ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3365/2014

Decizia nr. 3365/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat anularea Deciziei nr. 37 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței și, în subsidiar, modificarea dispozițiilor deciziei atacate în sensul reaprecierii sancțiunii contravenționale aplicate și reducerea acesteia spre minimul prevăzut de lege sau transformarea acesteia în avertisment.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că printr-o adresa comunicată societății, B. a solicitat o serie de informații necesare desfășurării activității proprii, cererea acestuia fiind întemeiata pe dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 cu modificările ulterioare.

A mai arătat reclamanta că pârâtul B., în adresa transmisa societății, a arătat că solicitarea de informații vine în urma unei "investigații", omițând însa să arate elementele care au stat la baza inițierii acesteia.

În ceea ce privește situația de fapt, furnizarea de informații în modul în care au fost solicitate erau foarte greu de furnizat din cauza complexității cererii și diferențelor dintre modalitatea de evidențiere în contabilitatea româneasca (Legea nr. 82/1991) și structura cererii.

În plus, societatea reclamantă nu este o societate cu o structura complexa de organizare cu personal specializat care să proceseze un asemenea gen de informații.

Ulterior, acestea au fost finalizate si transmise către B., printr-un serviciu de curierat rapid, dar amenda fusese deja aplicata.

Așadar, în subsidiar, având în vedere condițiile de fapt și furnizarea ulterioara a informațiilor solicitate, reclamanta a apreciat că se impune o reapreciere a sancțiunii contravenționale aplicate, cu luarea în considerare si a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 1788 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia prin Ordinul președintelui B. nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul prevederilor art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată.

În acest context, reclamantei, comerciant de piese auto, prin adresa B. din 20 ianuarie 2011, i-au fost solicitate informații și documente, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, stabilindu-se ca termen de răspuns 20 de zile lucrătoare de la primire, respectiv 28 februarie 2011.

Adresa B. a fost comunicată prin poștă și primită de societate în data de 28 ianuarie 2011, astfel cum rezulta din confirmarea de primire aflata la fila 38 din dosar.

Reclamanta nu a dat curs solicitării pârâtului, necomunicând informațiile solicitate de către acesta.

B. a revenit, transmițând reclamantei o noua adresa, din 12 aprilie 2011 (fila 39 dosar), în care s-a indicat ca termen de răspuns 7 zile lucrătoare de la primire, respectiv data de 21 aprilie 2011.

Scrisoarea de revenire a fost primită de societate în data de 12 aprilie 2011, conform raportului fax aflat la fila 40 din dosar, însă societatea nu a furnizat B. informațiile și documentele solicitate.

Prin adresa din 08 iulie 2011, B. a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către B.

Si aceasta adresă a fost primită de către reclamanta la data de 07 iulie 2011 (fila 42), însă nu a transmis B. punctul său de vedere.

Prin Decizia Comisiei B. nr. 37 din 16 septembrie 2011 s-a constatat săvârșirea de către SC A. SRL a contravenției prevăzute la art. 50 lit. b) din Legea concurenței, prin nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege,reclamanta fiind sancționată, în temeiul art. 50 din Legea concurenței, cu amendă în valoare de 29.957 lei, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2010.

În cauză, Curtea a reținut că investigațiile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile au fost deschise de autoritatea de concurență în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din lege, prin Ordinul nr. 69 din 17 februarie 2009 al președintelui B., situație care reclama în mod necesar incidența dispozițiilor prevăzute la alin. (1) al art. 35, iar nu a celor de la alin. (2) al aceluiași articol, cum în mod eronat a susținut reclamanta.

Contrar celor invocate în acțiune de către reclamantă, în adresele primite de la B., emitentul a indicat în mod neechivoc temeiul declanșării investigației, anume Ordinul președintelui B. nr. 69 din 17 februarie 2009, dar și scopul declanșării investigației, respectiv identificarea și corectarea eventualelor disfunctionalitați de natura concurențială, demers ce va conduce la îmbunătățirea funcționarii pieței, cu efecte pozitive pentru dezvoltarea mediului de afaceri din sector și pentru consumatori.

Prin urmare, în mod corect autoritatea de concurenta a reținut fapta reclamantei de nefurnizare a informațiilor și documentelor solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) și, implicit săvârșirea contravenției prevăzute la art. 50 lit. b) din Legea concurenței.

