ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2706/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2706/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra  recursului  de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 1.03.2012, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței:

- anularea Ordinelor Președintelui Consiliului Concurenței nr. 211/08.09.2005, nr. 350/22.09.2009, nr. 541/25.10.2010, nr. 588/22.06.2011 și nr. 647/04.08.2011;

- anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 97/21.12.2011 cu consecința exonerării reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 80.267.746 de lei;

-

în subsidiar

, anularea

parțială

a Deciziei, cu consecința reducerii amenzii aplicate sub nivelul stabilit de Consiliu, constatând că pârâta a procedat la o greșită individualizare a sancțiunii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că aspectele de ordin procedural ce probează nelegalitatea actului administrativ contestat constau în următoarele:

investigația a fost declanșată în absența unui ordin valabil;

toate ordinele emise de consiliu pe parcursul investigației sunt nelegale, neavând un obiect clar determinat;

durata excesivă a procedurii de investigație;

decizia nu încadrează fapta sancționată într-un anumit tip de comportament anticoncurențial.

Pe fond, reclamanta a susținut că fapta reținută de Consiliu nu există, Consiliul nu a dovedit existența încălcării art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței și a art. 101 alin. (1) TFUE, iar așa-zisele probe pe care se fundamentează decizia au fost obținute nelegal, în cadrul inspecției inopinate, utilizarea ulterioară a acestora fiind nelegală.

Astfel, retragerea produsului X a fost o decizie individuală a reclamantei A, bazată pe justificări economice proprii, iar condițiile necesare pentru existența unei înțelegeri, practici concertate sau schimb de informații strategice, în sensul art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, nu sunt întrunite.

A mai precizat reclamanta că nu a existat nici pretinsa încălcare a art.101 TFUE.

A invocat, totodată, aplicabilitatea

exceptării

prevăzute de art.5 alin.(2) din Legea Concurenței și de art.101 alin.3 TFUE, arătând că – în măsura în care instanța va ajunge la concluzia că reclaamnta A este parte la o astfel de înțelegere sau practică concertată – urmează să se constate că efectele

pro-concurențiale

ale unui asemenea acord depășesc în mod substanțial eventualele efecte

anticoncurențiale

, motiv pentru care acesta va fi scos de sub incidența art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței și art. 101 alin. (1) TFUE.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, reclamanta a susținut nerespectarea de către pârât a principiului proporționalității la stabilirea sancțiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

documentele confidențiale

depuse de Consiliul Concurenței, la solicitarea reclamantei, Curtea a constatat că acestea sunt reprezentate de trei

note interne

care nu constituie probe (înscrisuri doveditoare), deci nu se poate susține că prin respingerea cererii de acces la acestea s-ar produce încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) teza I din Constituție, astfel cum s-a susținut de-a lungul procesului.

Prin sentința nr. 2046 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal  a respins acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Ordinul nr.211/08.09.2005 al Președintelui Consiliului Concurenței, s-a dispus declanșarea

din oficiu

a unei investigații având ca obiect „

posibila încălcare a Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, de către societățile active pe piața petrolului și a produselor derivate din petrol, din România

”, întreprinderile implicate fiind: reclamanta SC A SRL, precum și SC B SRL, SC C SRL, SC D SA, SC D  MARKETING  SRL și SC E SRL, toate fiind în perioada de referință în cauză, 2007-2008, membre ale Asociației Române a Petrolului (ARP).

În baza Ordinului nr. 350/22.09.2009 al Președintelui Consiliului, s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile sociale ale întreprinderilor active pe piața avută în vedere, iar la data de 25.09.2009 și la sediul Asociației Române a Petrolului.

Prin Ordinul nr. 541/25.10.2010 al Președintelui Consiliului, pârâtul a modificat obiectul investigației, în sensul extinderii acestuia pentru aplicarea art. 101 și 102 TFUE.

Consiliul Concurenței a justificat emiterea Ordinului nr. 588/22.06.2011 prin care s-a modificat art. 1 din Ordinul nr. 211/08.09.2005, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind urmarea evaluării probelor obținute în cadrul investigației declanșate inițial, obiectul investigației fiind restrâns la „posibila încălcare de către societățile active pe piețele exploatării, producției și vânzării țițeiului, rafinării țițeiului și distribuției carburanților auto benzină și motorină, angro și cu amănuntul din România, a dispozițiilor art. 5 alin. (1)

prin stabilirea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de revânzare, prin limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor și prin împărțirea piețelor

și a dispozițiilor art. 6 din Legea concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 101 și 102 din TFUE

”.

Prin Ordinul nr.647/04.08.2011 al Președintelui Consiliului, s-a dispus disjungerea investigației cu privire la posibila încălcare de către societățile active pe piețele

exploatării, producției și vânzării țițeiului, rafinării țițeiului și distribuției carburanților

auto benzină și motorină, angro și cu amănuntul din România

, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din lege, prin stabilirea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de revânzare și prin împărțirea piețelor și a dispozițiilor art. 6 din lege, precum și a dispozițiilor art. 101 și 102 din Tratat de investigația privind posibila încălcare de către societățile active pe piața

distribuției carburanților auto, benzină și motorină, angro și cu amănuntul, din România

, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 101 din Tratat, prin limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor.

Aceasta din urmă s-a finalizat prin emiterea Deciziei Consiliului Concurentei nr. 97/21.12.2011

,

prin care s-a constatat și sancționat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenței  nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare  și a art. 101 alin. (1) din Tratat prin limitarea sau controlul comercializării cu amănuntul pe piața românească a benzinei X (o benzină cu cifră octanică de minim 95, care a fost utilizată, în principal, pentru funcționarea autovehiculelor fără dispozitiv catalitic).

Cu privire la Ordinul inițial nr.211/08.09.2005

,

prin care Președintele Consiliului Concurenței a ordonat efectuarea investigației, Curtea a reținut că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor art.26 lit.a) din Legea nr.21/1996, în varianta în vigoare la data emiterii ordinului, când era aplicabil Regulamentul  de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul nr.61/2004 al Președintelui Consiliului Concurentei care, la art.15 din Cap.4 Secțiunea B. „Proceduri de analiză și investigații” reglementa atât declanșarea investigației în urma unei sesizări, cât și deschiderea din oficiu a unei investigații,  fără să fie impusă expres condiția existenței unei decizii a plenului, cum greșit consideră reclamanta.

Curtea a constatat că fiecare dintre ordinele contestate (inclusiv cel inițial) a fost precedat de o notă internă a Direcției Industrie și Energie, motivată sub aspectul fundamentării necesității măsurii propuse: de declanșare a investigației, de modificare a obiectului investigației, de disjungere a investigației etc.

Faptul că aceste note interne, care nu constituie „probe” în sensul procedurii civile, sunt inaccesibile prin natura lor și confidențiale prin faptul că se referă și la alte investigații, ce nu interesează prezenta cauză, nu au putut fi accesate de reclamantă, nu o îndreptățește să „presupună” că nu este îndeplinită condiția motivării notelor/propunerilor, Curtea constatând, de altfel, contrariul.

Cu privire la obiectul investigației, Curtea a constatat că a fost inițial circumstanțiat în

drept

prin indicarea posibilei încălcări a Legii nr.21/1996 și

în fapt

prin raportare la o piață relevantă (piața petrolului și a produselor derivate din petrol, din România) și la întreprinderile active pe aceasta, ceea ce corespunde stadiului incipient (în faza de indicii/suspiciuni) al cercetării și plasează întreprinderile investigate în poziția de a-și evalua comportamentul pe această piață și de a-și putea pregăti deja apărările.

Cât privește susținerea reclamantei că toate ordinele emise de Consiliu pe parcursul investigației sunt nelegale, neavând un obiect clar determinat, s-a reținut că, în împrejurările concrete ale cauzei, dreptul la apărare al întreprinderilor implicate nu a fost afectat, procedându-se la modificările succesive ale ordinului de investigare în funcție de necesitatea rezultată din analiza probelor tocmai pentru a da posibilitatea întreprinderilor implicate să cunoască în fiecare fază a investigației obiectul probațiunii și să-și poată realiza o apărare corespunzătoare.

Susținerea reclamantei că Ordinul de inspectie nr. 350/2009 este nelegal a fost înlăturată, fiind  contrazisă de conținutul actului, care cuprinde atât

scopul

inspecției (art.3 „posibila participare la o faptă contrară prevederilor art.5 alin.1 din Legea concurenței nr.21/1996 rep. pe piața petrolului și a produselor derivate din petrol din România”), cât și puterile inspectorilor de concurență (pentru

inspecție inopinată

la punctul de lucru din str.X nr.xx, precum și în orice alte spații în care agentul economic își desfășoară activitatea

), abilități conform art.26 din lege.

De asemenea, este evidențiat

obiectul

inspecției: „

posibila existență a unor înțelegeri referitoare la fixarea concertată a prețurilor de vânzare sau de revânzare, precum și la alocarea/împărțirea piețelor/teritoriilor între agenții economici producători și/sau distribuitori, fapte de natură a reprezenta o posibilă încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către agenții economici activi pe piața petrolului și a produselor derivate din petrol din România”.

Referitor la pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 541/25.10.2010 prin care s-a modificat Ordinul inițial nr.211/2005 de declanșare a investigației, s-a reținut că ordinul în cauză indică atât temeiul de fapt reprezentat de puternice suspiciuni privind săvârșirea unor practici anticoncurențiale

(înțelegeri referitoare la fixarea concertata a preturilor de vânzare sau de revânzare,

la alocarea/împărțirea piețelor/teritoriilor intre întreprinderi, producători și/sau distribuitori, precum și a posibilei folosiri în mod abuziv, de către mai multe întreprinderi a unei poziții dominante

pe piețele exploatării, producției și vânzării țițeiului, rafinării țițeiului și distribuției carburanților auto benzina și motorina, angro și cu amănuntul din Romania

”), cât și temeiul de drept în baza căruia autoritatea națională de concurență era îndrituită la acel moment să investigheze aceste posibile fapte anticoncurențiale, respectiv art.26 lit.b) și art.34 din Legea nr.21/1996.

Ordinul de modificare se referea la fapte care se subsumau obiectului ordinului de declanșare a investigației, nefiind deci necesară declanșarea unei noi investigații, astfel cum consideră reclamanta. Modificarea ordinului inițial a fost impusă de necesitatea redefinirii/restrângerii pieței relevante în condițiile în care exista suspiciunea săvârșirii unor fapte anticoncurențiale a căror săvârșire prezintă, de regulă,

caracter continuu

(fie că este vorba de un cartel sau de abuz de dominanță colectivă în legătură cu asigurarea anumitor praguri de preț), iar de la momentul aderării României la UE în anul 2007 exista posibilitatea ca practicile sa afecteze și comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene, câtă vreme teritoriul României devenise  parte a pieței comune, iar presupusele fapte priveau oricum și întreprinderi multinaționale active la nivel european în producția și comercializarea carburanților auto.

S-a apreciat că modificarea operată prin Ordinul nr. 541/25.10.2010 este deci legală, având în vedere chiar dispozițiile în baza cărora se declanșase investigația.

Cât privește Ordinul nr. 588/22.06.2011, Curtea a reținut că acesta nu se referea la o fapta nouă cu o existență de sine stătătoare, ci realiza o detaliere a elementului material al faptei incriminate de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, ca faptă unică și continuă.

Referitor la pretinsa nelegalitate a Ordinului de disjungere nr. 647/4.08.2011, pe motiv că nu puteau fi investigate fapte săvârșite în anul 2007 în baza unui ordin de declanșare a procedurii din 2005, s-a reținut că investigația inițială a condus, în baza unor acte procedurale legale, la obținerea de probe pentru un comportament anticoncurențial continuu. Chiar dacă investigația a fost inițiată în anul 2005, de vreme ce cartelul nu se consumă

uno ictu

, autoritatea de concurentă era îndrituită să obtină informații, nu doar pentru perioada anterioară sau concomitentă emiterii Ordinului nr. 211/2005, ci până la finalul propriei analize (în acest sens este hotărârea Tribunalului UE din cauza 347-94 European Night Services Ltd și alții împotriva Comisiei).

Referitor la necesitatea disjungerii investigației inițiale prin Ordinul nr.647/2011, ulterior emiterii Ordinului nr. 588/22.06.2011,  probele obținute de pârâtul Consiliul Concurenței au relevat faptul că una dintre formele de săvârșire a încălcării investigate (respectiv, limitarea producției și comercializării) implica doar întreprinderile membre ale Asociației Române a Petrolului care comercializau benzină cu amănuntul pe piața românească, viza un singur produs și o perioada determinabilă (începând cu momentul în care au fost inițiate discuțiile dintre părțile implicate despre încetarea comercializării produsului respectiv), iar limitarea producției și comercializării produsului în cauză avea o formă de săvârșire distinctă de cea specifică stabilirii directe a prețurilor, putând face obiectul unui tratament separat de celelalte posibile încălcări cuprinse în ampla investigație derulată începând cu anul 2005.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate decurgând din durata excesivă a procedurii de investigație, Curtea a constata că reclamanta nu a dovedit nicio vătămare în legătură directă de cauzalitate cu durata investigației, iar această durată nu poate fi apreciată nici ca fiind excesivă, prin prisma complexității/anvergurii investigației.

Referitor la neîncadrarea faptei sancționate într-un anumit tip de comportament anticoncurențial, practică concertată sau înțelegere

,

din cuprinsul Deciziei nr.97/21.12.2011 rezultă că s-a constatat încălcarea art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996 și art.101 alin.(1) TFUE „prin participarea la o

înțelegere și/sau practică concertată

având ca

obiect

renunțarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei X pe piața românească”.

În ceea ce privește susținerea reclamantei privind nerespectarea

standardului de probă european

, Curtea a reținut că, în conformitate cu art.2 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (actualele art.101 și art.102), sarcina probei cu privire la existența împrejurărilor care constituie încălcarea acestor norme revine autorității de concurență, aspect conturat și de jurisprudența europeană, care își găsește incidența și în prezenta cauză (Cauza Tribunalul-67/00 JFE Engineering par.177, Cauza C-199/92 P, Hulz v. Comisia, punctul 158; Cauzele reunite T-44/02 OP, T-54/02 OP, T-56/02 OP, T-60/02 OP și T-61/02 OP, Dresdner Bank AG și alții v. Comisia;, C-27/76 United Brands par.265 T-67/00 JFE Engineering par.177, c. Aalborg Portland ș.a. contra Comisie, par.55-57)

Prin urmare, reclamanta a fost sancționată pentru fapte care aduc atingere normelor de concurență din art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și art 101 alin. (1) din Tratatul UE, având în vedere acceptarea de către aceasta a participării sale la o practică concertată a mai multor întreprinderi în sensul influențării pieței prin eliminarea de pe piață a unui sortiment de benzină.

De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reține nelegalitatea utilizării de către autoritatea pârâtă a probelor obținute în cadrul inspecției ce a vizat o practica anticoncurențiala referitoare la

preturi

, conform ordinului de inspecție, în dovedirea practicii anticoncurențiale săvârșite prin limitarea sau eliminarea distribuției unui produs.

În speță, nu poate fi ignorat faptul că a fost eliminat de pe piață sortimentul de benzină cel mai ieftin, că unele echipamente și stații de stocare a carburanților (care generează costuri, deci au influență asupra formării prețului) au putut fi ulterior utilizate în scopul valorificării sau stocării celorlalte sortimente de benzină/motorină ce au fost comercializate ulterior și, mai ales, că părțile înțelegerii și-au justificat fapta anticoncurențiala de oprire a distribuției produsului X și pe motive de costuri.

Critica reclamantei, care a susținut că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru existența unei înțelegeri, practici concertate sau schimb de informații strategice, în sensul art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996 și că  nu a existat nici pretinsa încălcare a art.101 TFUE, retragerea produsului X fiind o decizie individuală a reclamantei A, bazată pe justificări economice proprii, a fost înlăturată, cu motivarea că, din punctul de vedere al existenței prohibiției prevăzute de art. 5 alin. (1) din Lege/art. 101 alin. (1) din TFUE, nu are importanță dacă înțelegerea, decizia asociației de întreprinderi sau practica concertată restricționează concurența prin obiect sau prin efect. Autoritatea de concurență verifică mai întâi dacă un acord restrânge concurența prin obiect și doar în cazul în care rezultatul este negativ, va efectua o analiză a acordului prin prisma potențialelor efecte anticoncurențiale.

În speța dedusă judecății, s-a constatat că  autoritatea de concurență a apreciat în mod corect îndeplinite condițiile pentru a sancționa realizarea unei practici concertate, iar probatoriul administrat în cadrul investigației (înscrisuri privind discuții, corespondență și întâlniri derulate pe parcursul unui an)  demonstrează că reclamanta s-a implicat efectiv la un plan comun cu mai multe întreprinderi constând în retragerea concertată de pe piață a produsului X începând cu data de 1 aprilie 2008 și a acționat conform termenilor acordului, încetând comercializarea sortimentului menționat chiar la data agreată cu concurenții săi.

Justificarea reclamantei, în sensul că ar fi luat o decizie comercială individuală, nu a putut fi reținută ca veridică, având în vedere că din actele dosarului rezultă că în perioada mai 2007 – martie 2008 s-au derulat mai multe discuții pentru a se ajunge la un consens cu privire la încetarea comercializării benzinei X.

Relevantă din perspectiva rolului jucat de reclamanta A în cadrul cartelului este întâlnirea din 5 februarie 2008

,

în cadrul careia reclamanta, împreuna cu întreprinderile E și B au stabilit actiunile ce urmau a fi intreprinse cu privire la sortimentul benzina X, respectiv redactarea unui protocol ai cărui termeni au fost implementați ca atare, părțile încetând comercializarea benzinei X prin stațiile proprii, începând cu 1 aprilie 2008.

Reclamanta A s-a conformat și ea acestui acord, încetând comercializarea chiar la data de 1 aprilie 2008. D a informat personalul din stațiile de distribuție carburanți D și DV că „

începând cu 1 aprilie 2008, societatea va opri livrările de produs X 95 /produs X Premium 95 în mod treptat deoarece terminalele vor epuiza stocurile de produs X”.

Intreprinderea D Marketing a sistat procesul de amestec/aditivare pentru obținerea produsului X în stațiile de distribuție în 29 martie 2008.

Faptul că două dintre întreprinderile integrate vertical pe piață (respectiv, B și C) au încetat producția, ulterior datei de 1 aprilie 2008, nu poate fi interpretat în sensul adoptării unei conduite independente, ci doar ca o punere în practică treptată sau cu întârziere a acordului (fie pentru a înlătura suspiciunea de practică concertată, fie pentru că au urmarit și un interes propriu, generat de imposibilitatea practica de a opri brusc productia unui sortiment de benzină, de a redimensiona, într-o perioadă redusă de timp, activitatea sau capacitatea rafinăriilor C și  B etc.).

Prin urmare, ceea ce a sancționat în speță pârâtul Consiliul Concurenței nu a fost adaptarea independentă a întreprinderilor la modificările specifice pieței (fie că este vorba despre restricții legale privind comercializarea sau de simplele acțiuni, repoziționări pe piață ale concurenților) ci o înțelegere care a distorsionat mediul concurențial.

În mod temeinic și legal pârâtul a reținut că întreprinderile implicate au decis să înceteze comercializarea sortimentului X. Oprirea distribuției și comercializării s-a realizat nu individual, ci concertat, scopul urmărit fiind

să păstreze prin orice mijloace un segment bine definit de consumatori

care, dacă nu ar mai fi beneficiat de oferta de produs X a unei societățăți, s-ar fi putut reorienta către stațiile concurenților care încă furnizau acest produs, în condițiile în care procesul de modificare nu era imposibil de realizat.

Comportamentul acestor întreprinderi a avut deci aptitudinea se a afecta

structura pieței

(structură care este protejată și ea prin normele de concurență), pe care a influențat-o concret.

Apărările reclamantei în sensul că nu a existat o înțelegere între întreprinderile vizate, întemeiate pe faptul că nu a existat un înscris care să consemneze o astfel de înțelegere, ci dimpotrivă, ea ar fi încheiat cu D un contract privind prețurile produsului X ulterior datei de 1 aprilie 2008, au fost apreciat ca neconcludente, deoarece sunt combătute de probele privind existența întâlnirilor și discuțiilor de informare (părțile conștientizând însă că întocmirea unui document scris este riscantă din perspectiva regulilor de concurenta), insistențele reprezentantului societății E,  de a se aplica sancțiuni pecuniare pentru concurenții care nu ar fi respectat de la data de 1 aprilie 2008 decizia de scoatere de la comercializare a produsului X, comercializarea în paralel a aditivilor metalici îmbuteliați în recipient, în scopul prezervării clienților, astfel încât aceștia să nu migreze către o alta societate care nu s-ar fi conformat convenției.

Cât privește încheierea contractului din 3 aprilie 2008 intre A și D, care conținea unele oferte de preturi ale D pentru produsul X valabile până la data de 27 octombrie 2008, s-a reținut că în mod temeinic autoritatea pârâtă a apreciat că acest contract nu era menit sa funcționeze în concret, potrivit clauzelor sale, decât în situația în care nu ar fi fost respectați termenii acordului de către toate întreprinderile implicate. Aceasta, deoarece reclamanta A eliminase produsul X de la comercializare chiar de la 1 aprilie 2008, iar în a doua parte a lunii martie 2008, D informase deja personalul din stațiile de distribuție carburanți că „

începând cu 1 aprilie 2008, societatea va opri livrările de produs X/X Premium 95 în mod treptat [...]”.

Deci, în acest mod, s-a asigurat doar, din punct de vedere juridic, că - în eventualitatea desființării cartelului - D rămâne în continuare pentru reclamanta A prezumtiv furnizor, iar reclamanta A are certitudinea existentei sursei de aprovizionare.

Pe de altă parte, nici concluziile

raportului de expertiză contabila

administrat la solicitarea reclamantei A nu sunt de natură să contrazică aceste probe.

Astfel, concluzia expertului că

efectele

descreșterii cererii de produs X au fost absorbite de creșterea cererii pentru celelalte sortimente de benzina, este discutabilă, cu atât mai mult cu cât acesta însuși arată drept posibilă cauză

dirijarea forțată a cererii,

chiar daca preferința consumatorului posesor de autoturism fără dispozitiv catalitic era certă pentru produsul X.

Relevant sub acest aspect este faptul că întreprinderile D, D Marketing și B au crescut semnificativ preturile la produsul X comparativ cu COR 95 în perioada anterioara și imediat ulterioara datei de 1 aprilie 2008, reclamanta MOL  contribuind și ea la așa-zisa scădere a cererii de produs X prin scăderea ofertei din partea sa pe piața (ulterior începerii discuțiilor dintre concurenții din cadrul ARP, aceasta eliminând sortimentul de la unele dintre cele mai importante - ca volum de vânzări - benzinării ale sale).

În aceste condiții, fără dovezi concrete cu privire la migrația consumatorilor de produs X către benzina cu cifra octanica 95, nu se poate concluziona ca au fost “

absorbite și depășite efectele descreșterii cererii de produs X”.

Curtea a conchis, față de toate împrejurările expuse, că faptele analizate în cadrul investigatiei întrunesc caracteristicile unei înțelegeri și/sau practici concertate, în sensul art. 5 alin. (1) din Legea concurentei și al art. 101 alin. (1) din Tratat, iar în cauza a fost respectat inclusiv standardul de proba european pentru demonstrarea practicilor concertate.

Referitor la incidența art.101 TFUE, Curtea a reținut că nu este întemeiată apărarea reclamantei, având în vedere

Comunicarea Comisiei

publicată în Jurnalul Oficial C101/81 din 27 aprilie 2004 privind „

Orientări privind conceptul de efect asupra comerțului din articolele 81 și 82 din Tratat” care

consideră cartelurile orizontale care vizează un întreg stat membru ca fiind

prin natura lor

susceptibile să aducă atingere comerțului dintre statele membre, iar acordul de renunțare la comercializarea produsului X a acoperit teritoriul României, parte a pieței unice europene.

De asemenea, la pct.53 din

Orientări

se instituie o veritabilă prezumție de afectare semnificativă, în cazul în care un acord este prin natura sa susceptibil să aducă atingere comerțului dintre statele membre, iar

cifra de afaceri

totala depășește

40 milioane euro

sau

cota de piața

depășește pragul

de 5%,

iar la pct.54 se prevede expres că, „

cifra de afaceri

se calculează pe baza vânzărilor totale, fără taxe, realizate în Comunitate în cursul exercițiului financiar anterior de către întreprinderile implicate

pentru produsele la care se referă acordul

”

În plus, Curtea a reținut că din informațiile transmise de întreprinderi Consiliului Concurentei reiese că, atât aditivii metalici, cât și componentul MTBE (produse intermediare folosite la obținerea benzinei X comercializate în România) erau produși și/sau achiziționați și din state membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că nu este incidentă

exceptarea

prevăzută de art.5 alin.(2) din Lege și, respectiv, de art.101 alin.(3) TFUE,

„Studiul de caz

” comparativ între speța CECED și Decizia nr.97/2011 emisă de pârât, articol publicat de conf.univ.dr. Razvan Dincă în

Revista Română de Drept al Afacerilor (nr. 10

), reprezentând doar o opinie doctrinară pe care instanțele nu sunt obligate să și-o însușească

de plano.

Cât privește condițiile exceptării invocate de reclamantă, s-a reținut

că există diferențe esențiale dintre prezenta speță și cazul CECED, în care se oferea consumatorilor un complex de beneficii, printre care și cele de mediu, prin reducerea consumului de electricitate, iar aceste beneficii de mediu pot fi cuantificate într-un final în economii obținute de consumator (cel puțin prin consum redus de electricitate).

Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta sau, mai exact,

acordul privind  produsul X,

ar îndeplini cumulativ conditiile necesare pentru a i se aplica exceptarea invocată, conform art. 5 alin. 2 din Legea concurentei și de 101 alin. (

3

) din Tratat.

Astfel

,

nu s-au demonstrat creșterile de eficiență generate de acord, transferul beneficiilor către consumatori, caracterul indispensabil al acordului pentru obtinerea beneficiilor și, mai ales, condiția ca acordul sa nu ofere întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta pe o parte substanțială a pieței produselor în cauza.

Așa cum rezulta din probatoriul administrat, discuțiile referitoare la subiectul retragerii benzinei X de pe piață nu au inclus elemente privind mediul înconjurător sau eventuala scădere a prețului produsului care rămânea în continuare pe piața, rezultând că părțile implicate nu au avut obiective de mediu la momentul angajării în conduita ilicită,  ci scopul declarat al înțelegerii a fost cel de reducere a costurilor logistice și eliminare a unui produs pentru care vânzările se aflau în scădere.

În sfârșit, în ceea ce privește

individualizarea sancțiunii

, reclamanta a pretins, în primul rând, că amenda aplicată trebuia sa se raporteze la vânzarile de produs X realizate în perioada 2007-2008.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozitiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei, încălcarea art. 5 alin. (1) din lege și a art. 101 din Tratat se sancționează cu amendă în sumă de

până la 10% din

cifra de afaceri totală

realizată de contravenient în anul anterior sancționării (prin urmare, nu prin raportare la vânzările efectuate pe piața relevanta), deci legiuitorul a avut în vedere o baza de calcul care să reflecte puterea economica a operatorului, deoarece în cazul unor întreprinderi care sunt active pe mai multe piețe și au o capacitate economica mare,  raportarea la cifra de afaceri realizata pe piața relevanta nu e suficienta pentru a aprecia influenta pe care aceștia o puteau exercita în mod real pe piața, respectiv, potențialele consecințe negative ale încălcării săvârșite.

Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că în anul 2007, A a redus substanțial cantitatea de produs X oferita consumatorului, în contextul discuțiilor cu concurenții privind adoptarea unei anumite strategii de vânzări, pentru ca în aprilie 2008 să înceteze cu totul comercializarea produsului.

Consiliul Concurentei a constatat în mod corect ca înțelegerea constatata se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare, după care a reținut ca nivel de baza aferent gravitații procentul minim prevăzut în normele de individualizare pentru faptele de aceasta natura (4% din cifra de afaceri) în considerarea tuturor circumstanțelor.

Din cuprinsul

Instrucțiunilor

privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea Concurenței nr. 21/1996

rezultă cu claritate că în categoria faptelor de gravitate mică sunt incluse înțelegerile verticale cu un  impact redus asupra pieței, acordurile orizontale de tip cartel fiind menționate în categoria faptelor de gravitate mare, alături de alte practici care împiedica buna funcționare a pieței, iar în categoria faptelor de gravitate medie sunt încadrate înțelegerile orizontale obișnuite și cele verticale cu o modalitate de realizare mai complexa decât în cazul celor de gravitate mica și cu un impact mai mare pe piața.

Curtea a constatat că nici la momentul emiterii deciziei, nici în prezent, legislația incidentă nu conținea o enumerare limitativa a înțelegerilor de gravitate mare și, cu atât mai puțin pot fi considerate ca având caracter limitativ, modalitățile de realizare a unor înțelegeri interzise de art. 5 din Legea concurentei sau de art.101 din TFUE.

Sub aspectul temeiniciei și legalității reținerii faptei de gravitate mare, s-a reținut că fapta reprezintă o înțelegere orizontală de tipul cartelurilor, ce a avut ca obiect renunțarea la comercializarea benzinei X pe piața românească, prin natura sa un asemenea comportament constituind o încălcare gravă a Legii concurentei.

Această faptă

a acoperit întreg teritoriul Românie

i

, fiind eliminată de la comercializarea cu amănuntul benzina X. Practic, oferta de produse de care beneficia consumatorul (un parametru esențial al concurentei) a fost semnificativ afectată, fiind

eliminată o întreagă piață a produsului

.

În anul anterior încălcării, întreprinderile implicate au avut o

cotă de piață cumulată de peste 90%

pe segmentul comercializării cu amănuntul a benzinei X din România, însă aceste întreprinderi nu sunt numai cei mai importanți distribuitori de carburanți din România, ci fac parte din grupuri de companii ce își desfășoară activitatea și la nivel european.

De altfel, și CJUE a reținut în cauza T-141/89 Sales v Comisia [1995] că limitarea producției/comercializării reprezintă o încălcare foarte gravă.

Susținerea reclamantei în sensul ca autoritatea de concurență avea posibilitatea de a individualiza cuantumul amenzii aplicate fiecărui contravenient în parte, prin încadrarea faptei în cadrul uneia dintre cele 3 categorii (gravitate mică, gravitate medie și gravitate mare) nu are temei, față de împrejurarea că nivelul de bază al amenzii nu se raportează la comportamentul individual al fiecărui contravenient în parte.

Încadrarea într-o anumită gravitate se face din perspectiva faptei în ansamblul sau, iar diferențierile între întreprinderi se realizează în interiorul intervalului prevăzut pentru categoria respectivă de gravitate (în speță 4%-8% din cifra de afaceri totala), aplicându-se eventualele circumstanțe personale ale fiecărei întreprinderi în parte.

În speță, pârâtul Consiliul Concurenței a reținut nivelul minim de 4% aferent gravității faptei pentru toate întreprinderile implicate.

S-au apreciat ca lipsite de temei și susținerile privind aplicabilitatea normelor de individualizare publicate

ulterior emiterii deciziei

, modificarea

Instrucțiunilor

privind individualizarea sancțiunilor ulterior emiterii deciziei neimpunând aplicarea legii mai favorabile, așa cum rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr.228/2007, doar legea contravențională

dezincriminatoare

aplicându-se și ulterior constatării și sancționării încălcării, până la momentul executării sancțiunii.

În plus, Consiliul Concurenței a reținut drept circumstanță atenuantă ponderea vânzărilor produsului X în cifra de afaceri totala a A.

S-a apreciat că nu sunt întemeiate  nici susținerile referitoare la aplicarea unui

tratament discriminatoriu

față de întreprinderile C și E întrucât situațiile de fapt nu pot fi considerate identice sau similare, câtă vreme, prin raportare la cifra de afaceri totală și la numărul de benzinării detinute, A are o putere economica mult mai mare decat a societății E, iar pentru C s-a reținut un grad redus de implicare în săvârșirea încălcării, având în vedere ca nu s-au putut administra probe care să o identifice pe aceasta la vreuna dintre întâlnirile desfășurate în cadrul ARP, ceea ce nu este și cazul A, care a participat la toate întâlnirile, la una dintre ele stabilind, alături de alte doua întreprinderi, măsuri concrete ce urmau să fie adoptate cu privire la produsul X, trecând – totodată – prima la aplicarea înțelegerii, prin încetarea comercializării produsului la 1 aprilie 2008, și conferind astfel, concurenților săi, certitudinea funcționării acordului.

S-a apreciat ca neîntemeiată și apărarea privind

lipsa conștientizării caracterului contravențional

al faptei sale, în condițiile în care se prezumă că reclamanta dispune de infrastructuri juridice și economice care îi permiteau să identifice și caracterul contravențional al comportamentului adoptat (nu numai obligația legală de compatibilizare a produselor și evoluția costurilor de producție).

Cu privire la individualizarea sancțiunii, Curtea a constatat că la stabilirea amenzii contravenționale pentru încălcarea regulilor de concurentă, autoritatea pârâtă a respectat

principiul proporționalitații

, sancțiunea aplicată fiind de natură să-și realizeze atât funcția punitivă, cât și cea preventiva, care presupun ca pedeapsa sa fie resimțită ca atare de către contravenient și să-l facă să-și corecteze comportamentul pentru viitor, descurajând totodată alte întreprinderi să adopte sau să continue comportamente contrare normelor de concurenta.

Astfel, în speță, cuantumul amenzii -

3%

din cifra de afaceri (maximum

ul

legal fiind de 10% din cifra de afaceri) - nu este de natură să deterioreze semnificativ situația financiară a reclamantei,

nivelul de baza

aferent gravitații cartelului a fost cel

minim

, respectiv 4% (dintr-un interval de 4%-8% din cifra de afaceri prevăzut de

Instrucțiuni

), au fost retinute în favoarea reclamantei

patru circumstante atenuante

, iar circumstanțe agravante nu au fost reținute pentru reclamanta A, astfel cum rezultă din cap.7 pct.7.3. al Raportului de investigație.

3.Recursul reclamantei

A S.R.L.  a atacat cu recurs sentința menționată, formulând motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 și 304

1

CPC.

În esență, motivele  de recurs cuprind următoarele critici:

●Sentința a fost data cu încalcarea dreptului A la un proces echitabil, prin refuzul instanței de fond de a acorda accesul A la notele interne depuse ca probe de către Consiliul Concurenței, cu aplicarea greșită a prevederilor  art. 61 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 și art. 92 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

●Investigația a   fost declanșată și desfășurată  în absența unor ordine ale Președintelui Consiliului Concurenței care să fi fost valabile potrivit legislației aplicabile într-un stat de drept, în sensul că: ordinul inițial a   fost unul de declanșare a unei investigații sectoriale, utile pentru cunoașterea pieței, iar nu de declanșare a unei investigații privind posibila existență a unei fapte anticoncurențiale; nu a existat un temei suficient de fapt și de drept pentru emiterea ordinului inițial ; obiectul ordinului inițial nu a fost limitat la faptele cu privire la care existau indicii temeinice că ar putea constitui încălcări ale Legii Concurenței; investigația nu a fost decisă printr-o decizie a Plenului Consiliului Concurenței, care să fi precedat ordinele, conform art. 15 alin. (2) din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței; toate ordinele subsecvente ordinului inițial sunt lovite de nulitate, aspect asupra căruia instanța  a omis să se pronunțe.

●Probele au fost prelevate și utilizate nelegal pentru că inspecția inopinată din anul 2009 a fost efectuată în lipsa unui ordin valabil, cu încălcarea art. 40 din Legea Concurenței, fără să existe temei suficient de fapt și de drept și în totală contradicție cu jurisprudența în materie a CJUE (

T – 135/2009, Nexans France SAS și Nexans S.A. vs. Comisia , par. 64 – 66).

●Instanța a   înlăturat greșit motivele privind durata excesivă a procedurilor de investigație, cu o motivare care se îndepărtează de la principiul termenului rezonabil în soluționarea cauzelor, este   contrară prevederilor art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, conform cărora pentru nulitatea absolută nu este necesară dovada existenței unei vătămări, și nu ține seama de elementele specifice speței, care nu justifică aprecierea  investigației ca având caracter complex și de anvergură.

●Sentința este neîntemeiată, întrucât, în principal, fapta anticoncurențială reținută în  sarcina A nu există, iar în subsidiar, chiar dacă ar exista, ar beneficia de exceptarea individuală de la aplicarea interdicției privind înțelegerile anticoncurențiale conform  art. 5 alin. (2) din Legea Concurenței și art. 101 alin. (3) T.F.U.E..

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta – reclamantă a   susținut  că: retragerea sortimentului de benzină X a   fost o decizie individuală a A, din considerente ce țin de politica comercială a grupului A, condițiile pieței și constrângerile de mediu și de ordin legislativ ce impuneau retragerea produsului începând cu 1 ianuarie 2009; nu a  fost dovedită existența unei înțelegeri sau a unei practici concertate; A are calitatea exclusivă de revânzător; înțelegerea vizează retragerea de pe piață a unui produs cu efect negativ asupra mediului, mai mare decât cel al unui produs pre-existent, în speță fiind aplicabilă decizia Comisiei Europene în cazul CECED, referitoare la exceptarea  individuală.

●Hotărârea este criticabilă din perspectiva nelegalității individualizării sancțiunii, care a fost aplicată prin încălcarea principiului proporționalității, greșita stabilire a nivelului de bază, neaplicarea legii contravenționale mai favorabile, nereținerea unor circumstanțe atenuante indicate în memoriul de recurs.

●Sentința a fost pronunțată cu ignorarea probelor administrate și cuprinde inadvertențele logico – juridice.

Susținerile din motivarea recursului au fost reluate și detaliate ulterior prin răspunsul la întâmpinare și prin notele scrise, cu referire la legislația națională și a Uniunii Europene și la jurisprudența CJUE.

4.Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Concurenței a solicitat respingerea  recursului, ca nefondat, răspunzând în mod detaliat tuturor motivelor de recurs.

După o expunere rezumativă a istoricului cauzei, intimatul – pârât a arătat că: sentința primei instanțe respectă dreptul la un proces echitabil, pentru că notele interne la care nu a fost acordat accesul A nu reprezintă probe ale vinovăției sau nevinovăției intreprinderii în speță, ci documente interne ale Consiliului, în sensul art. 44 alin. (3) din Legea Concurenței; investigația a  fost declanșată și desfășurată în baza ordinelor legal emise de Președintele Consiliului Concurenței; prima instanță a   constatat în mod corect că probele au fost obținute și utilizate legal; durata instrumentării cazului a fost proporțională cu complexitatea și gradul de noutate al speței și cu resursele autorității, fără a cauza vreo vătămare  A; sistarea comercializării produsului X a reprezentat rezultatul înțelegerii și/sau practicii concertate dintre A și concurenții săi, fiind corect calificată juridic; lipsa calității de producător a A nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere; instanța a reținut în mod corect că în speță nu au fost îndeplinite condițiile de  exceptare prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996; amenda aplicată A a fost corect individualizată; sentința a fost legal pronunțată pe baza probelor administrate și nu cuprinde inadvertențele logico – juridice invocate de recurentă.

5.Procedura derulată în recurs

Prin încheierea  din data   de 23 ianuarie 2015, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta – reclamantă, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) fraza finală din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora „

instanțele vor asigura respectarea confidențializării informațiilor reprezentând  secrete de afaceri, precum și a altor informații clasificate drept confidențiale

”.

Soluția a fost motivată, în esență, pe neîndeplinirea cerinței legăturii normelor criticate cu soluționarea cauzei, așa cum impune art. 29 alin. (1) din Legea   nr. 47/1992, în condițiile în care articolul 64 din Legea   Concurenței nr. 21/1996 reglementează regimul acțiunilor de drept privat având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-o practică anticoncurențială sancționată ca atare prin decizie a Consiliului Concurenței.

Ulterior, recurenta – reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. (3), conform cărora „

Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra secretelor de afaceri, altor informații confidențiale și nici asupra documentelor interne ale Consiliului Concurenței, ale Comisiei Europene sau ale autorităților de concurență ale statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul de acces la dosar nu se extinde nici asupra corespondenței  dintre   Consiliul   Concurenței  și   Comisia   Europeană  sau autoritățile de concurență ale statelor membre sau dintre acestea din urmă atunci când corespondența este inclusă în dosarul Consiliului Concurenței

”.

Prin încheierea din data de 25 martie 2015, Înalta Curte a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate  prevăzute de art. 29 alin. (]1) – (3) din Legea nr. 47/1992 și a dispus sesizarea Curții Constituționale  în vederea soluționării excepției, respingând , totodată, cererea  de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă.

6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta – reclamantă și a prevederilor art. 304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește incidența principiului  aplicării legii contravenționale   mai favorabile în operațiunea de individualizare a sancțiunii atrase de săvârșirea faptei anticoncurențiale, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, recurenta – reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ competente, potrivit art. 47

1

din Legea nr. 21/1996 (în forma în vigoare la data declanșării litigiului), decizia nr. 97/21 decembrie 2011, referitoare la încălcarea de către societățile active pe piața distribuției carburanților auto, benzină și motorină, angro și cu amănuntul, din România, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.b) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor.

Prin dispozitivul deciziei s-a constatat că recurenta – reclamantă și alte cinci întreprinderi au încălcat prevederile legale menționate anterior prin  participarea la o înțelegere și/sau practică concertată având ca obiect renunțarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei X pe piața românească, A fiind sancționată cu amendă în cuantum de 80.267.746 lei, reprezentând 3% din cifra de afaceri pe anul 2010.

Structurând motivarea în raport cu problemele de drept litigioase abordate în calea de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte reține următoarele.

●Cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil

În esență, recurenta – reclamantă a invocat lezarea acestui drept fundamental prin nepermiterea accesului la notele interne confidențiale prezentate de Consiliul Concurenței în cadrul probei cu înscrisuri administrate de prima instanță, în condițiile în care la dosarul de fond a fost totuși depusă o variantă cenzurată prin eliminarea unor pasaje cu privire la care   s-a făcut mențiunea că vizează investigația în curs, din: Nota cu privire la propunerea de disjungere a investigației declanșate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 211/8 septembrie 2005 cu modificările și completările ulterioare ; Notele cu privire la propunerea de modificare a obiectului investigației declanșate prin Ordinul nr. 211/8 septembrie 2005, nr. DIE 262/10 iunie 2011 și nr. DIE/1846/20 octombrie 2010.

Caracterul confidențial al documentelor care conțin secrete de afaceri ori alte informații de acest tip și al documentelor interne ale autorităților de concurență este prevăzut în art. 44 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, în mod similar normei cuprinse în art. 27 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor cuprinse în art. 81 și 82 din Tratat (actualele art. 101 și 102 din TFUE).

Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, dreptul de acces la dosar constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, dar necomunicarea unui document încriminator constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea în cauză demonstrează, pe de o parte, că acel document a   fost folosit ca probă pentru dovedirea faptei anticoncurențiale și, pe de altă parte, că dovada nu putea fi făcută  decât prin referire la ace document, cu alte cuvinte, că rezultatul investigației ar fi fost diferit  dacă documentul necomunicat ar fi fost înlăturat ca mijloc de probă (e.g. T – 235/2007, par.236,238, hotărârea din 16 iunie 2011, menținută prin hotărârea  pronunțată de CJUE la 19 decembrie 2012 în C – 445/11 P, Bavaria NV c.Comisiei).

În speță, prima instanță a   reținut corect că documentele confidențiale constând în cele trei note interne menționate anterior – care, de altfel, au fost depuse în extras – nu constituie probe ale faptei anticoncurențiale, deci prin respingerea cererii de acces la acestea nu este   încălcat dreptul la un proces echitabil, iar o dovadă contrară nu a fost făcută de întreprinderea în cauză nici la judecata în fond, nici în recurs.

●Cu privire la legalitatea procedurii administrative de investigare

Problemei de drept enunțate îi sunt subsumate criticile formulate în recurs cu referire la nelegalitatea ordinului inițial de declanșare a investigației și a ordinelor ulterioare de modificare, prelevarea și utilizarea probelor în lipsa unui ordin valabil și durata excesivă a procedurii de investigație.

Sub aceste aspecte, sentința pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea  și aplicarea corectă a prevederilor legale naționale și valorificarea adecvată a principiilor cristalizate în jurisprudența CJUE, considerentele reținute fiind însușite și de instanța de control judiciar.

Prin ordinul nr. 211/8 septembrie 2005, președintele Consiliului Concurenței a dispus declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect posibila încălcare a Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, de către societățile active pe piața petrolului și a produselor derivate din România.

Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la acea dată (du