ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Concurenței suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr.

18 din 30 mai 2011, anularea Deciziei anterior menționată și pe cale de

consecință exonerarea de plata amenzii stabilite prin aceasta în sarcina

reclamantei; în subsidiar reducerea cuantumului amenzii stabilite în sarcina

reclamantei prin decizia atacată.

În motivarea capătului de cerere

privind suspendarea executării Deciziei nr. 18 din 13 mai 2011, reclamanta a

arătat că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului

contestat, argumentele fiind subsumate următoarelor idei: existența unor

încălcări a reglementărilor în vigoare, în desfășurarea investigației și

adoptarea deciziei de către Consiliul Concurenței; inexistența unor dovezi

pertinente și neechivoce cu privire la existența unei încălcări a legislației

concurenței de către reclamantă.

Cu privire la producerea unei pagube

iminente, reclamanta a arătat că amenda aplicată reprezintă un procent ridicat

din profitul societății SC I. SRL și astfel are un impact serios asupra

activității societății, cuantumul ridicat conducând la punerea în pericol a

posibilității de desfășurare în condiții normale a activității curente.

În dezvoltarea motivelor plângerii cu

privire la solicitarea de anulare a deciziei contestate, reclamanta a susținut

că actul este nelegal fiind nerespectate prevederile legale în vigoare.

Reclamanta a criticat actul contestat

și pentru cauze de netemeinicie.

În raportul întocmit de autoritatea

pârâtă după încheierea investigației s-au reținut argumente nu doar

insuficiente pentru a fundamenta concluziile ci, mai mult, acestea nu

constituie ele însele temeiuri reale, pertinente și neechivoce, fiind

contrazise în mod evident atât de documentele și informațiile aflate la dosarul

de investigații, cât și de normele legale în vigoare.

Reclamanta a susținut că au fost

reținute argumente pro causa, situația a fost prezentată trunchiat, făcându-se

referire doar la aspecte care ar putea, în opinia autorilor, să susțină

concluziile Raportului.

Cu privire la reducerea cuantumului

amenzii reclamanta a solicitat, în subsidiar, să fie luate în considerare

circumstanțele atenuante: rezilierea din proprie voință a contractelor și

colaborarea efectivă și deplină pe parcursul investigației, reținute și în

Raport, dar și durata redusă a presupusei încălcări, gravitatea redusă și

impactul asupra concurenței.

La data de 6 iulie 2011 reclamanta a

depus cerere precizatoare în care a menționat numărul de înregistrare al

deciziei contestate și a reiterat motivele arătate în acțiune.

La termenul de judecată din 21

septembrie 2011, Curtea din oficiu a invocat excepția netimbrării acțiunii.

Prin sentința nr. 5240 din 21

septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a anulat cererea de chemare de judecată ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut că în situația neîndeplinirii obligației de plată până la primul

termen stabilit de instanță, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 prevede

sancțiunea anulării cererii, întrucât taxa se plătește anticipat, până la

primul termen de judecată.

Astfel, Curtea constatând împrejurarea

că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru,

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat

acțiunea ca netimbrată.

Împotriva hotărârii pronunțate de curtea

de apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. SRL, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, învederându-se că

cererea de chemare în judecată promovată de societate nu este supusă timbrării,

așa cum în mod eronat a apreciat prima instanță.

Se mai arată în motivarea căii de atac

că atât din petitul cererii introductive de instanță, cât și din cel al cererii

precizatoare, rezultă foarte clar faptul că societatea reclamantă a contestat

un înscris constatator al unei amenzi contravenționale, solicitându-se în

principal, exonerarea de la plata amenzii și în subsidiar reducerea cuantumului

acesteia.

În acest context se apreciază că

cererea formulată se încadrează în situația de excepție prevăzută la art. 15 lit.

m) din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Or, arată recurenta, că în cazul de

față instanța de judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al

acțiunilor în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 3 lit. m)

din Legea nr. 146/1997, republicată cu modificările ulterioare.

Recursul este fondat.

Incontestabil, atât din petitul cererii

introductive de instanță, cât și din cel al cererii precizatoare, rezultă cu

claritate că reclamanta a contestat un înscris constatator al unei amenzi

contravenționale, solicitând în principal, exonerarea de la plata amenzii și,

în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia.

Astfel, cum rezultă chiar din

dispozitivul deciziei atacate, recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru

săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul celor anterior

menționate, acțiunea formulată de reclamanta-recurentă se încadrează în

situația de excepție prevăzută la art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997,

privind taxele judiciare de timbru, republicată cu modificările ulterioare,

care prevede: „sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile și cererile,

inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la amenzile de

orice fel

”

.

Or, în cazul de față, instanța de

judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al acțiunilor în

contencios administrativ, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 lit. m)

din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările ulterioare, care prevede:

„acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: cereri introduse

de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul

nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege; cererea pentru anularea actului

sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea

unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris; cererea cu caracter

patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite - 10% din

valoarea pretinsă.

Cu toate acestea, o asemenea

calificare este greșită deoarece nu sunt îndeplinite condițiile din ipoteza

normei juridice incluse la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, întrucât nu

există o vătămare produsă printr-un act administrativ și nu există un refuz

nejustificat al unei autorități publice cu privire la un drept recunoscut de

lege.

în plus, art. 15 lit. m) din Legea nr.

146/1997, nu impune nicio limitare în aplicabilitatea sa cu privire la natura

actelor juridice prin care se impun amenzi contravenționale ori cu privire la

autoritățile publice emitente.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, republicată cu

modificările ulterioare și pe cale de consecință este exceptată acțiunea

promovată de reclamanta-recurentă de la obligația de plată a taxei judiciare de

timbru.

De altfel, soluția pronunțată de

instanța de control judiciar este în acord cu cele statuate prin Procesul

verbal încheiat la data de 3 mai 2007, cu ocazia ședinței Plenului

Judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea stabilirii unei practici unitare în cauzele în

care s-au pronunțat soluții contradictorii.

Fată de cele mai sus arătate, cum

motivul de recurs constând în nelegala anulare a acțiunii ca netimbrată, atunci

când legea prevede expres că o atare acțiune este scutită de taxa judiciară de

timbru, este un motiv de ordine publică ce poate fi invocat și după expirarea

termenului legal de motivare a recursului, și cum acest motiv se privește ca

fiind întemeiat, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) și art.

313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC I. SRL

împotriva sentinței nr. 5240 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 martie 2012.