ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7042/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7042/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC

K.C. SRL a solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 36 din 16 septembrie 2011

a pârâtului Consiliul Concurenței, ca fiind netemeinică, iar, în subsidiar,

reindividualizarea sancțiunii cu amendă aplicată prin reducerea acesteia la

minimul prevăzut de lege, și anume la 0,1% din cifra de afaceri pe anul 2010.

Reclamanta a solicitat și suspendarea executării Deciziei nr. 36/2011.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a fost sancționată pentru o contravenție constând în două acte

materiale, și anume pentru că nu a răspuns la o comunicare trimisă prin poștă

la data de 07 februarie 2011, și o alta trimisă prin fax la data de 13 aprilie 2011.

Cu privire la primul act material,

reclamanta a susținut că nu a fost comisă cu intenție ca formă de vinovăție.

Astfel, a arătat că din data de 24 ianuarie 2011 și-a mutat sediul social la o

altă adresă, pentru care s-a încheiat contract de comodat, însă noul sediu a

fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului la data de 16 mai 2011. în

procesul de mutare efectivă le-au scăpat o serie de acte printre care și

solicitarea Consiliului Concurenței, astfel că nu au știut despre ce informații

și investigație este vorba.

Cu privire la fapta din aprilie 2011,

reclamanta a arătat că nu există întrucât în perioada respectivă societatea

avea un alt număr de fax și anume xxx.

Prin sentința civilă nr. 1636 din 17

martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC K.C. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a modificat decizia

Consiliului Concurentei nr. 36 din 16.09.2011 în sensul că a redus amenda

aplicată reclamantei SC K.C. SRL de la 48.859 lei (0,6% din cifra de afaceri)

la 19.543 lei (0,24% din cifra de afaceri) și a respins cererea de suspendare a

executării deciziei contestate, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 1156/AF/07.12.2011, a cărei

primire a fost confirmată, prin semnătură, de delegatul reclamantei SC K.C. SRL,

pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat societății reclamante să răspundă la

un chestionar cu privire la cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru

automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării, scopul,

termenul de răspuns și sancțiunile ce se aplică în cazul nefurnizării

informațiilor solicitate.

Instanța de fond a constatat că

reclamanta nu a răspuns solicitării de informații de mai sus, nici în termenul

acordat (20 de zile de la primirea comunicării) și nici până în momentul

sancționării de către Consiliul Concurenței, motiv pentru care a reținut că

reclamanta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea

concurenței nr. 21/1996 rap la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege,

astfel cum în mod întemeiat a reținut pârâtul în decizia contestată.

În ceea ce privește individualizarea

sancțiunii, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996,

limitele amenzii pentru contravenția săvârșită de reclamantă sunt între 0,1% și

1% din cifra de afaceri totală realizată de contravenient în anul financiar

anterior sancționării.

Potrivit acestor instrucțiunii, în

funcție de criteriul gravității, faptele se împart în trei categorii și anume

încălcări de gravitate mică, medie și mare, pentru cele de gravitate mică

cuantumul amenzii fiind între 0,1 % și 0,3 % din cifra de afaceri.

La aprecierea gravității faptei și

stabilirea unui cuantum al amenzii de 0,3% din cifra de afaceri, potrivit

deciziei contestate, Consiliul Concurenței a avut în vedere și faptul că „deși

societății SC K. SRL i-a fost acordată în două rânduri posibilitatea de a

răspunde solicitării Consiliului Concurenței, totuși, aceasta a refuzat, în mod

repetat, să pună la dispoziția autorității de concurentă datele solicitate”.

Instanța de fond a constatat că cele

reținute de Consiliul Concurenței privind refuzul repetat al reclamantei de a

comunica informațiile solicitate nu sunt conforme realității, întrucât numai

prima adresă a fost comunicată reclamantei, cea de-a doua fiind trimisă de

pârât la un număr de fax ce nu aparține reclamantei, și anume XXX, fax ce

aparține SC K.S. SRL (astfel cum rezultă din informațiile de la Oficiul

registrului Comerțului Brașov), ci nu SC K.C. SRL, pârâtul preluând informații eronate

aflate pe un site ce nu aparține reclamantei, și pe care nu le-a verificat.

Față de acest aspect și având în

vedere și faptul că investigația a vizat un număr mare de societăți comerciale

(845), astfel că informațiile necomunicate de reclamantă nu puteau avea un

impact semnificativ asupra cazului aflat în atenția Consiliului Concurenței,

Curtea de Apel a apreciat că reținerea unui cuantum de 0,12% (ci nu 0,3 %) din

cifra de afaceri este în acord cu circumstanțele concrete în care a fost

săvârșită fapte de către reclamantă.

În ceea ce privește criteriul duratei,

instanța de fond a constatat că pârâtul Consiliul Concurenței a apreciat corect

că refuzul de a comunica informațiile solicitate a depășit 30 de zile, astfel

că încălcarea este de lungă durată și trebuie aplicat factorul 2.

Față de circumstanțele concrete ale

săvârșirii faptei și ținând cont de criteriile prevăzute atât în Legea nr. 21/1996

cât și în Instrucțiunile de aplicare a acesteia, instanța de fond a considerat

că se impune reducerea amenzii aplicare reclamantei de la 0.6% din cifra de

afaceri la 0,24 % din cifra de afaceri.

Cu privire la cererea de suspendare a

executării deciziei contestate, Curtea de Apel a reținut că instanța poate

dispune suspendarea executării deciziei, cu plata unei cauțiuni (art. 47

1

din legea 21/1996) și în condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamanta a depus cauțiunea

stabilită de instanță, cu recipisa de consemnare x din 23 februarie 2012 emisă

de C.B. - Sucursala Brașov, însă nu și-a motivat cererea cu privire la

îndeplinirea celorlalte două condiții prevăzute în Legea nr. 554/2004

referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă, motiv pentru care a

respins cererea de suspendare a deciziei contestate, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond

au declarat recurs atât reclamanta SC K.C. SRL, cât și pârâtul Consiliul

Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Reclamanta SC K.C. SRL, în

motivarea recursului invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

7 C. proc. civ. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină”, pct.

9: „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, pct. 10 „când instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate,

care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

Recurenta-reclamantă invocă și

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., susținând că instanța nu a

motivat deloc lipsa acordării de circumstanțe atenuante, nici nu le-a reținut

și nici nu le-a înlăturat.

Instanța de fond a aplicat greșit

algoritmul de calcul al amenzii prevăzut de lege prin aplicarea factorului de

multiplicare 2, în loc de 1,5 (pentru durata de 20 de zile a termenului acordat

pentru răspuns).

Aplicarea greșită a legii vizează și

lipsa aplicării legii prin lipsa totala a analizei circumstanțelor atenuante

legale.

Recurenta mai susține că instanța de

fond în mod greșit a reținut un grad al gravitații de 0,12%, în loc de minimul

legal de 0,1%.

În cauză se poate reindividualiza și

ajunge la un grad de 0,1%, prin reținerea minimului legal al gravitații faptei.

Recurenta mai susține că durata faptei

a fost de 20 de zile, și nu de 30 de zile ceea ce încadrează fapta în durata

medie, care, la rândul ei, atrage aplicarea unui factor de multiplicare de 1,5,

deci amenda de bază este rezultatul înmulțirii 0,1% x 1,5 = 0,15% din cifra de

afaceri aferenta anului 2010.

Rezultă, în concret, nivelul de bază

al amenzii ca fiind de: 12.214,75 lei.

De principiu, algoritmul de calcul

aplicat de instanța de fond este corect, legal, dar datele matematice aplicate

(cifrele) au condus la un rezultat eronat.

Instanța de fond nu a reținut și nici

nu a înlăturat circumstanțele atenuante expuse în apărare, circumstanțe

prevăzute de Capitolul III pct. 1 și 3 din Instrucțiuni.

Circumstanțele atenuante, toate fiind

mijloace de apărare, trebuiau să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în

sensul în care reținerea lor ar fi condus la soluția de reducere a amenzii la

cuantumul de 8.550.325 lei.

Nivelul de bază poate fi majorat sau

redus cu un procent cuprins între 5% și 10% pentru fiecare circumstanță

agravantă sau atenuantă reținută.

