ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4060/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011. Prin sentința nr. 1871 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât, ca neîntemeiată; - a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; - în temeiul art. 723 1 C. proc. civ., a dispus eliberarea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 17.547 RON consemnată de aceasta la Banca C. - Unitatea M.B.

cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Cu referire la excepției inadmisibilității cererii, instanța a reținut că prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea suspendării actului administrativ chiar și în ipoteza în care nu este înregistrată încă pe rolul instanței acțiunea în anularea actului. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut că, prin d ecizia contestată, s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă contravențională în valoare de 1.754.661 RON, reprezentând 5,5% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin încheierea unor contracte în care prețurile de vânzare cu amănuntul la consumatorii finali din România au fost stabilite de către producătorul turc în relația cu importatorii români.

În raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la cazul bine justificat, reclamanta a invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate și de greșita reținere a existenței faptei ca urmare a interpretării greșite a contractelor investigate, ceea ce echivalează cu prejudecarea fondului, ceea ce excede controlului exercitat de instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării. Motivele invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel București a declarat recurs reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă susține că în cauză există o puternică îndoială în privința prezumției de legalitate a deciziei contestate, ce decurge din încălcarea, aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii aplicabile contractelor de distribuție, în considerarea principiului tempus regit actum. Totodată, recurenta expune critici de nelegalitate a deciziei întemeiate pe susținerea că fapta pentru care societatea a fost sancționată contravențional nu există, decizia fiind emisă cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Recurenta-reclamantă învederează și faptul că, prin decizia contestată, s-a făcut o individualizare greșită a sancțiunii aplicate.

În privința condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că, prin executarea deciziei, se produce societății un prejudiciu material cert de natură a conduce la perturbarea gravă a activității prin diminuarea comenzilor ca urmare a rezilierii contractelor de distribuție exclusivă. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel. Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate.

Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci presupun o analiză în fond a legalității actului, care se realizează de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, iar nu pe calea cererii de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că prezumția de legalitate a actului contestat este confirmată și de faptul că, potrivit susținerilor intimatului, cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1347/2/2012 - a respins acțiunea în anularea deciziei.

Neîndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor recurentei în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. De altfel, în privința pagubei iminente, prima instanță în mod corect a reținut că prejudiciul invocat de reclamantă nu poate justifica, în sine și în mod independent, soluția de suspendare a executării deciziei contestate, atâta timp cât consecințele patrimoniale de care se prevalează reclamanta sunt consecința inerentă a procedurii de executare a actului administrativ în privința căruia nu a fost răsturnată prezumția de legalitate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.P.I.I.S.T.L.S. împotriva sentinței nr. 1871 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2012.