ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara, reclamanta SC G.A. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâtele

D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara solicitând suspendarea executării Deciziei

de impunere fiscală din 18 octombrie 2010 emisă de pârâta I în baza Raportului

de Inspecție Fiscală din 15 octombrie 2010/F.-TM.18 din 18 octombrie 2010

întocmit de pârâta II privind obligarea de a plății bugetului de stat suma de

908.790 RON cu majorări de întârziere în cuantum de 780.309 RON cu titlu de

impunere fiscală.

În motivarea cererii

s-a arătat că obligațiile fiscale calculate prin actele a căror suspendare s-a

solicitat nu sunt datorate, că organele de control au aplicat greșit legea.

În acest sens,

reclamanta a susținut că deține licențe de exploatare minieră din anul 2000,

astfel că face parte dintr-o altă grupă de societăți menționate expres în

cuprinsul O.U.G. nr. 101/2007 și, prin transpunere, în cel al Legii nr. 85/2003

- societățile deținătoare de

"

Licențe de concesiune/administrare și

acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de

concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare (care) se

renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

"

A precizat reclamanta

că organul fiscal a procedat la aplicarea trunchiată a unui text dintr-un act

normativ, ignorând atât restul prevederilor aceluiași act normativ cât și

restul cadrului normativ aplicabil, încălcând în mod deliberat prevederile art.

105 din C. proc. fisc. și prevederile art. 5, 6 C. proc. fisc. Deasemenea

organele de control fiscal nu au ținut cont de dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007

în sensul că art. IV(final) al actului normativ: "(1) Licențele de concesiune/administrare

și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele

de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se

renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență. (2)

Termenul de finalizare a renegocierii se stabilește prin ordin al

conducătorului autorității competente, (n.n. A.N.R.M.); (3) Licențele de

concesiune/administrare și acordurile petroliere, astfel cum au fost

renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiționale între

autoritatea competentă și titular. (4) în vederea renegocierii, autoritatea

competentă notifică titularul cu privire la data renegocierii și

modificările/completările corespunzătoare."

S-a arătat că

A.N.R.M. - autoritatea competentă conform dispozițiilor art. 55 alin. (1) al

Legii minelor nr. 85/2003, prin adresa din 17 septembrie 2010 a comunicat ca

reclamanta a respectat în totalitate prevederile legale în ceea ce privește

declararea, calculul și plata redevențelor miniere, întrucât acestea nu au fost

renegociate.

În aceste condiții, a

susținut că este evidentă îndoiala puternică asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ.

Reclamanta a mai

arătat că, în ceea ce privește cea de-a doua condiție obligatorie prevăzută de

art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004 - cea a

"

pagubei iminente

"

, definită de art. 2

alin. (1) lit. ș), executarea acestui act administrativ (pentru suma totală de

1.689.099 RON), în condițiile financiare actuale ale societății ar crea o

tulburare deosebit de gravă și probabil fără posibilitate de redresare a

funcționării sale.

Executarea acestui

act administrativ fiscal, pe lângă prejudiciul material efectiv va crea și o

serie de alte prejudicii, spre exemplu în raporturile comerciale cu terții -

situații considerate în repetate rânduri ca pagubă iminentă de către instanța

supremă.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Pârâta D.G.F.P. Timiș

a solicitat respingerea ca nefondată a cererii pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanta

motivează cererea de suspendare pe faptul că prin executare aceasta ar fi grav

prejudiciată, fără însă a aduce și probe în susținerea celor afirmate.

Se arată că în

ipoteza admiterii tuturor cererilor de suspendare atunci când s-a promovat

contestația în procedura prealabilă împotriva actului fiscal de impunere, s-ar

ajunge ca practic în toate cauzele de contencios administrativ în care se

contestă acte fiscale de impunere cele două condiții să fie îndeplinite ab

initio, din chiar momentul formulării acțiunilor, lucru care ar conduce

implicit la aplicarea, de asemenea, forțată a dispozițiilor art. 14 din Legea

contenciosului administrativ.

S-a precizat că nici

valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu

este suficientă pentru a argumenta paguba iminentă și a susține cererea de

suspendare a executării, întrucât dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 nu prevăd nicio limită legală a sumei debitului contestat dincolo de

care s-ar putea vorbi de iminența producerii unei pagube sau diminuarea

capacității de plată a reclamantei.

Mai arată că

suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat nu poate fi

acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de

suspendare de fondul cauzei, ci, din contră, suspendarea se poate dispune numai

după "pipăirea" prealabilă a fondului cauzei și examinarea

superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de

impunere. Verificarea superficială a legalității și temeiniciei actului

administrativ fiscal de impunere implică analizarea unor probe produse de

reclamantă și nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia.

c) Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 39

din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.A. SRL

Timișoara în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara și a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală din 18 octombrie

2010 emisă de pârâta I în temeiul Raportului de inspecție fiscală din 15

octombrie 2010/F-TM18 din 18 octombrie 2010 întocmit de pârâta II până la soluționarea

acțiunii în instanța de fond.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că în cauza dedusă judecății sunt

îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004 ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, este susținut în cererea reclamantei prin invocarea unor încălcări

ale Legii nr. 85/2003 privind minele, ale O.U.G. nr. 101/2007.

Cum legea

contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a verifica legalitatea

unui act administrativ care se bucură de o prezumție relativă de legalitate,

reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea acestuia, până când o

instanță de judecată imparțială va cenzura respectivul act.

Privitor la iminența

producerii unui prejudiciu, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 ca un prejudiciu material și previzibil, Curtea de apel a apreciat

că actul dedus judecății este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura

sa potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., iar iminența producerii unei pagube

este demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă, prin

emiterea Somației nr. x și a titlului executoriu din 22 decembrie 2010 de către

A.F.P.C.M. Timiș în baza Deciziei de impunere fiscală din 18 octombrie 2010 ce

face obiectul dosarului.

Având în vedere că

reclamanta este o societate comercială ce desfășoară activitate de producție în

domeniul extracției, așa cum rezultă din raportul de inspecție, și are în

derulare contracte comerciale cu parteneri de afaceri, punerea în executare a

actelor de impunere fiscală la valoarea substanțială de 1.689.099 RON, ar crea

pericolul imposibilității de onorare al acestor relații contractuale, ceea ce

ar avea consecințe negative asupra personalului reclamantei, prin

imposibilitatea plății acestuia.

Prin înscrisurile

depuse de reclamantă la termenul de judecată din 1 februarie 2011, constând în

balanța de verificare contabilă pentru luna noiembrie 2010 și extrasul de cont

bancar emis de Banca I.R., din data de 31 ianuarie 2011, reclamanta a

evidențiat de asemenea că executarea debitului fiscal i-ar periclita serios activitatea

economică, prin blocarea plăților de efectuat.

De asemenea,

judecătorul fondului a arătat în sentința pronunțată că Jurisprudența Curții de

Justiție a Comunităților Europene este constantă în a statua că pentru a

dispune suspendarea executării unui act emis de Comisie trebuie avut în vedere

principiul proporționalității. În acest sens, trebuie avut în vedere riscul

asociat fiecărui rezultat posibil. Rațiunea aplicată de C.J.C.E. în aprecierea

posibilității de suspendare este pe deplin justificată și în analiza noțiunii

de

"

caz bine justificat

"

despre care face

vorbire art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens Curtea

de apel a avut în vedere și recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștrii din cadrul C.E. Acest act juridic emis la nivel

european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție

jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși eficacitatea necesară

acțiunii administrative. De asemenea, recomandarea a apreciat că autoritățile

administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de

natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a

arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor

administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite

circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea

îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs D.G.F.P. Timiș și

A.F.P. Timișoara.

a) Motivele de recurs

Pârâta A.F.P.

Timișoara, a susținut în motivele de recurs că nu are calitate procesuală

pasivă, întrucât nu a emis actele a căror suspendare s-a solicitat prin

acțiune.

Pârâta D.G.F.P. Timiș

a criticat sentința în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și producerea unui prejudiciu iminent.

A precizat recurenta

că cele două condiții trebuiau examinate în concret, pe bază de probe, ori în

cauză nu s-au formulat astfel de probe, că valoarea debitului nu poate

constitui motiv de suspendare a executării și că, mai mult din balanța de

verificare reiese că achitarea obligațiilor fiscale suplimentare nu ar

periclita activitatea reclamantei.

b) Analiza motivelor

de recurs

Situația de fapt

Prin Raportul de

inspecție fiscală din 15 octombrie 2010 și Decizia de impunere din 18 octombrie

2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de

908.790 RON, reprezentând diferență de redevență minieră și 780.309 RON

majorări de întârziere.

Reclamanta a susținut

că organul fiscal a aplicat greșit cota de redevență, că are angajate relații

comerciale, iar executarea silită ar avea consecință asupra acestor raporturi

comerciale, prin neachitarea furnizorilor și imposibilitatea plății salariilor.

Legislația aplicabilă

C. proc. fisc. art.

215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal:

(1) Introducerea

contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului

administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile

prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța

competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20%

din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON.

Legea nr. 554/2004,

Art. 14 alin. (1):

Suspendarea executării actului

În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic

superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în

anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nicio formalitate.

Art. 2 lit. ș):

pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public;

Art. 2 lit. t)

cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ;

Analiza legislației

aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că

instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal,

dacă sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv formularea plângerii

prealabile, plata cauțiunii, existența cazului bine justificat și pentru

prevenirea producerii unui prejudiciu.

În speță, s-a

formulat plângere prealabilă și de asemenea s-a plătit cauțiune.

Recurenta D.G.F.P.

Timiș a susținut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiții, cazul bine

justificat și producerea prejudiciului.

Critica este

neîntemeiată.

În mod corect

judecătorul fondului a reținut în sentința pronunțată că sunt întrunite

condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului

administrativ fiscal.

Executarea actelor

fiscale înainte de pronunțarea instanței de fond este de natură a crea

prejudicii reclamantei, potrivit analizei ce urmează.

Executarea sumei de

aproximativ 1.700.000 RON reținută de organul fiscal, ca fiind datorată

suplimentar poate perturba activitatea societății.

Aprecierea asupra

îndeplinirii acestei condiții rezultă din situația concretă dovedită în speță.

De asemenea,

executarea ar reprezenta un impediment real pentru desfășurarea activității

societății, aflată deja în dificultate, repercusiunile executării fiind și

asupra angajaților care nu și-ar mai putea încasa salariile.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de

suspendare nu are competența de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate

prejudeca fondul dar pentru a demonstra existența acestei condiții este

obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt și de drept, care pot crea o

îndoială serioasă în privința legalității actului.

Ca și în cazul

Ordonanței preșidențiale reglementată de art. 581 C. proc. civ., în vederea

pronunțării soluției, instanța va examina aspectele formale ale actului care

țin de aparența de legalitate, dar și împrejurări de fapt.

În cauza prezentă s-a

contestat legalitatea actului de impunere.

Astfel, societatea a

fost obligată la plata unei alte cote de redevență decât aceea pe care o

calculase și achitase, considerându-se a fi aplicabile speței prevederile

O.U.G. nr. 101/2010, în timp ce reclamanta susține că a deținut licențele și

permisele de exploatare anterior intrării în vigoare a acestei legi,

În această situație

fiind în discuție aplicarea în timp a unor acte normative cu privire la

procentul redevenței datorate și având în vedere că A.N.R.M. a comunicat că nu

au fost renegociate clauzele licențelor de exploatare, Înalta Curte apreciază

că acestea sunt împrejurări apte să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului de impunere.

Teza expusă se

circumscrie prevederilor art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, fără a implica

însă cercetarea în fond a pricinii, ci numai pentru a contura îndoiala serioasă

asupra legalității actului.

Alături de

argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de

altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul

Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont

de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași Recomandare

reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii

care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța

judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de

natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să

ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării

actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al

actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea

justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor

jurisdicționale.

Ținând seama de

considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în

prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita

excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei,

Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a

crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul

reclamantei.

În ceea ce privește

recursul declarat de A.F.P. Timișoara, acesta este fondat întrucât actele

fiscale a căror suspendare s-a solicitat nu au fost emise de A.F.P. Timișoara,

astfel că aceasta nu este parte a raportului juridic de drept substanțial

fiscal care formează obiectul analizei judiciare.

c) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 31 C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de pârâta A.F.P. Timișoara, se va modifica în parte sentința

atacată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată împotriva acestei

pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Se va respinge

recursul declarat de D.G.F.P. Timiș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta D.G.F.P. Timiș împotriva Sentinței nr. 39 din 1 februarie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de pârâta A.F.P. Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că, respinge acțiunea formulată împotriva acestei

pârâte A.F.P. Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 mai 20111.