ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5291/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 24 februarie

2012, SC R.D. SRL a chemat în judecată Consiliul Concurenței, solicitând suspendarea

până la soluționarea irevocabilă a cauzei a executării deciziei din 21

decembrie 2011 prin care a fost amendată contravențional cu suma de 159.553.612

RON, echivalentul a 37 milioane euro, pentru încălcarea prevederilor art. 5

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene.

Cererea a fost întemeiată

în drept pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta învederând că

sunt îndeplinite în cauză ambele condiții legale, existența unui caz bine justificat

și respectiv, necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Prin sentința civilă

nr. 2081 din 22 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, avându-se în vedere prezumția de legalitate de

care se bucură actul administrativ și argumentele neconcludente expuse de reclamantă

în susținerea cererii, nu s-au demonstrat acele împrejurări de natură să creeze

o îndoială serioasă asupra legalității deciziei contestate.

Referitor la cerința prevenirii

unei pagube iminente, instanța a constatat că amenda aplicată, într-un cuantum reprezentând

2,6% din cifra de afaceri realizată de reclamantă în anul 2010, a fost corelată

cu capacitatea financiară a societății, nefiind demonstrate nici gravele consecințe

pe care le-ar produce executarea sancțiunii contravenționale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC R.D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a invocat

nelegalitatea aparentă a Ordinului nr. 211/2005 de declanșare a investigației, care

permitea pârâtei derularea unei cercetări cu referire la o faptă pretins săvârșită

peste 2 ani, respectiv în intervalul noiembrie 2007-aprilie 2009.

În aceste împrejurări,

a mai arătat reclamanta, sunt afectate atât legalitatea ordinului de inspecție din

2009, cât și a celui de extindere a investigației din 22 iunie 2011, neexistând

nici o legătură între fapta inițial cercetată, prevăzută de art. 5 lit. a) și lit.

c) din Legea nr. 21/1996 și cea reținută în decizia de sancționare.

S-a învederat și incorecta

extindere asupra societății reclamante a efectelor probelor privind faptele celorlalți

participanți la înțelegerea concertată, în condițiile în care R. nu a participat

la nicio întâlnire și nu a răspuns corespondenței adresate.

Reclamanta a mai precizat

că decizia contestată îi stabilește vinovăția doar pe bază de prezumții, ceea ce

afectează legalitatea actului administrativ, încălcându-se astfel prezumția de nevinovăție

de care ar trebui să se bucure societatea în temeiul art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, având în vedere caracterul de acuzație penală al amenzilor

din domeniul concurenței.

În fine, raportat la existența

cazului bine justificat, reclamanta a invocat greșita definire a pieței relevante,

fapt ce, de asemenea, afectează legalitatea deciziei contestate.

Referitor la cerința pagubei

iminente, reclamanta a arătat că, prin înscrisurile depuse a demonstrat că executarea

deciziei va produce un prejudiciu material important , în condițiile în care societatea

se află într-o situație financiară dificilă, patrimoniul fiind gajat cu ipoteci

pentru garantarea creditelor, fiind pusă în pericol respectarea obligațiilor contractuale

asumate.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, în cadrul procedurii

prevăzute de lege pentru soluționarea cererii de suspendare a executării unui act

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, instanța având doar posibilitatea

de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Cazul bine justificat,

condiție obligatorie pentru a fi aplicată măsura prevăzută de art. 14 și respectiv

art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte

concrete ce țin de legalitatea actului administrativ contestat, întrucât acestea

vizează chiar fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Existența cazului bine

justificat în sensul legii contenciosului administrativ poate fi reținută dacă din

împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției

de legalitate a deciziei atacate, care constituie unul din fundamentele caracterului

executoriu al actelor administrative.

Or, în cauză, reclamanta

a invocat în susținerea cererii de suspendare a executării numeroase aspecte care,

în opinia sa, demonstrează nelegalitatea deciziei contestate, elemente care însă,

țin de analiza fondului litigiului și care nu pot fi examinate în cadrul procedurii

sumare prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În raport de limitele

analizei impuse de dispozițiile legale susmenționate, instanța de fond a constatat

în mod corect că argumentele prezentate de reclamantă în dovedirea cazului bine

justificat nu sunt de natură să creeze un dubiu asupra legalității deciziei emise

de Consiliul Concurenței, neputându-se proceda la examinarea minuțioasă a legalității

Ordinelor nr. 211/2005, nr. 347/2009 și nr. 588/2011 fără a fi prejudecat fondul

litigiului.

Nici critica formulată

referitor la îndeplinirea condiției pagubei iminente nu este întemeiată, înscrisurile

prezentate nefăcând dovada faptului că executarea amenzii ar conduce la blocarea

activității reclamantei și la imposibilitatea respectării obligațiilor contractuale

aflate în derulare.

În raport de cele expuse

mai sus, sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R.D. SRL, împotriva sentinței civile nr. 2081 din 22 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.