Recurenta mai susține că instanța de

fond a reținut, lapidar, faptul ca nu a fost dovedit cazul bine justificat și

nici paguba iminentă, cu toate că executarea sumei de peste 11.000 euro din

conturile societății, suma care este fixată prin raportare la cifra de afaceri,

nicidecum la profitul societății, este de natură a aduce prejudicii materiale

grave firmei.

Executarea sumei indicate într-un

context economic precar în care nici măcar un se întrevăd soluții concrete este

posibil să conducă la incapacitate temporară de plată, la imposibilitatea de a

plăti furnizorii, demarând un tăvălug de incapacități de plată.

II. Pârâtul Consiliul Concurenței prin

motivele de recurs formulate susține că prin adresa nr. RG-545 din 19 ianuarie 2011,

s-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

informații și documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată

de societate în data de 07 februarie 2011. Termenul de răspuns indicat în

solicitare a fost 28 februarie 2011 (20 de zile lucrătoare de la primire).

Deși adresa Consiliului Concurenței,

comunicată prin poștă, a fost primită de societate în data de 07 februarie 2011

(așa cum reiese din confirmarea de primire remisă Consiliului Concurenței),

reclamanta nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de informații si

documente adresată de autoritatea de concurentă.

Întrucât reclamanta nu a răspuns,

autoritatea de concurență a transmis societății o scrisoare de revenire, adresa

Consiliului Concurenței nr. 349/ AM din 04 aprilie 2011, comunicată prin fax la

numărul care era publicat pe site-ul de prezentare al societății, în data de 04

aprilie 2011, în care a fost indicată ca termen de răspuns 7 zile lucrătoare de

la primire (data de 13 aprilie 2011). Nici în urma acestei adrese societatea nu

a furnizat Consiliului Concurentei chestionarul completat.

Prin adresa nr. 817/ AF din 08 iulie 2011,

Consiliul Concurenței a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la

fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea

contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței.

Termenul fixat a fost 13 iulie 2011 (2 zile lucrătoare de la primire).

Reclamanta nu a transmis Consiliului Concurenței punctul său de vedere.

Reducerea, prin sentința recurată, a

amenzii aplicate reclamantei nu este justificată, hotărârea pronunțată de

instanța de fond fiind dată „cu aplicarea greșită a Legii” (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

Contrar celor reținute de instanța de

fond în sentința contestată, recurentul-pârât apreciază că nu se poate vorbi

despre impactul nesemnificativ al nefurnizării informațiilor solicitate asupra

investigației Consiliului Concurenței în condițiile în care, de esența

realizării unei analize corecte a pieței stă cercetarea bazată pe eșantioane și

pe alegerea aleatorie a subiecților chestionați, cum a fost și cazul

reclamantei.

Un astfel de considerent poate fi de

natură a afecta, inclusiv, realizarea unor viitoare investigații pentru

cunoașterea pieței, întreprinderile chestionate alegând să nu răspundă

solicitărilor de informații pe motiv că analiza autorității: de concurență ar

putea să se desfășoare și în lipsa acestora, dat fiind numărul mare a celor

chestionați.

Reclamanta a recunoscut faptul că a

avut cunoștință de adresa inițială de solicitare de informații, însă nu a dat

curs acesteia și nici nu a cerut ulterior detalii în ipoteza în care, potrivit

propriilor susțineri, ar fi „rătăcit-o”.

Se mai susține că reclamanta nu a

răspuns nici acestei solicitări transmise prin fax la numărul postat pe pagina

de internet existentă la acea dată. Astfel, în mod greșit, instanța de fond a

redus cuantumul amenzii aplicate, cu un procent semnificativ, de aproximativ

două treimi, apreciind, că numărul de fax nu aparținea reclamantei. Or, chiar

din extrasul de pe site-ul www.youmaqo.ro depus

de către SC K. SRL la dosar la termenul de judecată din 29 februarie 2012,

rezultă că numărul de fax de care se face vorbire (XXX) figurează în dreptul

descrierii societății SC K.C. SRL.

Examinând cauza și sentința recurată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că părțile au motive de

recurs distincte, instanța de recurs le va analiza împreună.

