ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2156/2016

Decizia nr. 2156/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 10 din 17 martie 2014, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1966 din 20 iunie 2014, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând neîndeplinirea condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SA, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea primei instanțe nu este motivată în ceea ce privește sancționarea discriminatorie a întreprinderilor investigate și referitor la nerespectarea dreptului la apărare al societății recurente prin necomunicarea raportului în forma impusă de lege.

Recurenta a mai arătat că, deși a constatat încălcarea unor norme imperative ale legii, în acest sens făcând referire la încălcarea art. 53 alin. (1) din Legea concurenței în ceea ce privește aplicarea amenzii, încălcarea normelor privind termenele de deliberare și comunicarea deciziei și la faptul că minuta nu corespunde dispozitivului deciziei, prima instanță a apreciat că ar fi fost necesară și existența unei vătămări suferite de societate, rezultat al acestor încălcări.

Totodată, în mod greșit prima instanță a reținut că nu constituie o împrejurare care să indice existența cazului bine justificat faptul că nu toți membrii Plenului Consiliului Concurenței care au participat la audieri au participat și la deliberări, iar argumentele contradictorii ale Consiliului referitoare la compania "Time to Go" nu relevă aparenta nelegalitate a deciziei atacate, decizie care nu a fost emisă cu depășirea competenței autorității și cu încălcarea principiului ne bis in idem.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond, admiterea cererii de suspendare până la soluționarea definitivă a cauzei, să se constate ca fiind îndeplinită și condiția existenței cazului bine justificat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, prin sentința atacată prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor și a situației de fapt prin raportare la temeiul de drept invocat.

În esență, susține că în mod greșit recurenta a invocat că s-a aplicat un tratament discriminatoriu prin faptul că se aplică diferit aceeași normă de individualizare a sancțiunii, iar în cauză nu s-a încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea întregului raport de investigație, ci doar acea parte referitoare la faptele societății recurente.

De asemenea, a apreciat că nu pot fi primite susținerile referitoare la dovada existenței unei vătămări, iar la luarea deciziei au fost respectate condițiile de cvorum.

Totodată, în ceea ce privește încălcarea principiului ne bis în idem,intimata a arătat că acest principiu nu este incident cauzei, iar referirile la argumentele contradictorii ale autorității sunt neîntemeiate, apreciind că toate criticile formulate sunt nefondate.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, contrar celor reținute de prima instanță, intimata a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 10 din 17 martie 2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conținând considerente care corespund cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că este întemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

În speță, recursul vizează exclusiv prima dintre condițiile enunțate, pentru că existența pagubei iminente a fost reținută de prima instanță.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin Sentința nr. 3006 din 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC A. SA și a anulat Decizia nr. 10 din 17 martie 2014, emisă de pârât, respingând capătul de cerere privind anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 345 din 2 iulie 2010, ca neîntemeiat.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o „îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția „cazului bine justificat”, prin urmare este de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 1966 din 20 iulie 2014 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite cererea de suspendare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 10 din 17 martie 2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM