ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6997/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC D.I.E. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei de sancționare nr. 83 din 28 noiembrie 2011, în totalitate, emisă de pârât și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancționată pentru că nu ar fi răspuns în termen legal la anumite solicitări de informații adresate de Consiliul Concurenței, însă la sediul social nu s-a primit nicio solicitare de furnizare de date, iar reprezentanții societății sau persoana desemnată cu primirea corespondenței nu au primit sub semnătură și ștampilă nicio solicitare la care să nu se fi răspuns și nicio revenire la solicitarea inițială. A mai arătat că a interogat baza de date a Consiliului Concurenței, iar la data de 28 septembrie 2011 a transmis prin poștă datele solicitate.

În ceea ce privește datele ce formează obiectul solicitării de informații, a arătat că sunt date statistice, care se regăsesc și în alte forme furnizate și sunt publice la Direcția de Statistică și la Direcția specializată din cadrul B . N . R . , iar prin nefurnizarea informațiilor respective nu se aduce niciun fel de atingere sau prejudiciu statului sau altei entități, societatea neurmărind să se sustragă de la anumite obligații bugetare. Referitor la temeiul aplicării sancțiunii, a arătat că situația societății nu se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege invocat, art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, iar cât privește cuantumul amenzii aplicate, a apreciat că s-a aplicat în mod nejustificat un procent de majorare de 0,3%, amenda aplicată nu respectă dispozițiile legale privind individualizarea sancțiunii și este disproporționată, fiind de natură a determina intrarea în incapacitate de plată.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că încălcarea prevederilor legale în domeniul concurenței constituie contravenție, indiferent dacă fapta e săvârșită cu intenție sau din culpă. A arătat că reclamanta a confirmat primirea solicitării de informații la data de 08 martie 2011, prin semnătura aplicată pe confirmare de contabilul societății, revenirea fiind primită în data de 03 mai 2011, însă acestea nu au fost transmise de către reclamantă, nefiind înscrise în registrul de intrări-ieșiri al Consiliului.

Referitor la absența unui prejudiciu, a învederat că în sarcina reclamantei s-a reținut o contravenție care afectează indirect mediul concurențial, a arătat că temeiul legal a fost corect reținut, iar cu privire la cuantumul amenzii a menționat că s-a aplicat în conformitate cu Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind individualizarea sancțiunilor, în funcție de gravitatea și durata faptei, în concret aceasta fiind apreciată de gravitate mică și de lungă durată. În ceea ce privește cererea subsidiară de înlocuire a amenzii cu avertisment, pârâtul a subliniat că în materie de concurență nu se aplică dispozițiile de drept comun ale O.G. nr. 2/2001 sub acest aspect, Legea nr. 21/1996 conținând norme derogatorii.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2587 din 10 aprilie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, reținând, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 83 din 28 noiembrie 2011, Consiliul Concurenței a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 de către SC

D.I.E. SRL

, prin nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a ) din aceeași lege și a sancționat societatea cu amendă în cuantum de 104.162 lei, reprezentând 0,4% din cifra de afaceri realizată în anul 2010. Prima instanță a reținut că, în cauză, prin adresa Consiliului Concurenței nr. 3140 din 28 februarie 2011 s-au solicitat reclamantei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, informații și documente în cadrul investigației, termenul de răspuns indicat în solicitare a fost 08 aprilie 2011, însă deși această solicitare a fost primită de reclamanta la data de 08 martie 2011, nu a transmis niciun răspuns, așa cum reiese din confirmarea de primire remisă pârâtului.

Totodată, a reținut că autoritatea pârâtă a transmis societății o scrisoare de revenire, nr. 6526 din 28 aprilie 2011, comunicată prin poștă, în care s-a indicat un termen de răspuns de 7 zile lucrătoare de la primire. Nici în urma primirii scrisorii de revenire, confirmată de societate în data de 03 mai 2011, aceasta nu a furnizat Consiliului Concurenței informațiile solicitate. Prin adresa nr. 10611 din 28 iulie 2011, pârâtul a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, însă împrejurarea că reclamanta a transmis autorității punctul său de vedere nu este probată.

Prima instanță a reținut, din înscrisurile depuse de pârât, că reclamantei i-au fost comunicate solicitările de furnizare de informații, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul social, sub semnătura contabilului, respectiv a secretarei. Absența ștampilei societății sau faptul că persoanele respective nu erau desemnate cu primirea corespondenței, împrejurare care de altfel nu a fost probată și, în orice caz, reprezintă o chestiune de organizare internă a societății, nu sunt de natură a vicia procedura de comunicare, atâta timp cât nu se contestă calitatea primitorilor ac telor de prepuși ai societății.

Totodată, a apreciat că nu poate primi susținerile reclamantei, potrivit cărora ar fi transmis informațiile solicitate la data de 28 septembrie 2011, prin poștă, acestea nefiind dovedite, în condițiile în care autoritatea pârâtă neagă primirea documentelor, iar autenticitatea confirmării de primire prezentată de societate este îndoielnică, înscrisul prezentat de reclamantă ca dovadă a transmiterii informațiilor solicitate de pârât fiind înlăturat.

În ceea ce privește natura informațiilor solicitate, reclamanta susținând că acestea erau date statistice, publice, furnizate și altor instituții, prima instanță a reținut că aceste afirmații, nedovedite de altfel, vin în contradicție cu cele potrivit cărora documentația ce trebuia completată și transmisă la solicitarea pârâtului era una complexă, presupunând angajarea unei persoane care să se ocupe în mod special de îndeplinirea acestei obligații, în plus, legea sancționează nefurnizarea informațiilor, indiferent de natura acestora.

Cât privește inexistența unui prejudiciu invocată de reclamantă, prima instanță a reținut că nici aceasta nu este o condiție pentru reținerea contravenției prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, iar criticile cu privire la temeiul de drept invocat de autoritatea pârâtă pentru aplicarea sancțiunii sunt neîntemeiate, în condițiile în care acest text de lege sancționează nu doar furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete, ci și nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate conform prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a ) din lege, situația de fapt reținută de pârât fiind astfel conformă textului de lege. Referitor la cuantumul amenzii aplicate, prima instanță a reținut că pârâtul a aplicat cuantumul de 0,2%, acționând cu respectarea marjei de apreciere recunoscută de lege.

Astfel, pârâtul a avut în vedere faptul că informațiile solicitate nu au fost comunicate în 30 zile de la data solicitării, ceea ce califică fapta drept o încălcare de lungă durată, a aplicat factorul de multiplicare 2, prevăzut de Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50 1 din Legea concurenței nr. 21/1996, astfel că nivelul de bază al amenzii a fost stabilit la 0,4% din cifra totală de afaceri a societății reclamante pe anul 2010, nivel menținut în raport cu faptul că nu au fost identificate circumstanțe atenuante sau agravante.

Lipsa intenției și buna-credință invocate de reclamantă nu au fost reținute, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză atestă faptul că reclamanta a primit solicitarea de informații și revenirea la aceasta, însă nu s-a conformat în termenele prevăzute, iar calitatea reclamantei de mare contribuabil și dificultățile sale financiare nu au relevanță în cauză. Referitor la lipsa unui prejudiciu, prima instanță a reținut că respectiva contravenție reținută în sarcina reclamantei nici nu presupune producerea unui prejudiciu concret, ci este incriminată în considerarea faptului că poate împiedica exercitarea atribuțiilor Consiliului Concurenței, astfel că nici acest argument nu este de natură a contura existența unei circumstanțe atenuante, iar amenda a fost corect individualizată.

În fine, cât privește solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertisment a apreciat că este inadmisibilă, în condițiile în care Legea nr. 21/1996 derogă sub acest aspect de la dreptul comun al contravențiilor reprezentat de O.G. nr. 2/2001. Așa fiind, prima instanță a reținut că în mod legal a fost emisă decizia contestată, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. b ) din Legea nr. 21/1996, text de lege conform căruia nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a ) din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancționării.

3. Recursul formulat de reclamanta SC D.I.E. SRL împotriva Sentinței nr. 2587 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond, susținând că s-a reținut în mod eronat și s-a denaturat apărarea referitoare la multitudinea materialelor și a datelor solicitate în formularul care trebuia completat. Nu se justifică nici cuantumul ridicat al amenzii stabilite, mai ales în condițiile economice de astăzi în care toate societățile se luptă pentru evitarea falimentului, mai ales că nu există o atingere concretă adusă valorilor economice, morale și de drept. S-a reținut în mod greșit că reclamanta „nu a arătat disponibilitatea de a comunica datele solicitate”, câtă vreme s-a purtat o corespondență și s-au cerut lămuriri cu privire la maniera de completare, iar într-un final obligația de transmitere a datelor a fost îndeplinită.

Cu referire la faptul că adresele au fost primite de secretară și contabilul societății, recurenta susține că nu a afirmat niciodată astfel, fiind simple supoziții ale pârâtului. Recurenta arată că a făcut dovada comunicării cu un act ce constă în confirmarea de primire transmisă prin poșta română și că nu s-a făcut dovada contrarie. Cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment are la bază jurisprudența instanțelor în alte cauze dar și împrejurarea că nu a existat intenție în netransmiterea materialelor solicitate și nu există nici prejudiciu. Cererea subsidiară legată de diminuarea cuantumului amenzii este întemeiată în raport de inexistența intenției pentru nefurnizarea de date, dar și a inexistenței unui prejudiciu.

4. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenței Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, informațiile solicitate au avut o importanță foarte mare pentru finalizarea adecvată a investigației și nu au constat doar în simple „date statistice” sau „situații tabelare”, cum în mod eronat susține recurenta. Ceea ce afirmă recurenta este contradictoriu, în realitate, în mod indirect, aceasta recunoaște că solicitarea de informații i-a fost comunicată. În cauză nu sunt incidente prevederile referitoare la aplicarea măsurii avertismentului, deoarece Legea nr. 21/1996 a instituit un regim derogatoriu de la dreptul comun. Față de cererea subsidiară de remissio poenae¸ intimatul apreciază că autoritatea de concurență a individualizat în mod corect sancțiunea și a aplicat în mod legal și justificat un procent de 0,4% din cifra de afaceri.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. Este de netăgăduit că autoritatea de concurență a solicitat recurentei-reclamante informații/ documente în cadrul unei investigații, prin adresele nr. 3140 din 28 februarie 2011 și nr. 6523 din 28 aprilie 2011. Societatea a confirmat primirea ambelor adrese, prin semnăturile contabilului și secretarei. Apărarea recurentei în sensul că cele două persoane nu reprezentau în mod legal societatea a fost în mod corect apreciată negativ de judecătorul fondului, deoarece nu interesează aspecte ce țin de organizarea internă a entității. Cu privire la invocarea existenței unui răspuns din partea societății, transmis prin intermediul poștei, se remarcă faptul că Poșta Română, în urma cercetărilor efectuate, a comunicat că nu există nicio trimitere cu expeditor SC D.I.E.

SRL pe adresa Consiliului Concurenței. Motivul de recurs ce privește respingerea solicitării de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment este nefondat. Înalta Curte constată că prin dispozițiile Legii nr. 21/1996 nu s-a prevăzut expres interzicerea aplicării sancțiunii avertisment, astfel cum de exemplu, există o atare dispoziție în cuprinsul Legii nr. 50/ 1991 privind regimul construcțiilor. Conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Prin urmare, dacă, cu referire la contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 nu se interzice expres aplicarea avertismentului, contravenientul poate fin sancționat cu avertisment.

Art. 56 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 potrivit căruia „contravențiilor prevăzute la art. 50 lit. d) și e) li se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 5, 8, 28, 29, 32 și 34 din O.G. nr. 2/2001” se interpretează în sensul că numai cu privire la aceste contravenții (de la lit. d) și e) anumite dispoziții din O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile. Restul dispozițiilor contravenționale urmează regimul dreptului comun în materie, în măsura în care nu există în Legea nr. 21/1996, prevederi contrare. Sancțiunea avertisment se aplică însă în cazul în care fapta este de gravitate redusă, potrivit art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001. În speță, fapta contravențională reținută nu este considerată de lege de o gravitate redusă, pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunea amenzii cu avertismentul. Nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate într-o anchetă în domeniul concurenței conduce la îngreunarea lucrului și întârzierea în emiterea deciziei. Amenda contravențională de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancționării stabilite de legiuitor în cazul contravențiilor de la art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 face ca fapta să nu fie considerată de o gravitate redusă pentru a se putea aplica sancțiunea „avertisment”. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, se observă că autoritatea de concurență s-a orientat spre minimul amenzii de 0,2%, însă coeficientul s-a înmulțit cu 2%, factorul aferent încălcărilor de lungă durată.

2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.I.E. SRL împotriva Sentinței nr. 2587 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.