ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4491/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4491/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC O.P.M.

SRL a solicitat,

în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței,

suspendarea executării deciziei din 21

decembrie 2011 emisă de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului

nr. 1606/2/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect

anularea acestui act administrativ.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile legale

pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat și anume:

solicitarea de

suspendare reprezintă un caz bine justificat față de vădita nelegalitate a

actului administrativ contestat, executarea deciziei ar fi

de natură să producă

prejudicii grave și iremediabile societății, în lumina jurisprudenței C.E.J.,

suspendarea provizorie a executării deciziei se impune și din perspectiva

evaluării comparative a intereselor părților și societatea a formulat o acțiune

judiciară în vederea anulării deciziei.

Reclamanta a invocat

în dovedirea condiției cazului bine justificat următoarele aspecte de ordin

procedural:

- nelegalitatea

ordinului de deschidere a investigației (Ordinul nr. 211/2005) și a ordinului

de inspecție (Ordinul nr. 355/2009);

- încălcarea

dreptului la apărare al reclamantei prin neprecizarea obiectului investigației

(prin Ordinul nr. 211/2005), respectiv a inspecției inopinate (prin Ordinul

355/2009);

- faptul că probele

pe care se bazează acuzațiile împotriva reclamantei au fost obținute și

utilizate în mod nelegal;

- lipsa competenței

Consiliul Concurenței în ceea ce privește investigarea și sancționarea

reclamantei pentru încălcarea art. 101 din Tratat.

Printre aspectele de

ordin substanțial invocate de reclamantă în dovedirea condiției cazului bine

justificat se numără:

- faptul că reclamanta

nu poate fi subiect activ al unei fapte prevăzute de legea concurenței, aceasta

nu se circumscrie noțiunii de „întreprindere independentă”;

- sancțiunea aplicată

prin decizia Consiliului Concurenței este vădit neproporțională și în mod

eronat individualizată;

- decizia Consiliului

Concurenței a fost emisă cu ignorarea vădită a probelor prezentate de societate

în susținerea poziției sale;

- în prezenta cauză

nu a existat o înțelegere care să cadă sub incidența interdicției prevăzute de

art. 5 alin. (1) din legea concurenței;

- pretinsa faptă

contravențională este exceptată ex-post în baza art. 5 alin. (2) din legea

concurenței, a principiilor din art. 101 alin.(3) din

Tratatul pentru

Funcționarea Uniunii Europene

și a jurisprudenței europene.

Reclamanta a apreciat

că în cauză este îndeplinită și condiția iminenței producerii unei pagube,

întrucât menținerea efectelor deciziei Consiliului Concurenței ar fi de natură

să agraveze prejudiciile semnificative create deja societății prin emiterea

actului administrativ atacat și să afecteze activitatea economică curentă și

buna desfășurare a programelor de investiții realizate de aceasta.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând, în esență, că

nici

unul dintre aspectele invocate de către reclamantă nu fundamentează cazul bine

justificat și nu dovedește iminența producerii unei pagube, care se raportează

la o îndoială serioasă privitoare la legalitatea actului, respectiv la un

prejudiciu material viitor și previzibil.

Prin sentința civilă

nr. 1722 din 12 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

O.P.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că

decizia din 21 decembrie 2011 întrunește condițiile legale pentru a fi

considerat un act administrativ unilateral cu caracter individual, că

reclamanta nu relevă

împrejurări de fapt sau de drept care să fundamenteze concluzia „îndoielii

serioase asupra legalității actului administrativ”, nefiind îndeplinită prima

dintre condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr.

554/2004.

Astfel,

instanța de fond a reținut că,

prin

decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011,

Consiliul Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 și ale art. 101 alin. (1) din Tratat

de către SC O.P.M. SRL împreună cu celelalte părți investigate, prin

participarea la o înțelegere și/sau practică concertată având ca obiect

renunțarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei Eco Premium pe piața

românească, iar, în temeiul art. 51 din Legea nr. 21/1996, reclamanta a fost

sancționată cu amendă în valoare de

137

.

288.031 RON, reprezentând 3% din cifra de

afaceri realizată în anul 2010.

Instanța a apreciat că

susținerile reclamantei vizând nelegalitatea ordinului de declanșare a investigației,

din perspectiva existenței indiciilor pentru a demara procedura, nu sunt de natură

a crea o îndoială puternică asupra legalității deciziei nr. 97/2001 și nu se circumscriu

noțiunii de caz bine justificat; că celelalte aspecte de ordin procedural și substanțial

invocate de reclamantă în motivarea cazului bine justificat țin de temeinicia deciziei

și nu de nelegalitatea acesteia, aceste aspecte fiind invocate drept motive de anulare

a deciziei, susțineri strâns legate de fondul cauzei, astfel încât instanța învestită

cu soluționarea cererii de suspendare nu le poate analiza, deoarece s-ar pronunța

pe fondul litigiului.

Curtea a constatat că

nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume, „prevenirea unei pagube

iminente”, nu este îndeplinită în speță, deoarece reclamanta nu a depus la dosar

înscrisuri care să releve capacitatea sa financiară reală și care să probeze faptul

că plata amenzii i-ar produce o pagubă iminentă, nefiind dovedit faptul că aplicarea

amenzii

ar

conduce la o blocare a activității reclamantei și la imposibilitatea respectării

obligațiilor comerciale în derulare.

În consecință, constatând

că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe impuse de lege, în temeiul dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, Curtea a respins acțiunea ca neîntemeiată

.

Împotriva sentinței civile

nr. 1722 din data de 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

SC O.P.M. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac declarate

și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în suspendare

formulată de O.P. și, pe cale de consecință, suspendarea executării deciziei din

21 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței prin care societatea a fost sancționată

cu amendă în cuantum de 137.288.031 RON pentru presupusa încălcare a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din legea concurenței și a art. 101 din Tratatul pentru Funcționarea

Uniunii Europene, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului

nr. 1606/2/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Reclamanta SC O.P.M.

SRL a învederat că argumentele pentru care a înțeles să susțină nelegalitatea sentinței

recurate se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea atacată fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În speță, s-a arătat,

de către recurentă, în primul rând, că instanța a interpretat în mod eronat criteriile

consacrate în doctrină și jurisprudență în funcție de care judecătorul este chemat

să verifice existența unui caz bine justificat, și, pe cale de consecință, în mod

greșit a ignorat aspectele sesizate de către societate, de natură să creeze o aparență

de nelegalitate a deciziei Consiliului Concurenței prin prisma încălcării dispozițiilor

legale cu privire la nelegalitatea ordinelor de investigație, a modului de calcul

a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței precum și a existenței condiției autonomiei

de voință pentru sancționarea recurentei, și a înlăturat de la analiză documentele

depuse de societate în dovedirea condiției pagubei iminente apreciind în mod vădit

nelegal că acestea nu ar fi suficiente pentru a releva capacitatea financiară reală

a SC O.P.M. SRL.

Societatea recurentă a

susținut că a dovedit îndeplinirea condiției cazului bine justificat, existând o

îndoială serioasă asupra deciziei Consiliului Concurenței ce rezultă din încălcarea

flagrantă de către acest consiliu a dispozițiilor legale privind subiecții activi

ai unei fapte prevăzute de legea concurenței. În mod nelegal instanța de fond a

ignorat susținerile reclamantei, întrucât împrejurarea că această societate se afla

sub directa coordonare faptică și legală a societății mamă P. nu putea fi circumscrisă

conceptului de „întreprindere independentă” prevăzut de legea concurenței. Prin

urmare, societatea recurentă nu putea fi subiect activ al contravențiilor prevăzute

de legea concurenței, fiind răsturnată astfel în mod evident prezumția de legalitate

a deciziei Consiliului Concurenței.

A mai susținut recurenta

că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare

s-a solicitat rezidă și din vădita nelegalitate a ordinelor de investigație și a

ordinului de inspecție, și că modalitatea eronată de calcul a amenzii aplicate de

Consiliul Concurenței creează și aceasta, la rândul ei, o îndoială serioasă asupra

legalității actului în discuție, în condițiile în care nu s-a procedat la excluderea,

din cifra de afaceri a reclamantei, a sumelor reprezentând acciza și fondul special

pentru produse petroliere datorat de SC O.P.M. SRL.

A mai relevat recurenta

că aspectele de ordin substanțial completează îndoiala serioasă ce planează în mod

vădit asupra legalității deciziei Consiliului Concurenței, instanța de fond ignorând

faptul că autoritatea de concurență a procedat la o eronată stabilire a pieței relevante,

ignorând susținerile și probele recurentei cu privire la inexistența unei pretinse

înțelegeri anticoncurențiale, și ignorând întreg ansamblul probator prezentat de

reclamantă.

Recurenta a solicitat

instanței de recurs a se observa caracterul sumar și omisiv al analizei instanței

de fond în privința argumentelor prezentate de recurentă referitoare la îndeplinirea

condiției cazului bine justificat, aceasta înțelegând să ignore aspectele esențiale

invocate de natură să ducă la dovedirea unei îndoieli vădite cu privire le legalitatea

deciziei Consiliului Concurenței. În aceste condiții, s-a solicitata a se constata

că societatea reclamantă îndeplinește condiția cazului bine justificat și că sentința

atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 15

din legea contenciosului administrativ.

În al doilea rând, recurenta

a precizat că a dovedit, în litigiu, și îndeplinirea condiției pagubei iminente,

anume existența unui prejudiciu material și previzibil în patrimoniul societății.

SC O.P.M. SRL, s-a arătat, a depus la dosarul cauzei un întreg ansamblu probatoriu

din care rezultă fără urmă de tăgadă nu numai situația financiară actuală și reală

a societății dar mai ales un raport de expertiză extrajudiciară redactat de o societate

de prestigiu în domeniul auditului financiar care cuantifică din punct de vedere

economic paguba ce urmează a fi suferită de societate în cazul executării amenzii

aplicate de Consiliul Concurenței.

A

apreciat recurenta că,

prin raportare la faza procesuală, suspendarea plății amenzii datorită existenței

unor dubii serioase privind legalitatea actului administrativ contestat, constrângerile

economice suferite de contravenient sunt relevante, iar magnitudinea acestora nu

este impusă de lege la un anumit nivel și cu atât mai mult la un nivel echivalent

cu împiedicarea funcționării societății.

Reclamanta a arătat că,

în concret, în cazul său specific, paguba iminentă ce ar fi suferită urmare a punerii

în executare a deciziei din 21 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței rezultă

din afectarea imediată a programului investițional și a climatului socio-economic

în care SC O.P.M. SRL își desfășoară activitatea, a salariaților și a obligațiilor

fiscale ale societății. Executarea intempestivă a unei sume de amploarea amenzii

aplicate de Consiliul Concurenței, s-a evocat, va cauza un prejudiciu iminent recurentei,

care poate conduce nu numai la ruperea echilibrului contractual și financiar al

societății, dar și la suportarea de către reclamantă a unor costuri suplimentare

semnificative. În egală măsură, s-a subliniat că întârzierea societății în executarea

obligațiilor contractuale va influența în mod negativ și stabilitatea financiară

a partenerilor contractuali, fapt care în perioada actuală de dificultăți economice

ar putea avea impact semnificativ asupra acestora, putând conduce chiar la intrarea

în incapacitate de plăți a unora dintre societățile ce depind în mare măsură de

contractele aflate în derulare cu SC O.P.M. SRL.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea ca nefondat a recursului

declarat de SC O.P.M. SRL și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile

nr. 1722/2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, cu motivarea, în esență, că nu sunt întrunite în litigiu

condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, anume condițiile cazului

bine justificat și a iminenței producerii unei pagube.

Recursul declarat de SC

O.P.M. SRL împotriva sentinței civile nr. 1722 din 12 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respins

ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În considerarea celor

două mari principii incidente în materia actului administrativ, al legalității și

al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație

de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond. De asemenea, în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru

motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz cererea de suspendare

se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii pe fond, iar instanța de contencios administrativ poate

dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a pricinii.

Prin „cazuri bine justificate”

se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă

iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Se reține, în ceea ce

privește existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, că instanța sesizată

cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ realizează

doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant

și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

Această condiție, cum

convingător a motivat instanța de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât într-adevăr

toate motivele invocate de reclamanta recurentă presupun o cercetare aprofundată

asupra legalității și temeiniciei actului administrativ contestat [Decizia nr. 97

din 21 decembrie 2011 emisă de Plenul Consiliului Concurenței, prin care s-a constatat

încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996,

republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 101 alin. (1)

din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene de către mai multe societăți

comerciale, prin participarea la o înțelegere și/ sau practică concertată având

ca obiect renunțarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei Eco Premium pe piața

românească, și prin care s-a dispus sancționarea recurentei, printre alte întreprinderi,

în temeiul art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, cu amendă în valoare de 137.288.031 RON reprezentând

3% din cifra de afaceri realizată în anul 2010], o analiză pe fond a raportului

juridic dedus judecății, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată

prin art. 14 și art. 15 din legea contenciosului administrativ.

Judecătorul fondul a statuat

în mod întemeiat că nu este îndeplinită în cazul cererii SC O.P.M. SRL nici cerința

prevenirii unei pagube iminente, argumentându-se just că susținerile recurentei

în acest sens nu au fost probate și că nu au fost relevate în litigiu acele împrejurări

care ar putea conduce la concluzia că executarea amenzii ar avea ca rezultat blocarea

activității reclamantei și imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor comerciale

aflate în derulare. Or, executarea unei obligații, chiar având regimul juridic al

unei amenzi, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de

legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, întrucât dacă din punct de

vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă din

punct de vedere

;

juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare

ilicită a patrimoniului. Cu alte cuvinte, chiar dacă plata unei amenzi reprezintă

o diminuare a resurselor financiare ale reclamantei recurente, această situație

nu conduce la o identitate cu paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ definind ca pagubă iminentă exclusiv „prejudiciul

material viitor și previzibil”, adică acel prejudiciu material greu sau imposibil

de înlăturat, în ipoteza anulării actului.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului declarat de reclamanta SC O.P.M. SRL împotriva sentinței civile

nr. 1722 din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC O.P.M. SRL împotriva sentinței civile nr. 1722 din 12 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.