ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 18 din 30 mai 2011, anularea Deciziei anterior menționată și pe cale de consecință exonerarea de plata amenzii stabilite prin aceasta în sarcina reclamantei; în subsidiar reducerea cuantumului amenzii stabilite în sarcina reclamantei prin decizia atacată.

În motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 18 din 13 mai 2011, reclamanta a arătat că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului contestat, argumentele fiind subsumate următoarelor idei: existența unor încălcări a reglementărilor în vigoare, în desfășurarea investigației și adoptarea deciziei de către Consiliul Concurenței; inexistența unor dovezi pertinente și neechivoce cu privire la existența unei încălcări a legislației concurenței de către reclamantă. Cu privire la producerea unei pagube iminente, reclamanta a arătat că amenda aplicată reprezintă un procent ridicat din profitul societății SC I. SRL și astfel are un impact serios asupra activității societății, cuantumul ridicat conducând la punerea în pericol a posibilității de desfășurare în condiții normale a activității curente.

În dezvoltarea motivelor plângerii cu privire la solicitarea de anulare a deciziei contestate, reclamanta a susținut că actul este nelegal fiind nerespectate prevederile legale în vigoare. Reclamanta a criticat actul contestat și pentru cauze de netemeinicie. În raportul întocmit de autoritatea pârâtă după încheierea investigației s-au reținut argumente nu doar insuficiente pentru a fundamenta concluziile ci, mai mult, acestea nu constituie ele însele temeiuri reale, pertinente și neechivoce, fiind contrazise în mod evident atât de documentele și informațiile aflate la dosarul de investigații, cât și de normele legale în vigoare. Reclamanta a susținut că au fost reținute argumente pro causa, situația a fost prezentată trunchiat, făcându-se referire doar la aspecte care ar putea, în opinia autorilor, să susțină concluziile Raportului.

Cu privire la reducerea cuantumului amenzii reclamanta a solicitat, în subsidiar, să fie luate în considerare circumstanțele atenuante: rezilierea din proprie voință a contractelor și colaborarea efectivă și deplină pe parcursul investigației, reținute și în Raport, dar și durata redusă a presupusei încălcări, gravitatea redusă și impactul asupra concurenței. La data de 6 iulie 2011 reclamanta a depus cerere precizatoare în care a menționat numărul de înregistrare al deciziei contestate și a reiterat motivele arătate în acțiune. La termenul de judecată din 21 septembrie 2011, Curtea din oficiu a invocat excepția netimbrării acțiunii. Prin sentința nr. 5240 din 21 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de chemare de judecată ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că în situația neîndeplinirii obligației de plată până la primul termen stabilit de instanță, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 prevede sancțiunea anulării cererii, întrucât taxa se plătește anticipat, până la primul termen de judecată. Astfel, Curtea constatând împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat acțiunea ca netimbrată. Împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, învederându-se că cererea de chemare în judecată promovată de societate nu este supusă timbrării, așa cum în mod eronat a apreciat prima instanță.

Se mai arată în motivarea căii de atac că atât din petitul cererii introductive de instanță, cât și din cel al cererii precizatoare, rezultă foarte clar faptul că societatea reclamantă a contestat un înscris constatator al unei amenzi contravenționale, solicitându-se în principal, exonerarea de la plata amenzii și în subsidiar reducerea cuantumului acesteia. În acest context se apreciază că cererea formulată se încadrează în situația de excepție prevăzută la art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, arată recurenta, că în cazul de față instanța de judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al acțiunilor în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată cu modificările ulterioare.

Recursul este fondat. Incontestabil, atât din petitul cererii introductive de instanță, cât și din cel al cererii precizatoare, rezultă cu claritate că reclamanta a contestat un înscris constatator al unei amenzi contravenționale, solicitând în principal, exonerarea de la plata amenzii și, în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia. Astfel, cum rezultă chiar din dispozitivul deciziei atacate, recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul celor anterior menționate, acțiunea formulată de reclamanta-recurentă se încadrează în situația de excepție prevăzută la art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, republicată cu modificările ulterioare, care prevede: „sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la amenzile de orice fel ” . Or, în cazul de față, instanța de judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al acțiunilor în contencios administrativ, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările ulterioare, care prevede: „acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: cereri introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege; cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris; cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă.

Cu toate acestea, o asemenea calificare este greșită deoarece nu sunt îndeplinite condițiile din ipoteza normei juridice incluse la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, întrucât nu există o vătămare produsă printr-un act administrativ și nu există un refuz nejustificat al unei autorități publice cu privire la un drept recunoscut de lege. în plus, art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, nu impune nicio limitare în aplicabilitatea sa cu privire la natura actelor juridice prin care se impun amenzi contravenționale ori cu privire la autoritățile publice emitente. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, republicată cu modificările ulterioare și pe cale de consecință este exceptată acțiunea promovată de reclamanta-recurentă de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru.

De altfel, soluția pronunțată de instanța de control judiciar este în acord cu cele statuate prin Procesul verbal încheiat la data de 3 mai 2007, cu ocazia ședinței Plenului Judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea stabilirii unei practici unitare în cauzele în care s-au pronunțat soluții contradictorii. Fată de cele mai sus arătate, cum motivul de recurs constând în nelegala anulare a acțiunii ca netimbrată, atunci când legea prevede expres că o atare acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru, este un motiv de ordine publică ce poate fi invocat și după expirarea termenului legal de motivare a recursului, și cum acest motiv se privește ca fiind întemeiat, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc.

civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC I. SRL împotriva sentinței nr. 5240 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.