ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5441/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5441/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.N. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, a solicitat

anularea Deciziei nr. 40 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței

ca fiind netemeinică și nelegală și, totodată, suspendarea executării deciziei

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii principale.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că împotriva societății nu s-a formulat vreo

plângere în sensul art. 34 lit. b), întrucât nu a restrâns, împiedicat sau

denaturat concurența conform art. 5, 6, 9 și 15 din Legea nr. 21/1996, adică nu

a existat vreo înțelegere între societăți, nu a folosit abuziv o poziție

dominantă, nu este instituție publică pentru a delega atribuții în sensul

restrângerii, împiedicării sau denaturării concurenței. A mai arătat că între

reclamantă și Consiliul Concurenței nu există un contract de natură civilă sau

comercială prin care să aibă obligația de a furniza date ce pot fi folosite,

pentru că nu garantează nimeni, tocmai în înlăturarea de pe piață, acestea

fiind practici abuzive.

În vederea analizării

plângerilor conform art. 34 lit. b) în baza art. 35 alin. (1), inspectorii de

concurență pot solicita informațiile și documentele care le sunt necesare

întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi împotriva cărora s-a

formulat o plângere pentru că au restrâns, au împiedicat sau denaturat

concurența, însă împotriva societății reclamante nu există o astfel de plângere

înregistrată la Consiliul Concurenței.

A susținut, de

asemenea, că amenda este vădit calculată la nivelul volumului de activitate a

anului 2009 cu intenția de a atrage fonduri necuvenite. Or, reclamanta și-a

îndeplinit obligația fiscală de a depune bilanțul pentru anul 2010.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea

acțiunii, ca fiind neîntemeiată, arătând că prin Ordinul Președintelui

Consiliului Concurenței nr. 69/2009 s-a dispus declanșarea unei investigații

utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în

temeiul prevederilor art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996,

republicată și că, în cadrul acestei investigații, au fost transmise

chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și

societății A.N. SRL, selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme și

autovehicule ușoare.

Astfel, prin adresa

Consiliului Concurenței nr. RG-2203 din 9 februarie 2011, au fost solicitate informații

și documente SC A.N. SRL, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se

ca termen de răspuns data de 16 martie 2011 (20 de zile lucrătoare de la

primire). Deși adresa Consiliului Concurenței, comunicată prin poștă, a fost

primită de societate în data de 15 februarie 2011, așa cum reiese din

confirmarea de primire remisă Consiliului Concurenței, reclamanta nu a transmis

niciun răspuns la solicitarea de informații și documente adresată de

autoritatea de concurență. Prin urmare, Consiliul Concurenței a transmis

societății atât o scrisoare de revenire (cu nr. 481/AM din 12 aprilie 2011), în

care s-a indicat ca termen de răspuns data de 22 aprilie 2011, cât și un email

în data de 13 aprilie 2011.

Deși, în data de 14

aprilie 2011 A.N., prin Directorul General, a răspuns la email solicitând

transmiterea în format electronic al chestionarului, aceasta fiind retransmisă

în aceeași zi, societatea nu a răspuns solicitărilor.

Prin adresa nr.

811/AF din 8 iulie 2011, Consiliul Concurenței a solicitat A.N. punctul de

vedere cu privire la fapta sa, atât prin poștă, cât și prin email, în baza art.

6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea

sancțiunilor de către Consiliul Concurenței.

Potrivit art. 50 lit.

b) din Legea concurenței, nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate

în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ constituie

contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri

totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior

sancționării.

În consecință, A.N. a

fost sancționată de Consiliul Concurenței, în temeiul art. 50 din Legea

concurenței, cu amendă în valoare de 38.960 RON, reprezentând 0,6% din cifra de

afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2009.

Pârâta a învederat

faptul că investigațiile privind un anumit sector economic sunt deschise de

autoritatea de concurență în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din lege

[

art. 26 lit. g) la

data declanșării investigației din prezenta cauză

]

și nu urmăresc constatarea și sancționarea

săvârșirii de practici anticoncurențiale de către operatorii economici, ci

analizarea mecanismelor de funcționare ale unei anumite piețe cu scopul de a

identifica și corecta disfuncționalitățile de natură concurențială.

A mai precizat, de

asemenea, faptul că investigațiile pe care le poate deschide Consiliul

Concurenței la plângerea unei persoane fizice sau juridice sunt exclusiv

investigațiile privind posibile încălcări ale Legii concurenței, respectiv

investigațiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței,

astfel cum rezultă din prevederile art. 34 lit. b) coroborate cu prevederile

art. 40 din Legea concurenței.

Prin urmare, o

investigație privind cunoașterea unui sector economic nu poate fi declanșată la

plângerea unei întreprinderi, doar investigațiile privind săvârșirea unei

posibile practici anticoncurențiale putând fi deschise de Consiliul Concurenței

la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real și direct

prin încălcarea normelor de concurență.

Referitor la faptul

că sancțiunea aplicată este calculată la nivelul volumului de activitate al

anului 2009 cu intenția de a atrage fonduri necuvenite, a arătat că autoritatea

de concurență a solicitat Ministerului Finanțelor Publice informații

referitoare la cifra de afaceri din bilanțul pe anul 2010, iar acesta a răspuns

autorității printr-un email care arată că A.N. nu a depus bilanțul contabil aferent

anului 2010.

Pârâta a menționat că

Instrucțiunile Consiliului Concurenței din 2 septembrie 2010 privind

individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 51

din Legea concurenței nr. 21/1996 transpun cele două criterii de individualizare

prevăzute de art. 52 din lege într-o metodologie concretă de determinare a

cuantumului amenzii.

Această metodologie

se întemeiază pe fixarea unui nivel de bază al amenzii, determinat în funcție

de gravitatea și durata faptei, care se va majora în cazul existenței

circumstanțelor agravante sau se va reduce în cazul existenței circumstanțelor

atenuante.

Consiliul Concurenței

a aplicat în mod corect în decizia contestată Instrucțiunile sale în ceea ce

privește criteriul gravității faptei, respectând intervalul de cuantum al

sancțiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din

cifra de afaceri totală) și motivând în actul de sancționare considerentele

pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârșite

de reclamantă.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării deciziei atacate, a arătat că reclamanta nu

motivează în niciun fel această cerere, limitându-se la o simpla solicitare.

Prin Sentința nr. 958

din data de 13 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC A.N. SRL, a anulat în parte Decizia nr. 40/2011 emisă de pârât,

respectiv pentru suma reprezentând diferența dintre amenda stabilită prin acest

act și amenda ce urma a fi aplicată reclamantei în funcție de 0,6% din cifra de

afaceri totală aferentă anului 2010. A respins în rest acțiunea privind

anularea și a suspendat executarea deciziei atacate în privința diferenței

menționată anterior până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu

dispozițiile art. 26 lit. g) din Legea nr. 21/1996, așa cum era aceasta în

vigoare la data emiterii Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr.

69/2009, prin care a fost declanșată investigația incidentă în prezenta cauză,

Consiliul Concurenței efectuează, din proprie inițiativă, investigații utile

pentru cunoașterea pieței, scopul acestora fiind identificarea fenomenelor sau

mecanismelor de piață ce pot avea caracter anticoncurențial.

Investigațiile pentru

cunoașterea pieței sunt distincte, ca scop și procedură, de investigațiile pe

care autoritatea de concurență le deschide în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a)

din lege, respectiv investigațiile declanșate pentru a se descoperi, proba și,

dacă este cazul, sancționa săvârșirea de către întreprinderi a practicilor

anticoncurențiale interzise de lege, având ca obiect sau ca efect restrângerea,

împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a

acesteia.

Astfel, obiectivul

investigațiilor pentru cunoașterea pieței este obținerea de către autoritatea

de concurență a datelor și informațiilor relevante pentru evaluarea, sub aspect

concurențial, a unui anumit sector de activitate și nu acela de a sancționa

încălcarea de către întreprinderi a regulilor de concurență statuate în Legea

nr. 21/1996.

În conformitate cu

prevederile art. 35 alin. (1) lit. a) din lege, în realizarea atribuțiilor

conferite în baza acestei legi, inspectorii de concurență pot solicita

întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi informațiile și documentele

care le sunt necesare, menționând temeiul legal, scopul, termenele, precum și

sancțiunile prevăzute de Legea concurenței.

Nefurnizarea

informațiilor și documentelor solicitate conform prevederilor art. 35 alin. (1)

lit. a) constituie contravenția prevăzută la art. 50 lit. b) din lege și se

sancționează prin aplicarea unei amenzi de la 0,1% până la 1% din cifra de

afaceri totală a întreprinderii contraveniente din anul financiar anterior

sancționării.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei, în sensul că

decizia atacată nu a avut un temei legal, nefiind analizată implicarea reclamantei

în cadrul unei activități posibil anticoncurențială, prevederile art. 34 lit.

b) nefiind aplicate pe fondul acestora în Decizia contestată de A.N.

Astfel, societatea

A.N. a fost sancționată de autoritatea de concurență datorită faptului că nu s-a

conformat obligației prevăzute la art. 35 din Legea concurenței.

Curtea a constatat că

prevederile art. 35 reglementează trei situații distincte în care inspectorii

de concurență au puteri de investigare. Prima situație este cea de analiză a

plângerilor potrivit art. 5, 6, 9 și 15, a doua situație privește notificările

concentrărilor economice, iar cea de-a treia situație, la care se încadrează

cazul dedus judecății, este art. 26 alin. (1).

Astfel,

investigațiile privind un anumit sector economic sunt deschise de autoritatea

de concurență în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din lege

[

art. 26 lit. g) la

data declanșării investigației din prezenta cauză

]

și nu urmăresc constatarea și sancționarea

săvârșirii de practici anticoncurențiale de către operatorii economici, ci

analizarea mecanismelor de funcționare ale unei anumite piețe cu scopul de a

identifica și corecta disfuncționalitățile de natură concurențială.

De asemenea, prima

instanță a reținut că investigațiile pe care le poate deschide Consiliul Concurenței

la plângerea unei persoane fizice sau juridice sunt exclusiv investigațiile

privind posibile încălcări ale Legii concurenței, respectiv investigațiile

prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, astfel cum

rezultă din prevederile art. 34 lit. b) coroborate cu prevederile art. 40 din

Legea concurenței.

Prin urmare, o

investigație privind cunoașterea unui sector economic nu poate fi declanșată la

plângerea unei întreprinderi, doar investigațiile privind săvârșirea unei

posibile practici anticoncurențiale putând fi deschise de Consiliul Concurenței

la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real și direct

prin încălcarea normelor de concurență.

Astfel, judecătorul

fondului a înlăturat criticile de nelegalitate invocate sub aceste aspecte în

mod generic de către reclamantă la pct. 1, 2 și 3 din acțiune.

Cu privire la pct. al

4-lea din cuprinsul acțiunii introductive, Curtea a reținut că la emiterea

deciziei atacate pârâtul a avut în vedere cifra de afaceri calculată pentru

anul 2009, fiind aplicate în acest sens dispozițiile art. 51

1

din

Legea nr. 21/1996, republicată, reținându-se imposibilitatea determinării în

privința reclamantei a cifrei de afaceri pentru anul 2010, ca an financiar

anterior sancționării reclamantei prin Decizia nr. 40/2011, interpretare

determinată de comunicarea din partea Ministerului Finanțelor Publice, care a

adus la cunoștința pârâtului faptul că reclamanta nu ar fi avut înregistrat

pentru 2010 o cifră de afaceri.

Instanța de fond a

reținut că principiul de calcul al cuantumului sancțiunii amenzii este cifra de

afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării, în cazul

reclamantei anul 2010, fiind sancționată în anul 2011 (art. 50 și 51).

Excepțiile de la

acest principiu sunt reglementate de art. 51

1

din același act

normativ, acestea vizând strict ipotezele în care fie cifra de afaceri,

realizată în anul financiar anterior sancționării, nu poate fi determinată, fie

în cazul întreprinderii sau asociației de întreprinderi nou-înființate, care nu

a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării.

Raportând cele două

situații de excepție la situația de fapt invocată de către reclamantă, prima

instanță a constatat că în privința acesteia cifra de afaceri totală pentru

anul 2010 putea fi determinată, astfel cum rezultă din analiza bilanțului la

data de 31 decembrie 2010, iar acest bilanț a fost înregistrat la Ministerul

Finanțelor Publice la data de 12 mai 2011, astfel cum atestă ștampila aplicată

pe prima filă a bilanțului contabil, anterior emiterii deciziei atacată în

prezenta cauză.

Prin urmare, a

constatat că, în mod nelegal, pârâtul a aplicat dispoziția de excepție vizând

aplicarea procentului de 0,6% stabilit circumstanțiat în cazul reclamantei

raportat la cifra de afaceri aferentă anului fiscal 2009, fiind necesară pentru

corecta sancționare a reclamantei raportarea la valoarea cifrei de afaceri

astfel cum aceasta rezultă, a fost determinată și înregistrată la organele

fiscale la 12 mai 2011 pentru anul fiscal 2010, prin aplicarea dispozițiilor

art. 50 alin. (1), teza I, respectiv prin aplicarea principiului menționat

anterior, iar nu a excepțiilor reglementate de art. 51

1

din același

act normativ.

Curtea a reținut că

pentru atingerea scopului preventiv-educativ al comportamentului reclamantei

este necesară stabilirea cuantumului amenzii de 0,6% prin raportare la cifra de

afaceri aferentă anului 2010, reflectând activitatea financiară actuală a

acesteia și imediat anterioară reținerii încălcării dispozițiilor legale menționate

mai sus, scop care nu poate fi atins prin sancționarea excesivă a reclamantei

prin raportarea la o cifră de afaceri care nu corespunde rezultatelor

financiare reale din 2010 obținute de către aceasta, ci unor rezultate obținute

în anul 2009.

În ceea ce privește

cererea privind suspendarea executării actului administrativ atacat,

judecătorul fondului a apreciat că, raportat la considerentele expuse cu

privire la legalitatea stabilirii amenzii în sarcina reclamantei, sunt

întrunite în parte condițiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sub aspectul

cazului bine justificat, a reținut că, în raport de aspectele de nelegalitate

constatate în privința stabilirii cuantumului amenzii în funcție de cifra de

afaceri aferentă anului 2009, iar nu pentru 2010, există împrejurări de fapt și

de drept care conduc la existența unei îndoieli serioase asupra legalității

actului administrativ atacat.

Cu privire la paguba

iminentă a constatat, de asemenea, că și această condiție este întrunită având

în vedere cuantumul amenzii care se impune a fi recalculată în sarcina

reclamantei, existând o diferență substanțială, care prin impunerea acesteia ar

putea conduce la afectarea în sens negativ a activității sale, prin raportare

și la indicatorii rezultați din bilanțul contabil și proporția amenzii în

raport de veniturile anuale obținute pentru 2010, considerente care în temeiul

art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 conduc la admiterea în parte și a cererii

de suspendare a deciziei atacate, exclusiv sub aspectul executării diferenței

dintre amenda stabilită prin acest act și amenda ce urma a fi aplicată

reclamantei în funcție de 0,6% din cifra de afaceri totală aferentă anului

2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A.N. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că prin sentința

pronunțată, instanța de fond și-a depășit rolul activ, respectiv a acordat ceea

ce nu s-a cerut întrucât prin acțiunea formulată nu s-a solicitat diminuarea

cuantumului amenzii aplicate, instanța fiind învestită cu anularea Deciziei nr.

40 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței ca fiind nelegală și

netemeinică și totodată să dispună suspendarea executării acesteia, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii principale.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate recurenta-reclamantă a susținut că nu a săvârșit

fapte sau acte care să restrângă, să împiedice sau să denatureze concurența și

că împotriva acesteia nu a fost formulată vreo plângere în sensul art. 34 lit.

b) din Legea nr. 21/1996.

Totodată, recurenta a

criticat modul de aplicare al amenzii, care a fost calculată eronat la nivelul

volumului de activitate al anului 2009 deși aceasta și-a îndeplinit obligația

fiscală de a depune bilanțul pentru anul 2010.

Consideră recurenta

că prin diminuarea cuantumului sancțiunii aplicate, instanța de fond și-a

depășit rolul activ, respectiv a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât aceasta

a fost învestită cu anularea amenzii aplicate și nu cu modificarea în parte a

acesteia, astfel că a schimbat natura actului dedus judecății, fără a avea un

temei legal pentru modificarea unei decizii a Consiliului Concurenței.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9 din C. proc. civ.

Intimatul Consiliul

Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca

nefondat a recursului recurentei-reclamante SC A.N. SRL și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere

considerentele expuse în continuare.

Contrar celor

susținute de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că instanța de fond a

examinat și soluționat cauza cu respectarea disponibilității în condițiile în

care obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit anularea Deciziei

Consiliului Concurenței nr. 40/2011, fără a se preciza dacă înțelege să

solicite anularea totală sau parțială a actului dedus judecății, invocând mai

multe motive de nelegalitate, ultimul vizând modul de calcul al amenzii

aplicate, ceea ce nu ar fi putut atrage decât anularea parțială a actului

administrativ atacat.

Întrucât instanța de

fond a apreciat ca fiind întemeiată doar critica de nelegalitate referitoare la

modul de calcul al amenzii aplicate, respectiv raportarea greșită la cifra de

afaceri a anului 2009 în loc de cifra de afaceri aferentă anului 2010, a dispus

anularea în parte a actului administrativ contestat, pentru diferența de amendă

rezultată în urma raportării la cifra de afaceri realizată de

recurenta-reclamantă în anul 2010.

Nu pot fi primite,

întrucât sunt nefondate criticile recurentei privind schimbarea naturii

juridice a actului dedus judecății ca urmare a depășirii rolului activ, prin

acordarea a ceea ce nu s-a cerut, din examinarea sentinței atacate nerezultând

schimbarea naturii deciziei Consiliului Concurenței și nici existența unor

dubii cu privire la actul dedus judecății, instanța de fond făcând o justă

apreciere a probelor administrate în cauză și a situației de fapt, prin

raportare la temeiurile de drept invocate.

Potrivit prevederilor

art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în realizarea atribuțiilor

conferite de lege, inspectorii de concurență pot solicita întreprinderilor sau

asociaților de întreprinderi informații și documente care le sunt necesare, cu

menținerea scopului, a temeiurilor precum și a sancțiunilor prevăzute de lege.

Nefurnizarea acestor

informații sau documente solicitate, în temeiul menționat constituie

contravenție prevăzută de art. 50 lit. b) din lege și se sancționează prin

aplicarea unei amenzi de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală a

întreprinderii contraveniente din anul financiar anterior sancționării.

În cauză, astfel cum

în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată,

recurenta-reclamantă nu a fost sancționată pentru săvârșirea unei fapte

anticoncurențiale ci datorită faptului că nu s-a conformat obligației prevăzute

de dispozițiile art. 35 din Legea concurenței, respectiv nu a furnizat

informațiile și documentele solicitate necesare efectuării de investigații

pentru cunoașterea pieții, conform dispozițiilor art. 26 lit. g) din lege,

scopul acestora fiind identificarea fenomenelor mecanismelor de piață, ce pot

avea caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește

criticile recurentei-reclamante cu privire la modul de stabilire a cuantumului

amenzii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a

reținut prin sentința atacată că în mod nelegal s-a stabilit prin raportare la

cifra de afaceri aferentă anului 2009 și nu la cifra de afaceri totală

realizată în anul anterior sancționării, respectiv anul 2010.

Conform dispozițiilor

art. 50 și 51 din Legea nr. 21/1996 și în consecință a admis în parte acțiunea

reclamantei dispunând anularea parțială a deciziei contestate, respectiv pentru

suma reprezentând diferența dintre amenda stabilită prin acest act și amenda ce

urma a fi aplicată, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală, aferentă

anului 2010.

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr.

554/2004, a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în

cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A.N. SRL împotriva Sentinței nr. 958 din 13 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 mai 2013.

Procesat de GGC - AS