ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6707/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6707/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.

11064/2/2011, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul

Concurenței solicitând instanței să dispună:

- Anularea Deciziei

nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenței - Comisia

Consiliului Concurenței;

- exonerarea de la

plata amenzii în cuantum de 27.033 RON, reprezentând 0,4 din cifra de afaceri a

SC D.P. SRL, realizată în anul 2010 sau reducerea la minimul legal a amenzii

aplicate;

- suspendarea

executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011 până la soluționarea

irevocabilă a contestației formulate.

Hotărârea atacată cu

recurs

Curtea de Apel

București, prin Sentința civilă nr. 1312 din 24 februarie 2012 a respins atât

cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă

de Consiliul Concurenței cât și cererea de anulare a deciziei menționate.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie

2011, SC D.P. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 27.033 RON

reprezentând 0,4% din cifra de afaceri realizată în anul 2010, pentru

săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996,

republicată cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că SC

D.P. SRL nu a furnizat informațiile și documentele solicitate potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Astfel, din

probatoriul administrat în cauză s-a reținut că reclamanta nu a transmis

informațiile și documentele solicitate de pârâtă prin adresa nr. RG - 3140 din

28 februarie 2011 și 28 aprilie 2011.

La data de 28 iulie

2011, Consiliul Concurenței prin adresa nr. RG 10611 a solicitat punctul de vedere

al reclamantei cu privire la refuzul de a furniza documentele și informațiile

solicitate dar SC D.P. SRL nu a răspuns în nici un fel.

Față de situația

expusă, instanța de fond a reținut că în mod corect a fost emisă decizia

contestată prin care s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea

contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Argumentele

reclamantei, vizând nelegalitatea deciziei contestate, au fost apreciate ca

nesusținute având în vedere că pârâta a comunicat prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire,la sediul social atât solicitările vizând furnizare de

informații cât și adresa prin care a fost solicitat punctul de vedere cu

privire la fapta contravențională. Cu privire la cuantumul amenzii, Curtea de

Apel a reținut că pârâta a calificat corect fapta săvârșită de reclamantă ca

fiind de gravitate mică; a aplicat cuantumul de 0,2% și luând act că

informațiile nu au fost comunicate în 30 de zile de la data solicitării, a

aplicat factorul de multiplicare 2, nivelul de bază al amenzii fiind stabilit

la 0,4% din cifra de afaceri pe anul 2010, fără a se reține circumstanțe

atenuante sau agravante.

Faptul că reclamanta

nu a mai fost sancționată de Consiliul Concurenței nu reprezintă o circumstanță

atenuantă, reflectând, cel mult conformarea la conduita legală.

Nu a fost reținută

buna-credință invocată de reclamantă și colaborarea cu autoritatea publică, în

condițiile în care SC D.P. SRL și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de

art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 republicată și modificată, după

emiterea deciziei de sancționare.

Apărarea în sensul că

informațiile solicitate nu au avut un impact asupra climatului concurențial nu

a fost reținută, având în vedere că fapta săvârșită de reclamantă nu presupune

afectarea directă și imediată a mediului concurențial ci este sancționată în

considerarea împiedicării exercitării atribuțiilor de către Consiliul

Concurenței.

Ca urmare, curtea a

constatat că Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011 a fost emisă legal, fapta

reținută în sarcina reclamantei fiind prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea

concurenței nr. 21/1996, astfel că, acțiunea reclamantei a fost respinsă, atât

sub aspectul cererii de anulare cât și sub aspectul cererii de suspendare a

executării deciziei.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței

civile nr. 1312 din 24 februarie 2012 pronunțată de instanța de fond, a

declarat recurs reclamanta SC D.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta arată că motivarea instanței de fond reprezintă

o enumerare a actelor transmise de intimata-pârâtă, preluând în esență,

susținerile pârâtului. Respingerea acțiunii este motivată pe dispozițiile art.

27 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, prevederi abrogate prin Legea nr. 149/2011.

Pe fondul cauzei,

recurenta apreciază că sancțiunea este prea mare față de situația de fapt

raportată la prevederile dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea concurenței

și Instrucțiunile din data de 9 septembrie 2011, emisă de Consiliul

Concurenței.

