ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.A.

SRL a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând anularea Deciziei de

impunere fiscală nr. 14 din 18 decembrie 2010, emisă în baza Raportului de

Inspecție Fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 și a Deciziei nr.

796/ 54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș privind obligarea

sa de a plăti suma de 908.790 lei cu titlu de redevență minieră și 780.309 lei

majorări de întârziere.

În motivare,

reclamanta a susținut că prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate

pe toată durata inițială a acestora, atâta timp cât părțile nu au convenit

asupra modificării/ completării acestora. O.U.G. nr. 101/2007 nu precizează că

taxele și redevențele miniere vor fi modificate ex lege.

Condiția esențială -

sine qua non - pentru aplicarea noii cote instituite de prevederile O.U.G. nr.

101/2007 o reprezintă acțiunea organului competent pentru modificarea

licențelor.

Licențele de

Concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000 Cicir Halta și nr. 1141/2000

Sâmbăteni II, a căror beneficiară este reclamanta, nu au fost renegociate,

modificate sau completate, așa cum situația este confirmată prin adresa din 17

septembrie 2010 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, astfel că

rezultă în mod incontestabil aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin. (2)

din Legea Minelor nr. 85/2003, respectiv calculul redevenței miniere datorate

prin aplicarea cotei de 2% si nu a celei de 10% indicata eronat de către

organele fiscale.

Mai arată că la data

de 17 septembrie 2010, A.N.R.M. - autoritatea competentă, a comunicat că SC G.A.

SRL a respectat în totalitate prevederile legale în ceea ce privește

declararea, calculul și plata redevențelor miniere. Această poziție are forța

unei interpretări oficiale, obligatorii.

Reclamanta nu a

împiedicat și nu a evitat în nici un fel modificarea licențelor. Însă, atâta

timp cât O.U.G. nr. 101/2007 prevede că licențele rămân în vigoare până la

modificarea lor doar în conformitate prevederile art. IV, a fost obligată să

respecte prevederile acesteia.

Reclamanta a

solicitat să fie avut în vedere faptul ca, în urma publicării și intrării în

vigoare a Legii nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru

modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004,

a fost convocată de autoritatea competentă, iar licențele au fost modificate cu

respectarea procedurilor legale. Este convinsă că, în situația în care nu ar fi

respectat prevederile legale în vigoare în perioada anterioara acestor

operațiuni, la data modificării licențelor acest aspect ar fi fost observat și

sancționat de A.N.R.M., în calitate de organ al statului cu competente

specializate în materie.

Mai mult decât atât,

a arătat că societatea reclamantă a fost controlată anual de A.N.R.M. (după cum

rezulta din actele de control anexate), inclusiv din punctul de vedere al

modului de calcul și achitare a taxelor miniere și a redevenței.

Având în vedere atât

prevederile legii, cât și confirmările oficiale oferite de organele competente

cu privire la respectarea prevederilor legale, a considerat că stabilirea

obligațiilor suplimentare de plată este eronată, netemeinică și nelegală.

De altfel, Legea nr. 262/2009

- Legea de aprobare, modificare și completare a O.U.G. nr. 101/2007 detaliază

procedurile care trebuie puse în aplicare de A.N.R.M. pentru implementarea

modificărilor, iar noua formulare a textelor, prin detalierile aduse, confirmă

integral susținerile reclamantei.

Totodată,

raportându-se la aceeași voință a legiuitorului de a reglementa

„deficiențele" și neclaritățile O.U.G. nr. 101/2007, prin intermediul

Legii nr. 262/2009, atrage atenția asupra faptului că Raportul de anchetă

aprobat de Parlamentul României în anul 2009, ce a determinat aprobarea prin

modificarea în totalitate a Ordonanței, evidențiază câteva deficiențe deosebit

de grave ale acesteia: ilegalitatea acesteia datorită adoptării fără semnătura

Ministrului justiției sau reprezentantului acestuia - încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 8-9 ale. H.G. nr. 1226/2007 și neconstituționalitatea

datorată lipsei motivării urgente - fapt semnalat în scris de către Ministrul

pentru relația cu Parlamentul, prin intermediul Avizului de oportunitate.

Prin întâmpinare,

pârâta D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii pe motiv

că, în fapt, urmare a verificărilor efectuate, organele de control au constatat

că pentru stocurile de produse miniere existente anterior apariției Legii nr. 262

din 07 iulie 2009 și comercializate în perioada octombrie 2009 - iunie 2010,

societatea a calculat, evidențiat și declarat la bugetul general consolidat al

statului redevențe miniere prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii producției

miniere vândută ca atare, încălcând prevederile: art. I pct. 5, art. IV alin.

(1) din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr.

85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004; articol unic, pct. 2 si pct. 4 din

Ordinul A.N.R.M. nr. 211/2007 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor

tehnice privind modul de raportare și de calcul al valorii producției și

redevențelor miniere datorate de către titularii actelor de dare în

administrare sau de concesiune, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.M. nr.

74/2004.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că, pentru această perioadă, societatea avea obligația

calculării redevenței miniere prin aplicarea unei cote de 10% la prețul de

livrare, practicate în perioada respectivă pentru producția minieră vândută ca

atare.

A mai arătat că

dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007 sunt de imediată aplicare, respectiv de la

data publicării în M. Of. al României - 8 octombrie 2007, conform dispozițiilor

Legii nr. 24 din 27 martie 2000, republicată, privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe cale de

consecință, pentru stocul de produse miniere de la carierele existente (Cicir

Halta si Sâmbăteni II), anterior publicării Legii nr. 262 din 07 iulie 2009, și

comercializat în perioada supusă verificării, cota procentuală utilizată la

calculul redevențelor miniere este cea prevăzuta în O.U.G. nr. 101/2007 de

modificare și completare a Legii minelor nr. 85/2003, respectiv cota de 10%

prevăzuta la art. 45 alin. (1) lit. c) din lege, întrucât prevederile art. IV alin.

(1) din O.U.G. nr. 101/2007 potrivit căruia licențele de concesiune/ administrare

și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele

de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se

renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgentă,

astfel că afirmațiile reclamantei nu sunt sustenabile.

Prin sentința civilă nr.

596 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.A. SRL

împotriva pârâtei D.G.F.P. Timiș și, pe cale de consecință, a dispus anularea

Deciziei de impunere fiscală nr. 14 din 18 octombrie 2010 emisă în baza

Raportului de inspecție fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 și

Deciziei nr. 796/54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâtă cu privire la suma de

908.790 lei, cu titlu de redevență minieră și accesorii în sumă de 780.309 lei.

A obligat pârâta la 125.712,96 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond, a reținut, în esență, că dispoziția legală

din actul de impunere nu respectă conținutul legal al art. 45 alin. (1) lit. c)

din O.U.G nr. 101/2007, aspect sub care impunerea este nelegală. Pe perioada

controlată nici un act normativ nu a prevăzut un cuantum al redevenței miniere

așa cum pârâta l-a calculat, respectiv o cotă de 6% pentru roci utile, cu

excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10%.

Instanța de fond a

mai reținut că impunerea încalcă și alte dispoziții din Legea minelor nr. 85/2003,

în vigoare pe perioada controlată, așa cum s-a modificat prin O.U.G nr. 101/2007.

Reclamanta este beneficiara licențelor de exploatare minieră nr. 1141/2000 și nr.

1374/2000 emise de A.N.R.M., care nu au suferit nici o modificare pe perioada

controlată și impusă de pârâtă. Or, prin O.U.G nr. 101/2007, ce a modificat

unele dispoziții din legea minelor, la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut că

prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a

acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea

acestora. Deci, potrivit acestor reglementări conținute de O.U.G. nr. 101/2007,

prevederile din licențele miniere în vigoare rămân nemodificate pe toată durata

existenței lor, cu excepția situației când modificarea sau completarea

licențelor are loc, din dispozițiile A.N.R.M., prin acte adiționale.

Raportat la soluția

dată cauzei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la

125.712,96 lei cheltuieli față de reclamantă, reprezentând onorariu de avocat

și taxe de timbru.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurenta a susținut în esență că prima instanță a

pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, întrucât prin art. 45 din

Legea nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007

redevența minieră a fost stabilită în cotă de 10% pentru roci utile și în

același timp, art. I pct. 3 alin. (4), art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/207

stabilesc faptul că licențele de concesiune/administrare încheiate și neintrate

în vigoare precum și cele intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 101/2007.