Prin decizia nr. 36 din 16 septembrie 2011

emisă de Consiliul Concurenței a fost sancționată reclamanta SC K.C. SRL cu

amendă în sumă de 48.859 lei pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din

Legea concurenței nr. 21/1996 prin nefurnizarea informațiilor și documentelor

solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

În temeiul ordinului Președintelui

Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a desfășurat o

investigație cu privire la cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile,

iar prin adresa nr. RG-545 din 19 ianuarie 2011 s-a solicitat reclamantei, în

temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, informații și

documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată de

societate în data de 07 februarie 2011, termenul de răspuns fiind 07 martie

2011 (20 de zile lucrătoare de la primire). Având în vedere că reclamanta nu a

răspuns, s-a trimis o scrisoare de revenire, comunicată reclamantei prin fax,

în data de 04 aprilie 2011, cu termen de răspuns 13 aprilie 2011 (7 zile

lucrătoare de la primire).

Ulterior, la data de 08 iulie 2011,

pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat reclamantei să-și exprime punctul de

vedere cu privire la fapta sa, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire,

dar reclamanta nu a comunicat punctul său de vedere.

În cuprinsul deciziei s-a mai arătat

că sancțiunea a fost stabilită la 0,6% din cifra de afaceri având în vedere

prevederile Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru

contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din legea concurenței.

Astfel, s-au avut în vedere

următoarele elemente:

- investigația de cunoaștere a pieței

efectuată de autoritatea de concurență este un instrument de monitorizare

pro-activă a pieței, o analiză complexă prin care este evaluată situația

concurenței pe o piață națională sau într-un sector de activitate;

- analiza efectuată pe piața pieselor

de schimb pentru automobile este realizată la nivel național și are ca principal

obiectiv identificarea mecanismelor de funcționare a pieței, cu scopul de a

descoperi și corecta eventualele disfuncționalități de natură concurentială;

- în baza datelor solicitate

chestionatilor autoritatea de concurență poate determina valoarea estimată a

pieței pieselor de schimb și, implicit, poate calcula cotele de piață aferente

celor prezenți în piață, la nivel local/ regional/ național;

- într-o cercetare statistică bazată

pe eșantionare, un caracter extrem de important este alegerea aleatorie a

subiecților;

- faptul că o parte din subiecții

selectați nu răspund solicitării influențează negativ rezultatul obținut în

urma extrapolării datelor pentru întreaga populație;

- deși societății SC K. SRL i-a fost

acordată în două rânduri posibilitatea de a răspunde solicitării Consiliului Concurenței,

totuși, aceasta a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziția autorității de

concurență datele solicitate.

Fapta a fost încadrată la încălcări de

mică gravitate, cuantumul amenzii fiind de 0,3% din cifra de afaceri totală.

In funcție de durată, fapta a fost

încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 de zile) aplicându-se factorul

de multiplicare 2, și ajungându-se la amenda de 0,6% din cifra de afaceri, fără

a se mai reține circumstanțe atenuante ori agravante.

Potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr.

21/1996 „constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1%

din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancționării

următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi

ori asociații de întreprinderi: (...) b) furnizarea de informații inexacte,

incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau

nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit prevederilor

art. 35 alin. (1) lit. a)

”

.

De asemenea, art. 35 alin. (1) lit. a)

prevede că „în vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 34 lit.

b) și a notificărilor privind concentrările economice, precum și în exercitarea

atribuțiilor prevăzute la art. 26 alin. (1), inspectorii de concurență,

indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute,

după caz, la art. 50 lit. a) și b), art. 50

1

alin. (1) lit. a) și

alin. (2) și art. 54 alin. (1) lit. e), pot solicita informațiile și

documentele care le sunt necesare: a) întreprinderilor și asociațiilor de

întreprinderi.

În cauză prin adresa nr. 1156/ AF din 07

decembrie 2011, a cărei primire a fost confirmată, prin semnătură, de delegatul

reclamantei, pârâtul a solicitat societății reclamante să răspundă la un

chestionar cu privire la cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru

automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării, scopul,

termenul de răspuns și sancțiunile ce se aplică în cazul nefurnizării

informațiilor solicitate.

Din actele și lucrările dosarului a

rezultat că reclamanta nu a răspuns solicitării de informații de mai sus, nici

în termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) și nici până în

momentul sancționării de către Consiliul Concurentei. Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta a

săvârșit contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr.

21/1996 raportat la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, astfel cum în

mod întemeiat a reținut pârâtul în decizia contestată.

Instanța de control judiciar constată

ca nefondate apărările recurentei-reclamante privind lipsa de vinovăție, având

în vedere că aceasta a confirmat primirea solicitării reclamantei, astfel că

s-a aflat în culpă pentru necomunicarea informațiilor solicitate. Aspectele

referitoare la mutarea sediului societății nu au nici o relevanță sub aspectul

vinovăției recurentei-reclamante atât timp cât un delegat al acesteia a

confirmat sub semnătură primirea adresei emisă de Consiliul Concurentei.

La individualizarea sancțiunii, între

aceste limite trebuie avute în vedere criteriile gravității și duratei

prevăzute de art. 52 din Legea nr. 21/1996 astfel cum sunt dezvoltate de

Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile

prevăzute de art. 50 și 50

1

din Legea nr. 21/1996 aprobate prin

ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 419/2010 (publicate în

Monitorul Oficial nr. 638 din 10 septembrie 2010).

Potrivit acestor instrucțiunii, în

funcție de criteriul gravității, faptele se împart în trei categorii și anume

încălcări de gravitate mică, medie și mare, pentru cele de gravitate mică

cuantumul amenzii fiind între 0,1 % și 0,3 % din cifra de afaceri.

Înalta Curte constată că

recurenta-reclamantă nu a formulat apărări care vizau anumite situații de fapt

care să poată fi evaluate din perspectiva aplicării unor eventuale circumstanțe

atenuante, astfel cum acestea sunt prevăzute în Instrucțiunile privind

individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art.50 și 50

1

din Legea concurenței și, prin urmare, nu sunt întemeiate susținerile din

recurs potrivit cărora instanța de fond nu a acordat atenție acestor aspecte și

nu a motivat hotărârea pronunțată din perspectiva existenței/inexistenței unor

circumstanțe atenuante aplicabile.

Înalta Curte constată că în mod corect

instanța de fond a reținut că, în cazul de față se aplică factorul de

multiplicare prevăzut pentru fapte de lungă durată (peste 30 de zile - factor

2) în condițiile în care de la data primirii solicitării de informații (7

februarie 2011) și până la data emiterii deciziei contestate (16 septembrie

2011) au trecut mai mult de 30 de zile calendaristice.

Contrar susținerilor

recurentei-reclamante, termenul de 20 de zile lucrătoare stabilit de

autoritatea de concurență pentru transmiterea răspunsului la solicitarea de

informații nu poate fi luat în calcul pentru individualizarea sancțiunii

prevăzute de Legea concurenței.

În interiorul termenului acordat de

autoritatea de concurentă unei societăți pentru a răspunde solicitărilor de

informații nu poate fi aplicată vreo sancțiune, ci doar după epuizarea lui, în

cazul de față, după ce s-au scurt cele 20 de zile lucrătoare prevăzute în

adresa autorității de concurență pentru ca aceasta să răspundă.

Prin urmare, având în vedere probele

existente, înalta Curte constată că amenda aplicată a fost corect

individualizată în ceea ce privește criteriul duratei.

Împrejurările calificate de

recurenta-reclamantă drept circumstanțele atenuante nu pot fi reținute,

deoarece nu sunt situații de fapt concrete, reale și actuale, ci sunt

prezentate ca opțiuni ipotetice și viitoare ale recurentei-reclamante.

Instanța de control judiciar apreciază

că transmiterea informațiilor după epuizarea termenului stabilit de Consiliul

Concurenței, dar înainte de intervenția autorității prin emiterea unei decizii

prin care se constată fapta contravențională, nu constituie o cauză

exoneratoare de răspundere, ci doar o cauză de atenuare a acesteia.

Recurenta-reclamantă nu se încadrează

în această situație, astfel încât să fie aplicabilă circumstanța atenuantă

invocată.

În ceea ce privește solicitarea

recurentei-reclamante privind suspendarea executării silite, Înalta Curte

constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a

motivat cererea cu privire la îndeplinirea celor două condiții prevăzute de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC K.C. SRL și de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței

civile nr. 1636 din 17 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

1 noiembrie 2013.