ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.A. SRL a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 14 din 18 decembrie 2010, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 și a Deciziei nr. 796/ 54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș privind obligarea sa de a plăti suma de 908.790 lei cu titlu de redevență minieră și 780.309 lei majorări de întârziere. În motivare, reclamanta a susținut că prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, atâta timp cât părțile nu au convenit asupra modificării/ completării acestora.

O.U.G. nr. 101/2007 nu precizează că taxele și redevențele miniere vor fi modificate ex lege. Condiția esențială - sine qua non - pentru aplicarea noii cote instituite de prevederile O.U.G. nr. 101/2007 o reprezintă acțiunea organului competent pentru modificarea licențelor. Licențele de Concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000 Cicir Halta și nr. 1141/2000 Sâmbăteni II, a căror beneficiară este reclamanta, nu au fost renegociate, modificate sau completate, așa cum situația este confirmată prin adresa din 17 septembrie 2010 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, astfel că rezultă în mod incontestabil aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea Minelor nr. 85/2003, respectiv calculul redevenței miniere datorate prin aplicarea cotei de 2% si nu a celei de 10% indicata eronat de către organele fiscale.

Mai arată că la data de 17 septembrie 2010, A.N.R.M. - autoritatea competentă, a comunicat că SC G.A. SRL a respectat în totalitate prevederile legale în ceea ce privește declararea, calculul și plata redevențelor miniere. Această poziție are forța unei interpretări oficiale, obligatorii. Reclamanta nu a împiedicat și nu a evitat în nici un fel modificarea licențelor. Însă, atâta timp cât O.U.G. nr. 101/2007 prevede că licențele rămân în vigoare până la modificarea lor doar în conformitate prevederile art. IV, a fost obligată să respecte prevederile acesteia. Reclamanta a solicitat să fie avut în vedere faptul ca, în urma publicării și intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G.

nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, a fost convocată de autoritatea competentă, iar licențele au fost modificate cu respectarea procedurilor legale. Este convinsă că, în situația în care nu ar fi respectat prevederile legale în vigoare în perioada anterioara acestor operațiuni, la data modificării licențelor acest aspect ar fi fost observat și sancționat de A.N.R.M., în calitate de organ al statului cu competente specializate în materie. Mai mult decât atât, a arătat că societatea reclamantă a fost controlată anual de A.N.R.M. (după cum rezulta din actele de control anexate), inclusiv din punctul de vedere al modului de calcul și achitare a taxelor miniere și a redevenței.

Având în vedere atât prevederile legii, cât și confirmările oficiale oferite de organele competente cu privire la respectarea prevederilor legale, a considerat că stabilirea obligațiilor suplimentare de plată este eronată, netemeinică și nelegală. De altfel, Legea nr. 262/2009 - Legea de aprobare, modificare și completare a O.U.G. nr. 101/2007 detaliază procedurile care trebuie puse în aplicare de A.N.R.M. pentru implementarea modificărilor, iar noua formulare a textelor, prin detalierile aduse, confirmă integral susținerile reclamantei. Totodată, raportându-se la aceeași voință a legiuitorului de a reglementa „deficiențele" și neclaritățile O.U.G.

nr. 101/2007, prin intermediul Legii nr. 262/2009, atrage atenția asupra faptului că Raportul de anchetă aprobat de Parlamentul României în anul 2009, ce a determinat aprobarea prin modificarea în totalitate a Ordonanței, evidențiază câteva deficiențe deosebit de grave ale acesteia: ilegalitatea acesteia datorită adoptării fără semnătura Ministrului justiției sau reprezentantului acestuia - încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 8-9 ale. H.G. nr. 1226/2007 și neconstituționalitatea datorată lipsei motivării urgente - fapt semnalat în scris de către Ministrul pentru relația cu Parlamentul, prin intermediul Avizului de oportunitate. Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P.

Timiș a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii pe motiv că, în fapt, urmare a verificărilor efectuate, organele de control au constatat că pentru stocurile de produse miniere existente anterior apariției Legii nr. 262 din 07 iulie 2009 și comercializate în perioada octombrie 2009 - iunie 2010, societatea a calculat, evidențiat și declarat la bugetul general consolidat al statului redevențe miniere prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii producției miniere vândută ca atare, încălcând prevederile: art. I pct. 5, art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004; articol unic, pct. 2 si pct. 4 din Ordinul A.N.R.M.

nr. 211/2007 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor tehnice privind modul de raportare și de calcul al valorii producției și redevențelor miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.M. nr. 74/2004. Organele de inspecție fiscală au constatat că, pentru această perioadă, societatea avea obligația calculării redevenței miniere prin aplicarea unei cote de 10% la prețul de livrare, practicate în perioada respectivă pentru producția minieră vândută ca atare. A mai arătat că dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007 sunt de imediată aplicare, respectiv de la data publicării în M. Of. al României - 8 octombrie 2007, conform dispozițiilor Legii nr. 24 din 27 martie 2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe cale de consecință, pentru stocul de produse miniere de la carierele existente (Cicir Halta si Sâmbăteni II), anterior publicării Legii nr. 262 din 07 iulie 2009, și comercializat în perioada supusă verificării, cota procentuală utilizată la calculul redevențelor miniere este cea prevăzuta în O.U.G. nr. 101/2007 de modificare și completare a Legii minelor nr. 85/2003, respectiv cota de 10% prevăzuta la art. 45 alin. (1) lit. c) din lege, întrucât prevederile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 potrivit căruia licențele de concesiune/ administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgentă, astfel că afirmațiile reclamantei nu sunt sustenabile.

Prin sentința civilă nr. 596 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.A. SRL împotriva pârâtei D.G.F.P. Timiș și, pe cale de consecință, a dispus anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 14 din 18 octombrie 2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 și Deciziei nr. 796/54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâtă cu privire la suma de 908.790 lei, cu titlu de redevență minieră și accesorii în sumă de 780.309 lei. A obligat pârâta la 125.712,96 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut, în esență, că dispoziția legală din actul de impunere nu respectă conținutul legal al art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 101/2007, aspect sub care impunerea este nelegală.

Pe perioada controlată nici un act normativ nu a prevăzut un cuantum al redevenței miniere așa cum pârâta l-a calculat, respectiv o cotă de 6% pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10%. Instanța de fond a mai reținut că impunerea încalcă și alte dispoziții din Legea minelor nr. 85/2003, în vigoare pe perioada controlată, așa cum s-a modificat prin O.U.G nr. 101/2007. Reclamanta este beneficiara licențelor de exploatare minieră nr. 1141/2000 și nr. 1374/2000 emise de A.N.R.M., care nu au suferit nici o modificare pe perioada controlată și impusă de pârâtă. Or, prin O.U.G nr. 101/2007, ce a modificat unele dispoziții din legea minelor, la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut că prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora.

Deci, potrivit acestor reglementări conținute de O.U.G. nr. 101/2007, prevederile din licențele miniere în vigoare rămân nemodificate pe toată durata existenței lor, cu excepția situației când modificarea sau completarea licențelor are loc, din dispozițiile A.N.R.M., prin acte adiționale. Raportat la soluția dată cauzei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la 125.712,96 lei cheltuieli față de reclamantă, reprezentând onorariu de avocat și taxe de timbru. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut în esență că prima instanță a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, întrucât prin art. 45 din Legea nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 101/2007 redevența minieră a fost stabilită în cotă de 10% pentru roci utile și în același timp, art. I pct. 3 alin. (4), art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/207 stabilesc faptul că licențele de concesiune/administrare încheiate și neintrate în vigoare precum și cele intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 101/2007. A susținut recurenta că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, respectiv la data de 8 octombrie 2007, dispozițiile de modificare a cotei procentuale a redevenței miniere sunt de imediată aplicare, majorarea cotei neînsemnând o modificare a licenței de exploatare în derulare ci numai o actualizare a cotei redevenței instituită prin Legea minelor nr. 85/2003, celelalte clauze rămânând nemodificate.

Consideră recurenta că deși între A.N.R.M. și intimata-reclamantă nu a avut loc nici o renegociere a redevenței miniere datorate, procentul acesteia respectiv cota de 10% din valoarea producției miniere este datorat de intimată începând cu data e 8 octombrie 2007, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 125.712,96 lei, recurenta a criticat sentința atacată susținând că în cauză nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că nu se poate reține reaua-credință, comportarea nemijlocită sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale în sarcina sa și totodată a solicitat instanței de recurs aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Intimata SC G.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de instanța de fond susținând în esență că suma stabilită cu titlu de redevență fiscală, respectiv 908.790 lei precum și majorările de întârziere în sumă de 780.309 lei nu sunt datorate, fiind calculate cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă este titulară a două licențe de exploatare emise de A.N.R.M., respectiv Licența de exploatare nr. 114/2000 și Licența de exploatare nr. 1374/2000.

Urmare a controlului efectuat de organele fiscale s-a stabilit că pentru perioada 8 octombrie 2007 - 15 iulie 2009 intimata ar datora obligații fiscale suplimentare, constând în redevența minieră în sumă de 908.790 lei și majorări de întârziere în sumă de 780.309 lei, prin aplicarea cotei de 10% la prețul de livrare practicat în perioada respectivă asupra producției miniere, conform prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004. Potrivit art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007, redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare, la o cotă procentuală din valoarea producției miniere, care este în valoare de 10% pentru rocile utile, cu excepția rocilor ornamentale și a pietrelor prețioase și semiprețioase la care cota este de 15 %. Prin O.U.G.

nr. 101/2007, prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2003 au fost completate cu două noi alineate, respectiv alin. (3) și (4) potrivit cărora, în cazul prelungirii duratei licenței de concesiune/administrare sau transferul licenței de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile concesiunii/ administrării, conform prezentei legi, prin încheierea de acte adiționale semnate de acesta și titular, totodată s-a stabilit că modificarea/ completarea licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea competentă. Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că sumele calculate de către organele fiscale nu sunt datorate, având în vedere că în cauză nu s-a dovedit că a avut loc o modificare sau completare a licențelor, din dispozițiile A.N.R.M., prin acte adiționale, conform dispozițiilor art. IV din O.U.G.

nr. 101/2007. Prin urmare, având în vedere că licențele de concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000 Cicir Halta și nr. 1141/2000 Sâmbăteni II nu au fost renegociate, modificate sau completate, astfel cum s-a confirmat și prin adresa nr. 307 din 17 septembrie 2010 emisă de A.N.R.M. - autoritate competentă pentru modificarea licențelor -, rezultă că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 potrivit cărora, calculul redevenței miniere datorate se efectuează prin aplicarea cotei de 2% și nu aceea de 10% invocată de recurenta-pârâtă. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească acele cheltuieli, buna credință a părții care a pierdut procesul nejustificând exonerarea ei de plata acestora. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.960 lei, către intimata-reclamantă SC G.A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva Sentinței civile nr. 596 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.960 lei către intimata-reclamantă SC G.A. SRL. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.