ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4780 din 12 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către reclamanta SC F. SA, în contradictoriu cu pârâtă Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă de Curtea de Conturi a României și a Încheierii nr. 9 din 8 iunie 2011 prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei sus menționate. Din analiza actelor de la dosar, instanța a reținut că nu este îndeplinită nici condiția cazului bine justificat și nici condiția prevenirii unei pagube iminente, în speță, neputându-se reține existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel, cu privire la cazul bine justificat, s-a constatat că nu se poate reține o aparență de nelegalitate a actelor atacate, fiind irelevantă conduita ulterioară a emitentului deciziei atacate, întrucât aparența de nelegalitate a actului administrativ se analizează în raport cu momentul emiterii acestuia. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a dovedit iminența producerii unui prejudiciu, având în vedere că măsurile contestate din Decizia nr. 6/2011 vizează, în principal, activitatea societății reclamante, iar aspectul cheltuielilor de natură salarială vizează doar anumiți salariați ai reclamantei. Împotriva Sentinței nr. 4780 din 12 august 2011 a Curții de Apel București, a formulat recurs reclamanta SC F. SA.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. t) și ș) și a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nesocotind totodată și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materia administrativă, măsura suspendării executării actului administrativ încadrându-se în măsurile de protecție provizorie la care se referă Recomandarea. Chiar dacă în ceea ce privește condiția cazului bine justificat instanța analizează aparența de legalitate raportat la momentul emiterii acestuia, având în vedere condiția de bază care se referă la contestarea pe cale administrativă a actului conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 instanța avea obligația de a analiza și conduita ulterioară a emitentului.

Îndoiala serioasă în privința legalității deciziei a cărei suspendare s-a cerut și implicit asupra actului de control efectuat este evidentă din moment ce după întocmirea Raportului de Control nr. 986/4 martie 2011 și după emiterea Deciziei nr. 6/2001 intimata a înțeles să procedeze la solicitarea de verificări din partea Inspecției Muncii în ceea ce privește pct. 7, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice cu privire la pct. 8 și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri referitor la pct. 9, ceea ce demonstrează o vădită nesiguranță asupra actului de control efectuat. Condiția pagubei iminente este îndeplinită deoarece legea nu impune ca prejudiciul să se producă neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, el putându-se produce și în patrimoniul unui terț, în speță în patrimoniul salariaților.

Termenele date de Curtea de Conturi în conținutul Deciziei și modalitatea de recuperare a banilor (direct de la angajați și de la partenerii economici) justifică, în opinia recurentei, paguba iminentă și pot conduce la perturbarea funcționării societății. Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru cele ce vor fi menționate în continuare: Cererea formulată de SC F. SA de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a vizat Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV și Încheierea nr. 9 din 8 iunie 2011 prin care aceeași autoritate a soluționat contestația împotriva Deciziei menționate mai înainte.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond […]”.

S-a constatat îndeplinită cerința prealabilă a contestării pe calea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a actului administrativ constând în Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 în condițiile în care Curtea de Conturi a și soluționat contestația formulată de societatea reclamantă prin Încheierea din 8 iunie 2011. Așa cum rezultă din art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura întreruperii temporare a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepție, în condițiile în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și este supus executării imediate și din oficiu, măsură care poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența cazului bine justificat și pericolul producerii unei pagube iminente, ambele sintagme fiind definite de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș). Verificarea îndeplinirii celor două cerințe presupune doar efectuarea unei cercetării sumare a aparenței dreptului, cum de altfel instanța de fond a și procedat în cauză.

Relativ la condiția existenței cazului bine justificat, în mod corect și legal abordarea judecătorului fondului a fost aceea că, pe de o parte aparența de nelegalitate a actului administrativ se analizează în funcție de momentul emiterii acestuia, fiind nerelevantă conduita ulterioară a emitentului (în concret cu ocazia soluționării contestației), iar, pe de altă parte prezumata contradicție cu dispozițiile legale invocate de reclamantă nu poate fi obiectul instanței învestite cu cererea de suspendare a executării, fiind atribuțiile instanței ce va fi sesizată cu fondul litigiului să verifice dacă au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile legale incidente.

Prin cererea de recurs s-a reiterat că prin măsurile dispuse cu ocazia soluționării contestației Curtea de Conturi a manifestat nesiguranță cu privire la actul de control deoarece a solicitat altor autorități publice să facă verificări punctuale pe aspectele sesizate de reclamantă, prin contestație, însă o asemenea analiză a conduitei ulterioare întocmirii actului administrativ Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 poate, eventual, constitui preocuparea judecătorului care va fi învestit cu soluționarea fondului și nicidecum nu poate fi considerat ca argument valid în analiza în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Argumentat, prima instanță a reținut în mod just că nu este îndeplinită nici cerința referitoare la prevenirea unei pagube iminente întrucât măsurile contestate din Decizia nr. 6 din 6 aprilie 2011 vizează, în principal, activitatea societății comerciale, iar aspectul cheltuielilor de natură salarială privește doar o parte din salariații reclamantei. Nu poate fi primită teza recurentei în sensul că legea nu impune ca prejudiciul să se producă neapărat în patrimoniul beneficiarului actului administrativ, o astfel de interpretare a sintagmei definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) contravenind art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în general, scopului acestui act normativ care este acela de a apăra de abuzurile administrative pe cei ce se consideră vătămați prin acțiunile sau inacțiunile autorităților.

Înalta Curte nu va reține ca pertinentă nici critica referitoare la nesocotirea principiilor cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ, dimpotrivă soluția Curții de Apel fiind în acord cu principiul potrivit căruia măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură că cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. Or, considerentele sentinței demonstrează că la evaluarea cererii de suspendare a executării s-au avut în vedere toate aspectele implicate de solicitarea reclamantei, din perspectiva normei naționale al cărei conținut reflectă în mod evident principiile Recomandării invocate.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F. SA împotriva Sentinței nr. 4780 din 12 august 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2012. Procesat de GGC - AS