ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și DGRFP Cluj Napoca, solicitând instanței anularea Deciziei nr. 28/P/06.06.2016 emisă de Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin care a fost respinsa plângerea prealabilă si, pe cale de consecință, admiterea contestației și anularea Raportului de inspecție economico-financiara nr. 595/03.08.2015, a Dispoziției obligatorii nr. 596/03.08.2015 și a Procesului-verbal nr. x/03.08.2015, întocmite de organele de inspecție economico-financiară din cadrul DGRFP Cluj-Napoca și înlăturarea obligațiilor de plata reținute nelegal și netemeinic în sarcina societății.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 174/CA/2017-PI din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Procesului-verbal de control nr. x/03.08.2015, invocată de pârâta DGRFP Cluj Napoca și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind anularea Procesului-verbal nr. x/03.08.2015, emis de pârâta DGRFP Cluj Napoca; a fost admisă acțiunea; au fost anulate Decizia nr. 28/P/06.06.2016 emisă de Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Raportul de inspecție economico-financiara nr. 595/03.08.2015 și Dispoziția obligatorie nr. 596/03.08.2015, emise de pârâta DGRFP Cluj Napoca.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate mai sus au formulat recursuri cele două pârâte. 3.1. Recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material care reglementează competența materială a organului de inspecție economico-financiară de a efectua o inspecție având ca obiectiv controlul financiar ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat în baza actelor normative date in aplicarea legii bugetare anuale pe perioada 01.10.2011 - 31.01.2013, pentru executarea lucrărilor de închidere și ecologizare a minelor, în speță a prevederilor O.U.G. nr. 94/2011 și ale H.G. nr. 101/2012. Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2011, precum și potrivit art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, rezultă faptul că legiuitorul nu face distincție între tipul operatorilor economici, respectiv operatori economici la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, sau la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține o participație majoritară și operatorii privați ce pot face obiectul unei inspecții economico-financiare, în situația în care aceștia au beneficiat direct sau indirect de sume acordate de la bugetul de stat consolidat. Astfel, chiar legiuitorul a prevăzut în mod expres la lit. f) a art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011, că pot face obiectul unei inspecții economico-financiare și alți operatori decât cei definiți la art. 3 pct. 5 lit. a)-e) din actul normativ referit, în situația în care aceștia beneficiază de sume alocate de la bugetul general consolidat. Prin urmare, din interpretarea logică a prevederilor menționate mai sus și ținând seama de principiul de drept "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", toți operatorii economici care beneficiază direct sau indirect de sume acordate de la bugetul de stat consolidat pot face obiectul unei inspecții economico-financiare, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2011 și H.G nr. 101/2012. Pârâta a mai invocat prev. art. 4, 6 și art. 9 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și a arătat că toate cele 11 hotărâri ale Guvernului privind aprobarea închiderii definitive de mine și cariere, emise în perioada 1998-2010, instituie obligații în sarcina operatorilor economici care au efectuat lucrări/prestat servicii în acest sens, să prezinte, către direcțiile generale ale finanțelor publice, deconturile justificative întocmite, în vederea verificării și avizării, pentru a putea solicita și primi sumele alocate prin bugetul de stat cu această destinație. Pârâta a invocat cu titlu de exemplificare Hotărârea Guvernului nr. 1008/2006 privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine și cariere, etapa a IX-a. Din interpretarea prevederilor legale invocate, rezultă că operatorii economici prestatori de servicii/executanți de lucrări de închidere de mine și cariere, solicită sume de la bugetul de stat pentru serviciile prestate/lucrările executate, în baza cheltuielilor efectiv realizate, care după avizare de către direcțiile generale ale finanțelor publice prin aparatul de inspecție economico-financiară (care a preluat atribuțiile inclusiv în acest sens ale organelor de control financiar) sunt încasate de la bugetul de stat, prin ministerul de resort, în calitate de gestionar al acestor fonduri. Societatea B. S.A. este mandatată de către ministerul de resort să încheie acte juridice, prin care să gestioneze și să administreze fondurile alocate de la bugetul de stat pentru executarea și finalizarea lucrărilor și serviciilor prevăzute în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și activități post-închidere a minelor, aprobat de către minister, respectiv să încheie contracte cu prestatori/executanți în acest scop și să achite contravaloarea acestor servicii/lucrări. Or, intimata-reclamantă, S.C. A. S.R.L., în calitate de operator economic care a solicitat și primit, în baza prevederilor legale invocate mai sus, sume de la bugetul de stat, ca urmare a unor așa-zise lucrări de închidere de mine și cariere efectuate, a prezentat direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice pe raza teritorială unde se localizează obiectivul la care s-au efectuat lucrările de închidere, deconturile justificative, pentru ca sumele alocate de la bugetul de stat să-i fie achitate, deconturile fiind avizate de aparatul de inspecție economico-financiară în cadrul unor acțiuni de control - organ de control considerat competent de către aceeași Societate A. S.R.L., căruia ulterior i-a contestat competența de control. Astfel, în condițiile în care intimata- reclamantă a acceptat începând cu anul 1998 competența de control a acestui organ de control (aparatul de inspecție economico- financiară), a contestat competența aceluiași organ de control în ceea ce privește controlul ex-post efectuat. De menționat că controlul ex-post este cel în cadrul căruia, în mod exclusiv, este posibilă verificarea realității și exactității cheltuielilor declarate în deconturile justificative (conform prevederilor legale invocate mai sus), respectiv controlul în care se verifică datele din evidența contabilă a operatorului economic. Astfel, a fost verificată intimata-reclamantă de către aparatul de inspecție economico- financiară (din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca) pentru sumele efectiv încasate de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1545/2012 privind competența de exercitare a inspecției economico-financiare, soluționarea conflictului de competență și delegarea competenței. Ca urmare a inspecției economico-financiare efectuate, organul de control a constatat că S.C. A. S.R.L. nu deține documente justificative pentru sumele solicitate și încasate din fonduri publice, astfel încât pentru solicitarea sumelor, care au și fost efectiv încasate, a prezentat documente false, sens în care organul de control a sesizat organul de cercetare penală. Pârâta a mai arătat că activitatea de închidere de mine și cariere, aprobată prin cele 11 hotărâri ale Guvernului, este efectuată de un număr mare de operatori economici, S.C. A. S.R.L. fiind doar unul dintre aceștia. Or, în condițiile în care, potrivit raționamentului instanței de judecată, organul de inspecție economico-financiară nu ar deține această competență, astfel cum în mod eronat reține instanța, în ciuda prevederilor legale invocate mai sus, Statul român a achitat, achită și urmează a achita din bugetul de stat sume importante de bani, fără a putea verifica dacă pentru acestea a beneficiat sau nu de o contraprestație. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3.2. Recursul formulat de Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.2.1. Sentința civila recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei. Instanța nu a analizat in mod concret toate motivele invocate de recurenta DGRFP Cluj-Napoca atât prin întâmpinarea depusa, cat si prin celelate apărări formulate in speța (note scrise, obiectiuni la expertiza, adresa MFP - Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiara nr. /06.10.2017 depusa la dosarul cauzei, concluziile scrise). Astfel, in susținerea faptului ca societății intimate i s-au alocat sume de la bugetul general consolidat, reprezentând alocații bugetare, au fost invocate si alte prevederi legale si contractuale (art. 4 alin. (8) din H.G. nr. 644 din 20 iunie 2007 privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine și cariere, etapa a X-a, în anexa nr. 1, este inclus si obiectivul cariera Sfantu Gheorghe, a cărei lucrare a fost asigurata din alocații bugetare; art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 644/2007; art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991; pct. 19.2 din Contractul nr. x/23.09.2002; pct. 2.4 alin. (3) și pct. 5.1 din Contractele nr. x/10.08.2011 și y/30.05.2012), neanalizate de prima instanță. De asemenea, instanța de fond, la analizarea competentei organelor de inspecție economico-financiară de a desfășura activitatea de control la S.C. A. S.R.L., retine înscrisurile depuse in probațiune la dosarul cauzei de către intimata (Scrisoarea Consiliului Concurentei nr. /16.02.2016, extrase de cont de subvenții de la Trezorerie, scrisoarea emisă de auditorul extern, scrisoarea nr. x/17.02.2016 a B.), dar nu analizează aceste înscrisuri prin prisma apărărilor formulate. Totodată prima instanța nu menționează nicăieri in cuprinsul sentinței atacate adresa nr. x/06.10.2017 emisa de către Ministerul Finanțelor Publice către societatea A. S.R.L., adresa prin care se demonstrează faptul ca societatea încasează alocații bugetare. Mai mult, instanța a retinut ca paratul Ministerul Finanțelor Publice, legal citat, nu a formulat întâmpinare; or, in prezenta cauza a fost depusa în data de 15.11.2016 întâmpinarea formulata de AJFP Bihor in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor. De asemenea in condițiile în care, după antamarea fondului cauzei, instanța a considerat necesara administrarea unui probatoriu complex, in cauza fiind încuviințate inclusiv proba cu interogatoriu si proba cu expertiza, se impunea ca instanța sa se pronunțe cu privire la competenta organului de inspecție economico -financiară si raportat atât la răspunsurile formulate de organul fiscal în răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 1), cat si la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza (obiectivul 1.1). In acest sens, mai trebuie menționat ca instanța de fond și-a însușit opinia experților din raportul de expertiza cu privire la lipsa oricăror prevederi ale actelor normative care sa o definească pe reclamantă ca fiind beneficiar al unor finanțări de la bugetul de stat, in condițiile in care problema de drept soluționată de instanța in prezenta cauza si care a prefigurat si soluționarea litigiului este legata tocmai de acest aspect. Or, expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea unei probleme de drept, întrucât judecătorii trebuie să o cunoască singuri, așa cum nu poate avea ca obiect solicitarea unei soluții asupra litigiului. 3.2.2. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale aplicabile în materia gestionarii fondurilor de la bugetul de stat pentru serviciile prestate/lucrările executate pentru conservarea, închiderea definitiva a minelor si carierelor. Soluția instanței de fond cu privire la necompetenta organului de inspecție economico-financiara de a efectua un control vizând activitatea reclamantei a fost data cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale. Competenta materiala a organului de inspecție economico financiara este reglementata de O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea si funcționarea inspecției economico-financiara (art. 1; art. 2 alin. (1) lit. c); art. 3 pct. 4, 5 si 6; art. 7; art. 12; art. 18) și de H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare (art. 2; art. 3 alin. (2) lit. d). Din perspectiva acestor dispoziții legale, principalul argument reținut de instanța de fond pentru motivarea necompetentei organului de inspecție economico- financiara a fost reprezentat de faptul ca reclamanta nu a fost beneficiara unor subventii, transferuri, alocații sau a altor sume asimilate acestora acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități astfel incat nu poate fi încadrată in categoria operatorilor economici prevăzuți de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, respectiv art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012. In acest sens, instanța de fond susține ca simplu fapt ca reclamanta a întocmit deconturi justificative in conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 644/2007, respectiv art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 997/2010, care au stat la baza unor deconturi centralizatoare, pe baza cărora B. S.A. a solicitat deschiderea de credite bugetare, nu îi conferă calitatea de administrator/utilizator de sume alocate de la bugetul de stat. S-a evidențiat instanței de control că reclamanta, în calitate de operator economic, a executat lucrări de închidere de mine, lucrări care au fost aprobate prin hotărâri ale Guvernului. Astfel, așa cum rezultă din prevederile legale invocate, operatorii economici prestatori de servicii/executanți de lucrări de închidere de mine și cariere, solicită sume de la bugetul de stat, pentru serviciile prestate/lucrările executate, în baza cheltuielilor efectiv realizate, care după avizare de către direcțiile generale ale finanțelor publice prin aparatul de inspecție economico-financiară (care a preluat atribuțiile inclusiv în acest sens ale organelor de control financiar) sunt încasate de la bugetul de stat, prin ministerul de resort, în calitate de gestionar al acestor fonduri. Totodată, faptul ca Societatea a beneficiat de alocații bugetare, iar cheltuielile înregistrate in contabilitate si decontate din alocații bugetare trebuie sa aibă la baza documente justificative, mai rezulta si din următoarele prevederi legale si contractuale: punctul nr. 19 din Contractul nr. x/23.09.2002; art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 (cu modificările si completările ulterioare); art. 4 din H.G. nr. 816 din 19 noiembrie 1998, privind conservarea și închiderea definitiva a unor mine și cariere; art. 4 din H.G. nr. 644 din 20 iunie 2007, privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine și cariere, etapa a X-a, in anexa nr. 1, este inclus si obiectivul cariera Sfantul Gheorghe, a cărei lucrare a fost asigurata din alocații bugetare"; art. 4 din H.G. nr. 997 din 29 septembrie 2010, privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării post-închidere a stării de siguranță a obiectivului și a factorilor de mediu a unor mine și cariere, etapa a XI-a, și modificarea unor acte normative în domeniul închiderii unor mine și cariere, in anexa nr. 1.1, este inclus si obiectivul cariera Sfantu Gheorghe, a cărei lucrare a fost asigurata din alocații bugetare; pct. 2.4, alin. (3) din Contractele nr. x/10.08.2011 si nr. y/30.05.2012; pct. 5.1 din Contractele nr. x/10.08.2011 și nr. y/30.05.2012. 3.2.3. Instanța de fond a mai susținut ca singurele entități ce puteau fi verificate sub aspectul modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat sunt Ministerul Industriei si Resurselor (pentru contractul nr. x/23.09.2002) și societatea B. S.A. (pentru Contractele nr. x/10.08.2011 și nr. y/30.05.2015). Echipa de inspecție a supus verificării documentele justificative privind cheltuielile efective pentru contractele nr. x/23.09.2002, nr. y/10.08.2011 si nr. 35/30.05.2015 încheiate de S.C. A. S.R.L. cu S.C. B. S.A.. Societatea reclamantă este mandatată de către ministerul de resort să încheie acte juridice, prin care să gestioneze și să administreze fondurile alocate de la bugetul de stat pentru executarea și finalizarea lucrărilor și serviciilor prevăzute în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucție ecologică și activități post-închidere a minelor, aprobat de către minister, respectiv să încheie contracte cu prestatori/executanți în acest scop, și a achitat Societății A. S.R.L. contravaloarea acestor servicii/lucrări. În Contractul de mandat nr. x/2012 încheiat între S.C. B. S.A. și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, la art. 7 alin. (6), se menționează: "Mandatarul verifică decontul privind lucrările/serviciile executate, întocmit de operatorii economici selectați, conform modelului aprobat prin hotărârile de guvern de închidere a minelor si vizat de executant/mandatar la Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului. Pe baza deconturilor întocmite conform art. 10, alin. (1), mandatarul întocmește decontul centralizator privind cheltuielile realizate pentru închiderea minelor, aprobate prin Hotărâre a Guvernului." Totodată potrivit art. 2009 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicata, cu modificările si completările ulterioare, mandatul este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numita mandant. În susținerea faptului ca reclamanta, in calitate de executant a unor lucrări de închidere a minelor, este beneficiar al alocațiilor bugetare, iar nu S.C. B. S.A, se citează exemplificativ prevederile contractului nr. x/2011 "Lucrări de închidere si ecologizare la Mina Bălan" încheiat intre S.C. A. S.R.L. si S.C. B. S.A.: - Partea I - CONDIȚII GENERALE - pct. 5 Definiții si interpretare - 5.1. "Programul anual de lucrări reprezintă lista de lucrări negociate conform art. 4 din H.G. nr. 313/2002 modificata intre beneficiar si Ministerul Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri privind conservarea, închiderea, ecologizarea si monitorizarea post închidere a minelor aprobate prin hotărâri ale Guvernului a căror finanțare se realizează din alocații bugetare prevăzute in programul anual de închidere a minelor." Aceste lucrări de închidere si ecologizare sunt cuprinse in programul anual, pentru executarea acestor lucrări S.C. B. S.A încheie contracte cu operatori economici, conform prevederilor art. 6 indice 1 din H.G. nr. 1158/2004. Prin urmare, Societatea B. S.A. este numai mandatarul ministerului de resort care gestionează sumele alocate de la bugetul de stat, iar operatorul economic care a solicitat, a primit si a utilizat sumele de la bugetul de stat este Societatea A.. Recurenta a mai arătat că adresa Consiliului Concurentei nr. /16.02.2016 face referire la ajutoare de stat/ajutor de minimis in baza O.U.G. nr. 77/2014, nu la alocații bugetare încasate conform prevederilor invocate mai sus, nereprezentând înscris suplimentar. Cu privire la extrasele de cont emise de Trezoreria Municipiului Satu Mare, încasarea alocațiilor bugetare de la S.C. B. S.A. s-au făcut prin conturile bancare deținute de S.C. A. S.R.L. la băncile comerciale. Prin trezoreria statului se derulează operațiunile de încasări și plăți privind fonduri publice, asa cum prevede O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, iar in cazul A. S.R.L. alocațiile bugetare se încasează prin B. S.A. in calitate de mandatar. Adresa S.C. B. S.A. nr. 273/17.02.2016 către S.C. A. S.R.L. nu reprezintă un inscris suplimentar, deoarece la stabilirea constatărilor s-a avut in vedere de către echipa de inspecție si răspunsurile la solicitările formulate către S.C. B. S.A., prin adresele DGRFP Cluj Napoca nr. 106/20.01.2015 si nr. 138/29.01.2015. Recurenta a reluat parțial susținerile făcute prin celălalt recurs declarat în cauză de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 4.1.1. Cu privire la recursul declarat de DGRFP Cluj-Napoca în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor Intimata a arătat că din prevederile contractuale rezultă fără echivoc că a încasat suma rezultată prin înmulțirea cantităților real executate pe articole cu prețurile unitare din anexele contractelor încheiate. Cantitățile real executate au fost determinate prin măsurători specifice de către achizitor, direct sau prin intermediul firmei de dirigenție. Abia după efectuarea acestor măsurători, situațiile de lucrări au fost confirmate potrivit obligațiilor asumate de beneficiar prin contracte, iar recepțiile finale au avut loc fără obiecțiuni din partea acestuia. Prin urmare, toate cheltuielile au rezultat exclusiv din situațiile de lucrări verificate și aceptate de aceștia, fără nicio legătură cu costurile reclamantei de producție, fie ele reale sau fictive. Concluzia rezultă și din dispozițiile art. 4 alin. (8) din H.G. nr. 644/2007 și ale art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 997/2010, potrivit cărora datele înscrise în deconturile justificative sunt cheltuielile efectiv realizate ce rezultă exclusiv din situațiile lunare de lucrări verificate și aprobate de B. S.A., care a semnat aceste deconturi înainte ca ele să fie depuse la organul fiscal în vederea avizării. Neîncadrarea sa în categoria operatorilor economici prevăzuți de dispozițiile art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011 (art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012) reiese și din înscrisurile depuse în probațiune în fața primei instanțe: Scrisoarea Consiliului Concurenței nr. /16.02.2016, din care rezultă că nu figurează cu alocații primite de la bugetul de stat pentru finanțarea lucrărilor de închidere și ecologizare a minelor; extrase de cont de subvenții de la Trezorerie din care reiese că nu a primit alocații de la bugetul de stat pentru închideri și ecologizări de mine; scrisoarea emisă de auditorul extern în data de 05.04.2016 din care rezultă că, în perioada 01.10.2011-31.01.2013, nu a beneficiat de subvenții sau ajutoare de stat; scrisoarea nr. 273/17.02.2016 a B. S.A., în care aceasta precizează că problema obținerii sumelor de la bugetul de stat privește exclusiv ministerul de resort și B. S.A., reclamantei revenindu-i numai obligația de realizare a lucrărilor conform prevederilor din contractele de achiziție publică încheiate. Intimata a mai arătat că susținerile recurentului în sensul că, activitatea tuturor operatorilor economici care beneficiază direct sau indirect de sume acordate de la bugetul de stat consolidat poate face obiectul unei inspecții economico-financiare, nu au acoperire legală. În primul rând, textele legale nu fac distincție între a beneficia direct și a beneficia indirect de sume acordate de la bugetul de stat, ci se referă la sume alocate de la bugetul consolidat al statului. Or, între intimată și bugetul consolidat al statului nu există niciun raport juridic în temeiul căruia să i se fi alocat sume. În al doilea rând, sumele la care se referă textul nu pot fi alte sume decât cele cu destinația expresă prevăzută de lege - subvenții, transferuri, alocații și alte sume asimilate acestora, pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități. Or, reclamantei nu i s-au alocat sume cu aceste destinații. Recurentul arată că activitatea de inspecție economico-financiară se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare, fără să arate ce relevanță are acest aspect din perspectiva căii de atac. Oricum, faptul că inspecția economico-financiară contestată ar fi fost cuprinsă într-un astfel de program nu are nicio relevanță din perspectiva legalității actelor administrative contestate și nu conferă inspecției economico-financiare alte competențe decât cele prevăzute de lege. Din analiza întregului text al art. 4 din H.G. nr. 1008/2006 rezultă că singura entitate îndreptățită să solicite sume de la bugetul de stat în această procedură este Ministerul Economiei și Comerțului (prin B.). Această concluzie este întărită de referirile textului legal la "ordonatorul principal de credite" care nu poate fi decât un ministru, un conducător al unui organ de specialitate al administrației publice centrale, un conducător al altei autorități publice sau un conducător al unei instituții publice autonome (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002). Intimata nu a contestat niciodatăcompetența inspecției economico-financiare cu privire la verificarea și avizarea deconturilor justificative în procedura reglementată de hotărârile de guvern privitoare la aprobarea închiderii definitive de mine și de cariere, întrucât această competență rezultă expres din cuprinsul acestor acte normative. Faptul că, prin acte normative cu caracter special, se dă inspecției economico-financiare competența de a efectua anumite verificări punctuale, într-o procedură care se aseamănă cu controlul ex-ante, nu poate conduce la concluzia că inspecția economico-financiară devine competentă să efectueze controlul ex-post, astfel cum susține recurentul. Verificările efectuate în procedura reglementată de hotărârile de guvern privitoare la aprobarea închiderii definitive de mine și de cariere nu reprezintă un control ex-ante, în sensul art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011 deoarece: nu are ca obiect verificarea fundamentării bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici; nu are ca obiect verificarea fundamentării sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru susținerea unor activități; nu are ca obiect verificări cu privire la constituirea și asigurarea surselor de plată a finanțărilor rambursabile garantate sau sub-împrumutate de stat. Chiar dacă ar accepta faptul că procedura reglementată de hotărârile de guvern privitoare la aprobarea închiderii definitive de mine și de cariere este un control ex-ante în sensul arătat, nu exista vreun temei legal din care să rezulte prorogarea de competență susținută de recurent. De altfel, o astfel de apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe, invocarea sa direct în calea extraordinară de atac a recursului fiind inadmisibilă. Recurentul se referă la lucrările efectuate într-o manieră din care înțelege că acesta contestă realitatea lor. Și acest aspect este unul nou, invocat direct în recurs, care nu se regăsește nici în cuprinsul actelor administrative atacate, nici în apărările formulate în fața instanței de fond. Prin actele administrative atacate nu a fost contestată realizarea efectivă a lucrărilor, ci s-a susținut că a înregistrat în contabilitate o serie de cheltuieli presupus fictive. Mai mult, în cuprinsul apărărilor formulate în fața instanței de fond s-a arătat în mod repetitiv faptul că inspecția economico-financiară desfășurată nu a analizat și nu a contestat realitatea efectuării lucrărilor contractate. 4.1.2. Cu privire la recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu: În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinței, se arată că motivarea unei hotărâri judecătorești nu implică neapărat ca instanța să analizeze fiecare din argumentele prezentate de părți, motivarea putând fi și una implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care instanța nu le-a admis argumentele, iar instanței de recurs să ofere elemente suficiente pentru exercitarea controlului asupra soluției pronunțate. Această susținere este întemeiată atât pe art. 6 par. 1 din Convenție, cât și pe jurisprudența conturată la nivelul CEDO și a CJUE. Faptul că prima instanță nu a analizat punctual răspunsurile date la interogatoriu (răspunsuri care nu aduceau nimic nou față de poziția exprimată de autorități prin actele emise și prin întâmpinări) sau că nu a analizat adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. 242.578/06.10.2017 (adresă emisă în timpul soluționării litigiului, prin care se reiterează aceleași susțineri din actele emise și din întâmpinări) nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a sentinței recurate. Toate susținerile aduse de către autorităților pârâte cu privire la pretinsa lor competență de a efectua inspecția economico-financiară au fost analizate, neputându-se pretinde instanței să analizeze aceste susțineri în mod repetat, prin raportare la fiecare act de procedură sau înscris prin care aceste susțineri sunt reiterate. Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a analizat prevederile H.G. nr. 644/2007 și clauzele contractelor nr. x/23.09.2002 și nr. y/10.08.2011 și a concluzionat că din acestea rezultă doar obligația de a efectua lucrările la care s-a obligat contractual, nu și obligații în legătură cu obținerea, administrarea și gestionarea de sume provenite de la bugetul consolidat al statului. În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că aceste motive, identice cu cele invocate prin recursul Ministerului Finanțelor Publice, sunt neîntemeiate pentru motivele pe care le-a arătat pe larg anterior. În ceea ce privește susținerea că reclamanta este beneficiara alocațiilor de la bugetul consolidat al statului, și nu B. S.A., se arată că este complet lipsită de temei legal și este contrazisă de dispozițiile legale incidente în speță. Astfel, raporturile juridice dintre Ministerul Economiei, Finanțelor și Mediului de Afaceri și B. S.A., pe de-o parte, respectiv B. S.A. și reclamantă, pe de altă parte, sunt distincte. Astfel, raporturile dintre Ministerul Economiei, Finanțelor și Mediului de Afaceri și B. S.A. sunt guvernate de prevederile H.G. nr. 313/2002 și ale Contractului de mandat nr. x/22.02.2012; raporturile dintre B. S.A. și reclamantă sunt guvernate de cele trei contracte de achiziție publică. Niciunul dintre aceste raporturi juridice nu conține vreo obligație cu privire la obținerea, administrarea și gestionarea sumelor provenite direct de la bugetul de stat, fapt ce rezultă din următoarele dispoziții legale: art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 997/2010; art. 3 alin. (1) pct. 1 și art. 61 lit. a) din H.G. nr. 313/2002. Din aceste dispoziții legale rezultă indubitabil faptul că beneficiarul sumelor alocate de la bugetul consolidat al statului cu titlul de "subvenții, transferuri, alocații și alte sume asimilate acestora, pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități" (în sensul art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011) este B. S.A., aspecte confirmate de expertiza administrată în fața primei instanțe. Prin urmare, după cum în mod corect s-a reținut prin sentința recurată, doar activitatea acestei societăți putea face obiectul inspecției economico-financiare. În ceea ce privește susținerile recurentei, în sensul că reclamanta nu deține documente justificative pentru cheltuielile pentru care a solicitat și a încasat alocații bugetare și că a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu reflectă achiziții reale de bunuri și de servicii, se arată că motivele care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate relevă faptul că inspecția economico-financiară a procedat la o verificare specifică inspecției fiscale. Această critică privea fondul actelor administrative și nu a fost analizată de prima instanță având în vedere că nu s-a mai impus, prin raportare la motivele pentru care actele atacate au fost anulate. Prin urmare, aceste chestiuni nu au legătură cu sentința recurată și nu pot fi analizate direct în recurs. Chiar dacă s-ar considera că este posibilă analiza acestor critici în recurs, înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor generate de operațiunile așa-zis fictive a influențat cuantumul TVA deductibile și a bazei impozabile a impozitului pe profit, dar această înregistrare nu a influențat executarea celor trei contracte analizate. Irelevanța operațiunilor așa-zis fictive din perspectiva inspecției economico-financiare rezultă și din faptul că ele nu au influențat modul în care au fost executate cele trei contracte. Aceste operațiuni nu au fost evidențiate în facturile emise de reclamantă către B. S.A. și plătite de către aceasta. Reclamanta a facturat către B. S.A. lucrările contractate și executate, iar această societate i-a plătit aceste lucrări contractate și executate. Acest aspect rezultă neîndoielnic din cuprinsul facturilor și a deconturilor justificative și este confirmat de expertiza administrată în cauză. Facturile emise către B. S.A., în conformitate cu prevederile contractuale, sunt documente justificative în sensul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 (republicată). Aceste facturi au la bază propriile lor documente justificative necontestate, deconturile și situațiile de lucrări, prin urmare nu se poate vorbi despre efectuarea unor plăți de către B. S.A. în lipsa unor documente justificative. În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că, dacă nu se recunoaște competența inspecției economico-financiare de a verifica activitatea noastră, ar însemna să nu se poată verifica dacă statul român a beneficiat de contraprestații pentru sumele pe care le-a achitat, se arată că în cuprinsul apărărilor formulate în fața instanței de fond s-a arătat în mod repetitiv faptul că inspecția economico-financiară nu a analizat și nu a contestat realitatea efectuării lucrărilor contractate. 4.2. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca a formulat întâmpinare, prin care a achiesat in totalitate la motivele de recurs formulate de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamantă, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta. Recurenta a arătat că sumele încasate de S.C. A. S.R.L. de la B. S.A., reprezintă contravaloarea alocațiilor bugetare destinate finanțării cheltuielilor pentru conservarea, închiderea definitivă a minelor și carierelor, efectuate de S.C. A. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu B. S.A. Acest fapt rezulta fara echivoc din Hotărârile de Guvern emise pentru aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine și cariere, citând prevederile H.G. nr. 1008/2006 privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine și cariere, etapa a IX-a. Societatea a prezentat direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice pe raza teritorială unde se localizează obiectivul minier, deconturile justificative pentru ca sumele alocate de la bugetul de stat să fie solicitate de ministerul de resort și să-i fie achitate. In consecința, chiar daca societatea a incasat sumele ca urmare a unor contracte de lucrări, acestea nu își pierd calitatea de alocații bugetare, A. S.R.L. fiind operatorul economic care a beneficiat de sumelor acordate de la bugetul generali consolidat pentru închiderea minelor, astfel încât, contrar celor reținute de instanța de fond, societatea se încadrează in categoria operatorilor economici prevăzuți de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, respectiv art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012 și, în consecința, inspecția-economico-financiara este competenta sa verifice activitatea reclamantei in ceea ce privește fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidate.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs 7.1. Aspecte de fapt și de drept reținute de prima instanță Organul de inspecție economico-financiară din cadrul DGRFP Cluj-Napoca a efectuat o inspecție economico-fînanciară la S.C. A. S.R.L. având ca obiectiv controlul financiar ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul de stat consolidat pe perioada 01.10.2011-31.01.2013, pentru executarea lucrărilor de închidere si ecologizare a minelor. În concret, inspecția economico-financiară efectuată la societatea reclamantă a vizat, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011 și art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012, fundamentarea și justificarea utilizării, conform destinațiilor stabilite, a sumelor alocate de la bugetul general consolidat pentru susținerea unor activități. In urma desfășurării inspecției fiscale, organul de inspecție economico-financiară a întocmit Procesul-verbal nr. x/03.08.2015, Raportul de Inspecție economico-financiară nr. 595/03.08.2015 si Dispoziția obligatorie nr. 596/03.08.2015. Prin Dispoziția obligatorie cu nr. 596/03.08.2015, a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de restituire la bugetul general consolidat a sumei de 18.555.246,05 RON, compusă din suma de 11.900.600,22 RON, sumă pentru care organul de control a apreciat că societatea nu deține documente justificative contabile și suma de 6.654.645,83 RON, reprezentând calcul accesorii (dobânzi si penalități) de la data încasării sumelor de la bugetul general consolidat, până la data de 16.05.2015. Organul fiscal a apreciat că sumele încasate de S.C. A. S.R.L. de la B. S.A. reprezintă contravaloarea alocațiilor bugetare destinate finanțării cheltuielilor pentru conservarea, închiderea definitivă a minelor și carierelor, inclusiv monitorizarea factorilor de mediu postînchidere efectuate de S.C. A. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu B. S.A. Acest fapt este, în opinia organului fiscal, clar reglementat prin Hotărârile de Guvern emise pentru aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu postînchidere a unor mine și cariere, citând în acest sens prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1008/2006. Împotriva măsurii stabilite, reclamanta a formulat plângere prealabilă, înregistrată la pârâtă sub nr. x/08.09.2015, care a fost respinsă ca neîntemeiată de Biroul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor din cadrul MFP prin Decizia nr. 28/P/06.06.2016. 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de către recurentele-pârâte și a apărărilor formulate de intimata-reclamantă Înalta Curte va analiza împreună cele două recursuri formulate în prezenta cauză, având în vedere faptul că motivele subsumate cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt aceleași. 