Deși instanța de fond

reține că „determinarea nivelului amenzii se realizează în funcție de criteriul

gravității și criteriul duratei abaterii”, acesta nu explică în concret care au

fost considerentele pentru care a apreciat că se justifică mențiunea unui nivel

de bază în cuantum de 0,2%. Fapta săvârșită a fost considerată atât de

Consiliul Concurenței cât și de instanță ca fiind de gravitate mică, iar

conform Instrucțiunilor din 2 septembrie 2011, pentru această faptă se aplică

un procent de 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri.

Informațiile

solicitate nu aveau un impact semnificativ asupra investigației Consiliului

Concurenței, deoarece SC D.P. SRL acționează într-o măsură nesemnificativă în

domeniul de analiză.

În mod greșit nu au

fost reținute circumstanțe atenuante, fără să se țină cont că SC D.P. SRL nu a

avut nici o abatere în raporturile cu Consiliul Concurenței, dând dovadă de

bună - credință și colaborare. Singurele documente primite din partea

intimatei-pârâte au fost Adresa nr. 6526 din 28 aprilie 2011 și Decizia nr. 81

din 28 noiembrie 2011. La dosar au fost depuse confirmările de primire, dar

actele menționate nu au ajuns însă la reprezentanții societății, activitatea de

birou, administrativă și contabilă desfășurându-se la punctul de lucru și nu la

adresa sediului social.

În cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de cap. III pct. 1, raportat la pct. 3 din

Instrucțiunile din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor

prevăzute de art. 50 și 50

1

din Legea nr. 21/1996, pentru ca nivelul

de bază al amenzii să fie redus cu un punctaj cuprins între 5 și 10% pentru

fiecare circumstanță atenuantă.

În consecință, în mod

greșit instanța de fond a menținut cuantumul amenzii aplicate, deoarece acesta

a fost stabilit cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și

Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile

prevăzute de art. 50 și 50

1

din lege.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care solicită în esență, respingerea recursului ca nefondat,

sentința recurată fiind legală și temeinică.

Prin sentința

recurată, instanța de fond a analizat toate motivele de nelegalitate invocate

de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 81/2011 emisă de Consiliul

Concurenței, iar cu privire la cuantumul amenzii trebuie să se aibă în vedere

scopul punitiv și preventiv al oricărei sancțiuni contravenționale și faptul că

au fost aplicate criteriile legale de individualizare a sancțiunii aplicate în

raport de dispozițiile legale incidente.

Hotărârea instanței

de recurs

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, se

constată că recursul este nefondat.

Primul motiv de

recurs vizează nemotivarea hotărârii în sensul că instanța de fond a preluat

susținerile pârâtei, invocând ca temei pentru respingerea acțiunii dispoziții

legale abrogate, motiv de recurs ce urmează a fi analizat în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Dispozițiile art.

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate indirect de recurentă, vizează

nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care

aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentința recurată cuprinde

motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele

substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, iar susținerea recurentei în

sensul că acțiunea a fost respinsă în baza unui text de lege abrogat, nu are un

fundament real în condițiile în care instanța a invocat dispozițiile art. 27

alin. (1) și (3) din Legea nr. 21/1999 ca temei pentru emiterea Instrucțiunilor

privind individualizarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de art. 50 și

50

1

din același act normativ și nu pentru respingerea contestației.

Este adevărat că

dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 a fost abrogat prin pct.

17 din Legea nr. 149/2011 începând cu data de 14 iulie 2011, dar eroarea

cuprinsă în considerentele hotărârii nu justifică admiterea recursului în

condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. (1) sunt în vigoare și dau

Consiliului Concurenței dreptul de a adopta regulamente și instrucțiuni pentru

aplicarea actului normativ invocat.

Ca atare, atâta timp

cât instanța de fond a evocat normele de drept substanțial, incidența și

aplicarea lor în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută, a

analizat probele administrate și a stabilit împrejurările de fapt esențiale în

cauză, sentința recurată cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză.

Restul motivelor de

recurs vizează legalitatea sancțiunii aplicate, individualizarea acesteia și

nereținerea circumstanțelor atenuante, motive de recurs ce vor fi analizate în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia

nr. 81 din 28 noiembrie 2011 - Comisia Consiliului Concurenței a constatat

săvârșirea de către SC D.P. SRL a contravenției prevăzute de art. 50 lit. b)

din Legea nr. 21/1996.

Potrivit art. 50 din

actul normativ evocat - constituie contravenție și se sancționează cu amendă de

la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior,

săvârșirea cu intenție sau neglijență - una din faptele prevăzute la literele

a-e. Fapta reținută în sarcina recurentei, constă în nefurnizarea informațiilor

și documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) și

este prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Având în vedere probatoriul

administrat în cauza din care rezultă că recurenta nu a dat curs solicitării

intimatei de a comunica informațiile și documentele necesare în cadrul

investigației desfășurate pentru identificarea fenomenelor sau mecanismelor de

piață ce pot avea caracter anticoncurențial, în mod corect instanța de fond a

constatat legalitatea deciziei prin care s-a reținut în sarcina recurentei

săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Apărarea recurentei,

în sensul că nu i-au fost comunicate cererile de furnizare a informațiilor cât

și adresa, prin care se solicită punctul de vedere cu privire la fapta sa

(ținând cont de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind

constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul

concurenței) nu poate fi reținută în condițiile în care la dosar se afla

dovezile privind comunicarea actelor menționate, prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire, la sediul social.

Ca orice subiect de

drept, societatea comercială trebuie să se identifice în mod obligatoriu prin

anumite elemente de identitate, iar sediul social este un atribut menit să

situeze societatea în spațiu în cadrul raporturilor juridice la care participă,

fiind opozabil tuturor din momentul înregistrării la Registrul Comerțului.

Faptul că

reprezentanții societății își desfășoară activitatea la punctul de lucru, așa

cum susține recurenta, nu poate duce la concluzia că Adresele din 28 februarie

2011, 28 aprilie 2011, 28 iulie 2011, nu i-au fost comunicate atâta timp cât

comunicarea a fost făcută prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire

la sediul social înregistrat la Registrul Comerțului.

Nici criticile vizând

cuantumul amenzii nu pot fi primite, în condițiile în care criteriile de

individualizare a sancțiunii aplicate au fost analizate corect de instanță.

Determinarea

nivelului amenzii a fost făcută în raport de criteriul gravității și criteriul

duratei faptei. Astfel, fapta reținută în sarcina recurentei a fost calificată

ca fiind de gravitate mică, iar cuantumul de 0,2% a fost aplicat, ținând cont

și de caracterul repetitiv, intimata solicitând informațiile și documentele

necesare prin două adrese.

În funcție de durata

în timp, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 zile) aplicându-se

factorul de multiplicare 2, iar nivelul de bază al amenzii a fost stabilit la

0,4% din cifra de afaceri (0,2% în funcție de gravitate înmulțit cu 2, factorul

aferent încălcărilor de lungă durată). Ca urmare, criticile vizând cuantumul

amenzii sunt nefondate, instanța de fond interpretând și aplicând corect

dispozițiile legale incidente, respectiv art. 52 alin. (1) din Legea nr.

21/1996 și Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru

contravențiile prevăzute de art. 50 și art. 50

1

din Legea nr.

21/1996, respectiv cap. II (nivelul de bază).

Ultima critică

formulată, vizează faptul că instanța de fond nu a reținut circumstanțe

atenuante, justificate de buna-credință, lipsa abaterilor în raporturile cu

Consiliul Concurenței și lipsa impactului asupra climatului concurențial.

Fără a prelua

argumentele instanței de fond, se constată că aceasta a analizat corect

elementele invocate de recurentă, ca fiind circumstanțe atenuante.

Astfel, lipsa

abaterilor în raporturile cu Consiliul Concurenței nu reprezintă circumstanță

atenuantă ci o conduită normală a subiectului de drept, iar contravenția

prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 reținută, nu este

condiționată de producerea unui impact concret sau de afectarea mediului

concurențial, ci de împiedicarea autorității de a-și exercita atribuțiile

legale.

Sub aspectul laturii

subiective a contravenției reținute, aceasta poate fi săvârșită cu intenție sau

din neglijență, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar apărarea

recurentei, în sensul că a dat dovadă de bună-credință și a colaborat cu

Consiliul Concurenței, facilitând transmiterea informațiilor nu este susținută

de probatoriul administrat, în condițiile în care a transmis informațiile

solicitate după emiterea deciziei de sancționare, în cauză nefiind aplicabile

dispozițiile cap. III - pct. 3 lit. a), b), c) din Instrucțiuni, adoptarea

nivelului de bază al cuantumului amenzii fiind stabilită în raport de

circumstanțele concrete cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința atacată este dată cu

interpretarea și aplicarea concretă a prevederilor legale incidente, motiv

pentru care în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC D.P. SRL împotriva Sentinței nr. 1312 din 24 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM