ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4543/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4543/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC "P.D.T." SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 99 din 27 decembrie

2011, emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancționarea

reclamantei cu amenda contravențională în valoare de 69.968 RON, reprezentând

3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea

deciziei.

În ceea ce privește

existența unui "caz bine justificat", în motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență următoarele:

întemeiat pârâtul Consiliul Concurenței Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 pe

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996,

republicată, întrucât la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare

supuse investigației acest articol nu era modificat; textul de lege a fost

modificat în data de 14 iulie 2011 prin Legea nr. 149/2011, așadar, la momentul

încheierii celor 15 contracte supuse verificării, interdicțiile prevăzute la

alin. (1) nu se aplicau, legea neproducând efecte retroactiv.

reținută în sarcina reclamantei de către pârâtă nu există, întrucât practica

recomandării unui preț de revânzare nu poate contraveni art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996, atât timp cât această practică duce la o uniformitate a

prețului, ceea ce reduce concurența intramarcă.

A arătat că este

vorba despre contracte comerciale care reglementează afacerile, drepturile și

obligațiile dintre părți și nu înțelegeri anticoncurențiale, așa cum s-a

reținut de către pârâta.

A mai susținut că

pentru a exista o limitare a liberei concurențe, sancționată de articolul 81

TCE, este necesară constatarea unei înțelegeri între cele două întreprinderi,

adică realizarea unui acord de voință între cele două parți, și nu o simplă

decizie unilaterală a unei întreprinderi, iar în speță, pârâta nu a făcut

dovada că există un acord de voință între părți.

99 din 27 decembrie 2011 s-a făcut o individualizare greșită a sancțiunii

aplicate reclamantei.

S-a arătat că, deși

în raportul de investigații s-a reținut că reclamanta, în calitate de

importator, a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței nr. 21/1996 și a propus în baza prevederilor art. 51 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 21/1996, fapta fiind de gravitate mică, o amendă în cuantum

preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a contravenientului,

prin decizia atacată, pârâta a dispus sancționarea reclamantei cu amendă

contravențională în valoare de 69.968 RON, reprezentând 3,3% din cifra de

afaceri totală aferentă anului 2010.

În sensul celor

menționate, a arătat reclamanta că aparența de nelegalitate a Deciziei nr. 99

din 27 decembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței este evidentă, prin prisma

motivelor de nelegalitate expuse de reclamantă la pct. 1 - 3 și se

concretizează prin încălcarea, aplicarea și interpretarea greșită a legii, a

situației de fapt și încălcarea prevederilor referitoare la individualizarea

amenzii.

În ceea ce privește

paguba iminentă, a susținut reclamanta că punerea în executare a sancțiunii

contravenționale, ar afecta, în mod grav și iremediabil, relațiile comerciale

încheiate cu partenerii comerciali, și ar putea conduce chiar la încetarea

contractelor încheiate cu aceștia.

Totodată, punerea în

executare a sancțiunii contravenționale ar avea un impact negativ asupra

desfășurării activității curente a reclamantei, putând conduce chiar la

intrarea reclamantei în incapacitate de plăți.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 2128 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC "P.D.T." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Concurenței, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din interpretarea

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, suspendarea executării actului administrativ constituie o

situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să

efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul

procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

A mai reținut

instanța că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi

despre un caz bine justificat, dacă nu se învederează, în același timp,

iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei

pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența

cazului bine justificat de admitere a suspendării actului administrativ.

Cu privire la

condiția cazului bine justificat, s-a constatat că motivele invocate în cererea

de suspendare de către reclamantă, privind împrejurarea că fapta

contravențională imputată nu există, precum și criticile referitoare la

modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate, țin, în realitate, de

fondul unui eventual litigiu având ca obiect anularea deciziei care face

obiectul litigiului de față. Aceasta întrucât motivele invocate nu se

circumscriu noțiunii de cercetare a aparenței de legalitate a actului

administrativ a cărei suspendare se solicită, ci presupun însăși analiza

fondului litigiului.

Referitor la

argumentul reclamantei în sensul că textul art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1996

nu era modificat la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare,

cercetând sumar decizia a cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a

reținut că fapta stabilirii prețurilor de revânzare pe lanțul de distribuție,

respectiv fapta constând în înțelegerea dintre agenții economici în cauză, a

fost prevăzută de Legea concurenței, astfel că, în mod aparent, fapta este

reglementată de lege.

S-a mai reținut că

aspectele privind pretenția reclamantei în sensul că prețul stabilit ar fi avut

caracter de preț recomandat, precum și în ceea ce privește durata acordurilor

dintre agenții economici sancționați, țin de analiza clauzelor, deci a fondului

litigiului, analiză imposibil de făcut în prezenta speță, având limitările pe

care le impune însuși obiectul pricinii.

Cercetând decizia a

cărei suspendare se solicită, Curtea de apel a reținut că aceasta întrunește

toate elementele aparenței de legalitate: a fost emisă de autoritatea

administrativă competentă, cuprinde temeiul legal, a fost motivată în fapt și

în drept.

