ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6707/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 11064/2/2011, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței solicitând instanței să dispună: - Anularea Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenței - Comisia Consiliului Concurenței; - exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 27.033 RON, reprezentând 0,4 din cifra de afaceri a SC D.P. SRL, realizată în anul 2010 sau reducerea la minimul legal a amenzii aplicate; - suspendarea executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate.

Hotărârea atacată cu recurs Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 1312 din 24 februarie 2012 a respins atât cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenței cât și cererea de anulare a deciziei menționate. În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, SC D.P. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 27.033 RON reprezentând 0,4% din cifra de afaceri realizată în anul 2010, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că SC D.P. SRL nu a furnizat informațiile și documentele solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că reclamanta nu a transmis informațiile și documentele solicitate de pârâtă prin adresa nr. RG - 3140 din 28 februarie 2011 și 28 aprilie 2011. La data de 28 iulie 2011, Consiliul Concurenței prin adresa nr. RG 10611 a solicitat punctul de vedere al reclamantei cu privire la refuzul de a furniza documentele și informațiile solicitate dar SC D.P. SRL nu a răspuns în nici un fel. Față de situația expusă, instanța de fond a reținut că în mod corect a fost emisă decizia contestată prin care s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Argumentele reclamantei, vizând nelegalitatea deciziei contestate, au fost apreciate ca nesusținute având în vedere că pârâta a comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,la sediul social atât solicitările vizând furnizare de informații cât și adresa prin care a fost solicitat punctul de vedere cu privire la fapta contravențională. Cu privire la cuantumul amenzii, Curtea de Apel a reținut că pârâta a calificat corect fapta săvârșită de reclamantă ca fiind de gravitate mică; a aplicat cuantumul de 0,2% și luând act că informațiile nu au fost comunicate în 30 de zile de la data solicitării, a aplicat factorul de multiplicare 2, nivelul de bază al amenzii fiind stabilit la 0,4% din cifra de afaceri pe anul 2010, fără a se reține circumstanțe atenuante sau agravante.

Faptul că reclamanta nu a mai fost sancționată de Consiliul Concurenței nu reprezintă o circumstanță atenuantă, reflectând, cel mult conformarea la conduita legală. Nu a fost reținută buna-credință invocată de reclamantă și colaborarea cu autoritatea publică, în condițiile în care SC D.P. SRL și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 republicată și modificată, după emiterea deciziei de sancționare. Apărarea în sensul că informațiile solicitate nu au avut un impact asupra climatului concurențial nu a fost reținută, având în vedere că fapta săvârșită de reclamantă nu presupune afectarea directă și imediată a mediului concurențial ci este sancționată în considerarea împiedicării exercitării atribuțiilor de către Consiliul Concurenței.

Ca urmare, curtea a constatat că Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011 a fost emisă legal, fapta reținută în sarcina reclamantei fiind prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, astfel că, acțiunea reclamantei a fost respinsă, atât sub aspectul cererii de anulare cât și sub aspectul cererii de suspendare a executării deciziei. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 24 februarie 2012 pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta SC D.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că motivarea instanței de fond reprezintă o enumerare a actelor transmise de intimata-pârâtă, preluând în esență, susținerile pârâtului.

Respingerea acțiunii este motivată pe dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, prevederi abrogate prin Legea nr. 149/2011. Pe fondul cauzei, recurenta apreciază că sancțiunea este prea mare față de situația de fapt raportată la prevederile dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea concurenței și Instrucțiunile din data de 9 septembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenței. Deși instanța de fond reține că „determinarea nivelului amenzii se realizează în funcție de criteriul gravității și criteriul duratei abaterii”, acesta nu explică în concret care au fost considerentele pentru care a apreciat că se justifică mențiunea unui nivel de bază în cuantum de 0,2%. Fapta săvârșită a fost considerată atât de Consiliul Concurenței cât și de instanță ca fiind de gravitate mică, iar conform Instrucțiunilor din 2 septembrie 2011, pentru această faptă se aplică un procent de 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri.

Informațiile solicitate nu aveau un impact semnificativ asupra investigației Consiliului Concurenței, deoarece SC D.P. SRL acționează într-o măsură nesemnificativă în domeniul de analiză. În mod greșit nu au fost reținute circumstanțe atenuante, fără să se țină cont că SC D.P. SRL nu a avut nici o abatere în raporturile cu Consiliul Concurenței, dând dovadă de bună - credință și colaborare. Singurele documente primite din partea intimatei-pârâte au fost Adresa nr. 6526 din 28 aprilie 2011 și Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011. La dosar au fost depuse confirmările de primire, dar actele menționate nu au ajuns însă la reprezentanții societății, activitatea de birou, administrativă și contabilă desfășurându-se la punctul de lucru și nu la adresa sediului social.

În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cap. III pct. 1, raportat la pct. 3 din Instrucțiunile din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor prevăzute de art. 50 și 50 1 din Legea nr. 21/1996, pentru ca nivelul de bază al amenzii să fie redus cu un punctaj cuprins între 5 și 10% pentru fiecare circumstanță atenuantă. În consecință, în mod greșit instanța de fond a menținut cuantumul amenzii aplicate, deoarece acesta a fost stabilit cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de art. 50 și 50 1 din lege. Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită în esență, respingerea recursului ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică.

Prin sentința recurată, instanța de fond a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 81/2011 emisă de Consiliul Concurenței, iar cu privire la cuantumul amenzii trebuie să se aibă în vedere scopul punitiv și preventiv al oricărei sancțiuni contravenționale și faptul că au fost aplicate criteriile legale de individualizare a sancțiunii aplicate în raport de dispozițiile legale incidente. Hotărârea instanței de recurs Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat. Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii în sensul că instanța de fond a preluat susținerile pârâtei, invocând ca temei pentru respingerea acțiunii dispoziții legale abrogate, motiv de recurs ce urmează a fi analizat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Dispozițiile art. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate indirect de recurentă, vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentința recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, iar susținerea recurentei în sensul că acțiunea a fost respinsă în baza unui text de lege abrogat, nu are un fundament real în condițiile în care instanța a invocat dispozițiile art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 21/1999 ca temei pentru emiterea Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de art. 50 și 50 1 din același act normativ și nu pentru respingerea contestației.

Este adevărat că dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 a fost abrogat prin pct. 17 din Legea nr. 149/2011 începând cu data de 14 iulie 2011, dar eroarea cuprinsă în considerentele hotărârii nu justifică admiterea recursului în condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. (1) sunt în vigoare și dau Consiliului Concurenței dreptul de a adopta regulamente și instrucțiuni pentru aplicarea actului normativ invocat. Ca atare, atâta timp cât instanța de fond a evocat normele de drept substanțial, incidența și aplicarea lor în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută, a analizat probele administrate și a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, sentința recurată cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză. Restul motivelor de recurs vizează legalitatea sancțiunii aplicate, individualizarea acesteia și nereținerea circumstanțelor atenuante, motive de recurs ce vor fi analizate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, prin Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011 - Comisia Consiliului Concurenței a constatat săvârșirea de către SC D.P. SRL a contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996. Potrivit art. 50 din actul normativ evocat - constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior, săvârșirea cu intenție sau neglijență - una din faptele prevăzute la literele a-e.

Fapta reținută în sarcina recurentei, constă în nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) și este prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996. Având în vedere probatoriul administrat în cauza din care rezultă că recurenta nu a dat curs solicitării intimatei de a comunica informațiile și documentele necesare în cadrul investigației desfășurate pentru identificarea fenomenelor sau mecanismelor de piață ce pot avea caracter anticoncurențial, în mod corect instanța de fond a constatat legalitatea deciziei prin care s-a reținut în sarcina recurentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Apărarea recurentei, în sensul că nu i-au fost comunicate cererile de furnizare a informațiilor cât și adresa, prin care se solicită punctul de vedere cu privire la fapta sa (ținând cont de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul concurenței) nu poate fi reținută în condițiile în care la dosar se afla dovezile privind comunicarea actelor menționate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul social. Ca orice subiect de drept, societatea comercială trebuie să se identifice în mod obligatoriu prin anumite elemente de identitate, iar sediul social este un atribut menit să situeze societatea în spațiu în cadrul raporturilor juridice la care participă, fiind opozabil tuturor din momentul înregistrării la Registrul Comerțului.

Faptul că reprezentanții societății își desfășoară activitatea la punctul de lucru, așa cum susține recurenta, nu poate duce la concluzia că Adresele din 28 februarie 2011, 28 aprilie 2011, 28 iulie 2011, nu i-au fost comunicate atâta timp cât comunicarea a fost făcută prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul social înregistrat la Registrul Comerțului. Nici criticile vizând cuantumul amenzii nu pot fi primite, în condițiile în care criteriile de individualizare a sancțiunii aplicate au fost analizate corect de instanță. Determinarea nivelului amenzii a fost făcută în raport de criteriul gravității și criteriul duratei faptei. Astfel, fapta reținută în sarcina recurentei a fost calificată ca fiind de gravitate mică, iar cuantumul de 0,2% a fost aplicat, ținând cont și de caracterul repetitiv, intimata solicitând informațiile și documentele necesare prin două adrese.

În funcție de durata în timp, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 zile) aplicându-se factorul de multiplicare 2, iar nivelul de bază al amenzii a fost stabilit la 0,4% din cifra de afaceri (0,2% în funcție de gravitate înmulțit cu 2, factorul aferent încălcărilor de lungă durată). Ca urmare, criticile vizând cuantumul amenzii sunt nefondate, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente, respectiv art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 21/1996, respectiv cap. II (nivelul de bază). Ultima critică formulată, vizează faptul că instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante, justificate de buna-credință, lipsa abaterilor în raporturile cu Consiliul Concurenței și lipsa impactului asupra climatului concurențial.

Fără a prelua argumentele instanței de fond, se constată că aceasta a analizat corect elementele invocate de recurentă, ca fiind circumstanțe atenuante. Astfel, lipsa abaterilor în raporturile cu Consiliul Concurenței nu reprezintă circumstanță atenuantă ci o conduită normală a subiectului de drept, iar contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 reținută, nu este condiționată de producerea unui impact concret sau de afectarea mediului concurențial, ci de împiedicarea autorității de a-și exercita atribuțiile legale.

Sub aspectul laturii subiective a contravenției reținute, aceasta poate fi săvârșită cu intenție sau din neglijență, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar apărarea recurentei, în sensul că a dat dovadă de bună-credință și a colaborat cu Consiliul Concurenței, facilitând transmiterea informațiilor nu este susținută de probatoriul administrat, în condițiile în care a transmis informațiile solicitate după emiterea deciziei de sancționare, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile cap. III - pct. 3 lit. a), b), c) din Instrucțiuni, adoptarea nivelului de bază al cuantumului amenzii fiind stabilită în raport de circumstanțele concrete cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea concretă a prevederilor legale incidente, motiv pentru care în temeiul art. 312 (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.P. SRL împotriva Sentinței nr. 1312 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM