ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4060/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării

deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011.

Prin sentința nr. 1871

din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității

invocată de pârât, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de

suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată;

- în temeiul art. 723

1

C. proc. civ., a dispus eliberarea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 17.547

RON consemnată de aceasta la Banca C. - Unitatea M.B. cu recipisa de consemnare

din 28 februarie 2012.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu referire la excepției

inadmisibilității cererii, instanța a reținut că prevederile art. 14 și art. 15

din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea suspendării actului administrativ chiar

și în ipoteza în care nu este înregistrată încă pe rolul instanței acțiunea în anularea

actului.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel a reținut că, prin d

ecizia contestată, s-a dispus sancționarea reclamantei cu

amendă contravențională în valoare de 1.754.661 RON, reprezentând 5,5% din cifra

de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin încheierea unor contracte

în care prețurile de vânzare cu amănuntul la consumatorii finali din România au

fost stabilite de către producătorul turc în relația cu importatorii români.

În raport cu prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la cazul bine justificat, reclamanta

a invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 21/1996, de modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate

și de greșita reținere a existenței faptei ca urmare a interpretării greșite a contractelor

investigate, ceea ce echivalează cu prejudecarea fondului, ceea ce excede controlului

exercitat de instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării.

Motivele invocate de reclamantă

nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură

să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

În ceea ce privește paguba

iminentă, instanța a reținut că, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale

actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt

pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii

condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel București a declarat recurs reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin criticile formulate,

recurenta-reclamantă susține că în cauză există o puternică îndoială în privința

prezumției de legalitate a deciziei contestate, ce decurge din încălcarea, aplicarea

și interpretarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței

nr. 21/1996, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii aplicabile

contractelor de distribuție, în considerarea principiului tempus regit actum.

Totodată, recurenta expune

critici de nelegalitate a deciziei întemeiate pe susținerea că fapta pentru care

societatea a fost sancționată contravențional nu există, decizia fiind emisă cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Recurenta-reclamantă învederează

și faptul că, prin decizia contestată, s-a făcut o individualizare greșită a sancțiunii

aplicate.

În privința condiției

referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că,

prin executarea deciziei, se produce societății un prejudiciu material cert de natură

a conduce la perturbarea gravă a activității prin diminuarea comenzilor ca urmare

a rezilierii contractelor de distribuție exclusivă.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate

în continuare.

Suspendarea executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din

Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția

juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ

produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de

contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție,

care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat,

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții,

soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta

sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de

nelegalitate invocate de reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot

fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a

aspectelor de fond.

Susținerile din recurs,

prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în

cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau

netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel.

Secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat

care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze

la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare

a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate.

Or, se constată că niciunul

dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau

în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

ci presupun o analiză în fond a legalității actului, care se realizează de către

instanța învestită cu acțiunea în anulare, iar nu pe calea cererii de suspendare

a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, Înalta

Curte reține că prezumția de legalitate a actului contestat este confirmată și de

faptul că, potrivit susținerilor intimatului, cuprinse în întâmpinarea depusă la

dosar, instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 1347/2/2012 - a respins acțiunea în anularea deciziei.

Neîndeplinirea condiției

referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor recurentei în

privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat

anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului

administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute

de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

De altfel, în privința

pagubei iminente, prima instanță în mod corect a reținut că prejudiciul invocat

de reclamantă nu poate justifica, în sine și în mod independent, soluția de suspendare

a executării deciziei contestate, atâta timp cât consecințele patrimoniale de care

se prevalează reclamanta sunt consecința inerentă a procedurii de executare a actului

administrativ în privința căruia nu a fost răsturnată prezumția de legalitate.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.P.I.I.S.T.L.S. împotriva sentinței nr. 1871 din 15 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 octombrie 2012.