ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4543/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "P.D.T." SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011, emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancționarea reclamantei cu amenda contravențională în valoare de 69.968 RON, reprezentând 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea deciziei.

În ceea ce privește existența unui "caz bine justificat", în motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență următoarele: 1. În mod greșit și-a întemeiat pârâtul Consiliul Concurenței Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, întrucât la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare supuse investigației acest articol nu era modificat; textul de lege a fost modificat în data de 14 iulie 2011 prin Legea nr. 149/2011, așadar, la momentul încheierii celor 15 contracte supuse verificării, interdicțiile prevăzute la alin. (1) nu se aplicau, legea neproducând efecte retroactiv. 2. Fapta care a fost reținută în sarcina reclamantei de către pârâtă nu există, întrucât practica recomandării unui preț de revânzare nu poate contraveni art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, atât timp cât această practică duce la o uniformitate a prețului, ceea ce reduce concurența intramarcă.

A arătat că este vorba despre contracte comerciale care reglementează afacerile, drepturile și obligațiile dintre părți și nu înțelegeri anticoncurențiale, așa cum s-a reținut de către pârâta. A mai susținut că pentru a exista o limitare a liberei concurențe, sancționată de articolul 81 TCE, este necesară constatarea unei înțelegeri între cele două întreprinderi, adică realizarea unui acord de voință între cele două parți, și nu o simplă decizie unilaterală a unei întreprinderi, iar în speță, pârâta nu a făcut dovada că există un acord de voință între părți. 3. Prin Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 s-a făcut o individualizare greșită a sancțiunii aplicate reclamantei.

S-a arătat că, deși în raportul de investigații s-a reținut că reclamanta, în calitate de importator, a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 și a propus în baza prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, fapta fiind de gravitate mică, o amendă în cuantum preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a contravenientului, prin decizia atacată, pârâta a dispus sancționarea reclamantei cu amendă contravențională în valoare de 69.968 RON, reprezentând 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010. În sensul celor menționate, a arătat reclamanta că aparența de nelegalitate a Deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței este evidentă, prin prisma motivelor de nelegalitate expuse de reclamantă la pct. 1 - 3 și se concretizează prin încălcarea, aplicarea și interpretarea greșită a legii, a situației de fapt și încălcarea prevederilor referitoare la individualizarea amenzii.

În ceea ce privește paguba iminentă, a susținut reclamanta că punerea în executare a sancțiunii contravenționale, ar afecta, în mod grav și iremediabil, relațiile comerciale încheiate cu partenerii comerciali, și ar putea conduce chiar la încetarea contractelor încheiate cu aceștia. Totodată, punerea în executare a sancțiunii contravenționale ar avea un impact negativ asupra desfășurării activității curente a reclamantei, putând conduce chiar la intrarea reclamantei în incapacitate de plăți. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2128 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "P.D.T." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Din interpretarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului. A mai reținut instanța că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat, dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării actului administrativ.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, s-a constatat că motivele invocate în cererea de suspendare de către reclamantă, privind împrejurarea că fapta contravențională imputată nu există, precum și criticile referitoare la modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate, țin, în realitate, de fondul unui eventual litigiu având ca obiect anularea deciziei care face obiectul litigiului de față. Aceasta întrucât motivele invocate nu se circumscriu noțiunii de cercetare a aparenței de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare se solicită, ci presupun însăși analiza fondului litigiului.

Referitor la argumentul reclamantei în sensul că textul art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1996 nu era modificat la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, cercetând sumar decizia a cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a reținut că fapta stabilirii prețurilor de revânzare pe lanțul de distribuție, respectiv fapta constând în înțelegerea dintre agenții economici în cauză, a fost prevăzută de Legea concurenței, astfel că, în mod aparent, fapta este reglementată de lege. S-a mai reținut că aspectele privind pretenția reclamantei în sensul că prețul stabilit ar fi avut caracter de preț recomandat, precum și în ceea ce privește durata acordurilor dintre agenții economici sancționați, țin de analiza clauzelor, deci a fondului litigiului, analiză imposibil de făcut în prezenta speță, având limitările pe care le impune însuși obiectul pricinii.

Cercetând decizia a cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a reținut că aceasta întrunește toate elementele aparenței de legalitate: a fost emisă de autoritatea administrativă competentă, cuprinde temeiul legal, a fost motivată în fapt și în drept. Cu privire la condiția existenței unei pagube iminente, prima instanță a reținut că reclamanta nu a probat iminența pagubei, ci doar a invocat eventuala imposibilitate de executare a obligațiilor asumate ca urmare a diminuării resurselor financiare cu suma reprezentând amenda. Astfel, a conchis prima instanță, reclamanta nu a oferit elemente care să permită determinarea în concret a prejudiciului, a caracterului său profund vătămător și ireversibil sau foarte greu de reparat a prejudiciului care s-ar produce prin executarea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC "P.D.T." SRL București, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate rezultă din toate elementele care ar fi trebuit să conducă la o concluzie de admitere a cererii sale, care întrunește condițiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, care completează dispozițiile art. 47 din Legea concurenței nr. 21/1995. În ceea ce privește cazul bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a reținut greșit că motivele invocate nu se circumscriu aparenței de legalitate a actului administrativ, ci țin de analiza fondului cauzei, pentru că, potrivit jurisprudenței în materie, existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, ci poate fi și prezumată.

În speță, după cum arată recurenta-reclamantă, îndoiala puternică și evidentă asupra legalității deciziei se concretizează în "încălcarea, aplicarea și interpretarea greșită a legii, a situației de fapt și încălcarea prevederilor referitoare la individualizarea amenzii", pentru argumentele arătate în cererea de chemare în judecată și reluate pe larg în motivarea recursului: aplicarea în timp a diferitelor forme ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, inexistența faptei reținute de Consiliul Concurenței, cumularea nelegală a perioadei contractuale cu prelungirile ulterioare ale acesteia, aplicarea greșită a amenzii de 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, în condițiile în care prin raportul de investigații s-a propus, în baza prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca fapta, fiind de mică gravitate, cu un impact redus asupra pieței, să fie sancționată cu o amendă în cuantum preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a contravenientului.

Cu privire la condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ajuns, de asemenea, la o concluzie greșită, pentru că susținerile sale privind afectarea gravă și iremediabilă a relațiilor contractuale au fost dovedite pe deplin cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. O ultimă critică formulată în recurs se referă la nepronunțarea instanței asupra cererii de restituire a cauțiunii consemnate conform recipisei Casa de Economii și Consemnațiuni nr. 35805748/1 din 24 februarie 2012. 4. Apărările intimatului Prin notele scrise depuse la dosar, Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând în mod detaliat tuturor criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate legate de aplicarea legii în timp, inexistența faptei anticoncurențiale, impactul pe piața relevantă sau individualizarea sancțiunii necesită un probatoriu complex și o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond. Singurul argument care ar putea fi într-adevăr examinat la nivelul aparenței dreptului, fără o prejudecare a fondului, este cel referitor la aplicarea, în speță, a prevederilor art. 5 (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 cu un conținut normativ care nu era în vigoare la momentul încheierii contractelor calificate ca fiind înțelegeri anticoncurențiale.

Înalta Curte constată însă, așa cum a făcut-o și prima instanță, că încă din forma inițială a Legii nr. 21/1996, publicată în M. Of.

nr. 88/30.04.1996, textul respectiv interzicea înțelegerile care urmăreau "fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, precum și a oricăror alte condiții comerciale inechitabile". Modificările ulterioare nu au denaturat în mod substanțial sensul normei inițiale, ajungându-se, în final, la o formulare care vizează înțelegerile ce "stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare". Și în ceea ce privește condiția pagubei iminente curtea de apel a făcut o analiză judicioasă, motivându-și soluția în mod adecvat, cu referire la situația financiară a recurentei-reclamante, așa cum rezultă din bilanțul pe 2010 publicat în extras pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și la ponderea amenzii aplicate în raport cu rezultatele financiare obținute de acesta.

Nepronunțarea asupra cererii de restituire a cauțiunii prin dispozitivul sentinței primei instanțe nu constituie un motiv de reformare a hotărârii pentru că restituirea cauțiunii se dispune numai după soluționarea cauzei, potrivit art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. și poate forma obiectul unei cereri separate, supuse prevederilor art. 331 și următoarele din același cod. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC "P.D.T." SRL București, împotriva Sentinței civile nr. 2128 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV