ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6997/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6997/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București,

secția

a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta

SC D.I.E. SRL

a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei de

sancționare

nr.

83

din

28

noiembrie

2011,

în totalitate, emisă de pârât și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii

cu avertisment.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

a fost sancționată pentru că nu ar fi răspuns în termen legal la anumite

solicitări de informații adresate de Consiliul Concurenței, însă

la sediul social nu

s-a primit nicio solicitare de furnizare de date, iar reprezentanții societății

sau persoana desemnată cu primirea corespondenței nu au primit sub semnătură și

ștampilă nicio solicitare la care să nu se fi răspuns și nicio revenire la

solicitarea inițială. A mai arătat că a interogat baza de date a Consiliului

Concurenței, iar la data de 28

septembrie

2011 a transmis prin poștă datele

solicitate.

În ceea ce privește datele ce formează

obiectul solicitării de informații, a arătat că sunt date statistice, care se

regăsesc și în alte forme furnizate și sunt publice la Direcția de Statistică și la Direcția specializată din cadrul B

.

N

.

R

.

, iar prin

nefurnizarea informațiilor respective nu se aduce niciun fel de atingere sau

prejudiciu statului sau altei entități, societatea neurmărind să se sustragă de

la anumite obligații bugetare.

Referitor la temeiul aplicării sancțiunii, a

arătat că situația societății nu se încadrează în ipotezele la care se referă

textul de lege invocat,

art.

50

lit. b)

din Legea

nr.

21/1996, iar cât

privește cuantumul

amenzii aplicate, a

apreciat

că s-a aplicat în mod nejustificat un procent de majorare de 0,3%, amenda

aplicată nu respectă dispozițiile legale privind individualizarea sancțiunii și

este disproporționată, fiind de natură a determina intrarea în incapacitate de

plată.

Prin întâmpinare, pârâta a

solicitat respingerea

acțiunii, arătând că

încălcarea

prevederilor legale în domeniul concurenței constituie contravenție, indiferent

dacă fapta e săvârșită cu intenție sau din culpă.

A arătat că reclamanta a confirmat primirea

solicitării de informații la data de 08

martie

2011, prin semnătura

aplicată pe confirmare de contabilul societății, revenirea fiind primită în

data de 03

mai

2011,

însă acestea nu au fost transmise de către reclamantă, nefiind înscrise în

registrul de intrări-ieșiri al Consiliului.

Referitor la absența unui prejudiciu, a

învederat că în sarcina reclamantei s-a reținut o contravenție care afectează

indirect mediul concurențial,

a

arătat că temeiul legal a fost corect reținut, iar cu privire la cuantumul

amenzii a menționat că s-a aplicat în conformitate cu Instrucțiunile

Consiliului Concurenței privind individualizarea sancțiunilor, în funcție de

gravitatea și durata faptei, în concret aceasta fiind apreciată de gravitate

mică și de lungă durată.

În ceea ce privește cererea subsidiară de

înlocuire a amenzii cu avertisment, pârâtul a subliniat că în materie de

concurență nu se aplică dispozițiile de drept comun ale O.G.

nr.

2/2001 sub acest

aspect, Legea

nr.

21/1996 conținând norme derogatorii.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2587 din

10 aprilie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată,

reținând, în esență, următoarele:

Prin Decizia

nr. 83 din

28

noiembrie

2011,

Consiliul Concurenței a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de

art.

50

lit. b)

din Legea

concurenței

nr.

21/1996

de către

SC

D.I.E. SRL

,

prin nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit

dispozițiilor

art.

35

alin.

(1)

lit. a

) din aceeași lege și

a sancționat societatea cu amendă în cuantum de 104.162 lei, reprezentând 0,4%

din cifra de afaceri realizată în anul 2010.

Prima instanță a reținut că, în cauză, prin

adresa Consiliului Concurenței

nr. 3140 din

28

februarie

2011 s-au solicitat

reclamantei, în temeiul

art.

35

alin.

(1)

lit. a)

din Legea

concurenței, informații și documente în cadrul investigației, termenul de

răspuns indicat în solicitare a fost 08

aprilie

2011, însă deși

această solicitare a fost primită de reclamanta la data de 08

martie

2011, nu a transmis

niciun răspuns, așa cum reiese din confirmarea de primire remisă pârâtului.

Totodată, a reținut că autoritatea pârâtă a

transmis societății o scrisoare de revenire,

nr. 6526 din

28

aprilie

2011, comunicată prin

poștă, în care s-a indicat un termen de răspuns de 7 zile lucrătoare de la

primire. Nici în urma primirii scrisorii de revenire, confirmată de societate

în data de 03

mai

2011,

aceasta nu a furnizat Consiliului Concurenței informațiile solicitate.

Prin adresa

nr. 10611 din

28

iulie

2011, pârâtul a

solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza

art.

6

alin.

(1) din Regulamentul

privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către

Consiliul Concurenței, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, însă

împrejurarea că reclamanta a transmis autorității punctul său de vedere nu este

probată.

Prima instanță a reținut, din înscrisurile

depuse de pârât, că reclamantei i-au fost comunicate solicitările de furnizare

de informații, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul

social, sub semnătura contabilului, respectiv a secretarei. Absența ștampilei

societății sau faptul că persoanele respective nu erau desemnate cu primirea

corespondenței, împrejurare care de altfel nu a fost probată și,

în orice caz,

reprezintă o chestiune de organizare internă a societății, nu sunt de natură a

vicia procedura de comunicare, atâta timp cât nu se contestă calitatea

primitorilor ac

telor de prepuși ai societății.

Totodată, a apreciat că nu poate primi

susținerile reclamantei, potrivit cărora ar fi transmis informațiile solicitate

la data de 28

septembrie

2011,

prin poștă, acestea nefiind dovedite, în condițiile în care autoritatea pârâtă

neagă primirea documentelor, iar autenticitatea confirmării de primire

prezentată de societate este îndoielnică, înscrisul prezentat de reclamantă ca

dovadă a transmiterii informațiilor solicitate de

pârât fiind înlăturat.

În ceea ce privește natura informațiilor

solicitate, reclamanta susținând că acestea erau date statistice, publice,

furnizate și altor instituții, prima instanță a reținut că aceste afirmații,

nedovedite de altfel, vin în contradicție cu cele potrivit cărora documentația

ce trebuia completată și transmisă la solicitarea pârâtului era una complexă,

presupunând angajarea unei persoane care să se ocupe în mod special de

îndeplinirea acestei obligații, în plus, legea sancționează nefurnizarea

informațiilor, indiferent de natura acestora.

Cât privește

inexistența unui prejudiciu invocată de

reclamantă, prima instanță a reținut că

nici aceasta nu este o condiție pentru

reținerea contravenției prevăzute de

art.

50

lit. b)

din Legea

nr.

21/1996, iar

criticile cu privire la temeiul de drept invocat de autoritatea pârâtă pentru

aplicarea sancțiunii sunt neîntemeiate, în condițiile în care acest text de lege

sancționează nu doar furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care

induc în eroare ori de documente incomplete, ci și nefurnizarea informațiilor

și documentelor solicitate conform prevederilor

art.

35

alin.

(1)

lit. a

) din lege, situația

de fapt reținută de pârât fiind astfel conformă textului de lege.

Referitor la cuantumul amenzii aplicate,

prima instanță a reținut că pârâtul a aplicat cuantumul de 0,2%, acționând cu

respectarea marjei de apreciere recunoscută de lege.

Astfel, pârâtul a avut în vedere faptul că

informațiile solicitate nu au fost comunicate în 30 zile de la data

solicitării, ceea ce califică fapta drept o încălcare de lungă durată, a

aplicat factorul de multiplicare 2, prevăzut de Instrucțiunile Consiliului

Concurenței privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile

prevăzute la

art.

50 și 50

1

din Legea concurenței

nr.

21/1996, astfel că nivelul de bază al amenzii

a fost stabilit la 0,4% din cifra totală de afaceri a societății reclamante pe

anul 2010, nivel menținut în raport cu faptul că nu au fost identificate

circumstanțe atenuante sau agravante.

Lipsa intenției și buna-credință invocate de

reclamantă nu au fost reținute, în condițiile în care probatoriul administrat

în cauză atestă faptul că reclamanta a primit solicitarea de informații și

revenirea la aceasta, însă nu s-a conformat în termenele prevăzute, iar

calitatea reclamantei de mare contribuabil și dificultățile sale financiare nu

au relevanță în cauză.

Referitor la lipsa unui prejudiciu, prima

instanță a reținut că respectiva contravenție reținută în sarcina reclamantei

nici nu presupune producerea unui prejudiciu concret, ci este incriminată în

considerarea faptului că poate împiedica exercitarea atribuțiilor Consiliului

Concurenței, astfel că nici acest argument nu este de natură a contura

existența unei circumstanțe atenuante, iar amenda a fost corect

individualizată.

În fine, cât privește

solicitarea de

înlocuire a amenzii cu avertisment a apreciat că este inadmisibilă, în condițiile

în care Legea

nr.

21/1996 derogă sub acest aspect de la dreptul comun al

contravențiilor reprezentat de O.G.

nr.

2/2001.

Așa fiind, prima instanță a reținut că în mod

legal a fost emisă decizia contestată, prin care s-a reținut în sarcina

reclamantei săvârșirea contravenției prevăzute de

art.

50

lit. b

) din Legea

nr.

21/1996, text de lege

conform căruia nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate în baza

art.

35

alin.

(1)

lit. a

) din același act

normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1%

din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar

anterior sancționării.

de reclamanta SC D.I.E. SRL împotriva Sentinței nr. 2587 din 10 aprilie 2012 a

Curții de Apel București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

critică soluția instanței de fond, susținând că s-a reținut în mod eronat și

s-a denaturat apărarea referitoare la multitudinea materialelor și a datelor

solicitate în formularul care trebuia completat.

Nu se justifică nici

cuantumul ridicat al amenzii stabilite, mai ales în condițiile economice de

astăzi în care toate societățile se luptă pentru evitarea falimentului, mai

ales că nu există o atingere concretă adusă valorilor economice, morale și de

drept.

S-a reținut în mod

greșit că reclamanta „nu a arătat disponibilitatea de a comunica datele

solicitate”, câtă vreme s-a purtat o corespondență și s-au cerut lămuriri cu

privire la maniera de completare, iar într-un final obligația de transmitere a

datelor a fost îndeplinită.

Cu referire la faptul

că adresele au fost primite de secretară și contabilul societății, recurenta

susține că nu a afirmat niciodată astfel, fiind simple supoziții ale pârâtului.

Recurenta arată că a

făcut dovada comunicării cu un act ce constă în confirmarea de primire

transmisă prin poșta română și că nu s-a făcut dovada contrarie.

Cererea de înlocuire

a amenzii cu sancțiunea avertisment are la bază jurisprudența instanțelor în

alte cauze dar și împrejurarea că nu a existat intenție în netransmiterea

materialelor solicitate și nu există nici prejudiciu.

Cererea subsidiară

legată de diminuarea cuantumului amenzii este întemeiată în raport de

inexistența intenției pentru nefurnizarea de date, dar și a inexistenței unui

prejudiciu.

formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenței

Prin întâmpinare, se

solicită respingerea recursului ca nefondat, informațiile solicitate au avut o

importanță foarte mare pentru finalizarea adecvată a investigației și nu au

constat doar în simple „date statistice” sau „situații tabelare”, cum în mod

eronat susține recurenta.

Ceea ce afirmă

recurenta este contradictoriu, în realitate, în mod indirect, aceasta

recunoaște că solicitarea de informații i-a fost comunicată.

În cauză nu sunt

incidente prevederile referitoare la aplicarea măsurii avertismentului,

deoarece Legea nr. 21/1996 a instituit un regim derogatoriu de la dreptul

comun.

Față de cererea

subsidiară de remissio poenae¸ intimatul apreciază că autoritatea de concurență

a individualizat în mod corect sancțiunea și a aplicat în mod legal și

justificat un procent de 0,4% din cifra de afaceri.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

nefondat.

Este de netăgăduit că

autoritatea de concurență a solicitat recurentei-reclamante informații/

documente în cadrul unei investigații, prin adresele nr. 3140 din 28 februarie 2011

și nr. 6523 din 28 aprilie 2011.

Societatea a

confirmat primirea ambelor adrese, prin semnăturile contabilului și secretarei.

Apărarea recurentei

în sensul că cele două persoane nu reprezentau în mod legal societatea a fost

în mod corect apreciată negativ de judecătorul fondului, deoarece nu

interesează aspecte ce țin de organizarea internă a entității.

Cu privire la

invocarea existenței unui răspuns din partea societății, transmis prin

intermediul poștei, se remarcă faptul că Poșta Română, în urma cercetărilor

efectuate, a comunicat că nu există nicio trimitere cu expeditor SC D.I.E. SRL

pe adresa Consiliului Concurenței.

Motivul de recurs ce

privește respingerea solicitării de înlocuire a amenzii contravenționale cu

sancțiunea avertisment este nefondat.

Înalta Curte constată

că prin dispozițiile Legii nr. 21/1996 nu s-a prevăzut expres interzicerea

aplicării sancțiunii avertisment, astfel cum de exemplu, există o atare

dispoziție în cuprinsul Legii nr. 50/ 1991 privind regimul construcțiilor.

Conform dispozițiilor

art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul

normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această

sancțiune.

Prin urmare, dacă, cu

referire la contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 nu

se interzice expres aplicarea avertismentului, contravenientul poate fin

sancționat cu avertisment.

Art. 56 alin. (2) din

Legea nr. 21/1996 potrivit căruia „contravențiilor prevăzute la art. 50 lit. d)

și e) li se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001 aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare,

cu excepția art. 5, 8, 28, 29, 32 și 34 din O.G. nr. 2/2001” se interpretează

în sensul că numai cu privire la aceste contravenții (de la lit. d) și e)

anumite dispoziții din O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile.

Restul dispozițiilor

contravenționale urmează regimul dreptului comun în materie, în măsura în care

nu există în Legea nr. 21/1996, prevederi contrare.

Sancțiunea

avertisment se aplică însă în cazul în care fapta este de gravitate redusă,

potrivit art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În speță, fapta

contravențională reținută nu este considerată de lege de o gravitate redusă,

pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunea amenzii cu avertismentul.

Nefurnizarea

informațiilor și documentelor solicitate într-o anchetă în domeniul concurenței

conduce la îngreunarea lucrului și întârzierea în emiterea deciziei.

Amenda

contravențională de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul

financiar anterior sancționării stabilite de legiuitor în cazul contravențiilor

de la art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 face ca fapta să nu fie considerată

de o gravitate redusă pentru a se putea aplica sancțiunea „avertisment”.

În ceea ce privește

individualizarea sancțiunii, se observă că autoritatea de concurență s-a

orientat spre minimul amenzii de 0,2%, însă coeficientul s-a înmulțit cu 2%,

factorul aferent încălcărilor de lungă durată.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC D.I.E. SRL împotriva Sentinței nr. 2587 din 10 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2013.