soluționare a plângerii este calificată ca făcând parte din categoria hotărârilor irevocabile. Contestatoarea a arătat că potrivit principiului unicității căii de atac, decizia nr. 225 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța nu mai putea fi atacată cu recurs, deoarece intrase în puterea lucrului judecat, conform art. 166 C. proc.

civ., astfel că aceste texte de lege și principii de judecată ar fi trebuit să conducă în mod automat și obligatoriu la reținerea inadmisibilității recursului acestei hotărâri, care nu mai putea fi atacată decât prin utilizarea căilor extraordinare de atac (contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 263 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța) sau, eventual, în fața instanțelor europene, dacă sesizarea acestora ar fi întrunit condițiile de admisibilitate. S-a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea deciziei nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3.Apărările intimatei Intimata J.M. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, deoarece prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. se aplică numai în situațiile în care motivul prevăzut de lege pentru retractarea unei hotărâri irevocabile nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, ori în speță, motivele de necompetență au fost invocate de contestatoare în recurs, prin întâmpinarea în care a ridicat excepția inadmisibilității celor două recursuri. În susținerea acestei excepții s-au indicat aceleași prevederi legale care au fost menționate și în cuprinsul contestației în anulare: art. 281, 283 și 285 din O.U.G.

nr. 34/2006, susținându-se că instanța a sesizat că nu poate judeca un recurs exercitat împotriva unei decizii irevocabile, toate aceste împrejurări rezultând din încheierea de dezbateri din 23 septembrie 2010 din considerentele deciziei contestate, precum și din concluziile scrise depuse de părți, iar decizia contestată a examinat „cu prioritate problema necompetenței soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție”, concluzionând că menționarea caracterului irevocabil a unei hotărâri în dispozitiv nu suprimă dreptul părții la exercitarea căii de atac prevăzută de lege. Intimata a apreciat că nu este vorba de neregularități procedurale, dintre cele reglementate de art. 317 C. proc.

civ., care pot determina retractarea hotărârii, chiar dacă ar fi vorba de o greșeală de judecată, aceasta nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare. În subsidiar s-a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, în temeiul art. 137, 316, 319 și 320 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., pe calea contestației în anulare pot fi cenzurate hotărârile judecătorești irevocabile, numai dacă motivele prevăzute de pct. 1 și 2 al acestui text nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, contestația în anulare reprezentând o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri, pentru nereguli procedurale care nu au fost cunoscute la data judecării cauzei (incorecta citare a părților) sau încălcarea regulilor de competență de ordine publică. Legiuitorul a instituit două excepții de la acest principiu, în sensul că poate fi primită o contestație în anulare, dacă motivele prevăzute la pct. 1, 2 din art. 317 au fost invocate prin cererea de recurs, însă instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.

Așa cum rezultă din încheierea de dezbatere din data de 23 septembrie 2010 precum și din considerentele deciziei nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actuala contestatoare SC G.S.P. SA a ridicat prin pct. 3 al întâmpinării aflate la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție excepția inadmisibilității recursurilor formulate de J.M. împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, întemeiată pe aceleași argumente și prevederi legale folosite și în prezenta contestație în anulare, privind competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța irevocabil asupra plângerilor formulate de operatorii nemulțumiți de deciziile Consiliul Național al Contestațiilor: art. 281, 283, 285 din O.U.G.

nr. 34/2006 și art. 299 alin. (1) C. proc. civ.. Aceeași excepție a fost ridicată și prin întâmpinarea intimatei V.O.D.M.C. - pct. 2, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, invocându-se aceleași motive de fapt și de drept, care au fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă pronunțându-se asupra lor, respingând excepția inadmisibilității recursurilor invocate de contestatoare, prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 atacată cu prezenta contestație în anulare. Cum argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea prezentei contestații în anulare au format deja obiectul unei judecăți, asupra acestora pronunțându-se în mod irevocabil instanța de recurs, prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. 317 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât motivele de reformare a unei hotărâri, analizate deja într-o cale ordinară de atac nu mai pot forma obiectul cercetării judecătorești într-o cale extraordinară de atac, de retractare, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui „recurs” la recurs, situație inadmisibilă potrivit actualului cod de procedură civilă. 5.Soluția Înaltei Curți Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1), coroborat cu art. 316 și 317 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată și în consecință, va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC G.S.P. SA - în calitate de lider al asocierii G.S.P.J.N. Constanța împotriva deciziei nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.