A

susținut recurenta că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, respectiv

la data de 8 octombrie 2007, dispozițiile de modificare a cotei procentuale a

redevenței miniere sunt de imediată aplicare, majorarea cotei neînsemnând o

modificare a licenței de exploatare în derulare ci numai o actualizare a cotei

redevenței instituită prin Legea minelor nr. 85/2003, celelalte clauze rămânând

nemodificate.

Consideră

recurenta că deși între A.N.R.M. și intimata-reclamantă nu a avut loc nici o renegociere

a redevenței miniere datorate, procentul acesteia respectiv cota de 10% din

valoarea producției miniere este datorat de intimată începând cu data e 8 octombrie

2007, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007.

În

ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 125.712,96

lei, recurenta a criticat sentința atacată susținând că în cauză nu erau

întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că

nu se poate reține reaua-credință, comportarea nemijlocită sau exercitarea abuzivă

a drepturilor procesuale în sarcina sa și totodată a solicitat instanței de

recurs aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata

SC G.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de

instanța de fond susținând în esență că suma stabilită cu titlu de redevență

fiscală, respectiv 908.790 lei precum și majorările de întârziere în sumă de 780.309

lei nu sunt datorate, fiind calculate cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile

în cauză.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru

considerentele arătate în continuare.

Astfel

cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă este

titulară a două licențe de exploatare emise de A.N.R.M., respectiv Licența de

exploatare nr. 114/2000 și Licența de exploatare nr. 1374/2000.

Urmare

a controlului efectuat de organele fiscale s-a stabilit că pentru perioada 8

octombrie 2007 - 15 iulie 2009 intimata ar datora obligații fiscale

suplimentare, constând în redevența minieră în sumă de 908.790 lei și majorări

de întârziere în sumă de 780.309 lei, prin aplicarea cotei de 10% la prețul de

livrare practicat în perioada respectivă asupra producției miniere, conform prevederilor

O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003

și a Legii petrolului nr. 238/2004.

Potrivit

art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat

prin O.U.G. nr. 101/2007, redevența minieră cuvenită bugetului de stat se

stabilește la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare,

la o cotă procentuală din valoarea producției miniere, care este în valoare de 10%

pentru rocile utile, cu excepția rocilor ornamentale și a pietrelor prețioase

și semiprețioase la care cota este de 15 %.

Prin

O.U.G. nr. 101/2007, prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2003 au fost completate

cu două noi alineate, respectiv alin. (3) și (4) potrivit cărora, în cazul

prelungirii duratei licenței de concesiune/administrare sau transferul licenței

de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile concesiunii/

administrării, conform prezentei legi, prin încheierea de acte adiționale

semnate de acesta și titular, totodată s-a stabilit că modificarea/ completarea

licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea

competentă.

Din

perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că

în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că sumele calculate de către organele

fiscale nu sunt datorate, având în vedere că în cauză nu s-a dovedit că a avut

loc o modificare sau completare a licențelor, din dispozițiile A.N.R.M., prin acte

adiționale, conform dispozițiilor art. IV din O.U.G. nr. 101/2007.

Prin

urmare, având în vedere că licențele de concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000

Cicir Halta și nr. 1141/2000 Sâmbăteni II nu au fost renegociate, modificate

sau completate, astfel cum s-a confirmat și prin adresa nr. 307 din 17

septembrie 2010 emisă de A.N.R.M. - autoritate competentă pentru modificarea licențelor

-, rezultă că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 85/2003 potrivit cărora, calculul redevenței miniere datorate se efectuează

prin aplicarea cotei de 2% și nu aceea de 10% invocată de recurenta-pârâtă.

În

ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la obligarea

sa la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate

în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora

partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească acele cheltuieli,

buna credință a părții care a pierdut procesul nejustificând exonerarea ei de plata

acestora.

Având

în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat ca

nefondat.

Totodată,

în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 4.960 lei, către intimata-reclamantă SC G.A.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva Sentinței civile nr. 596

din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.960 lei către

intimata-reclamantă SC G.A. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.