Cu privire la

condiția existenței unei pagube iminente, prima instanță a reținut că reclamanta

nu a probat iminența pagubei, ci doar a invocat eventuala imposibilitate de

executare a obligațiilor asumate ca urmare a diminuării resurselor financiare

cu suma reprezentând amenda.

Astfel, a conchis

prima instanță, reclamanta nu a oferit elemente care să permită determinarea în

concret a prejudiciului, a caracterului său profund vătămător și ireversibil

sau foarte greu de reparat a prejudiciului care s-ar produce prin executarea

actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

reclamantei

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC "P.D.T." SRL București, în

temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a arătat că nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

recurate rezultă din toate elementele care ar fi trebuit să conducă la o

concluzie de admitere a cererii sale, care întrunește condițiile cumulative

prevăzute în art. 14 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, care completează

dispozițiile art. 47 din Legea concurenței nr. 21/1995.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a reținut

greșit că motivele invocate nu se circumscriu aparenței de legalitate a actului

administrativ, ci țin de analiza fondului cauzei, pentru că, potrivit

jurisprudenței în materie, existența cazului bine justificat nu presupune

prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, ci poate fi și prezumată.

În speță, după cum

arată recurenta-reclamantă, îndoiala puternică și evidentă asupra legalității

deciziei se concretizează în "încălcarea, aplicarea și interpretarea

greșită a legii, a situației de fapt și încălcarea prevederilor referitoare la

individualizarea amenzii", pentru argumentele arătate în cererea de

chemare în judecată și reluate pe larg în motivarea recursului: aplicarea în

timp a diferitelor forme ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,

inexistența faptei reținute de Consiliul Concurenței, cumularea nelegală a

perioadei contractuale cu prelungirile ulterioare ale acesteia, aplicarea

greșită a amenzii de 3,3% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, în

condițiile în care prin raportul de investigații s-a propus, în baza

prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca fapta, fiind de

mică gravitate, cu un impact redus asupra pieței, să fie sancționată cu o

amendă în cuantum preconizat de 0,5% până la 2% din cifra de afaceri totală a

contravenientului.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a

ajuns, de asemenea, la o concluzie greșită, pentru că susținerile sale privind

afectarea gravă și iremediabilă a relațiilor contractuale au fost dovedite pe

deplin cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

O ultimă critică

formulată în recurs se referă la nepronunțarea instanței asupra cererii de

restituire a cauțiunii consemnate conform recipisei Casa de Economii și

Consemnațiuni nr. 35805748/1 din 24 februarie 2012.

intimatului

Prin notele scrise

depuse la dosar, Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, răspunzând în mod detaliat tuturor criticilor formulate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de

amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să

asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea

legalității deciziei administrative de către instanța de contencios

administrativ.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine

justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin.

(1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

Îndeplinirea celor

două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de

drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Aparența de

nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii

administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi

circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ,

de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi

decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că

în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse

numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această

perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea

primei instanțe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea

aspectelor de nelegalitate legate de aplicarea legii în timp, inexistența

faptei anticoncurențiale, impactul pe piața relevantă sau individualizarea

sancțiunii necesită un probatoriu complex și o analiză aprofundată, ce poate fi

efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Singurul argument

care ar putea fi într-adevăr examinat la nivelul aparenței dreptului, fără o

prejudecare a fondului, este cel referitor la aplicarea, în speță, a

prevederilor art. 5 (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 cu un conținut normativ

care nu era în vigoare la momentul încheierii contractelor calificate ca fiind

înțelegeri anticoncurențiale.

Înalta Curte constată

însă, așa cum a făcut-o și prima instanță, că încă din forma inițială a Legii

nr. 21/1996, publicată în M. Of. nr. 88/30.04.1996, textul respectiv interzicea

înțelegerile care urmăreau "fixarea concertată, în mod direct sau

indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, precum și a oricăror alte

condiții comerciale inechitabile". Modificările ulterioare nu au denaturat

în mod substanțial sensul normei inițiale, ajungându-se, în final, la o

formulare care vizează înțelegerile ce "stabilesc, direct sau indirect,

prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de

tranzacționare".

Și în ceea ce

privește condiția pagubei iminente curtea de apel a făcut o analiză judicioasă,

motivându-și soluția în mod adecvat, cu referire la situația financiară a

recurentei-reclamante, așa cum rezultă din bilanțul pe 2010 publicat în extras

pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și la ponderea amenzii aplicate în

raport cu rezultatele financiare obținute de acesta.

Nepronunțarea asupra

cererii de restituire a cauțiunii prin dispozitivul sentinței primei instanțe

nu constituie un motiv de reformare a hotărârii pentru că restituirea cauțiunii

se dispune numai după soluționarea cauzei, potrivit art. 723

1

alin.

(3) C. proc. civ. și poate forma obiectul unei cereri separate, supuse

prevederilor art. 331 și următoarele din același cod.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art.

14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC "P.D.T." SRL București, împotriva Sentinței civile nr.

2128 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV