ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 4780 din 12 august 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins cererea formulată de către reclamanta SC F. SA, în contradictoriu cu

pârâtă Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, având ca obiect

suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă de Curtea de Conturi a

României și a Încheierii nr. 9 din 8 iunie 2011 prin care a fost soluționată

contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei sus menționate.

Din analiza actelor

de la dosar, instanța a reținut că nu este îndeplinită nici condiția cazului

bine justificat și nici condiția prevenirii unei pagube iminente, în speță,

neputându-se reține existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Astfel, cu privire la

cazul bine justificat, s-a constatat că nu se poate reține o aparență de

nelegalitate a actelor atacate, fiind irelevantă conduita ulterioară a

emitentului deciziei atacate, întrucât aparența de nelegalitate a actului

administrativ se analizează în raport cu momentul emiterii acestuia.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a

dovedit iminența producerii unui prejudiciu, având în vedere că măsurile

contestate din Decizia nr. 6/2011 vizează, în principal, activitatea societății

reclamante, iar aspectul cheltuielilor de natură salarială vizează doar anumiți

salariați ai reclamantei.

Împotriva Sentinței

nr. 4780 din 12 august 2011 a Curții de Apel București, a formulat recurs

reclamanta SC F. SA.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare

a dispozițiilor art. 2 lit. t) și ș) și a art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, nesocotind totodată și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R

(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei

cu privire la protecția juridică provizorie în materia administrativă, măsura

suspendării executării actului administrativ încadrându-se în măsurile de

protecție provizorie la care se referă Recomandarea.

Chiar dacă în ceea ce

privește condiția cazului bine justificat instanța analizează aparența de

legalitate raportat la momentul emiterii acestuia, având în vedere condiția de

bază care se referă la contestarea pe cale administrativă a actului conform

art. 7 din Legea nr. 554/2004 instanța avea obligația de a analiza și conduita

ulterioară a emitentului. Îndoiala serioasă în privința legalității deciziei a

cărei suspendare s-a cerut și implicit asupra actului de control efectuat este

evidentă din moment ce după întocmirea Raportului de Control nr. 986/4 martie

2011 și după emiterea Deciziei nr. 6/2001 intimata a înțeles să procedeze la

solicitarea de verificări din partea Inspecției Muncii în ceea ce privește pct.

7, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor

Publice cu privire la pct. 8 și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri referitor la pct. 9, ceea ce demonstrează o vădită nesiguranță

asupra actului de control efectuat.

Condiția pagubei

iminente este îndeplinită deoarece legea nu impune ca prejudiciul să se producă

neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, el putându-se

produce și în patrimoniul unui terț, în speță în patrimoniul salariaților.

Termenele date de Curtea de Conturi în conținutul Deciziei și modalitatea de

recuperare a banilor (direct de la angajați și de la partenerii economici)

justifică, în opinia recurentei, paguba iminentă și pot conduce la perturbarea

funcționării societății.

Examinând cauza prin

prisma criticilor enunțate și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru cele ce

vor fi menționate în continuare:

Cererea formulată de

SC F. SA de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a vizat Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 emisă de

Curtea de Conturi - Departamentul IV și Încheierea nr. 9 din 8 iunie 2011 prin

care aceeași autoritate a soluționat contestația împotriva Deciziei menționate

mai înainte.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond […]”.

S-a constatat

îndeplinită cerința prealabilă a contestării pe calea art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a actului administrativ constând în Decizia nr. 6 din 6

aprilie 2011 în condițiile în care Curtea de Conturi a și soluționat

contestația formulată de societatea reclamantă prin Încheierea din 8 iunie

2011.

Așa cum rezultă din

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura întreruperii

temporare a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepție, în

condițiile în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și

este supus executării imediate și din oficiu, măsură care poate opera numai

dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența cazului bine

justificat și pericolul producerii unei pagube iminente, ambele sintagme fiind

definite de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș).

Verificarea

îndeplinirii celor două cerințe presupune doar efectuarea unei cercetării

sumare a aparenței dreptului, cum de altfel instanța de fond a și procedat în

cauză.

Relativ la condiția

existenței cazului bine justificat, în mod corect și legal abordarea

judecătorului fondului a fost aceea că, pe de o parte aparența de nelegalitate

a actului administrativ se analizează în funcție de momentul emiterii acestuia,

fiind nerelevantă conduita ulterioară a emitentului (în concret cu ocazia

soluționării contestației), iar, pe de altă parte prezumata contradicție cu

dispozițiile legale invocate de reclamantă nu poate fi obiectul instanței

învestite cu cererea de suspendare a executării, fiind atribuțiile instanței ce

va fi sesizată cu fondul litigiului să verifice dacă au fost interpretate și

aplicate corect dispozițiile legale incidente.

Prin cererea de

recurs s-a reiterat că prin măsurile dispuse cu ocazia soluționării

contestației Curtea de Conturi a manifestat nesiguranță cu privire la actul de

control deoarece a solicitat altor autorități publice să facă verificări

punctuale pe aspectele sesizate de reclamantă, prin contestație, însă o

asemenea analiză a conduitei ulterioare întocmirii actului administrativ

Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 poate, eventual, constitui preocuparea

judecătorului care va fi învestit cu soluționarea fondului și nicidecum nu

poate fi considerat ca argument valid în analiza în temeiul art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Argumentat, prima

instanță a reținut în mod just că nu este îndeplinită nici cerința referitoare

la prevenirea unei pagube iminente întrucât măsurile contestate din Decizia nr.

6 din 6 aprilie 2011 vizează, în principal, activitatea societății comerciale,

iar aspectul cheltuielilor de natură salarială privește doar o parte din

salariații reclamantei.

Nu poate fi primită

teza recurentei în sensul că legea nu impune ca prejudiciul să se producă

neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, o astfel de

interpretare a sintagmei definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) contravenind art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în general, scopului acestui act normativ

care este acela de a apăra de abuzurile administrative pe cei ce se consideră

vătămați prin acțiunile sau inacțiunile autorităților.

Înalta Curte nu va

reține ca pertinentă nici critica referitoare la nesocotirea principiilor

cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de

contencios administrativ, dimpotrivă soluția Curții de Apel fiind în acord cu

principiul potrivit căruia măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi

acordate dacă executarea actului administrativ este de natură că cauzeze

prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței

unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.

Or, considerentele

sentinței demonstrează că la evaluarea cererii de suspendare a executării s-au

avut în vedere toate aspectele implicate de solicitarea reclamantei, din

perspectiva normei naționale al cărei conținut reflectă în mod evident

principiile Recomandării invocate.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC F. SA împotriva Sentinței nr. 4780 din 12 august 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 martie 2012.

Procesat de GGC - AS