7.2.1. Motivele de recurs privind fondul cauzei, încadrate în prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. din cadrul recursului formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca în nume propriu, Înalta Curte constată că este nefondat. Recurenta a arătat faptul că prima instanță nu a analizat in mod concret toate motivele invocate de aceasta prin întâmpinarea depusa, cat si prin celelalte apărări formulate în speța (note scrise, obiecțiuni la expertiza, adresa MFP - Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiara nr. /06.10.2017 depusa la dosarul cauzei, concluziile scrise); nu a analizat toate prevederile legale și contractuale invocate de pârâtă; a avut în vedere anumite înscrisuri fără a le analiza prin prisma apărărilor formulate și a omis analizarea altor înscrisuri; în mod eronat, prima instanță a reținut că paratul Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare, deși aceasta a fost depusă la data de 15.11.2016; nu a avut în vedere proba cu interogatoriu si proba cu expertiza, administrate în cauza, în ceea ce privește competenta organului de inspecție economico -financiară si oricum, expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea unei probleme de drept. Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurente pe această cale se invocă în esență fie o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, fie o greșită evaluare a probatoriului administrat în cauză, aspect ce nu poate face nicicum obiectul căii de atac a recursului, reprezentând critici de netemeinicie. Pe de altă parte, nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Ca urmare, prima instanță nu are obligația de a analiza exhaustiv în hotărâre toate înscrisurile depuse la dosar, ci doar pe acelea considerate esențiale și care au stat la baza formării convingerii instanței și la baza emiterii soluției. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată potrivit convingerii acesteia și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, astfel cum a înțeles această primă instanță să interpreteze textele legale. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. 7.2.2. Motivele de recurs privind fondul cauzei, încadrate în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că judecata primei instanțe a avut ca obiect exclusiv primul motiv de nulitate invocate de reclamantă cu privire la actele atacte, respectiv lipsa competenței materiale a pârâtelor de a efectua controlul asupra reclamantei, având în vedere neîncadrarea acesteia în categoriile de operatori economici prevăzuți de dispozițiile art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 (art. 2 din H.G. nr. 101/2012). Ca urmare, Înalta Curte va analiza exclusiv acest aspect, neputând trece la analiza fondului acțiunii (temeinicia actelor de sancționare), urmând a lăsa necercetate motivele de recurs sau apărările intimatei care atacă fondul cauzei. În ceea ce privește competența pârâtelor de a emite actele contestate, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a anulat actele contestate pe acest motiv. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011, inspecția economico-financiară se efectuează cu privire la fundamentarea și justificarea utilizării, conform destinațiilor stabilite, a sumelor acordate de la bugetul general consolidat, respectiv subvenții, transferuri, alocații și alte sume asimilate acestora pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități (art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 raportat la art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012). Inspecția economico-financiară se poate desfășura la operatorii economici expres prevăzuți de dispozițiile art. 3 pct. 5 lit. a)-e) din O.U.G. nr. 94/2011 (art. 2 lit. a)-e) din H.G. nr. 101/2012), precum și la alți operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat sub forma subvențiilor, transferurilor, alocațiilor sau a altor sume asimilate acestora, pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități (art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, respectiv art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012). În această din urmă categorie au apreciat autoritățile recurente că se încadrează intimata (p. 10 din Decizia nr. 28/P/06.06.2016 privind soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. 596/03.08.2015). Prima instanță a reținut două rațiuni pentru care actele emise au fost anulate: reclamanta nu se încadra în categoria operatorilor economici prevăzuți de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, respectiv art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012 și, implicit, pârâtele nu aveau competența materială a unui organ de inspecție economico-financiară de a efectua un control vizând activitatea acestei societăți, deoarece singurele entități ce puteau fi verificate sub aspectul modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat erau Ministerul Industriei și Resurselor (pentru contractul nr. x/23.09.2002) și societatea B. S.A. (pentru contractele nr. x/10.08.2011 și nr. y/30.05.2012). Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte reține că prevederile art. 2 alin. (1) și art. 6 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2011, precum și ale art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, nu fac distincție între tipul op