Privitor la criticile reclamantei legate de greșita individualizare a sancțiunii aplicate, Curtea a constatat că potrivit art. 50 lit. b) din Legea 21/1991, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancționării, nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate conform prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a).

Apărările reclamantei legate de imposibilitatea furnizării informațiilor solicitate, față de complexitatea acestora nu poate fi primita.

Nu doar ca reclamantei i-au fost solicitate informațiile în doua rânduri, beneficiind practic de un termen suficient pentru a da curs cererii B., dar nu a înțeles a solicita autorității de concurență prelungirea acestui termen.

Practic reclamanta a manifestat un dezinteres evident față de solicitarea autoritatii de concurență, și doar după ce a fost sancționată a înțeles să transmită informațiile și documentele solicitate.

Cât privește cuantumul amenzii aplicate de 0,6% din cifra de afaceri totala, Curtea a apreciat că pârâtul a individualizat în mod corect sancțiunea, cu respectarea prevederilor Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că Instrucțiunile B. din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea concurenței nr. 21/1996 stabilesc metodologia de determinare a cuantumului amenzii pornind de la un nivel de bază al amenzii, determinat în funcție de gravitatea și durata faptei, care majoreaza sau reduce după cum sunt incidente circumstanțelor agravante sau atenuante.

Consiliul a reținut ca fapta este una de gravitate mica, cuantumul amenzii fiind de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală, conform cap. II - pct. II din Instrucțiuni.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a susținut următoarele:

Solicitarea de date din chestionarul comunicat inițial la data de 28 ianuarie 2011 nu respectă întocmai dispozițiile art. 35, alin. (1)., teza I, în sensul că intimata nu a precizat, astfel cum cere în mod expres textul de lege, care sunt sancțiunile prevăzute de art. 50 lit. a) și b), sancțiuni la care s-ar expune societatea noastră în cazul nefurnizării datelor solicitate.

A arătat că societatea s-a aflat într-o eroare, începând cu faptul că prin chestionarul inițial intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a o informa că este expusă riscului aplicării unor amenzi în temeiul art. 50, lit. a) și b) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările ulterioare și continuând cu faptul că cele două adrese de revenire la chestionarul inițial, respectiv cele invocate la punctele 5 și 6 din considerentele Decizie de sancționare nr. 37 din 16 septembrie 2011, nu au fost niciodată primite de către societate.

Astfel, societatea recurentă a susținut că nu s-au primit fax-uri în perioadele respectivă, întrucât aparatul de fax a înregistrat numeroase și dese defecțiuni - constând în principal în defecțiuni ale unității optice și ale unității de memorie și, deși emitea confirmare la expeditor, aparatul de fax nu tipărea absolut nimic.

Mai mult, datele din unitatea de memorie a aparatului fax care ar fi fost stocate în unitatea de memorie defectă, nu au putut fi recuperate, ceea ce înseamnă că societatea nu a luat la cunoștință nici ulterior despre cele două adrese de revenire invocate de intimatul B. la pct. 5 și 6 din Decizia nr. 37 din 16 septembrie 2011.

În aceste condiții, este evident faptul că recurenta nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționată, lipsind latura subiectivă a contravenției.

A mai susținut recurenta că menținerea acestei amenzi, care nu ar fi nici legală și nici conformă situației de fapt, ar reprezenta pentru societate desființarea întrucât aceasta nu poate suporta o sarcină financiară atât de împovărătoare, deoarece nu și-ar mai putea plăti furnizorii și datoriile către bugetele publice.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimatul - pârât a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 37 din 16 septembrie 2011 emisă de intimatul-pârât B. prin care s-a dispus sancționarea contravențională a societății cu amendă în sumă de 29.957 lei.

După cum s-a prezentat anterior, recurenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a reținut că nu a furnizat informațiile și documentele ce i-au fost solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

În concret, instanța de control judiciar reține faptul că, prin Ordinul președintelui B. nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul acestei investigații, au fost trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și recurentei.

Un prim aspect invocat de către recurentă este acela că intimatul - pârât B. nu a menționat în mod expres în cuprinsul chestionarului care sunt sancțiunile prevăzute de textul de lege pentru nefurnizarea datelor solicitate.

Susținerile recurentei sunt nefondate.

Instanța de control judiciar observă că pârâtul, la finalul chestionarului a precizat că potrivit art. 50 lit. b) din Lege, furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de contravenient în anul financiar anterior sancționării. Pe lângă amenda prevăzută la art. 50 din Lege, B. poate aplica și amenzi cominatorii.

Mai mult, reiese așadar că societatea recurentă, nici la momentul primirii chestionarului și nici ulterior nu a parcurs în integralitate conținutul acestuia.

Cu privire la faptul nerecepționării adresei din 12 aprilie 2011 a B., ce reprezenta o revenire a adresei din 20 ianuarie 2011, inițială, precum și nerecepționarea adresei din 08 iulie 2011, prin care i-a fost solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către B., această împrejurare nu a fost reținută și analizată de către prima instanță, dat fiind că aceste aspecte nu au fost invocate la fond, ci în calea de atac exercitată împotriva sentinței pronunțată de prima instanță.

Faptul că potrivit dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs poate să examineze hotărârea atacată sub toate aspectele, nelimitându-se să examineze doar hotărârea recurată exclusiv pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu înseamnă că pot fi prezentate în cadrul motivelor de recurs aspecte noi, ce nu au fost puse în discuție la judecarea cauzei pe fond.

În orice caz, pe lângă faptul că împrejurările prezentate de recurentă referitoare la defecțiunea aparatului de fax reprezintă responsabilitatea exclusivă a acesteia, ceea ce prezintă relevanță în cauză este comunicarea, respectiv primirea de către recurentă, la data de 28 ianuarie 2011, a adresei inițiale.

Astfel, prin adresa B. din 20 ianuarie 2011, s-a solicitat SC A. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, informații și documente în cadrul investigației, termenul de răspuns indicat în solicitare fiind de 20 de zile lucrătoare de la data primirii (respectiv 28 februarie 2011). Cu toate că adresa comunicată prin poștă de către B. a fost primită de SC A. SRL în data de 28 ianuarie 2011, aceasta din urmă nu a transmis niciun răspuns la solicitările de informații și documente adresate de autoritatea de concurență, acest aspect fiind confirmat de recurentă, aceasta comunicând datele solicitate de intimat ulterior emiterii deciziei de sancționare contravențională.

Or, potrivit dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate în baza dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancționării. Competența de a constata și sancționa săvârșirea contravenției prevăzute la art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 revine unei Comisii a B., în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (3) din aceeași lege.

Față de solicitarea recurentei de reapreciere a sancțiunii amenzii fie prin înlocuirea cu o amendă orientată spre minimul prevăzut de lege, fie înlocuirea cu avertisment, aceasta este neîntemeiată, deoarece legea specială aplicabilă este Legea nr. 21/1996 (Legea concurenței), care prin art. 50 stabilește că se sancționează, cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente, contravențiile prevăzute la acest articol (inclusiv contravenția constând în nefurnizarea informațiilor solicitate de autoritatea de concurență), ținând seama de gravitatea și durata faptei, iar nu de criteriile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește gravitatea faptei, din probele dosarului a rezultat că informațiile erau necesare pentru o investigație pe care autoritatea de concurență a deschis-o în vederea cunoașterii pieței pieselor de schimb pentru automobile, cu scopul identificării și corectării eventualelor disfuncționalități, de natură concurențială. Or, tocmai informațiile solicitate recurentei, cât și celorlalți agenți economici, care activează pe respectiva piață constituiau premisele pentru ca autoritatea de concurență să poată depista eventualele disfuncționalități, iar recurenta avea cunoștință de scopul solicitării de informații potrivit adresei din 20 ianuarie 2011 emisă de B.

Având în vedere fapta săvârșită în concret de societatea reclamantă, respectiv relațiile la care aceasta nu a răspuns în termenul fixat de B., atitudinea procesuală a reclamantei de nerecunoaștere a faptei față de considerentele reținute și mai sus expuse, instanța apreciază că amenda fixată de pârât este într-un cuantum legal, rezonabil și proporțional.

Sancțiunea contravențională este legal aplicată, încălcarea reținută în sarcina reclamantei fiind de gravitate mică (cf. Instrucțiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea concurenței nr. 21/1996 - cap. II - pct. II - 2 lit. a) pentru care pârâtul a aplicat procentul de 0,3% la care, întrucât durata încălcării a depășit 30 de zile, a aplicat factorul de multiplicare 2 (conf. acelorași instrucțiuni - cap. II - pct. III - lit. c), rezultând astfel procentul total de 0,6% din cifra de afaceri.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1788 din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.